O altă zi
Întunericul fuge cotropit de lumină
Fereastra visului se închide tăcut
Deschid ochii și întâlnesc realitatea
Se uită la mine râzând șugubeț
Oare ce va fi azi?
O altă zi pornește imperturbabil către sfârșit
Târâtă de timpul etern ucide secundele
De s-ar putea uita în oglindă
Să vadă cât de bătrân este,
Cât sânge are între ridurile hidoase
Nu-i pasă, umblă cu sabia ridicată
Oare cine urmează?
Memento mori decolează din gând
Aterizează altele decolând intempestiv
Rând pe rând vin și pleacă
Zumzăind enervant fără noimă
Ce bine că există noapte să tacă
Oare visele nu pot și ele să doarmă?
Mă răsucesc refuzând să plec
Dar patul gol mă scutură rece
E doar o altă zi fără tine
Același dor, aceeași tristețe,
Oare de ce nu vor să plece?
O altă zi pierdută va trece
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 2 martie
Vizualizări: 118
Poezii din aceiaşi categorie
Ultima oară
E ultima oară când plâng,
Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt
Ți-aș spune că te mai vreau dar mint
Dar totuși încă te am în gând.
Poate am vărsat o lacrimă
Pe “Zburătorul” de la Emma
Poate îți mai scriu poezii de avangardă
Dar și asa… e ultima.
E ultima oară când mă auzi cântând
Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna
Căci nu mai simt să râmâi , cerând
Să-mi mai dai o dată toamna.
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Mi-e dor
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de noi
Ce-a fost odat’
Ce-a fost în doi
Mi-e dor de zile
Mi-e dor de mor
Ce-ai pus în mine
Ce-aduce nor
Mi-e dor de soare
Mi-e dor de brazi
Ce-a fost visare
Ce nu e azi
Mi-e dor de muză
Mi-e dor de ochi
Ce-aduce lacrimi
Ce-am scurs pe drum
Mi-e dor din suflet
Mi-e dorul stors
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tot
IARNA ASTA
E miez de iarnă și e ger,
Omătu-i așternut în valuri
Norii-s tulburi pe sub cer
Pânză albă-i sus pe dealuri.
Nu-i țipenie pe drumuri
Lumea-i toată închisă în casă
Doar din hornuri urcă fumuri,
Ce-i afară ? cui îi pasă?
Casele-s îmbobodite
Flori de ghiață râd în geam
Pe sub geamuri stalactite
Și ghirlande prinse-n ram.
Gerul lacom mă cuprinde,
Nasul mâinile îmi îngheață,
Vântul hora își întinde,
Mii de ace simt pe față.
Scârție omătu-n cale,
Gerul mă gonește în casă
Urlă lupii jos în vale,
Of, ce vreme nemiloasă!...
Admite
Lasă patul să ne fie martor,
Arzătoarei noastre iubiri
Și nopțile de vară să ne fie tartor,
Ca mai apoi, să cerem despăgubiri.
Lasă stelele luminos să ardă
De focul dragostei noastre,
Iar luna, lin din cer să cadă
În blânda ta senină privire.
Lasă grijile tale să piară
În fierbințile noastre dorințe
Și mâna mea fină să-ți stârnească
Tremurânde colorate tendințe.
Contează
Contează doar ce contează
Pentru noi,două umbre însuflețite,
Care vor să conteze și să fie fericite!
Nu contează ce nu contează,
La ce folos să dai ce contează pe ce nu contează,
Să arunci dragostea pe nedragoste,
Sau să crezi că tu contezi mai mult decât celălalt,
Uitând că greșelile tale au alte forme,
Decât greșelile celui pe care astăzi îl pui la colț
Spunandu-ți că tu contezi mai mult,
Decât lumea întreagă,
Uitând că lumea întreagă te are și pe tine în sânul ei!
Ce contează sau ce nu contează sunt doar două umbre efemere,
Și nu uita că astăzi ce contează
mâine poate să moară,
Iar ce nu contează poate să se nască!
(18 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ultima oară
E ultima oară când plâng,
Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt
Ți-aș spune că te mai vreau dar mint
Dar totuși încă te am în gând.
Poate am vărsat o lacrimă
Pe “Zburătorul” de la Emma
Poate îți mai scriu poezii de avangardă
Dar și asa… e ultima.
E ultima oară când mă auzi cântând
Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna
Căci nu mai simt să râmâi , cerând
Să-mi mai dai o dată toamna.
