Categoria Poezii despre animale
Pisica
Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,
La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă,
Mă uit la ea în fiecare zi,
Și spun așa, e ca o păpușă.
Frumușică...frumușică,
Drept se spune... în căsuțe,
Că este... ca o păpușică,
De parcă i...nătăfleață mititică.
Autor Nicoleta postovan
Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Albuța și Negruța
Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea și a spus:
Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.
Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.
Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.
Povestea lebedelor
O lebădă măiastră,,
S-a dus prin lacul din pădure,
Să culeagă mure
Și să le-a ducă la fereastră.
Broscuța campioană
La concursul de-notare,
Cinci broscuțe, au primit înregistrare,
Una a dat lent din picioare,
Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,
Celelalte leneșe, ca o cucoană,
A câștigat, o broscuță campioană!
Autor: Nicoleta Postovan
Furnica
E ființă mică,
Harnică furnică,
Adună mâncare
Nu obosește, la soare.
Autor: Nicoleta Postovan
Strofă de patru versuri
Pasărea măiastră
Sunt acasă,
Stau la masă,
Mândră sobă mă privește
Focul vesel pâlpâiește.
Iată o pasăre măiastră,
Am văzut la-mea fereastră,
Se oprise lâng-o floare,
Luminând-o al său soare.
S a luptat cu-n balaur,
Încărcat cu saci cu aur,
Lângă floare e un sac,
Care a fost umplut cu mac,
Și ființa deîndat,
S a bucurat,
Și lui i a spus În momentul dat,
Hai șah mat ai meritat!
Autor: Nicoleta Postovan
Pufy
Ghemotoc, pufos ca neaua,
Zgâlțâia de zor perdeaua
Și lätra voios din fire,
Țopăind de fericire .
După coada lui se -nvärte
N-ar sta locului cuminte,
Stă la pândă un răgaz
Cățelușul plin de haz.
Un căpșor ca și de pluș
Peste măsură de ghiduș;
Mărăia cu zel de joacă
Și pantoful mi -l atacă
De șireturi mă dezleagă,
Cu ciorapu-n dinți aleargă,
Să nu -l prind din urmă,
Se pitulă sub plapumă.
Se rostogoli sub pat,în grabă,
Ciufulind blănița-i albă;
Mă privi sfios,scăncind,
Căscase dulce,adormind ..
GÂNDĂCELUL ÎN UNIVERS
Pe un fir de păpădie
S-a suit un gândăcel
De culoare arămie,
Mic, firav, ca vai de el!
Bună dimineaţa, Soare!
Zise, întinzând un picioruş.
Bună inima să-ţi fie,
Mică gâză ca de pluş!
Şi, din roua dimineţii
Îi dădu o sărutare…
Magica putere-a vieţii
Ca o dulce alintare.
El, plăpândul gândăcel,
Se simţi cât tot Pământul!
Şi Natura-ncremeni
Pentru-o clipă-n veşnicii…
Dintr-odată se porni
Un vârtej ameţitor:
Soare, lună, stele mii
Se pierdură în decor!
E Nimic!
Şi totuşi,
Toate sunt la locul lor!
Şi e Totul!
Concentrat într-un izvor
De al vieţii dătător!
Făptura neînsemnată
A avut o tresărire:
Fără ea, Fiinţa toată
Nu există în simţire!
Dar, şi el ar fi … nimic
Făr-un spaţiu cât de mic
În hăul deşertului
La-nceputul timpului!
...
Ziua bună, măi frăţie!
Zise o furnică-n treacăt.
Şi-l trezi din reverie
Pe micuţul ne-nfricat.
Pe un fir de păpădie
Stă gândacul îmbătat
Şi priveşte-n veselie
Universul colorat.
Dă bineţe furnicuţei
Ce grăbită-l ocoleşte:
Ce să ştie ea, săraca
Câte-s de aflat pe lume
Când te preocupă viaţa!
Vulpea cea șireată!
Mi se spune că-s cumătră
Și că fur găini din curte,
Totul este o minciună
Țin regim și manânc fructe.
Noaptea trec pe la cotețe
Doar atunci când nu e lună,
Și doar să le spun la păsări
Somn ușor și noapte bună.
Am miros fin de canină
Și adulmec ce îmi place,
Stau cu nasul sus în vânt
Prada o atac și sunt dibace.
Câinii, cum mă văd mă latră
Dar nu-i bai că sunt legați,
Trag de lanț ca să m-ajungă
Și mă-ntreb...oare-s turbați?
Uneori pe unde trec lipsesc
Câte-o rață, curcă sau găina,
Toți îmi spun că sunt o hoață
Când găsesc pene-n grădină
Totuși vreau să recunosc ceva
Că am poftă să consum și carne,
De la cei ce nu-s prea gospodari
Care-n loc de ușă au pus...bârne.
Vestea-mi merge că-s șireată
Și că am coada prea lungă,
Mulți ar vrea să-mi facă rău
Și să-mi poarte blana...glugă.
Am mulți ,,prieteni" prin pădure
Chiar pe moș Martin din poveste,
Cică, l-am lăsat cu coada scurtă
Prinsă-n gheață..la prins pește.
Iar acum flămândă eu vă spun
Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,
Și tot timpul mă ascund de oameni
Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.
Licurici și furnici
Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,
Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.
O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,
O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.
Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,
Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.
Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,
Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.
În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,
Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.
Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,
Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.
Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:
"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"
Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,
Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."
Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,
Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.
Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,
Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.
Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,
Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.
Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,
Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.
Rugăciunea Lupului Alb
Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.
Aici sunt cele mai interesante poezii pentru copii şi adulţi. Vei găsi poezii despre animalele de casă sau animale de câmp, despre insecte şi păsări, despre animale acvatice, despre animalele salbatice, despre Animalele din pădure.