Categoria Poezii comice

Muncitorul dragon Rangă-Talpă

este auriu ca în telenovele,

Are un motor pitic ca la carte 

Și rage ca un tenor cu un pistol motorizat.

Plânge la telefon ca un pitic

Pentru că nu știe limba română.

Știe să joace bine într-o dramă,

Dar infrastructura îl dă pe spate.

A fi fericit, a sta așa
Când deși sunt aici, mă simt altundeva,
În alt spațiu și-n alt timp,
În vremea când nu-mi păsa de nimic.

Avionul are mereu zboruri
Le prind atunci când mai am doruri,
Autocarul mă duce el departe
Ca de liniște să ajung aproape.

Peste mări și țări trec adesea
Doar ca să consum realitatea
Și deși mulți oameni oriunde aș fi,
Tot în singurătate m-aș simți.

Am avut așa un șoc

Când m-ai lovit. Poc!

Văleu ce mă fac

Prietena mea mă mușcă

Ca un vârcolac!

E plăcut să ascultăm o serenadă

La colț de stradă

Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine

Atinge niște note mai sublime

Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată

Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată

La patiseria din Piața Orhideelor

Gazdă a turneelor

Pentru fitness și plimbări pe bicicletă

Și picturi cu o singură paletă.

Printre geamurile aburite,

De la fleicile bine rumenite,

Ascult cu mare drag, dar și dezgust,

Ceea ce nu e de bun gust

Și mă întreb:"oare când se mai termină?"

Acele sunete ce, evident, nu se anină

Armonios...

În timpul unui prânz copios.

Compozitorul operetei nazale originale se oprește,

Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,

De o jumătate de oră fără să mai știe,

Privind în gol, cu lăcomie,

Ce sentimente mai nutrește

Pentru batista sa cu undițe și pește.

Dezbate ce să mai facă,

Dacă să continue sau să se prefacă

Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,

Dar, fiindcă e scorțos,

Nu se lasă,

Chiar apasă

Cu batista pe o nară,

Scoțând sunete de o tonalitate rară.

Nu doar odinioară

Am convenit că muzica lui mă înfioară

I-am spus că mă deranjează,

La care el se holbează.

Deloc indignat,

Chiar m-a șicanat

Și mi-a arătat că, dinadins,

Produce acel zgomot distins.

Am început, pe un ton de ceartă,

Să vorbim despre ceva ce se iartă.

Așadar, ne-am împăcat,

Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.

În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,

Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,

Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,

Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:

Mâine, la mine, de-o fi să vii,

Vorbesc rezón, nu zic prostii,

Îți voi zice, chiar de la ușă,

Că am trei sticle de Frâncușă,

Soi bun de la Cotnari,

Nu din cel de potlogari,

Ce-ndoaie vinul în butoi

(Le cuca-n mur de marțafoi!),

Cu apă rea ce pute-a clor,

De-l bei, mai va, să faci amor !

Și de o fi, în completare, încă o sticlă

Un plus la fiecare cam de o litră.

De buna seamă, voi pune și mâncare,

Un mizilic, o măslină, o brânză mare,

Un mușchi  ce împănat,

A fost rulat și-apoi legat,

Ce din cuptor, scos rumenit,

În asorté va fi servit,

C-o mixtă în savori salată,

Nici acră, da' nici seacă.

Dară să știi: n-om face-o lată !

Ce poate fi mai rău în lumea asta,

Vreun cutremur, sau altă tragedie?

Nu e un tip ce ți-a furat nevasta,

E un poet, ce nici gramatică nu știe. 

El scrie poezii, pentru că doar asta-i place,

Nu ține cont de reguli, de parcă nu-l privește.

Mai prinde-o rimă, neștiind nici cum o face,

Dar uite că încet-încet i se primește. 

Gânduri clare, sau sens în poezie?

Nu, de asta el nu a auzit.

E bucuros că s-a învățat a scrie,

Dar și acel scris al lui e cam urât. 

Să se mențină ritmul de silabe,

Sau să țină cont de vre-o structură.

Măcar talent să aibă, dar șanse slabe,

Având în el doar o imaginație nebună. 

Mare păcătos e omul ăsta,

Cum poate el să se numească scriitor.

Nici poezii nu scrie, doar joacă festa,

Vorbesc de al acestei opere-autor.

Diana a rugat pe Domnul: "da, Doamne, sa fiu sotie.

m-am pocait aseara, constiinta-i ca cloramin,

masina far’ de-acoperis inca-mi mai trebuie mie,

dar sot mai tare-mi trebuie, te rog, da-mi, Doamne! Amin!

eu cred in tine, Doamne, stiu, ca ai multa putere,

stiu, ca din tron din ceruri tu ma auzi si ma vezi,

eu veau barbat frumos, tinar, destept si cu-avere,

betivi, zgirciti si saraci, te rog, sa nu-mi recomenzi."

din cer s-a dat jos un inger si a cerut amanunte:

"la ai tai ani, Diana, gindurile prea tare-ti zbor,

dorinta ta cere vreme, pentru ca tu vrei prea multe,

iar Calea Domnului, Diana, nu este Apple Store.

barbatii nu sint telefoane, ca in asa situatii

tu sa le-alegi design-ul, sa s-aiba WI-FI, 4G,

in lumea asta, Diana, n-o sa gasesti complectatii,

oamenii nu se repeta, oamenii-s unici, sa stii."

«Ingerule, - a spus Diana, - eu sint femeie frumoasa,

cind l-am rugat pe Domnul, ce vreau, eu clar i-am spus.

aproape ca nu ies din sala si nu maninc fainoase.

oare nu este clar? eu nu sint ieftin produs.

cite femei triste-n lume, pling pin la urlet si gemet,

«maritata»-i putin pentru mine, principalul "cu cine" si «cum».

am studiat bine piata, stiu foarte sigur ce merit,

in exterior sint perfecta, iar sufletu-mi este bun."

"sa-ti dau ce vrei tu, Diana, sa stii, ca inca se poate,

sot vei avea, desigur, frumos, nu sarac si nici rau,

doar o minuta asteapta, te scriu in baza de date,

acum memoreaza, Diana, numarul de coada al tau.

poti sa-l sculptezi pe piatra sau ca tatuaj pe miina,

numai sa nu-l uiti, Diana, n-o sa-l repet de-o sa vrei,

ce de la tine se cere? - s-astepti, ca rindul sa-ti vina,

scrie: un miliard saizeci si unu, sorry, deja saizeci si trei."