Autorul Florin Dumitriu
Florin Dumitriu s-a născut la Botoșani, oraș ce i-a fost martor la primii pași în arta cuvântului. Pasiunea sa pentru scris a prins contur de la o vârstă fragedă, devenind o cale prin care își poate transforma imaginația și emoțiile în versuri pline de intensitate. Poeziile sale se împart în trei categorii distincte: dragoste, filosofie și moarte, fiecare având o încărcătură profundă și surse de inspirație diferite. În creațiile filosofice, autorul se lasă influențat de Charles Baudelaire, admirând melancolia și profunzimea acestuia în explorarea bolii și a crizei spirituale. La rândul său, reușește să descrie bezna minții, natura firii omenești care își creează propriul iad, dar și rolul conștiinței și al credinței în salvare. Poeziile de dragoste sunt o reflexie a modului său unic de a iubi și a simți, o transpunere a trăirilor personale într-un limbaj poetic vibrant. În ceea ce privește tema morții, autorul explorează percepția asupra acesteia, dar și o viziune profundă despre ceea ce moartea ar putea și ar trebui să reprezinte. Stilul său se remarcă prin curajul de a experimenta cu forma, uneori „nerespectând” deliberat ritmul sau rima, pentru a conferi prioritate transmiterii mesajului. Prin această abordare, își propune să creeze o legătură autentică între cititor și universul său poetic, dorind ca fiecare vers să fie perceput și simțit la adevărata sa intensitate.
Total
223 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Sunt..
Sunt clipa ce trece și nu lasă urme,
un gând rătăcit printre visele sumbre.
Sunt pașii ce merg fără drum desenat,
și timpul ce curge, dar nu m-a iertat.
Sunt umbre ce cresc pe pereți de tăcere,
un glas fără formă, un dor fără vreme.
Sunt vântul ce mișcă o frunză căzută,
și visul ce pleacă ușor, fără luptă.
Sunt valul ce vine și pleacă tăcut,
un nume uitat într-un colț nevăzut.
Sunt liniștea dintre cuvinte pierdute,
și clipele grele, prea des nevăzute.
Nu caut răspunsuri, căci nu le mai cred,
mă țin de tăcere , e singurul pled.
Când lumea adoarme, mă simt mai aproape
de ceea ce sunt: o întrebare-n noapte.
Am fost cândva soare, acum sunt nor fin,
ce trece prin ceruri, cuprins de suspin.
Dar nu e durere, ci doar rătăcire,
o pace ciudată, o veche iubire.
Poate că-n mine nu-i foc, ci doar jar,
nu-i zbor, ci o aripă strânsă-n hotar.
Și totuși, în noapte, cu inima grea,
încă mai simt că voi ști cine-s… cândva.
De la început
Înca sper să te întorci,
Să ne găsim din nou ușor,
Să ne facem c-a început,
Totul de la început.
Și aștept să vii uitând că poate..
Orice om vrea să separe
Drumuri ce n-au altă cale,
Decât cea care-i cu soare.
Soare ce răsare-n zare,
Când privim ochii cei care...
Strălucesc și își vorbesc,
Spunându-și: "Încă te iubesc."
Bachata Nebuniei
Drept mergând fără cunoaștere,
Rupând etape, în creștere și prin renaștere,
Învăluit de culori calde ce mă sorb,
Ca un corb ce zboară, privește și... absorb,
Cerul plin de stele infuzate de stări,
Iubire și plăcere înfățișate-n amintire,
Memorii însorite pe mii de cărări,
Cu mii de culori, ca pulsul să-mi respire.
Dar lovind în stânga, căutând ce-i drept... sângerând,
Izbit de ziduri, aripile-mi sunt smulse,
Înconjurat de zâmbete ce beau picăturile scurse... adorând, când
Ignorând faptele și vorbele promise,
Îngropat în mulțime, cu părul rupt,
Veninul izbucnește când clipesc spre vise;
Smulgându-mi maxilarul, trag de vase
De sânge, cântând la o vioară ce de viață m-a supt.
