Categoria Poezii de dragoste

E tăcere de atâta timp,

Între noi,în lume,

Mi-e dor de ochii muritorului meu,

Mi-e dor de tine.

În ciuda plecării tale,a rațiunii mele,

Sunt tot aici,te mai aștept.

Am obosit să mă rog în fiecare seară să vii,să fim,

Să existăm..

Nu mai are rost să-ți spun în câte păpădii am suflat,cât le-am vorbit stelelor de tine,

De câte ori I-am cerut să te văd,măcar în vis!

Știu că am întâlnit, cândva,un copil cu ochi negri,

Și de atunci, nu am văzut alții mai frumoși.

Îmi doresc să fie altfel,încă sper.

Am încredere în destin,în Univers,în Dumnezeu,

Mai stau puțin cu gândul la tine,la noi și apoi mă întreb

S-aștept să treacă timpul ori să-l dau înapoi?

Tu ești, ai fost și vei rămâne,

Perechea mea și, noi știm bine,

Sunt fericit și, împlinit cu tine,

Și amândoi, privim, spre mâine

Povestea noastră adevarată,

A inceput, pe timp de toamnă,

Eram studenți, la facultate,

Și tu, ți-aduci aminte, doamnă

Eram doi tineri bobocei, la studiu,

Și mândri de a noastră, reușită,

Atunci, n-aveam de und' să știu,

Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită

Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,

Pe toți, într-un amfiteatru, mare,

Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,

Iar la final, am mers, la o plimbare

În grup, am văzut-o, întâia oară,

Și am simțit ceva, că arde tare,

De vină era ea, o domnișoară,

Și de atunci, am fost, fără scăpare

In minte, multe gânduri, mai aveam,

Cum pot să-i spun, că îmi placea,

Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,

Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?

Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,

Să-i spun direct, ce simt, am amânat,

Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",

Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat

Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,

Iar noi, în timp, maturi, am devenit,

Iubirea noastra, a fost mărturisită,

Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit

Acum când peste ani, noi doi privim,

Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,

Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,

Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit

Să spun cuiva, cum este bine,

Și cum iubirea noastra, a dăinuit,

Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,

Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,

de ce mereu când zâmbește

cerul devine atât de senin

iar sunetele din jur parca dispar,

doar vocea ei se face auzita

vreau sa scap din a ei vraja

din al sau mister, care nu e chiar mister

ceva ma atrage, poate felul in care își

menține privirea înainte..sau cum mersul ei e atât de echilibrat, iar parul ii cade atât de natural pe spate

vreau sa scap din jurul existentei sale

căci doar de o privire a fost nevoie

ca sa ma sufoc, de ea, atât de mult timp

și sa ma las purtată doar de speranțe deșarte..

dar doamne, e atât de frumos sa visezi– sa o visezi.

atât de specială, oare?

alergandu mi prin gânduri, sapandu mi mormântul,

căci dacă nu o sa o am– nu o sa o am

și gata, ce e atât de grav in asta?

nu mi aparține, e un mister,

și as vrea sa rămână tot unul,

o straina, care mi spune buna

dar nu la revedere,

de parca niciodată nu vom avea șansa

sa dansam un menuet

si poate, sa ne îmbrățișăm

ca doua suflete atât de pure… pline de iubire

iubire? pentru viața, pentru arta! doamne! când pășește toate florile ii zâmbesc, iar vântul și ar dori sa bată doar ca al sau par de foc sa l tragă..sa l tot tragă..

tu, un nume, doar o față?

doar un nume?…

o speranța?

nu cred. nimic! ma îndoiesc!