Paradox
Ești ca o problemă și orice răspuns dat nu te satisface
Ești ca o dilemă și orice mod de rezolvare îți dă doar pe jumătate
Ești ca un exercițiu doar că fiecare nouă adiție schimbă totul radical
Ești ca un tipar în care trecutul se îmbină cu prezentul și viitorul pare în zadar
Orice detaliu aruncă toată logica în mare
Orice nouă întâmplare îmi dă mai multe semne de întrebare
Orice concluzie aș da la premisele dumitale nu ar valora nici cât 2 parale
Orice valoare eu ți-aș da mereu se va contrazice când se va aplica
Parcă mereu devi tot mai complexă
Și mereu se mai adaugă o anexă
Pentru fiecare modul din problemă
Chiar dacă deja te pierzi în teoremă
Lipsită de sens poate fi considerată încercarea mea
De a înțelege un fenomen ce nici natura nu poate rezolva
În final se ajunge și aici
Când pe unii nu mai împiedici
Aș da viața pentru un țel
Care pare intangibil
Mi-e dor
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de noi
Ce-a fost odat’
Ce-a fost în doi
Mi-e dor de zile
Mi-e dor de mor
Ce-ai pus în mine
Ce-aduce nor
Mi-e dor de soare
Mi-e dor de brazi
Ce-a fost visare
Ce nu e azi
Mi-e dor de muză
Mi-e dor de ochi
Ce-aduce lacrimi
Ce-am scurs pe drum
Mi-e dor din suflet
Mi-e dorul stors
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tot
IARNA ASTA
E miez de iarnă și e ger,
Omătu-i așternut în valuri
Norii-s tulburi pe sub cer
Pânză albă-i sus pe dealuri.
Nu-i țipenie pe drumuri
Lumea-i toată închisă în casă
Doar din hornuri urcă fumuri,
Ce-i afară ? cui îi pasă?
Casele-s îmbobodite
Flori de ghiață râd în geam
Pe sub geamuri stalactite
Și ghirlande prinse-n ram.
Gerul lacom mă cuprinde,
Nasul mâinile îmi îngheață,
Vântul hora își întinde,
Mii de ace simt pe față.
Scârție omătu-n cale,
Gerul mă gonește în casă
Urlă lupii jos în vale,
Of, ce vreme nemiloasă!...
Admite
Lasă patul să ne fie martor,
Arzătoarei noastre iubiri
Și nopțile de vară să ne fie tartor,
Ca mai apoi, să cerem despăgubiri.
Lasă stelele luminos să ardă
De focul dragostei noastre,
Iar luna, lin din cer să cadă
În blânda ta senină privire.
Lasă grijile tale să piară
În fierbințile noastre dorințe
Și mâna mea fină să-ți stârnească
Tremurânde colorate tendințe.
Contează
Contează doar ce contează
Pentru noi,două umbre însuflețite,
Care vor să conteze și să fie fericite!
Nu contează ce nu contează,
La ce folos să dai ce contează pe ce nu contează,
Să arunci dragostea pe nedragoste,
Sau să crezi că tu contezi mai mult decât celălalt,
Uitând că greșelile tale au alte forme,
Decât greșelile celui pe care astăzi îl pui la colț
Spunandu-ți că tu contezi mai mult,
Decât lumea întreagă,
Uitând că lumea întreagă te are și pe tine în sânul ei!
Ce contează sau ce nu contează sunt doar două umbre efemere,
Și nu uita că astăzi ce contează
mâine poate să moară,
Iar ce nu contează poate să se nască!
