Autorul Cristi Dobrei
Total
77 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Nu plec...!
Nu plec, fiindcă mai am de scris multe cuvinte
Prin care vreau, doar adevărul spus și, să-nțelegem,
Că viața pe pământ, e foarte scurtă și, e călătoria
Ce duce către D-nul Sfânt, unde cu toții, cândva, ajungem.
Venim cu un destin, pe care îl urmăm, zicând, că asta-i soarta
Și luptă ducem, cu cei din jur, cu noi, când greul ne încearcă,
De binele trăit, uităm mereu și, chiar cu ură, blestemăm
Și mai nimic și, nimeni, în astă lume păcătoasă, nu ne împacă.
Muncim și alergăm s-agonisim averi și trei arginți
Crezând, că doar așa în ochii lumii, vom deveni biruitori,
Și cu mândrie, ne lăudăm, la toți, c-avem mare credință
Dar fapta ne lipsește și, vai, uităm, că suntem muritori.
Trăim lângă copii, nepoți și, tot ce ne-nconjoară
Ce Domnul, ne-a dăruit, iubindu-ne, că El este iubire,
Spunându-ne, iubiți-vă și, vă iertați când vă greșiți
De vreți în Ceruri să primiți, un drept, la nemurire.
Plecăm pe rând, unul cu unul, când e chemarea
Trimisă, de Cel de Sus, ce ne așteaptă, la dreapta judecată,
Așa, cum este scris în Cartea Sfântă, de-ai Săi apostoli
Și unde se,, măsoară'', fiecărui supus...faptă cu faptă!
Venim, muncim, trăim, plecăm din lumea pământeană
La fel de goi, cum ne-am născut, făr' a lua averi, arginți,
Așa, că omule, atent să fii, că viața asta-i tare scurtă
Și te trezești, călătorind, spre Cer, cu cetele de îngeri.. sfinți!
„Teama din spatele cuvintelor”
Spui că iubești ploaia,
dar îți deschizi umbrela.
Spui că iubești soarele,
dar cauți un loc la umbră.
Spui că iubești vântul,
dar îți închizi ferestrele.
De aceea mi-e teamă când
spui că mă iubești.
Cer fără stele
Unde-s stelele in astă seară?
Căci eu văd doar un nor
Ce stă să se piardă.
Mă întreb dacă tu îl vezi,
Mă întreb dacă mă vezi,
Cum stau și tot analizez
Lumina stâlpului ce pâlpâie
Ce anunță, poate, un început de vară.
Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,
Iar drumul este înconjurat
De blocuri vechi
Și o grădină uitată.
Cine sunt eu în astă seară,
Poate un umil muritor
Ce așteaptă să ațipească,
Sau să se scalde-ntuneric
Și să prindă în a sa palmă,
Un greier ce își cântă
Propria serenadă.
Cine sunt eu,
Un cântec pus la radio
La o oră târzie,
O frunză ce o să cadă,
Căci nu se simte vie.
Cine sunt eu,
O stea poate pierdută
Ce tot caută luna,
Să-i țină companie
Pentru o seară lungă
Într-un colț de armonie.
SALCÂMI
Da, încă mai aud în foșnet roditor,
Doina cerului pe care-o cântați,
Dansând pierduți în parfumul florilor,
Umbriți de nori și cu soare pătați...
Da, încă mai văd în coloane înalte,
Cum stau în arcade catedralele voastre,
Ecoul care-mi făcea inima să tresalte,
Legănându-mă pe vălul mării albastre...
Da, încă mai simt, dulce, pe buze,
Cuvintele voastre șoptite-n surdină,
Și gustul de miere curs dintre frunze,
Un strop de rai ce-a căzut în grădină...
Și întristat că nu ați dăinuit la nesfârșit,
Într-un final am înțeles mai bine:
Salcâmii mei blajini nu au murit,
Doar s-au mutat definitiv în mine...
Pentru tata
Anii nu mai au putere peste noi a se întoarce,
Dar eu vreau să schimb o vorbă cu acei ce îi iubesc,
Cu acei cu-a căror suflet stau în linişte şi pace,
Dup- acei a căror glasuri alergând, mă ostenesc.
