Autorul Khosravi Shahin

Total 4 creaţii
Inregistrat pe 11 noiembrie 2023
Temnița - 160 vizualizări
Al vieții sens - 129 vizualizări
Metresa - 654 vizualizări
Timpul - 617 vizualizări
Creaţii aleatorii :)
Ochii mei, Ochii tăi...
În ochii mei odată fericirea licărea
Azi e un gol adânc ce nu-l pot măsura
Promisiuni uitate... un ultim vis tăcut
Și gânduri de ceară ce timpul le-a pierdut.
Din versuri mi-am croit un drum spre infinit
Dar tu l-ai risipit tăcut și împietrit
Pe buze mi-a rămas doar gust de amăgire
Un dulce otrăvit... furat din amintire.
Cuvintele imi mor strivite sub tăcere
Ce am visat odată a devenit durere
Speranța s-a pierdut în al așteptării foc
Și doar simt cum mă sting fără pic de noroc...
Din ochii tăi cândva, beam nemărginirea
Mi-erai zâmbetul, dorul... fericirea
Azi te mai știu din poezii de dor
Din file albe... unde cuvintele-mi mor.
Cândva cu vinul tău ochii imi prindeau glas
Când paharul de mână se lega într-un ceas
Mi l-am dorit enorm să-mi bucure in viață zarea
...de mi se face dor, să-l lași, să-mi fie alinarea...
O NOAPTE ROMANTICĂ
Pe Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi la aceiași fundație.
Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu
să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-
cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit o undă de simpatie.
Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special
în privire,un farmec aparte.Înalt și bine înzestrat de natură, avea ceva magic
în privire De fapt el nu prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.
S-a hotărât deci să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.
CONTINUARE
Căsuța vecinilor mei
Bineînțeles că îmi amintesc. Îmi amintesc totul, ca și cum s-a întâmplat ieri. Totul e atât de viu și de proaspăt în memoria mea, încât îmi amintesc până și mirosul tufelor de gențiene care acopereau căsuța vecinilor mei, făcând-o să pară și mai mică decât era în realitate.
În acea căsuță locuiau trei persoane: un bătrân împreună cu surorile lui, două femei vârstnice.
Și-mi amintesc că bătrânul stătea seara târziu pe prispa din fața căsuței sale, citind Biblia, în timp ce surorile lui trebăluiau prin gospodărie sau prin curte. Oh, cum aud și acum țârcăitul acelui greiere, ca pe-un ecou îndepărtat și cum văd cu ochii minții culorile amestecate și nehotărâte ale amurgului, în timp ce ultimele raze de soare, sfârâiau în regrete linia orizontului...
Și mai presus de toate, liniștea, liniștea, care se lăsa greu, ca o copertină de catifea, peste un ultim act... înainte ca toate să amuțească, o liniște nefirească, în opoziție totală cu zarva de peste zi.
Îmi amintesc că era o seară plăcută, caldă, de mai. Mierlele încă mai cântau sporadic, spărgând în triluri scurte, liniștea care domnea peste întreaga zare. Iar bătrânul, aplecat peste ceaslovul său, bolborosea cuvinte slavone numai de el știute. Îi vedeam profilul străluminat din-dărăt de o flăcăruie cars îi tremura umbra peste peretele casei, sfințidu-l cu o aură nepământească.
Cele două surori, își terminaseră treburile și stăteau așezate la picioarele bătrânului patriarh, ascultând în muțenie, pierdute-n contemplare, propovăduiala cea de taină. Când și când, cufundacul îi ținea greierului isonul, întregind astfel, acest tablou cu atmosferă rembrandtiană, unic în felul său, creându-mi peste timp o amintire sacră de neuitat.
Și-mi amintesc că se făcu târziu. Era miezul nopții. Una dintre surori, se ridică, oftând din greu, și luând sfeșnicul îi luminează calea bătrânului către odăile pregătite pentru culcare. Abia acum pot observa că bătrânul este adus de spate, purtând parcă întreaga greutate a lumii.
Poate că exagerez ușor, dar cel puțin așa mi se părea mie și în orice caz cred că mă pot gândi ca "întreaga lume" putea să fie, măcar, acel colț de rai, care se mărginea la o căsuță, mică, pierdută-n tufe de gențiene cu miros de tămâie sfântă.
POSADA
Curge raul repede,involburat,
Printre creste umflat.
Malurile sunt ziduri drepte,
Sprijinite intre creste.
Raul este intovarasit.
De un drum ingust,pripasit,
Printre ape si semete creste
Unde numai iarba creste.
Zgomot,vuiet, tropot,
Se aude ca un ropot.
Carol Robert cu a lui armata,
Trece falnic ,ordonta.
Sus pe inaltele creste,
Fara a prinde de veste,
Este urmarit pe furis
Din fiecare ascunzis.