(18 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
Război
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave
Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci
Învață pruncii a muri servind palavre
Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți
Infernul cade pe pământ târând cadavre
Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți
Proliferând false valori gândiri bolnave
Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți
Culori macabre poartă cruda vânătoare
Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși
Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare
Vânzând iluzii despre viața celor morți
Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte
Biete ființe transformate-n mateloți
Mânând corabia intențiilor barbare
Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți
Pornește hoarda sărbătorilor funebre
Cântând fanfara mitralierelor orori
Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe
Acoperind martirii tragicei erori
Oameni de rând ce duc pe umeri greutate
Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi
Pornind războiul pentru cauze deșarte
Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Poate
Poate se-ntoarce ieri
Poate că azi nu plânge
Poate mai pot să sper
Poate să fie mâine
Poate se va-ntâmpla
Poate nici nu există
Poate e-n mintea mea
Poate rămâne tristă
Poate să bată-n porți
Poate-i o lume-nchisă
Poate dețin comori
Poate e doar o fisă
Poate se poate-acum
Cât poate se mai poate
Sau poate-i nicăieri
Și-atunci nimic nu poate
Dar poate n-a uitat
Și poate de se poate
S-ajungem să zâmbim
Un poate-ajuns se poate
Și-am să iubesc
Am auzit deja destul despre iubire
Precum un înger e descrisă-n poezie
Plutind frumos se-arată-n vis, o amăgire
Acea minune-i des respinsă și nu-i bine
De te-a atins ține-o adânc ascunsă-n tine
Să n-o arăți, vor crede mulți că-i o stafie
Doar prin legende-a apărut ființă vie
N-au înțeles probabil ce-i o poezie
Pare o molimă ce schimbă totu-n tine
De te-a atins ești condamnat pe mii de zile
În realitate-aduce zâmbet, bucurie
E despre oameni când e vorba de iubire
Cu toate aste-am să iubesc același nume
Și-am să iubesc până iubesc-ul mă supune
Am să iubesc cât o să fie-această lume
Și-am să iubesc până sfârșitul va apune
Și-am să iubesc chiar dacă-mi arde totu-n cale
Și-am să iubesc până iubesc-ul nu mai doare
Am să iubesc la nesfârșit fără hotare
Până ce soarele apus nu mai răsare
Și-am să iubesc pân-am să pier de dor, de jale
Și-am să iubesc până la ultima bătaie
Și-am să iubesc până ce oasele n-au carne
Chiar dacă tot ce-am să iubesc îmi dă uitare
Dar ce păcat, iubirea-i des o crudă farsă
De ești iubit poate atunci să ai speranță
Un te iubesc nu mai prezintă importanță
Nu știe sufletul săracul de ai șansă
Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
Război
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave
Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci
Învață pruncii a muri servind palavre
Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți
Infernul cade pe pământ târând cadavre
Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți
Proliferând false valori gândiri bolnave
Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți
Culori macabre poartă cruda vânătoare
Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși
Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare
Vânzând iluzii despre viața celor morți
Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte
Biete ființe transformate-n mateloți
Mânând corabia intențiilor barbare
Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți
Pornește hoarda sărbătorilor funebre
Cântând fanfara mitralierelor orori
Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe
Acoperind martirii tragicei erori
Oameni de rând ce duc pe umeri greutate
Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi
Pornind războiul pentru cauze deșarte
Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Poate
Poate se-ntoarce ieri
Poate că azi nu plânge
Poate mai pot să sper
Poate să fie mâine
Poate se va-ntâmpla
Poate nici nu există
Poate e-n mintea mea
Poate rămâne tristă
Poate să bată-n porți
Poate-i o lume-nchisă
Poate dețin comori
Poate e doar o fisă
Poate se poate-acum
Cât poate se mai poate
Sau poate-i nicăieri
Și-atunci nimic nu poate
Dar poate n-a uitat
Și poate de se poate
S-ajungem să zâmbim
Un poate-ajuns se poate
Și-am să iubesc
Am auzit deja destul despre iubire
Precum un înger e descrisă-n poezie
Plutind frumos se-arată-n vis, o amăgire
Acea minune-i des respinsă și nu-i bine
De te-a atins ține-o adânc ascunsă-n tine
Să n-o arăți, vor crede mulți că-i o stafie
Doar prin legende-a apărut ființă vie
N-au înțeles probabil ce-i o poezie
Pare o molimă ce schimbă totu-n tine
De te-a atins ești condamnat pe mii de zile
În realitate-aduce zâmbet, bucurie
E despre oameni când e vorba de iubire
Cu toate aste-am să iubesc același nume
Și-am să iubesc până iubesc-ul mă supune
Am să iubesc cât o să fie-această lume
Și-am să iubesc până sfârșitul va apune
Și-am să iubesc chiar dacă-mi arde totu-n cale
Și-am să iubesc până iubesc-ul nu mai doare
Am să iubesc la nesfârșit fără hotare
Până ce soarele apus nu mai răsare
Și-am să iubesc pân-am să pier de dor, de jale
Și-am să iubesc până la ultima bătaie
Și-am să iubesc până ce oasele n-au carne
Chiar dacă tot ce-am să iubesc îmi dă uitare
Dar ce păcat, iubirea-i des o crudă farsă
De ești iubit poate atunci să ai speranță
Un te iubesc nu mai prezintă importanță
Nu știe sufletul săracul de ai șansă
Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt