Categoria Poezii de dragoste
Nu avem toți un străin?
E tăcere de atâta timp,
Între noi,în lume,
Mi-e dor de ochii muritorului meu,
Mi-e dor de tine.
În ciuda plecării tale,a rațiunii mele,
Sunt tot aici,te mai aștept.
Am obosit să mă rog în fiecare seară să vii,să fim,
Să existăm..
Nu mai are rost să-ți spun în câte păpădii am suflat,cât le-am vorbit stelelor de tine,
De câte ori I-am cerut să te văd,măcar în vis!
Știu că am întâlnit, cândva,un copil cu ochi negri,
Și de atunci, nu am văzut alții mai frumoși.
Îmi doresc să fie altfel,încă sper.
Am încredere în destin,în Univers,în Dumnezeu,
Mai stau puțin cu gândul la tine,la noi și apoi mă întreb
S-aștept să treacă timpul ori să-l dau înapoi?

Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,

Un vis de neatins
de ce mereu când zâmbește
cerul devine atât de senin
iar sunetele din jur parca dispar,
doar vocea ei se face auzita
vreau sa scap din a ei vraja
din al sau mister, care nu e chiar mister
ceva ma atrage, poate felul in care își
menține privirea înainte..sau cum mersul ei e atât de echilibrat, iar parul ii cade atât de natural pe spate
vreau sa scap din jurul existentei sale
căci doar de o privire a fost nevoie
ca sa ma sufoc, de ea, atât de mult timp
și sa ma las purtată doar de speranțe deșarte..
dar doamne, e atât de frumos sa visezi– sa o visezi.
atât de specială, oare?
alergandu mi prin gânduri, sapandu mi mormântul,
căci dacă nu o sa o am– nu o sa o am
și gata, ce e atât de grav in asta?
nu mi aparține, e un mister,
și as vrea sa rămână tot unul,
o straina, care mi spune buna
dar nu la revedere,
de parca niciodată nu vom avea șansa
sa dansam un menuet
si poate, sa ne îmbrățișăm
ca doua suflete atât de pure… pline de iubire
iubire? pentru viața, pentru arta! doamne! când pășește toate florile ii zâmbesc, iar vântul și ar dori sa bată doar ca al sau par de foc sa l tragă..sa l tot tragă..
tu, un nume, doar o față?
doar un nume?…
o speranța?
nu cred. nimic! ma îndoiesc!
nu vreau sa ma ranesc,
așa ca am sa ma opresc
pana la un ultim vals.. sau menuet
Spre ea!
Pe tine vreau, să te-ntâlnesc,
Și chipul drag, să ți-l ating,
Dar nu știu drumul, să-l găsesc,
Și focul inimii, să-l sting
Iar dacă dimineața, plouă,
Aș vrea să te văd, pe-nserat,
Eu zic să fie, opt sau nouă,
Cănd cerul e senin și înstelat
Am un buchet strâns, pentru tine,
De flori deosebite, albi trandafiri,
Care ție îți răscolesc, știu bine,
Frumoase și alese, amintiri
Până să te-ntàlnesc, pe tne,
Voi pune florile, în apă rece,
Să fie proaspete, s-arate bine,
Și nicio petală albă, să nu pice
Sper să rămână toate, fresh,
Până pe seară, când ne-ntâlnim,
Și să nu dau eu, vreun mare greș,
Că nu știu prea bine, cum se-ntrețin
În mintea mea visătoare, am un speach,
Cum să îți spun mai bine, a mea dorință,
Și nu cumva pe mine, tu să mă respingi,
Că asta ar cădea, pe loc, ca o sentință
De mult am vrut eu, tu să stii,
Cât de greu, îmi este fără tine,
Și câ mi-am dorit, tu să devii,
Soția mea, la anul care vine
Acum singur fiind, curaj, eu am,
Dar nu pot ști, cum îți voi spune,
Că ești ființa, pe care, mi-o doream,
Să fim noi fericiți, în astă lume
Și ziua, cea mult visată, a sosit,
Și la-ntâlnire, eu am plecat,
Eram un pic, cam ,,morcovit",
Că toate florile, mi s-au uscat
Am mers, să mă-ntâlnesc cu ea,
Fără vreo floare, in mâna mea,
Am explicat, cum florille sau scuturat,
Ea a zâmbit, m-ancurajat și m-a iertat
Atunci am înteles eu, pe deplin,
Că nu doar florile, contează,
Și mai de preț, e ceea ce iubim,
Și dragostea, s-o ținem, trează
În jur, erau copaci cu flori,
Din care, am cules eu, câteva,
Erau frumoase, în mii de culori,
I le-am întins, făr' a putea zice, ceva
Eram ferice, tare zâmbitor,
Că flori, am putut oferi,
Și cred, că puțin visător,
Că nimic, nu am putut, rosti
Țin minte, ne-am plimbat, pe-alei,
Ținându-ne noi strânși, aproape,
Și-n fața noastră, erau doar tei,
Și luna lumina, aleea noastră-n, noapte
Și-acum, cu drag îmi amintesc,
De tot, ce eu, vouă, vă povestesc,
Și astăzi, fericit sunt, cum trăiesc,
Alături, de femeia, pe care, o iubesc!