Oaste mare,inarmata,
In armura invesmntata.
Cu scuturi stralucitoare,
Arcuri si sabii ucigatoare.
Oaste cu care Robert Carol,
A spus chiar parol,
Ca-l ia pe Basarb-Voda
De barba, ca pe un Voda.
Din ascunzisuri il va scoate,
Cand el v-a socoate.
Ca in a lui mandrie,
A uitat ca-i pote fi tragedie.
Dar ca la un semn,
Dintr-un ordin demn,
De sus de pe creste,
Totol fara veste,
Peste armata ce mare,
Cade ca o daramare,
Pietre ,stanci,busteni,
Sageti trse de osteni.
Din oastea semeata,
N-a mai ramas decat ceata.
Totul este la pamant,
Si sub juramant,
Fuge Robert Carol,
Si spune din nou parol,
Ca pe aceste plaiuri ,
Sa se auda numai naiuri.
Floarea ciudată
O floare ciudată ,azi stă în ogradă,
Puțin E surie ca trotuarul de pe stradă,
E ca firul alb de pe al nostru cer,
Ce ne veghează ca un vis efemer.
În noapte strălucește chiar dacă soare nu-i,
Ai vrea așa o mie să le scoți și să le pui,
Ea e o minune printre cele mai frumoase,
Dar dacă ar fi om ar fi fost cam somnoroase.
De zi cu zi tot crește mai înaltă,
O vede iepurașul și-ncepe să mai salte,
Iar acel miros suav aduce fericire,
Îi aduce un farmec doar dintr-o sclipire.
Una cea mai unică printre toate,
Să sclipească asta o să poată,
Să uimească acum nu-i speranță,
Deoarece deja uimește cu eleganță.
Autor: Nicoleta Postovan
Masacru
Rugul aprins bolborosește incomprehensibil
două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii
dintr-o clipă în alta
grupuri izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale
„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”
străjerii Alfabetului iau poziții de luptă
iar clonele literelor de bază
ă,â,î,ș,ț
ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor și virgulelor
trag pidicile armelor
„pe aici nu se trece”
cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de lèse-majesté
adică de ofensă adusă suveranului 0
pedepsită cu moartea
puseseră între ele și suveran o virgulă
în fapt
Constituția statua dreptul acesta doar regelui
după el nu puteau fi decât numere zecimale
nici vorba de litere
literele rămâneau întotdeauna litere
nu aveau iscusința și mlădierea numerelor
revolta lor nu era sustenabilă
și trebuia înăbușită în sânge
cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții
însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Ochii mei, Ochii tăi...
În ochii mei odată fericirea licărea
Azi e un gol adânc ce nu-l pot măsura
Promisiuni uitate... un ultim vis tăcut
Și gânduri de ceară ce timpul le-a pierdut.
Din versuri mi-am croit un drum spre infinit
Dar tu l-ai risipit tăcut și împietrit
Pe buze mi-a rămas doar gust de amăgire
Un dulce otrăvit... furat din amintire.
Cuvintele imi mor strivite sub tăcere
Ce am visat odată a devenit durere
Speranța s-a pierdut în al așteptării foc
Și doar simt cum mă sting fără pic de noroc...
Din ochii tăi cândva, beam nemărginirea
Mi-erai zâmbetul, dorul... fericirea
Azi te mai știu din poezii de dor
Din file albe... unde cuvintele-mi mor.
Cândva cu vinul tău ochii imi prindeau glas
Când paharul de mână se lega într-un ceas
Mi l-am dorit enorm să-mi bucure in viață zarea
...de mi se face dor, să-l lași, să-mi fie alinarea...
O NOAPTE ROMANTICĂ
Pe Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi la aceiași fundație.
Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu
să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-
cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit o undă de simpatie.
Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special
în privire,un farmec aparte.Înalt și bine înzestrat de natură, avea ceva magic
în privire De fapt el nu prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.
S-a hotărât deci să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.
CONTINUARE
Căsuța vecinilor mei
Bineînțeles că îmi amintesc. Îmi amintesc totul, ca și cum s-a întâmplat ieri. Totul e atât de viu și de proaspăt în memoria mea, încât îmi amintesc până și mirosul tufelor de gențiene care acopereau căsuța vecinilor mei, făcând-o să pară și mai mică decât era în realitate.
În acea căsuță locuiau trei persoane: un bătrân împreună cu surorile lui, două femei vârstnice.
Și-mi amintesc că bătrânul stătea seara târziu pe prispa din fața căsuței sale, citind Biblia, în timp ce surorile lui trebăluiau prin gospodărie sau prin curte. Oh, cum aud și acum țârcăitul acelui greiere, ca pe-un ecou îndepărtat și cum văd cu ochii minții culorile amestecate și nehotărâte ale amurgului, în timp ce ultimele raze de soare, sfârâiau în regrete linia orizontului...
