Autorul Silvian Costin
Total
182 creaţiiCreaţii aleatorii :)
În locul unde nu sunt locuri...
În locul unde nu sunt locuri,
Subit renaște plictiseala,
Iar oboseala vine încet pe tocuri,
Să nu-ți trezească renunțarea.
Se-așază gândul ca o ceață,
Pe marginea din tine mută,
Și timpul curge fără față,
Într-o tăcere nevăzută.
Se strâng în piept răspunsuri grele,
Ca norii înainte de furtună,
Și toate întrebările rebele,
Pe zâmbetele feții se răzbună.
Rămâne doar un fel de-a fi,
Nici trist, nici viu - doar continuare,
O așteptare fără a mai ști,
Că sensul nu e-n renunțare.
Încet, se crapă cerul pe retină,
Cu fulgere din gânduri negre,
Și-n inimă, pe-o scară lină,
Tot urcă melodii funebre.
Iar liniștea, o apă grea,
Îți spală sunetul din voce,
Și-ncet apune steaua ta,
În așteptările feroce.
Și-n locul unde nu sunt locuri,
Rămâne-un pas care nu pleacă,
Chiar de-i aprinzi sub talpă focuri,
Un „încă-i timp" pornirea i-o îneacă,
Că din plictis și din cădere,
Din gol, din frig și din tăceri,
Se naște-un sens fără durere,
Pe-un drum ce l-ai făcut și ieri.
Cu inima grea
Uită-mă, te implor cu mintea naiv și umil Uită, și oricâte ai știi,uită-n zadar, dar măcar uită-mi amintirea, desi este dificil Oricum vei uita sau poate c-ai făcut-o deja Dar nu e ca și cum știai cât de mult inima mea te adora Colindă-ți străzile, ba chiar te rog și pleacă-ți urechile peste tot, sa mi auzi numele, dar sa știi ca nu îți mai aparțin Sa-mi recitești în gând obsesiv literele ca pe un bilet de noroc și sa îți pice fața că pare doar un număr obișnuit, dar greu de câștigat cu adevărat Căci bărbia ți s-a lăsat lată la pământ când ai observat ca avea același nume, aceasi culoare de par și multe altele comune, dar în niciuna nu mă regăseai precum un încărcător defect, ai stricat o priza functionabilă Și ai vrut sa cumperi una nouă, dar ai rămas doar cu amăgirea de necombatibilitate, și iubirea nu-i doar o factură cu plată
Capsula timpului
Nu-mi pot aminti nici ce am făcut ieri dacă mă întrebi,
Dar îmi amintesc ce spuneai tu mai demult, ca și cum cineva ar citi o poveste…
Spuneai că nimic nu este întâmplător…
Și nu este.
Tot la fel îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri,
Că ai spus tu odată că de acum suntem oameni mari si asta nu se traduce în oameni înalți,
Spuneai că oamenii mari trebuie să fie asumați
Și de atunci am început să încerc să îmi asum, să fiu mare,
Vezi?
M-ai învățat ceva, nu ne-am cunoscut din întâmplare.
Sau, îmi amintesc că într-o zi ne concentram să facem niște concentrații
Și tuturor le dădeau rezultate realiste și-mi spuneam, cum este posibil, am concentrația stricată, nu se poate,
Și te-ai uitat și tu și chiar era în concentrația aia o eroare.
Dar dacă ar fi fost doar asta…
Lângă problema aia mai era încă una și ce să vezi, la fel nu-mi dădea…
Și te-ai uitat și ai luat-o pe toate părțile și ai spus că acum sigur este greșeala mea…
Dar eu și în ziua de azi cred că era tot a ta 😈
(mă gândesc des la asta și trebuia să o zic odată și odată).
Îmi amintesc că prima oară când te-am văzut, țineai așa de frumoasă un discurs
Și nu te cunoșteam, despre cine ești nu aveam nicio idee,
Dar în mintea mea atunci a fost rostită fraza:
Doamne, ce femeie!
Tot așa într-o zi, acum trecuse ceva timp de când te știam,
Ai decis să cercetezi lumea, să o întorci cu fundul în sus,
Cu niște persoane, altele decât mine… și Doamne,
Câtă gelozie am simțit atunci…
(Încă n-am trecut peste 😡)
De fapt de atunci făceai ce făceai
Și numai pe ele le alegeai și eu și gelozia mea eram una ca alta de negre, nu ne puteai diferenția.
