1  

Un fel de gri

Mă tem să-ți spun ce-mi arde pe sub piele,

când tu te-apleci în mine, ca o umbră grea, 

ce rost mai au cuvintele, când ele 

se frâng în colțul mut al tăcerii tale, 

ca de-o stâncă rea.

 

Sunt un strigăt pe care nu-l mai aud nici eu,

un cântec neterminat, într-o limbă uitată

și timpul o hoinară săgeată 

care mă frânge-n secunde 

ce ard laolaltă.

 

Mi-e frică să pun pe hârtie ce simt, 

căci simțirea mea e un animal sfâșiat, 

și tu taci… și-n tăcerea ta mă mint, 

că poate,

poate n-ai plecat.

 

Dar tăcerea ta e un oraș fără uși, 

o mare fără mal, un sfârșit fără început

și eu un fel de gri, printre cruci, 

care încă-ți caută pașii 

pierduți.

 

Aș vrea poate să taci mai blând

să nu mai doară gândul la tine,

căci tot ce nu-mi vorbești se face scrum

în pieptul meu, 

o bibliotecă de ruine.

 

Pare că te-ai ascuns în fiecare stea,

printre cuvinte nespuse și priviri furișate,

dar eu, eu încă te caut în tăcerea ta

ca un nebun ce n-a învățat niciodată 

cum să te lase.

 

Dacă m-ai fi auzit, 

dacă ai fi știut că tăcerea ta 

mă face să mă îndoiesc că-s om, 

ai fi venit, 

sau ai fi spus ceva, 

sau nu ai fi spus nimic, 

și poate lumea n-ar mai fi atât de grea.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Un fel de gri

Data postării: 3 mai 2025

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 951

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Până cuvinte se adună

Până încăpățânatele
cuvinte se adună
într-o plină de dor înserare,
Mă gândeam să vorbim despre viitor
Ca de-o stare.

 

Ore, minute mirate
Ne țin astăzi departe,
Dar, spre deosebire de altele,
Ale noastre
Poartă contururi albastre.

 

Privirea lumii nu mă încântă,
Iar inima mea, bătând ușor,
Trimitea unde nesfârșite
Către tine, prințesă, pline de dor.

 

Dar să vorbim din nou de dor
Ca de-o stare în sine…
Mă hotărâsem ce să fac mai departe,
Aveam chiar și-un plan,
Dar acum… hmm…
Nu știu… m-am răzgândit…
Cred că am nevoie de puțină îndrumare…
(Doar de la tine.)

 

Știi că glumesc.
Orele, minutele poate că trec greu,
Dar tot ele mă îndeamnă
Să am răbdare
Și să-mi port dorul în suflet
Până la toamnă.

Mai mult...

Prea

Prea e așa de albastru cerul,

prea ploaia e așa de udă,

prea îmi lipsești și mi se pare

distanța dintre noi prea absurdă.

 

Poate că nici nu te gândești la mine deloc

(probabil o faci, sunt doar dramatică),

prea aerul dimineților a învățat să te ascundă…

Vezi? Nici măcar nu ai observat că ți-am scris acum jumătate de secundă…

 

Prea îmi faci sistemul nervos să fie nervos

(de fapt cred că toate sistemele mele-s nervoase),

când îmi apari așa în minte iară și iară,

prea trebuie să mă prefac că nu te văd,

prea ești frumoasă din cale afară.

 

Încă o zi în care te iubesc în secret fără să știi ce simt,

(cred că ce simt e mai evident decât faptul că o piatră-i solidă)

dar oricum, ce dimineață revigorantă

să trăim în distanța asta stupidă 😩

Mai mult...

Când plouă

Mi-e dor de tine pe bucăți,

Ca de-o hartă ruptă-n două.

Mi-e dor de vocea ta vioaie,

Mi-e dor de tine când plouă.

 

Mi-e dor de ochii tăi ca marea,

Când din cer rămân doar ruine

Și ploaia te aduce-n gânduri la mine.

 

Mi-e dor de pleoapa ta stângă,

Cea care cade prima-n vis.

Ba nu, mi-e dor de cea dreaptă mai tare,

Ba nu, de ochiul încă deschis,

Ultima fereastră-a zilei

Când cerul s-a stins.

 

M-am hotărât: mi-e dor de pleoapele tale-amândouă,

Mi-e dor de prima picătură de ploaie care te-a atins.

