Autorul Cristi Dobrei
Total
77 creaţiiCreaţii aleatorii :)
POEZIE
Copacul nostru plin de viață
Și voie bună pan' dimineață.
Acolo unde e verdeață
Se numește Acasă;
Și picnicul de pe masă ne-așteaptă
Stand toți cu rasete și dulceață
Suntem împreună uniți și prin furtună.
Cu dragostea la vigoare, și păsările cântă.
Florile din gradina, ne cheamă..
Mai se usucă
Noi murim însetați de prea multă ură..
Desene cu păreri
Par bine pretins prin imagine,
Plăsmuită printr-un ideal de margine,
Mărginit real de nevoi adunate de parabole,
Lenevind la lecții, înlesnind vocale
Ce par goale, simțind gustul moale,
Levitând printre animale la vale.
Vlăguit de venin, venind spre tine,
Tinerețea terminând liniștea ce ține...
Sau trebuia—urând și urmând, tremurând,
Visând, râzând cu fiecare gând,
Plutind spre tine, absorbind,
Când mă întind, uitând, vorbind, apoi luminând
Amintirile ce ies ca firele,
Legând lesne lovituri către sinele
Ce, cu ceasul la gât, manipulând timpul,
Blând, dar timpuriu albind, alăturând ipocritul aidomă cu mitul—
Favorabil prin dogmă, cu noimă spre noi.
Oi fi orbit ori ironizând același gunoi?
Cu ochii goi, prin imagini vioi,
Sloi la sol, slăvind soli vâlvoi.
Cu iubirea prin fire, plin de uimire,
Reunind reușita cu simțire,
Ceasul credul ce pare umil,
Simțindu-l de mult senil...
Pe vinil pornind subtil
Aceeași piesă ce oferă speranță,
Prin credință, la ceva pur, la suprafață,
Acum mă lasă să urlu, ignorând din viață.
Cu vină, ce devine odată cu mine,
Prin ruine termină, cu silă susține
O pierdere—pierind prin imagine, pretind
Că tind la mai mult, dar mereu mințind.
Plăpând, plăcut, până pe pană să apar,
Parvenit precum prezint ce separ,
Speriat, preparând pomul împodobit,
Pomenit prin podoabă, împotmolit.
Erou când e rău, prin minte salvând,
Fața zâmbind în mine lăsând cu sacrificii,
Enervând etica elaborată, eradicând,
Când ridicând ecranul răzuit de elegii,
Te văd și încerc să te uit,
Uitând ce văd, căutând să fiu dorit.
Am trecut si eu
Am trecut si eu prin ploaie, vint ,si furtuna.
Am invatat ce este sentimentul veti.
Sperndu-ma de toate am reusit sa devin ceva in viata.
Nici cind nu am dat nimanui cu piciorul.
Mi-am obtinut ceia ce am dorit.
Scopul meu a fost o simpla privire.
Am iubit ceia ce a fost al meu.
Iar acum sunt ceia ce am o inima de aur.
Ceia ce stie ce este o mikuta de fata.
Săpătorul din adânc
Într-o pădure fără margini, mă plimb,
Unde copacii-s făcuți din oasele mele,
Iar vântul e glasul meu, tăcut și șoptit,
Săpătorul din mine mă strigă: „Tu singur te pierzi.”
Am o lopată din teamă, ascuțită și rece,
Sap șanțuri adânci în carnea speranței,
Fiecare zi o arunc în adâncuri,
Pământul mustind de visuri strivite.
Pe umeri port lanțuri ce le-am făurit,
În atelierele gândurilor mele plumburii,
Eu, fierarul blestemat al propriului chin,
Mă încui pe mine-n mine, străjer fără chei.
Și-n miezul acelei gropi pe care-o tot sap,
Unde liniștea sapă mai adânc decât mâinile mele,
Un copil stă ghemuit, murdar de uitare,
Privirea-i e oglinda în care fug.
„De ce sapi, omule?” mă întreabă,
Dar tăcerea mea e doar răspunsul tăcerii lui.
Eu sunt sculptorul care ruinează marmura,
Eu sunt cântărețul care rupe corzile viorii.
Și-n acea clipă, groapa se-nchide,
Nu cu pământ, ci cu aer – un vid născut din mine.
Săpătorul adoarme, uită lopata,
Dar mâine va veni cu o nouă ispită.
Oare, cândva, voi construi o scară?
Sau voi rămâne prizonier în labirintul meu,
Un Minotaur ce se vânează pe sine,
Știind că nu există nici biruință, nici ieșire?
Din fostele iubiri,
Am iubit frumoase și deștepte
și urâte, când se potriveau...
Toate, n-au avut răbdarea să aștepte
doar în urmă parcă, mă priveau!
Demonul, mi-a suflecat trăirea,
chibzuită-n care ieri zăceam
pentru care astăzi, nemurirea...
Nu mă iartă!
...că am fost ștrengar!
Rânduri, rânduri …
Azi îmi bate inima,
Vâslind pe mare contra-vânt
Și fulgeră în depărtare
pe Pământ!
Tâlhari ai sufletului meu,
dorul și iubirea
Se duc pe mare spre nicicând …
cu amintirea!
Mă las purtat de gânduri reci
Prin valurile mării
Când stele cad tu te petreci…
uitării.
O, cât de tristă pare marea
Plină de-ale sale gânduri ...
Curenți de dor aștern uitarea,
rânduri, rânduri …
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Ultima discuție
Laura Maria
1 noiembrie
Atâta neputință și adevăr adunate la un loc... E nevoie de mult curaj să așezi o asemenea rană pe hârtie fără ocolișuri. Felicitări pentru vulnerabili...
Gustul durerii
Deea
31 octombrie
superb poem :*
Gustul durerii
Monica P
31 octombrie
Frumos,melancolic,adânc... Felicitări!!!:)
Yin-Yang
anca_nistor
25 octombrie
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 octombrie
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 octombrie
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 octombrie
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 octombrie
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 octombrie
Mulțumesc