Autorul Iustin Marian Postea
Total
2 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Să-ți povestesc
Te-am visat, să-ți povestesc…
Se făcea că era vară și lumina se topea
Ca mierea pe umerii tăi goi,
Stăteam sub un copac care respira pe ascuns
Și ținea umbră doar pentru noi.
Pe lângă locul în care eram curgea o apă liniștită,
Un lac cu sclipiri ca ochii tăi adânci, albaștri,
În fundal, două rațe își spuneau lucruri mărunte,
Spărgând tăcerea într-un mac-mac ce ținea loc de fraze.
Erai întinsă pe o pătură cu roze palide,
Cu capul sprijinit pe-un morman de frunze,
Citeai absorbită dintr-un ziar cu poze,
Și ceva, deodată, a început să te amuze.
Și ca atunci când te mai surprind că fredonezi,
Mă întrebam la ce te gândești.
Eu stăteam cu capul în poala ta,
Iar palma ta îmi mângâia din când în când bărbia,
Te priveam și toată lumea mea
Învăța, fără explicații, ce înseamnă nemurirea.
Tu râdeai mai departe și nu știam de ce,
Zâmbetul tău mă dezarma pe loc,
Cu chipul tău de ploaie și de nea
Mi-ai spus, foarte serioasă, că ai furnici prin păr.
Te-aș fi ajutat să scapi de ele,
Dar mi-era teamă… atât de mult,
Să nu stric nimic din felul în care erai atunci,
Din felul în care zâmbeai și nu mai păreai de pe pământ.
Așa că am rămas cu capul în poala ta,
Privindu-te de parcă eu și furnicile
Am fi fost de aceeași parte, complici,
Și am lăsat clipa să se întâmple până la capăt,
Fără să ating nimic:
Te-am lăsat să lupți cu micii tăi „inamici”,
Nici nu știai cât de dragă îmi ești cu tot cu furnici,
Promițându-mi în gând cu resemnare,
Că la cat de frumoasă ești când zâmbești,
Nu o să te ajut nici data viitoare.
Neregrete
Nu mai regret ca am inima buna
Desi sufletul mi-e tare apasat
Nu mai regret c-am dat tot pentru o cununa
Caci tot ce am trait m-a invatat!
Nu mai regret ca lacrimi multe au curs
Ochii mei s-au curatat de vina
Nu mai regret ca anii mei s-au dus
Caci in intuneric am facut lumina!
Nu mai regret ca stau si ma gandesc la tot
Noptile si zilele pierdute
Nu mai regret, de n-am putut, de-acum eu pot
Caci stiu ca din nimic voi face multe!
Nu mai regret ca plec din a ta viata
Chiar de in minte inca imi esti viu
Nu mai regret ca nu mai dau nicio speranta
Caci nu mai e nimic, doar sufletu-mi pustiu!
O, dar tot regret ca asa simpla-i renuntarea
Cand viata singuri ne-o facem mai grea
Caci da, regret ca peste tot se asterne uitarea
Cand sufletu' iubire ar mai vrea!
Ori de regret sau nu, ce mai conteaza?
Suntem datori sa mergem mai departe
Cu sufletu' deschis si cu inima treaza
Traind file din a vietii noastre carte.
Miriam - Doua Umbre
10.12.2025
#Doua-Umbre
Singura lumânare
Oh suflet drag,
Te rog,
Te implor... ,
Oprește-te!
Nu vezi ca doar ție
Rău iti aduci !
Tremuri dezorientat,
În deriva plutești,
Pierdut de sens și rost,
Inecat in frici,
Constrâns de emotii..
Și totuși...
Spui ca ești bine
Chipul te arde, te ustura ,
Când zambetul trebuie sa-l inforesti
Dar în suflet este infern ...
Vitalitatea și rosu din obraji
Numai in paharul de vin se mai găsesc
Care este acum mai rosu
Decât buzele tale ...
Ochi ce luceau a sperante
În noapte s-au pierdut
Rataceac printre stele
In urechi auzi
Vorbe din alte lumi
Care te îndruma spre alt sine
De frici lipsit
De încredere ai sa-l asculți
Fără sa te întrebi cine este
Doar sa asculți orbește
Ale lui spuse
Caci singurul îndrumător a rămas
Singura lumânare care se arde pe sine
Spre a te lumina pe tine
A ieși din labirinturi iluzorii
Unde frica și deznădejdea
Domnesc în liniște
Cu un parfum apăsător .
Asa ca lumina accept-o
Și bine uita te
Pe unde calci
Caci in cele din urma
Ceara se va topi
Singur vei rămâne iar
Și numai de tine ține
Dacă ai reușit
A găsi
Portița de lumina.
Moștenire în norvegiană
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Arv
I dag skal vi diskutere en spesiell gjenstand, en gjenstand som er kjær for oss, de av oss som fortsatt holder ting lagret på loftet i huset, nærmere bestemt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av ubestridelig historisk betydning, fanget fem dåp, to eksamener, flere bryllup og det er omtrent det. Lue som flere generasjoner bare hadde, men å ha på seg tror jeg ikke de hadde på seg, den er ikke brukbar for lenge siden. Som jeg nevnte tidligere, føles den, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjær festet til siden.