Și mai presus de toate, liniștea, liniștea, care se lăsa greu, ca o copertină de catifea, peste un ultim act... înainte ca toate să amuțească, o liniște nefirească, în opoziție totală cu zarva de peste zi.
Îmi amintesc că era o seară plăcută, caldă, de mai. Mierlele încă mai cântau sporadic, spărgând în triluri scurte, liniștea care domnea peste întreaga zare. Iar bătrânul, aplecat peste ceaslovul său, bolborosea cuvinte slavone numai de el știute. Îi vedeam profilul străluminat din-dărăt de o flăcăruie cars îi tremura umbra peste peretele casei, sfințidu-l cu o aură nepământească.
Cele două surori, își terminaseră treburile și stăteau așezate la picioarele bătrânului patriarh, ascultând în muțenie, pierdute-n contemplare, propovăduiala cea de taină. Când și când, cufundacul îi ținea greierului isonul, întregind astfel, acest tablou cu atmosferă rembrandtiană, unic în felul său, creându-mi peste timp o amintire sacră de neuitat.
Și-mi amintesc că se făcu târziu. Era miezul nopții. Una dintre surori, se ridică, oftând din greu, și luând sfeșnicul îi luminează calea bătrânului către odăile pregătite pentru culcare. Abia acum pot observa că bătrânul este adus de spate, purtând parcă întreaga greutate a lumii.
Poate că exagerez ușor, dar cel puțin așa mi se părea mie și în orice caz cred că mă pot gândi ca "întreaga lume" putea să fie, măcar, acel colț de rai, care se mărginea la o căsuță, mică, pierdută-n tufe de gențiene cu miros de tămâie sfântă.
POSADA
Curge raul repede,involburat,
Printre creste umflat.
Malurile sunt ziduri drepte,
Sprijinite intre creste.
Raul este intovarasit.
De un drum ingust,pripasit,
Printre ape si semete creste
Unde numai iarba creste.
Zgomot,vuiet, tropot,
Se aude ca un ropot.
Carol Robert cu a lui armata,
Trece falnic ,ordonta.
Sus pe inaltele creste,
Fara a prinde de veste,
Este urmarit pe furis
Din fiecare ascunzis.
Oaste mare,inarmata,
In armura invesmntata.
Cu scuturi stralucitoare,
Arcuri si sabii ucigatoare.
Oaste cu care Robert Carol,
A spus chiar parol,
Ca-l ia pe Basarb-Voda
De barba, ca pe un Voda.
Din ascunzisuri il va scoate,
Cand el v-a socoate.
Ca in a lui mandrie,
A uitat ca-i pote fi tragedie.
Dar ca la un semn,
Dintr-un ordin demn,
De sus de pe creste,
Totol fara veste,
Peste armata ce mare,
Cade ca o daramare,
Pietre ,stanci,busteni,
Sageti trse de osteni.
Din oastea semeata,
N-a mai ramas decat ceata.
Totul este la pamant,
Si sub juramant,
Fuge Robert Carol,
Si spune din nou parol,
Ca pe aceste plaiuri ,
Sa se auda numai naiuri.
Floarea ciudată
O floare ciudată ,azi stă în ogradă,
Puțin E surie ca trotuarul de pe stradă,
E ca firul alb de pe al nostru cer,
Ce ne veghează ca un vis efemer.
În noapte strălucește chiar dacă soare nu-i,
Ai vrea așa o mie să le scoți și să le pui,
Ea e o minune printre cele mai frumoase,
Dar dacă ar fi om ar fi fost cam somnoroase.
De zi cu zi tot crește mai înaltă,
O vede iepurașul și-ncepe să mai salte,
Iar acel miros suav aduce fericire,
Îi aduce un farmec doar dintr-o sclipire.
Una cea mai unică printre toate,
Să sclipească asta o să poată,
Să uimească acum nu-i speranță,
Deoarece deja uimește cu eleganță.
Autor: Nicoleta Postovan
Masacru
Rugul aprins bolborosește incomprehensibil
două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii
dintr-o clipă în alta
grupuri izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale
„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”
străjerii Alfabetului iau poziții de luptă
iar clonele literelor de bază
ă,â,î,ș,ț
ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor și virgulelor
trag pidicile armelor
„pe aici nu se trece”
cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de lèse-majesté
adică de ofensă adusă suveranului 0
pedepsită cu moartea
puseseră între ele și suveran o virgulă
în fapt
Constituția statua dreptul acesta doar regelui
după el nu puteau fi decât numere zecimale
nici vorba de litere
literele rămâneau întotdeauna litere
nu aveau iscusința și mlădierea numerelor
revolta lor nu era sustenabilă
și trebuia înăbușită în sânge
cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții
însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru