Trecut-au anii...

Trecut-au anii peste noi

Ca apele, la vale.

Şi ne lăsară, mai apoi,

Doar umbre lungi şi pale.

 

Trecut-au anii, aşadar,

Ca vânturi peste lanuri,

Ce-au spulberat din calendar

Nenumărate planuri...

 

Trecut-au anii... lung şirag

De fluturi şi mărgele

De temeri şi de frământări

Din ce în ce mai grele!

 

Trecut-au anii, cânt de dor

Cântat în graba mare

Cu cei care trăiesc şi mor

Pierzându-se-n uitare.

 

Trecut-au anii... cânt prelung

De păsări, prin coline;

Aş vrea să fug şi să le-ajung

Dar ele fug de mine...


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Cristi Dobrei poezii.online Trecut-au anii...

Data postării: 27 aprilie

Adăugat la favorite: 3

Comentarii: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 680

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

O perspectivă nostalgică asupra vieții... Versurile tale curg frumos, ca o discuție caldă la o cană de ceai despre toate planurile și emoțiile care ne-au modelat. Se simte acolo un amestec de regret, dar și de acceptare a drumului parcurs. Felicitări.

Alte poezii ale autorului

Graiul amintirilor

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

 

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

 

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

 

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

 

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

 

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

 

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

 

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

 

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

 

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

 

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

 

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

 

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

 

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

Mai mult...

Lacrimi și flori

Scânteia e fãcutã ca sã zboare,

Iar omul, ca sã simtã suferinţa;

Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,

Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!

 

Ne doare orice clipã care trece,

Ne dor şi despãrţirile amare!...

Chiar cerul este fãrã de culoare,

Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!

 

Se duc copii, la vârstã timpurie,

Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,

Care trãit-au vremuri dificile,

Îndeplinindu-şi sfânta datorie.

 

Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,

Înmiresmând amarul despãrţirii,

C-au înţeles c-aşa e datul firii:

Sunt parte din durerea omeneascã!

 

Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,

Din stratul gras şi umed, din grãdinã,

A fost tãiat, fãrã a fi de vinã

Şi-şi dã acuma, ultima suflare...

 

La catafalc, se-adunã lume multã

În straie negre, triste, în tãcere;

Doar plânsete se-aud în încãpere...

Şi pare cã şi Cerul le ascultã.

 

                          ☆

 

Încet, în vatrã, focul se destramã,

Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;

La geamul care dã înspre grãdinã,

Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...

Mai mult...

Sănătate

Fiecare om doreşte

S-aibã din belşug de toate;

Toatã viaţa se trudeşte,

Umblã în genunchi şi-n coate;

Dar, când boala se iveşte, 

Murmurã, parcã cerşeşte

                        Sãnãtate.

 

De la vârsta timpurie

La stimabila etate,

El aleargã, dar nu ştie

Ceasul greu când o sã vie, 

Înghiţind cu lãcomie

Orice dram pe care scrie:

                       "Sãnãtate".

 

Ştiinţã, dor, averi şi vise,

Laolaltã adunate, 

Bunãtãţile promise, 

Vorbe dulci, nenumãrate,

Floarea care îi zâmbise,

Toate-s scrum, când nu mai este

                        Sãnãtate.

 

Sã aveţi mereu în casã

Crini, zambile parfumate!

Tinereţea zgomotoasã

Vine, trece, nici cã-i pasã...

Faceţi-o cât mai frumoasã,

Având mâinile curate

Şi sporind mereu a voastrã

                       Sãnãtate!

Mai mult...

Oh, frumusețe trecătoare!...

Frumuseţe, frumuseţe,

Unde te grãbeşti,

De nu vrei, sub nici o formã,

Sã mai zãboveşti?

 

Ţi-ai luat hainele, podoabe,

Şi-ai ieşit din sat,

Ca şi când, pe toţi, deodatã,

Te-ai fi supãrat.

 

De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place

Pasul lor încet;

Şi-ţi îndrepţi privirea numai

Cãtre tineret.

 

Frumuseţe, frumuseţe,

Spune-mi: de ce pleci?

De ce-mi spui cã-n calea noastrã

Nu mai ieşi în veci?

 

Cumva... noi... pãrinţii noştri,

Ţi-am greşit ceva?

Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,

Sau vreo vorbã rea?

 

Cum de laşi plugul sã tragã

Brazde, pe ogor,

Când ştii bine cã te-adorã

Orice muritor!?