Şi alerg, alerg sălbatic, peste dealuri, peste vale
Tălpile îmi sângerează, dar nu simt nici o durere,
Căci aştept din geana serii să îmi iasă tată-n cale
Ce mi-e -n suflet o comoară - de lumină şi putere.
Şi alerg fără oprire. Orizontul e aproape,
Dar din urletul de vânturi înţeleg că-s strânsă-n gheare;
Vreau să mă innec în lacrimi şi să mă topesc în ape,
Căci de mii şi mii de zile, eu alerg cu disperare.
Mă opresc în pragul casei obosită şi bătrână.
Anii mei îmi sunt povara de-amintiri ce ne-au unit
Orice frunză, orice floare, orice rază de lumină
Îmi şopteşte – “ pentru tată, până astăzi, ai trăit”.
Jertfe aduse toamnei
Coroana din frunze moarte
Vrea să ne arate
Măreția întunericului liniștitor
Ce adie asupra gândului, ca un inutil decor
Ce îmbată îndrăgostiți pe alei pierdute
Printre nuanțele acestei toamne mute,
Dar noi rămânem tot atât de vii,
Suntem spectatorii tristețelor târzii,
Suntem unicile rămășițe de viață suspendată
De regina timpului, cea spulberată,
Luptătoare îngâmfată
Împotriva veșniciei ce-și are începuturile aici,
În interiorul înflorit cu senzații mici,
Cu ai dragostei dizolvată-n aer, licurici.
Și totuși cât de vii am fi,
Ne hipnotizează luciul șters al toamnei cenușii,
Noi întindem brațele - canale lungi
Spre cosmosul răbdător, căci doar el așteaptă
Însuflețirea toamnei cea deșartă.
Las-o, părăsește-ți amanta melancolică,
Părăsește-ți nostalgica vrăjitoare,
De doruri și suferințe alinătoare,
Coboară-te aici, în raiul construit din gunoi,
Gunoi strălucitor din care sunt creată,
Căci după toată măreția,
Toamna, amantă îndrăgită, are pustiirea
Sufletească-n care vei cădea,
Iar toamna te va digera,
Transformându-te într-o invizibilă stea,
Și eu îți voi vedea doar chipul
Șters pe fundalul forfotei de viață,
Sufletul se va încrucișa cu măreața crăiasă,
Iar eu îl voi simți doar toamna
Printre frunze moarte,
Printre foi umplute cu sentimente exagerate,
Printre alei înghițite de noapte,
Printre șoapte sfielnice împletite
Cu lacrimi uscate,
Iubitul și distrugătorul viselor mele necoapte!
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Efectul Placebo
celina balan
10 octombrie
Superba.🌹🌹🌹 Fără cuvinte!👏👏👏
Parfumul unui timp apus
celina balan
10 octombrie
Atât de nostalgica încât te învăluie de la prima citire. Linistitoare. Felicitari❤️
-Ce m-aș face-
Victoria
9 octombrie
Foarte frumoasă scriere. Felicitări tinere!
Nu mă asculta, inimă
Victoria
9 octombrie
Daca ai iubit, nu uiti niciodată. Frumoasă scriere. Felicitări!
Solemnitate
Victoria
9 octombrie
Superbă poezie, draga mea. Ferice de sufletul tău ca frumos mai este chiar de a fost greu încercat.
-Ce m-aș face-
Estera
9 octombrie
Frumoss! 🤌🤩
Tribunalul din mine
Alex Black
8 octombrie
M-a atras titlul. Frumoasă si aceasta scriere
Cerneală în amurg
Alex Black
8 octombrie
O scriere pe placul sufletului meu!
Efectul Placebo
Alex Black
8 octombrie
Am admirat scrierile tale anterioare, dar aceasta lasă in urma o întrebare -Cum reușești sa iti pui gandul pe foi atât de frumos?- sincere felicităr...
Din scrumul din pahar
Alex Black
8 octombrie
Ai un talent autentic în a folosi cuvintele pentru a crea atmosferă și a transmite stări limită. Un ritm perfect și o profunzime care te pune pe gându...