Cecilias oldemor insisterte på at hun skulle holdes under best mulig forhold. Noe som skjedde, bare tidens gang har sagt sitt, det er ikke lenger som det pleide å være, det sitter ikke lenger som det pleide. Selv nyansen av blått er ikke lenger levende, den er mer shabby, gammel, støvete. Det ville være flott for vintageantrekksideer, men ellers hold det pent, bare for samlingen.
Det var ingen liten overraskelse for Cecilia å finne at hatten, beskrevet så poetisk så langt, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en møllfamilie. Så la oss innse det, når noen arver en hatt, får de ikke bare hatten, de får også møll til den.
En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti kanskje, den har også en konge og en monark og stort sett alt det trenger for å være et fullverdig monarki. Men hvordan kan man like dette? Hvor lenge har han vært tom for møllkuler?, siden når har Pronto blitt brukt til skadedyrbekjempelse? En sint og grublende Cecilia stiller seg selv disse spørsmålene til stadighet. Hvordan med all den tilsynelatende omsorgen som alle har tatt, ender hatten opp med å gå i oppløsning med denne hastigheten. Hvis den oldemoren visste og var i live, ville hun blitt ekstremt sint. Cecilia sitter og sitter og tenker på en løsning for å gjenopprette æren en annen gang.
Han fant det, han vet hva han skal gjøre, han vil komme med en løsning som vil drepe dem, etter at de dør, vil han ta og kutte ut den delen av materialet som vil fjernes.
Fortsett som jeg beskrev. Bare ved å leke og utdype den kuttede delen mer og mer, når han den andre siden av materialet med saksen. Gode folk, dere har hatt det i fire generasjoner, hvordan vet dere hvordan dere skal ta vare på en eiendel noen etterlot dere? Hun ga deg ikke å legge et ansvar på dine skuldre, hun ga det til deg fordi hun trodde det ville være fint for deg å ha noe hun likte ganske godt. Du krysset virkelig grensen til lettsindighet! Vi skjønner at du egentlig ikke bryr deg om selve hatten, men bryr du deg ikke også om oldemoren som betrodde deg den?
Cecilia begynte å sy med tråd av lignende farge som hatten opprinnelig ville ha vært. Hva er poenget? Perfekt synonymi finnes ikke, verken i farger eller i ord, dessverre var fargen unik, den var uerstattelig. Cecilia, med +1,75 dioptri tror det var samme farge. Vi vet ikke hva mer vi skal si... intensjonen var god... å "gi tilbake sin ære en annen gang", men på grunn av for mye overdreven iver ble resultatet litt av. Cecilia, vi setter pris på ta vare på deg du hadde den på, desinfiserte den, renset den, tok vare på den, noe som alltid settes pris på, men hvis du ikke hadde hatt det så gøy med å klippe, var det fortsatt veldig bra.Det er alltid lurt å ha balanse i alt . Hvorfor er det bra å måle handlingene våre, beslutningene våre? For, la oss si at vi kjører og vi må svinge, vi har en kurve fremover, vi må måle hastigheten vår (fordi for mye kan ta oss av veien, avviker fra vår vei), ønsket vi ønsker å passere den kurven med, det spiller ingen rolle hvor lang tid det ville ta, hvor fort, hvor ekspert, hva jeg ikke vet hva.. det som betyr noe er hvor harmoniske og trygge vi vet hvordan vi skal komme gjennom alt. Ingen applauderer oss, vi er bare oss selv, og vi trenger ikke applaus.
Likeledes i dette tilfellet kunne den nedarvede hatten ha forblitt intakt, den ville ikke ha krevd inngrep, reparasjoner, oppussing, retusjering, hvis ikke vår kjære Cecilia hadde ønsket så iherdig å forbedre den helt. Også verdt å vurdere er at ting ofte ikke krever en radikal endring for å fungere, bare delvis eller bare en fjerdedel vil hjelpe like mye.
Cecilia...Cecilia...enten hadde du ikke en sikker hånd, eller så brydde du deg for mye om hatten.
Ploaia de vară
Nori plumburii, întunecă pământul
Se înclină pomii, parcă ar vrea să atingă cu crengile
pământul
Un fulger, brăzdează cerul înnorat
Și tunete se aud neâncetat.
Albinele prin flori sunt încărcate
Și caută să plece cât mai poate.
Păsările,speriate ciripesc
Să se ascundă se grăbesc.
O ploaie zgomotoasă se pornește
Și mătură în cale ce găsește.
Pe acoperiș se aude grindina căzând
Iar frunzele cad rând pe rând
Se amestecă cu grindina căzută
Și curtea se umple cu apă, din ce în ce mai multă.
Doua trairi
Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,
Zambet și lacrima,îngemănate,
Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,
Apusul negru,in zare,departe,
Azi,răsăritul strălucind,
Lumina și întuneric,în aceeași privire,
Tristețea,ca un glas de clopot,
Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas
Tulburător,,obsedant,atât de gol...
Am obosit,mi-e greu sa zbor,
Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,
Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,
Sa uit de ultima filă din cartea mea,
De finalul atât de trist al sorții..
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Reformare
Gabriel Nicoara
18 noiembrie
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 noiembrie
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 noiembrie
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 noiembrie
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