 

Frumuseţe, frumuseţe,

Mai rãmâi la noi,

Pânã nu vin norii sumbri

Vânt şi frig şi ploi!

 

Sã mai stai, sã mai întârzii,

Tare te-aş ruga!

Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese

Nici de ruga mea...

Mai mult...

Strămoșii

 

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

 

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

 

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

 

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

 

                  ☆

 

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

 

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

 

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

 

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

 

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

 

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

 

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

 

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

 

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

 

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

 

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

 

                  ☆

 

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

 

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

 

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

 

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

 

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

 

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

 

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

 

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

 

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

 

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

 

                  ☆

 

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!

Mai mult...

Libertate...

Libertate, pasãre ce zboarã

Peste munţi înalţi şi vãi adânci:

Drum deschis având odinioarã,

Dar, acum, lovindu-se de stânci...

 

Libertate - a pãcii scrisoare -

Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,

Pe care-l strivesc, cu nepãsare,

Cei care rãzboiul şi-l doresc!

 

Libertate scumpã! Râu de raze,

Strãlucind pe-al apelor întins:

Cel râvnind ale iubirii oaze,

Nu e, niciodatã, un învins!

 

《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)

29.03.2022, pe Marea Adriatică 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Aforisme II – G. Trofin

 

Cine își vinde sufletul pentru un drum neted, va întâlni numai gropi după moarte. 

 

Actorul care nu primește aplauze, și-a ucis personajul.

 

Mai bine pironit în suferință decât legănat de păcate. 

 

E mai plăcut să te ardă adevărul decât să te înghețe minciuna.

 

Mai degrabă biciul care te trezește decât sărutul care te adoarme.

 

Preferă durerea care te curăță decât bucuria care te ține prizonier.

 

Mai bine un Dumnezeu aspru decât un diavol blajin. 

 

Mai de folos o lovitură care te schimbă decât mângâierile care te țin în letargie.

 

E mai nobil să porți cicatrici de lumină decât talismane de întuneric.

 

Mai bine judecata ce te îndreaptă decât iertarea care te menține în culpă.

 

Prefer podeaua dură a pocăinței decât patul moale al ispitelor.

 

Mai bine înfrânt de adevăr decât eliberat de minciună.

 

Mai sigur pășești pe cioburi decât să plutești în iluzii.

 

Mai bine ars de conștiință decât stins în nepăsare.

 

Mai de folos plânsul care trezește decât râsul care te adoarme.

 

Mai demn e să ai sărăcia adevărului decât aurul trădării.

 

Mai bine să fii singur în lumină decât cu mulțimea în întuneric.

 

Un lemn de esentă tare nu lasă cenușă.

 

Cine își ascunde suferința sub zâmbet își va pierde lacrima.

 

Focul care te arde pe dinăuntru e mai rece ca apa care îl stinge.

 

Rănile care nu se văd sunt cele mai greu de vindecat.

 

Cine fuge de tăcere se pierde în zgomotul propriilor pași.

 

Lacrimile care ard pe obraz sunt mai prețioase decât ochii.

 

În timp ce adevărul îți pregătește patul; minciuna doarme nepăsătoare.

 

Cine-și culege frica și o transformă în vânt, devine furtună.

 

Iubirea sinceră e un vis cu ecou.

 

Singurătatea te învață cum să construiești poduri.

 

Cine nu acceptă adierea adevărului, va fi izbit de furtuna minciunii.

 

Durerea care nu lasă urme pe trup face cicatrici pe suflet.

 

Cine se teme de întuneric nu poate coborî în el să aprindă lumina.

 

Cel care vede sfârșitul ca pe o ușă, va deschide alt început.

 

Adevărul care doare azi, te vindecă mâine; minciuna care te vindecă azi, te va durea veșnic.

 

Singurătatea absolută nu e numai absența oamenilor, ci și absența ta.

 

Mai bine să rămâi singur cu frica decât să te bazezi pe curajul celorlați.

 

Cine cumpără plăcere trupului, își vinde sufletul pe bucăți.

 

Tăcerea care doare dospește urlete.

 

Gândurile negre vin doar la cei care nu iartă.

 

Adevărul care rănește nu folosește pumnalul minciunii.

 

Mai bine înfruntă furtuna decât să te irosești în adieri de vânt.

 

Inamicul din tine te va învinge  mai repede decât orice dușman din afară.

 

Mai bine bea otrava pierderii decât să trăiești într-o iluzie care te ucide încet.

 

Cine se înclină mereu în fața altora, uită cum se stă drept în fața oglinzii.