nu vreau sa ma ranesc,

așa ca am sa ma opresc

pana la un ultim vals.. sau menuet

Pe tine vreau, să te-ntâlnesc,

Și chipul drag, să ți-l ating,

Dar nu știu drumul, să-l găsesc,

Și focul inimii, să-l sting

Iar dacă dimineața, plouă,

Aș vrea să te văd, pe-nserat,

Eu zic să fie, opt sau nouă,

Cănd cerul e senin și înstelat

Am un buchet strâns, pentru tine,

De flori deosebite, albi trandafiri,

Care ție îți răscolesc, știu bine,

Frumoase și alese, amintiri

Până să te-ntàlnesc, pe tne,

Voi pune florile, în apă rece,

Să fie proaspete, s-arate bine,

Și nicio petală albă, să nu pice

Sper să rămână toate, fresh,

Până pe seară, când ne-ntâlnim,

Și să nu dau eu, vreun mare greș,

Că nu știu prea bine, cum se-ntrețin

În mintea mea visătoare, am un speach,

Cum să îți spun mai bine, a mea dorință,

Și nu cumva pe mine, tu să mă respingi,

Că asta ar cădea, pe loc, ca o sentință

De mult am vrut eu, tu să stii,

Cât de greu, îmi este fără tine,

Și câ mi-am dorit, tu să devii,

Soția mea, la anul care vine

Acum singur fiind, curaj, eu am,

Dar nu pot ști, cum îți voi spune,

Că ești ființa, pe care, mi-o doream,

Să fim noi fericiți, în astă lume

Și ziua, cea mult visată, a sosit,

Și la-ntâlnire, eu am plecat,

Eram un pic, cam ,,morcovit",

Că toate florile, mi s-au uscat

Am mers, să mă-ntâlnesc cu ea,

Fără vreo floare, in mâna mea,

Am explicat, cum florille sau scuturat,

Ea a zâmbit, m-ancurajat și m-a iertat

Atunci am înteles eu, pe deplin,

Că nu doar florile, contează,

Și mai de preț, e ceea ce iubim,

Și dragostea, s-o ținem, trează

În jur, erau copaci cu flori,

Din care, am cules eu, câteva,

Erau frumoase, în mii de culori,

I le-am întins, făr' a putea zice, ceva

Eram ferice, tare zâmbitor,

Că flori, am putut oferi,

Și cred, că puțin visător,

Că nimic, nu am putut, rosti

Țin minte, ne-am plimbat, pe-alei,

Ținându-ne noi strânși, aproape,

Și-n fața noastră, erau doar tei,

Și luna lumina, aleea noastră-n, noapte

Și-acum, cu drag îmi amintesc,

De tot, ce eu, vouă, vă povestesc,

Și astăzi, fericit sunt, cum trăiesc,

Alături, de femeia, pe care, o iubesc!

ADIO cu zambetul pe fata si in inima

Nu imi dai alt sentiment cand ma gandesc la tine

N-ai asculta si ai vrut sa pleci de langa mine

Sincer, sper sa-ti fie mai bine

Cu siguranta, nu o sa iti fie

Dar fie, treaca de la mine

ADIO, MAREA MEA IUBIRE!

Cum aș putea, sa cred in tine,

Când tu mereu, ai gândul dus,

Cum să-ndrăznesc, să-ți cer iubire,

Când stiu că altul, te-a sedus

Sunt pregătit să-ți ofer, inima,

S-o simți cum bate, pentru tine,

Dar văd că tu, nu îți întinzi palma,

Așa că pentru un timp, o țin la mine

Mi-aduc aminte, când te-am văzut,

În grupul nostru de prieteni dragi,

Și cum am îndrăznit, sfios să te salut,

Și-ai refuzat în seama, să mă bagi

Era pe înserat și, luna plină se ivea,

De după nori, pe ceru-ntunecat,

Ți-am spus în șoaptă,  că  ea la noi privea,

Nu mi-ai răspuns și-n grabă, ai plecat

Privirea mea, te-a însoțit un timp,

Crezând, că poate-un semn primesc,

Capu'să-ntorci, eu am sperat, nu mint,

Dar ai plecat, făra a ști, că te privesc

Dezamăgirea, a fost destul de mare,

Și nu știam cum, să mă liniștesc,

În gândul meu, a încolțit o întrebare,

Cànd, unde, pot, pe ea,  s-o întâlnesc

Și vremea, tot trecea, făra speranță,

Din minte, să mi-o scot, nu s-a putut,

Mă consolam spunând, așa e viața,

Și trebuie s-o iei, din nou, de la-nceput

Cu grupul de prieteni, m-am întâlnit,

Dar ea n-a mai venit, să fie printre noi,

Și nimeni nu știa, de-i vie sau a murit,

Și nici dacă-și trăiește viața, in doi

Și cum minuni, pe pământ s-au văzut,

Când într-o zi prin parc, călătoream,

Pe bancă, ea stătea cu un pruncuț,

Îl legăna si tare fericiți, eu îi vedeam

De la distanța, cu respect, am salutat,

Primind răspuns la gestul meu,

În plus, ea mi-a zâmbit și, s-a scuzat,

Plecând pe-alei, trăgând caruțul greu

 După un timp, cu toții am aflat,

Că ea la studii în Olanda, a plecat,

Și tot aici, c-un grec, s-a măritat,

Dar n-a durat si, repede a divorțat

Aceasta a fost, adevărata lui idilă,

A dragului si, bunului meu coleg,

Atunci, cu toții noi i-am plâns, de milă,

Acum, el a ajuns, un emerit strateg

Și când ne întâlnim, mai povestim,

Ce mult a suferit, după acea fată,

Și mai in glumă, nu ezităm să-i amintim,

Băiete, tu o himeră, ai iubit, odată!