Altă dată îmi făceam drum intenționat la masă,
Chiar dacă nu voiam neapărat să mănânc,
Doar ca să te văd pe tine chiar și pentru o clipă…
Pentru că numai în două locuri putea fi o prințesă mică,
Ori la muncă aglomerată, ori într-un loc în care să nu-i mai fie fomică.
Ca să-ți dovedesc în continuare că nu ne-am întâlnit întâmplător,
Lasă-mă să-ți povestesc în continuare.
Când te-am întâlnit treceam printr-o perioadă grea,
Nu genul cu gânduri negre, doamne ferește,
(mereu am fost o fire rațională)
Dar la modul că simțeam că nu mă potrivesc nicăieri în lume,
Și apoi ai venit tu și fără să știi, m-ai inspirat să am puțin mai multă încredere în mine.
(Mereu am vrut să fiu ca tine…
Okay bine, nu trebuie să o spui, termină…
Știu că și eu sunt irezistibilă 😉)
Și știi ce-mi mai amintesc din acea perioadă?
Îmi amintesc că aveai un zâmbet atât de frumos,
Zâmbeai și parcă soarele se retrăgea de rușine că cineva luminează lumea mai frumos și mai bine.
Dar știi și ce mai văd eu acum… o superbă furnică,
Care nu este prea fericită.
Si nu pot să nu mă gândesc că dacă continui să-i scriu o țin în acest ciclu dureros și o umbresc… și își pierde zâmbetul ăla dulce, toamna prin frunze.
Dar înainte ca furnicuța mea să se întristeze și să-și facă tot felul de scenarii,
Vreau să știe că nu-mi doresc să plec și nu vreau să decid în locul ei… și numai gândul la asta mă doare.
Însă vreau să-i pun o întrebare la care să răspundă sincer…
Ești fericită?
Acum îmi pun și mie întrebarea asta, simt fericire?
Nu cred că simt 🥺
Mă simt singură, uneori îmi mai spun cu voce tare că poate sunt nebună ceea ce practic mă face nebună…
Mă simt goală de mine, la fel cum lumea îmi e goală fără tine…
Și mă întreb, mă opresc și mă întreb iar dacă situația asta, așa cum este, ne face bine…
Am simțit să-ți spun toate astea, în special partea cu amintirile mele despre tine…
Nu a fost greu, a trebuit doar să dau un pupic celei mai frumoase capsule a timpului pe care o păstrez sub cheie…
Te iubesc cât toată calea Lactee 🐥!
(Noapte bună 🥺!)
Simplu ,pentru EL
Prima dată cînd mi-ai scris
Am crezut că e un vis.
Dar atunci cînd m-ai sunat
Totul parcă sa realizat.
Vorbim atît de simplu amîndoi
Şi asta-mi place
Nu aş vrea să dau timpul înapoi
Nu mai am la ce mă întoarce.
Să fie aşa cum este doresc
Să simt cu adevărat că TRĂIESC!
tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/8
" Femeie goală
rodia care s- a spart
era plină de stele"
Pe nisipul fierbinte ,
ecouri
ale unor atingeri tandre
Apăsări
aud numai știri rele în zori
când ziua iese precum o amantă grăbită din noapte
dimineața însă se anunță frumoasă
ca-ntr-un tablou de Cézanne
scatiii se ciondănesc zgomotos pe colțul de pâine
rămas de aseară pe prichiciul ferestrei
în acorduri care-mi amintesc de Bruckner și Ravel
sau Vivaldi
.
să tot trăiești
.
să primești în suflet toate diminețile acestea de Mai
pline de muzică
ca pe niște sinfonii ale iubirii
neterminate
.
așa cum sunt toate iubirile și simfoniile vieții
.
eu
din păcate
mi-am pierdut sufletul
captivul din mine a aruncat telefonul pe geam
a zăvorât toate ușile cu ieșire la inimă
afișând la singura fereastră fără perdele
ostentativ
resemnarea
.
indiferența gregară a cărnii
.
nu mai tresar la știrile și bucuriile dimineții
ca altădată
la un moment dat totul devine prozaic
un déjà vu
mă pierd nevăzut printre oameni și lucruri
ca o tușă de negru pe negru
în același decor sumbru...
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 octombrie
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 octombrie
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 octombrie
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 octombrie
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 octombrie
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 octombrie
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 octombrie
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 octombrie
Superb!!!
Nu mă asculta, inimă
Lacrimi de dor
17 octombrie
Iubirea este pe vecie!