ADIO
ADIO cu zambetul pe fata si in inima
Nu imi dai alt sentiment cand ma gandesc la tine
N-ai asculta si ai vrut sa pleci de langa mine
Sincer, sper sa-ti fie mai bine
Cu siguranta, nu o sa iti fie
Dar fie, treaca de la mine
ADIO, MAREA MEA IUBIRE!

Idila!
Cum aș putea, sa cred in tine,
Când tu mereu, ai gândul dus,
Cum să-ndrăznesc, să-ți cer iubire,
Când stiu că altul, te-a sedus
Sunt pregătit să-ți ofer, inima,
S-o simți cum bate, pentru tine,
Dar văd că tu, nu îți întinzi palma,
Așa că pentru un timp, o țin la mine
Mi-aduc aminte, când te-am văzut,
În grupul nostru de prieteni dragi,
Și cum am îndrăznit, sfios să te salut,
Și-ai refuzat în seama, să mă bagi
Era pe înserat și, luna plină se ivea,
De după nori, pe ceru-ntunecat,
Ți-am spus în șoaptă, că ea la noi privea,
Nu mi-ai răspuns și-n grabă, ai plecat
Privirea mea, te-a însoțit un timp,
Crezând, că poate-un semn primesc,
Capu'să-ntorci, eu am sperat, nu mint,
Dar ai plecat, făra a ști, că te privesc
Dezamăgirea, a fost destul de mare,
Și nu știam cum, să mă liniștesc,
În gândul meu, a încolțit o întrebare,
Cànd, unde, pot, pe ea, s-o întâlnesc
Și vremea, tot trecea, făra speranță,
Din minte, să mi-o scot, nu s-a putut,
Mă consolam spunând, așa e viața,
Și trebuie s-o iei, din nou, de la-nceput
Cu grupul de prieteni, m-am întâlnit,
Dar ea n-a mai venit, să fie printre noi,
Și nimeni nu știa, de-i vie sau a murit,
Și nici dacă-și trăiește viața, in doi
Și cum minuni, pe pământ s-au văzut,
Când într-o zi prin parc, călătoream,
Pe bancă, ea stătea cu un pruncuț,
Îl legăna si tare fericiți, eu îi vedeam
De la distanța, cu respect, am salutat,
Primind răspuns la gestul meu,
În plus, ea mi-a zâmbit și, s-a scuzat,
Plecând pe-alei, trăgând caruțul greu
După un timp, cu toții am aflat,
Că ea la studii în Olanda, a plecat,
Și tot aici, c-un grec, s-a măritat,
Dar n-a durat si, repede a divorțat
Aceasta a fost, adevărata lui idilă,
A dragului si, bunului meu coleg,
Atunci, cu toții noi i-am plâns, de milă,
Acum, el a ajuns, un emerit strateg
Și când ne întâlnim, mai povestim,
Ce mult a suferit, după acea fată,
Și mai in glumă, nu ezităm să-i amintim,
Băiete, tu o himeră, ai iubit, odată!

Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață

Destin si soarta!
Cum aș putea să te uit, pe tine,
Când inima mi-e plină de iubire,
Să mă apropii, noi știm prea bine,
Ca viitorul, ne va aduce dezamăgire
Să stau departe, nu e ceea ce simt,
Să vin aproape, mult îmi doresc,
Dar știu ca ești, sub legământ,
Si mă feresc, să nu păcătuiesc
Imi este greu, să-ti vad tristețea,
Pe care tu cu greu, vrei s-o mimezi,
Și n-aș vrea, sa te-ajungă bătrànețea,
Fără ca chipul drag, să-ți luminezi
Tu singură poți hotări, in astă lume strâmbă,
Cum viața să-ți trăiești, fără a regreta,
Și când și cum, să cadă a ta umbră,
Cănd soarele va străluci, in viața ta
Hai, noi prieteni buni, maturi să fim,
Iubirea prin prietenie, s-o mărturisim,
Unul pe altul, nicicând să ne mințim,
Si dragostea adevărata, să o găsim
Știm, că ne naștem c-un destin,
Și scrisă este a noastră soartă,
Călătoria pe pământ, e un har Divin,
Și un păcat mărturisit, IIsus il iartă!