 

Libertatea nu se asociază cu comoditatea; cine încearcă le pierde ambele.

 

Într-o dragoste oarbă timpului îi cresc ochi.

 

Mai bine să porți propria rușine decât să accepți confortul minciunii.

 

Cine se teme că pierde, va pierde mai mult decât își imaginează că are.

 

Cine își măsoară valoarea prin ochii altora, rămâne străin de sine.

 

Omul fuge de moarte, dar uită că fiecare clipă e deja o moarte trăită.

 

Cine caută sensul vieții în afara sa, se va pierde pe sine.

 

Omul nu se pierde când nu mai are răspunsuri, ci atunci când nu mai are întrebări.

 

Adevărul retează ca o sabie, minciuna taie ca un cuțit tocit.

 

Omul se pierde nu când cade, ci când nu mai vrea să se ridice.

 

Când îți duci trupul la război, în suflet nu mai ai pace.

 

Cine își îngroapă greșelile prea adânc, le face rădăcini.

 

Nu există drum drept pentru cel care calcă strâmb.

 

Adevărul nu bate la ușă ci dărâmă zidurile.

 

Mintea care nu-și pune întrebări își adapă întruna prostia.

 

Calea cea mai lungă nu e grea dacă pașii sunt scurți.

 

Frica de moarte lungește viața.

 

Adevărul nu se schimbă când îl rostești, ci când îl trăiești.

 

Tăcerea nu e lipsă de cuvânt, ci o altă formă de a spune totul.

 

Cel ce își cunoaște limitele a trecut deja dincolo de ele.

 

Nici o durere nu e mai grea decât conștiința nepăsării.

 

Cine-și măsoară viața doar în ani rămâne dator clipei.

 

Cine trăiește doar pentru sine moare fără martori.

 

Cine se teme să greșească rămâne prizonierul nimicului.

 

 

Mai mult...

PERGAMENT

Și de-ar fi viața ca un sul de pergament,

Mototolit, curat sau mai puțin perfect,

Pătat azi de cerneală sau impecabil ieri,

Ar fi ușor de reparat, chiar neconsiderat defect!

 

Chiar de îți ești stăpânu' întregii ființe

Nu-i poți oprii timpului niciuna din credințe!

Nu-l poți îngheța și nici să-i oprești hatârul,

De-a te purta prin ceață, străin prin propria viață!

 

Dar viața chiar e-un pergament,

Îl primești gol și-l completezi!

Nu poți să ștergi sau să reiei,

Poți căuta schițe câte vrei!

N-ai să găsești, n-ai să primești!

Poți continua doar să iubești!

 

 

Mai mult...

Nevoi

totu-i la liber în viața aceasta

 

ai nevoie de puțină nefericire

 

îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin  fashion/beauty

raionul  „femei fără inimă”

de exemplu

sau cu fructe de cactus

plătești cu propria-ți viață

desigur

introduci  cardul personal fără limită de credit

în cititorul de așteptări 

și-ți  iei porția ta consistentă de nefericire

la jumătate de preț

(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)

găsești de toate în viața aceasta

de la iluzii în stare latentă

la dragoste

ambalate frumos

nu se dau garanții ca la alte produse

din păcate

uzinele vieții  produc la cele mai înalte standarde

cunoscute

dacă nu crezi

cumperi  încredere

eșecul

de pildă

e garantat din fabricație

a trăi înseamnă să cumperi totul la risc

doar moartea e sigură..

Mai mult...

Ne scapă

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

 

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

 

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

Mai mult...

Poeme din suflet pentru suflete

M-ai pierdut într-o zi de miercuri 15 aprilie,

Tensiuni, lipsă de respect, și aceleași orgolii,

Sper că vei găsi femeia perfectă pentru tine

Cerul știe mai mult de ce nu eram potriviți noi.




Am pus conversațiile toate ascunse pe un stick,

În prezent îmi ești doar un străin necunscut,

Inima și ochi te simt atât de rar încât ai devenit mic

Nu-mi pare rău că nu m-ai avut, povestea s-a terminat dinainte să fi inceput.




Tăcerea noastră și-a spus ultimul cuvânt de spus

Buzele mi-au fost pecetluite de dor și scrum

Poate orgoliul câștigă dar pierzi persoana la apus,

Nodul în gât m-a străpuns iar mă sufocam c-un fum.







Mai mult...

Citat

Uneori, Dumnezeu nu ne pedepsește refuzându-ne dorințele, ci împlinindu-le.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