Răsare fără rost o altă dimineață

Las gol în patul gol, tot gol să mă primească

Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă

E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă

Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute

Doar visele plutind mai vin să mă sărute

Cu buze reci  m-ating pe firele cărunte

S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte

Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă

Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră

Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față

Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă

E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă

Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată

Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă

Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă

Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă

Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră

Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră

Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață

Se pierde om din om, devine o paiață

Un corp amorf din lut, statuie fără față

Tablou în amintiri, decor lipsit de viață

Trimis în loc străin se vinde într-o piață

Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă

S-adune timpul gol scurtând firul de ață

Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă

Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață

Cum aș putea să te uit, pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul, ne va aduce dezamăgire

Să stau departe, nu e ceea ce simt,

Să vin aproape, mult îmi doresc,

Dar știu ca ești, sub legământ,

Si mă feresc, să nu păcătuiesc

Imi este greu, să-ti vad tristețea,

Pe care tu cu greu, vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea, sa te-ajungă bătrànețea,

Fără ca chipul drag, să-ți luminezi

Tu singură poți hotări, in astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești, fără a regreta,

Și când și cum, să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci, in viața ta

Hai, noi prieteni buni, maturi să fim,

Iubirea prin prietenie, s-o mărturisim,

Unul pe altul, nicicând să ne mințim,

Si dragostea adevărata, să o găsim

Știm, că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ, e un har Divin,

Și un păcat mărturisit, IIsus il iartă!

Tu care zi si clipa, langa mine stai,

Si dorul meu, il stii si-ti multumesc,

Nu pot decat sa-ti spun, cu al meu grai,

Ca te ador, doresc si sigur, te iubesc,

Candva, demult, te-am îintalnit,

Si inima usor, usor, s-a c-am topit,

Nu stiu, caldura mare o fi fost,

Sau poate, un destin frumos

Erai frumoasa, ca floarea mea de mai,

Gingasa, dulce, cu parfum de flori,

Cand te-am rugat, cu mine tu sa stai,

Sa te ating, firav, stângaci si cu fiori

Si norocos am fost, cand am privit,

Ca pe aleea dreapta, cu teii infloriti,

O banca-n fata noastra, s-a ivit,

Si noi eram, cu siguranta, cei doriti

Te vad si-acum, ce mult te-ndoiai,

Cu mine, asa aproape, tu sa stai,

Si nu stiai atunci, ca eu, la fel eram,

Cu nodul mare-n gât si, tremuram

Si spun, ca a putea sa uit vreodata,

Ar fi gresit, mintind, a mea traire,

Cum ti-am simtit, emotia ta toata,

Si inima, bătându-mi, in nestire

Imi amintesc, ca n-am putut a spune,

Ce fericire si, iubire vibra in mine,

Simteam caldura ta si, melancolie,

Iar eu vorbeam intr-una de...anatomie

Curaj, tin minte, singur mi-am facut,

Te-am strâns de mana, ne-a placut,

Te-am strâns in brate, cu nesat,

Si un sarut, siret, eu ti-am furat

Sigur fiind, ca mult, nu am gresit,

Nu te-am lasat sa te ridici, sa pleci,

Si am sperat si, asta s-antâmplat,

Sa-mi fii iubita, soata si, un prieten, cu adevarat

Cu tine si acum, pe banca stau,

Te tin de mâna si, te vreau,

Ma uit cu drag la tine, tu la fel,

Si lumea toata, pare un mister

Acum cand anii, trec se scurg,

Si Eduard, Ioana, doctori sunt,

Eu stiu si, cred ca-n asta viata,

Noi am pasit pe calea dreapta, adevarata!

Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată, 

Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc 

Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc, 

Doar că e întuneric si gândul e în ceață. 

Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc 

Și cum „dulceață” era alintul meu firesc, 

Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut. 

Ci doar regret că după tine am rămas tăcut. 

Mi-ai luat și glasul și privirea 

Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea, 

Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri 

Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri. 

Te invit la o cafea

Haide,vino,dragostea mea

Te invit la o cafea

Hai sa începem cu a ta.

Vreau doar puțin să savurez

Iar mai apoi chipul să-ți urmez

Că văd că te ai supărat

Că din cafea eu ți am luat.

Hei,cam are gust amar

Mai pune puțin zahăr,măcar

Mie îmi place puțin mai dulce

Că eu sunt o fată de zece.

Ah,iubitul meu 

De ai știi cum te aștept sa vi

Fata-ți sa-ți zăresc

Pe muzica inimii tale sa dansez,

Și-n brațele tale sa ma adăpostesc.

Te aștept,dragul meu..

Sa îți simt respirația ușoară

cum adera pe chipul meu rușinat și îmbujorat.

Simtesc dragul meu cum in brațele tale ma topesc.

Văzându-ți chipul de om frumos,

indragostindu-mă de ochii tai negrii sclipitori,arzatori,tenul măsliniu mătăsos,

părul creț și blond.Dar din tot ce ai,

Doar acele buze moi cu o ușoară tenta de roz,ma fac să ma sting de dor!

Ligia.G