Frumoasa mea!
Tu care zi si clipa, langa mine stai,
Si dorul meu, il stii si-ti multumesc,
Nu pot decat sa-ti spun, cu al meu grai,
Ca te ador, doresc si sigur, te iubesc,
Candva, demult, te-am îintalnit,
Si inima usor, usor, s-a c-am topit,
Nu stiu, caldura mare o fi fost,
Sau poate, un destin frumos
Erai frumoasa, ca floarea mea de mai,
Gingasa, dulce, cu parfum de flori,
Cand te-am rugat, cu mine tu sa stai,
Sa te ating, firav, stângaci si cu fiori
Si norocos am fost, cand am privit,
Ca pe aleea dreapta, cu teii infloriti,
O banca-n fata noastra, s-a ivit,
Si noi eram, cu siguranta, cei doriti
Te vad si-acum, ce mult te-ndoiai,
Cu mine, asa aproape, tu sa stai,
Si nu stiai atunci, ca eu, la fel eram,
Cu nodul mare-n gât si, tremuram
Si spun, ca a putea sa uit vreodata,
Ar fi gresit, mintind, a mea traire,
Cum ti-am simtit, emotia ta toata,
Si inima, bătându-mi, in nestire
Imi amintesc, ca n-am putut a spune,
Ce fericire si, iubire vibra in mine,
Simteam caldura ta si, melancolie,
Iar eu vorbeam intr-una de...anatomie
Curaj, tin minte, singur mi-am facut,
Te-am strâns de mana, ne-a placut,
Te-am strâns in brate, cu nesat,
Si un sarut, siret, eu ti-am furat
Sigur fiind, ca mult, nu am gresit,
Nu te-am lasat sa te ridici, sa pleci,
Si am sperat si, asta s-antâmplat,
Sa-mi fii iubita, soata si, un prieten, cu adevarat
Cu tine si acum, pe banca stau,
Te tin de mâna si, te vreau,
Ma uit cu drag la tine, tu la fel,
Si lumea toata, pare un mister
Acum cand anii, trec se scurg,
Si Eduard, Ioana, doctori sunt,
Eu stiu si, cred ca-n asta viata,
Noi am pasit pe calea dreapta, adevarata!

Doar două secunde
Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată,
Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc
Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc,
Doar că e întuneric si gândul e în ceață.
Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc
Și cum „dulceață” era alintul meu firesc,
Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut.
Ci doar regret că după tine am rămas tăcut.
Mi-ai luat și glasul și privirea
Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea,
Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri
Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri.

Te invit la o cafea
Te invit la o cafea
Haide,vino,dragostea mea
Te invit la o cafea
Hai sa începem cu a ta.
Vreau doar puțin să savurez
Iar mai apoi chipul să-ți urmez
Că văd că te ai supărat
Că din cafea eu ți am luat.
Hei,cam are gust amar
Mai pune puțin zahăr,măcar
Mie îmi place puțin mai dulce
Că eu sunt o fată de zece.

Te aștept..
Ah,iubitul meu
De ai știi cum te aștept sa vi
Fata-ți sa-ți zăresc
Pe muzica inimii tale sa dansez,
Și-n brațele tale sa ma adăpostesc.
Te aștept,dragul meu..
Sa îți simt respirația ușoară
cum adera pe chipul meu rușinat și îmbujorat.
Simtesc dragul meu cum in brațele tale ma topesc.
Văzându-ți chipul de om frumos,
indragostindu-mă de ochii tai negrii sclipitori,arzatori,tenul măsliniu mătăsos,
părul creț și blond.Dar din tot ce ai,
Doar acele buze moi cu o ușoară tenta de roz,ma fac să ma sting de dor!
Ligia.G

Citeşte Poezii de dragoste, versuri superbe scrise de poeți incepători. Poezii de Dragoste scrise de autori amatori din întreaga lume scrise cu pasiune. Poezii romanesti despre iubire. Poezii pline cu sentimente care atat de greu de exprimat uneori, sentimente traite. Poezii de dragoste scurte pentru veșnicii îndrăgostiț, Poezii romantice, Poezii de iubire