Trezit la vale, dau de tine și e moale,
Respirându-mi pe piele, înconjurat de petale,
Imagini de nirvana, demne de-o coroană,
Să-ți ofer totul, în detrimentul atingerii ce închide orice rană.
Dansează-mi în existență, nelipsind vreun pas,
Făcând popas într-un continuu vals retras,
Izolați de lume, din dubii și rețineri sustras,
Trăind la infinit într-o buclă pe care nu vreau s-o las
Să se spargă... și se întâmplă, rupându-mi inima,
Cu atriile atârnând printre coastele scoase, uitând să lege
Plămânii ce-și caută casa, uitându-și rama
Pe care lumea a oferit-o și-ntr-o clipă o șterge.
Uită-mi ochii pe care i-am scos și țâșnesc de disperare,
Crezând în uitare și-n remodelarea iadului ce apare
Când cred că văd sensul; și, alături de uitare,
Descopăr speranța în palma morții ce mă poartă-n înfățișare.
Zbucium
Sunt un paradox pierdut în noapte,
Caut liniștea ca pe-un altar,
Dar tăcerea-mi aduce șoapte
Și un gust de teamă și amar.
Zgomotul din jur îmi cere pace,
Vreau ca lumea ritmul să-și oprească,
Dar când totul în sfârșit tace,
Gândurile încep să mă lovească.
Frica de un gol ascuns în mine
Naște monștri care nu mai pier,
Liniștea e un izvor de bine,
Dar tăcerile mă dor și cer.
Merg pe sârmă între două stări,
Sufletul în două se desparte:
Prins între dorinți și ezitări,
De ambele mi-e teamă și mi-e moarte
Colosul
Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.
Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.
Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .
Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus era escaladat……
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Îți amintești?
Deea
13 iulie
SUPEEEEEEERB! păcat că nu mai postezi :(((
🎤 𝗣𝗘𝗥𝗘𝗖𝗛𝗘
Deea
13 iulie
frumos!!
VA FI ȘI UN RĂSPUNS?
Silvia Mihalachi
13 iulie
Stimate Florin Petricea ,vă mulțumesc pentru cuvintele deosebit de frumoase ce exprimă aprecierea dumneavoastră față de versurile mele și totodată apr...
Când se-nvăța lumina
anca_nistor
12 iulie
Superb! Mulțumesc pentru emoția transmisă.
Marea de iluzii
Maricel Bouros
12 iulie
Profund ,ușor trist și frumos....
Marea de iluzii
Cosmin Greurus
12 iulie
Waw mai descris in povestea asta perfect tinand cont ca am fost victima unei fraude
AMNISTIA ULTIMULUI STROP
Emanuelle
10 iulie
O metaforă filozofică superbă despre iertare și curgerea timpului. De admirat profunzimea din „Amnistia ultimului strop” și pacea regăsită la finalul...
Manuscrisele durerii
Emanuelle
10 iulie
Uneori, greutatea drumului este cea care ne rescrie povestea. Îți mulțumesc din suflet pentru lectura!
Fără diplomă de poetă
Melania Istrate
10 iulie
Rândurile astea sunt de o sinceritate cuceritoare. Nu e nevoie de o diplomă pentru a scrie. Poezia adevărată se naște exact din locul din care scriem...
Încerc... un rămas bun, mai bun
Melania Istrate
10 iulie
Profunzime și sensibilitate maxime! Imaginea cu indiferența returnată prin curier este memorabilă. M-au cucerit versurile tale și felul în care ai tra...
Poezie din suflet pentru suflete
Deea
10 iulie
MULȚUMESC!
Poezie din suflet pentru suflete
Melania Istrate
10 iulie
Ți-aș da o jumătate din mine...” 💔 Atât de real și relatable. Scrii super bine, vibe-ul de eliberare de la final e tot ce trebuie!
Călătoare în poezie
Deea
10 iulie
ador!!!!
✨ p.o.e.m
Deea
10 iulie
MULȚUMESC!!!!
O zi
Melania Istrate
10 iulie
O felie pură de nostalgie! 💙Textul acesta este un refugiu cald, o întoarcere nostalgică la albastrul cerului din curtea bunicilor💙🩵💙