 

Vreau să te văd când plouă, cât ești de frumoasă,

Cu părul ud, spunându-mi povești.

Vino măcar cu gândul lângă mine,

Să te imaginez așa cum ești.

 

Când norii se-aprind de lumină,

Ploaia mea senină.

 

Să stai în brațele mele,

Cu ochii pe jumătate-nchiși,

Iar pe obraji să-ți desenez

Cu buzele mele un vis.

Un vis în care ai trecut pe la mine

Când ploaia curgea pentru tine.

 

Să te văd cum mai ești…

Și ca pământul după furtună 

Chipul  să mi se-nmoaie

Când, înghețată de frig,

Te-ai adăpostit la mine-n suflet, de ploaie.

 

Mai mult...

Mai supărată ca mine

Dulcea mea prințesă

Din orașul cu gene,

Lumea doarme,

tu nu dormi,

Veghezi supărările mele.

Uneori te mai răsucești

Mai întinzi înspre mine câte un braț,

Când lumea doarme,

somn ușor!

Tu conduci un întreg oraș.

Și mă întind după brațul tău,

Un braț caută alt braț,

În aerul acesta rece, e frig,

Respirând toamna din frunze

O să îngheț în seara aceasta

dacă nu te ating.

Coboară iubito din orașul cu gene,

Vino pe jos,

Vino pe mare

Vino chiar și pe stele,

Dacă nu există alt drum,

Fiindcă am aflat,

după lungi cercetări

asupra inimii mele,

că filosofia supărării e foarte simplă:

Supărarea rămâne supărare

Până când cineva (tu)

Îi dă o îmbrățișare.

 

Ahhh, dacă te-aș putea cuprinde chiar acum!

 

lasă șefia pe altcineva,

pe lună,

Și vino în seara asta

să stăm împreună.

Să-ți înmoi chipul la gâtul meu,

Să te mângâi și să-ți dau pupici mari și mici,

Că n-am niciodată cum să am prea multă supărare pe cea mai scumpică dintre furnici.

 

De fapt nici nu am simțit supărare,

Este doar acea frustrare

Că orașul cu gene te vede mai des

Deși eu te iubesc cel mai tare.

 

Trece noaptea asta…

Stă să se termine,

Și luna, noua șefă din oraș,

Mi-a spus că de fapt

tu ești mai supărată ca mine.

Și nu pot să te las așa,

Sărut eu ochișorii ăia triști

Și buzele alea dulci încruntate,

Si năsucul, și palmele, și bărbia,

Și fruntea, și părul, și burtica,

Să nu mai fie supărate.

 

Of, nu mai poate omul să fie supărat în pace,

că vii tu cu fățuca aia adorabilă tare,

și-mi faci concurență la supărare

și normal că tu câștigi,

n-am niciodată cum să mă pun cu furnici.

 

Mai mult...

Amintiri cu tine neschimbate

Când mi-e dor, se scutură timpul din ramurile lui uscate,

Și cad, una câte una, amintiri cu tine, neschimbate.

 

Și regret…

Regret că n-am avut urechi mai adânci

să-ți ascund vocea în ele pentru zilele ca acestea.

Că n-am avut ochi mai mari,

să-mi încapă în ei fiecare colț al chipului tău.

Și regret că, uneori,

am lăsat supărările să vorbească

mai tare decât iubirea.

 

Pentru că, adevărul e,

oricât de îmbufnată eram pe tine,

în clipa în care te vedeam de departe,

trecând atât de frumos prin lume,

toată supărarea mea se bucura.

Încerca să mai rămână puțin așa,

dar inima mea era deschisă deja.

 

Cred că dorul mă face să-mi imaginez

tot felul de sfârșituri ale lumii.

Mă întreb dacă până ne revedem

o să înceapă vreun război,

dacă o să vină extratereștrii de pe Marte,

sau dacă universul o să inventeze încă o scuză

ca să ne mai țină puțin departe 😡

 

Iar dacă tot vorbim de crize…

nu sunt geloasă.

Doar vezi și tu acum, cu criza asta energetică, dacă aș fi în guvern,

primul lucru pe care l-aș suspenda

ar fi festivalurile 😈

 

Nu pentru a economisi,

Ci pentru că abia așteptam să se termine,

ca să te am din nou doar pentru mine.

Să nu te mai împart cu scene,

cu muzica,

cu luminile,

cu mii de oameni care îți furau timpul.

Să te am departe lângă mine.

Dacă ai fi aici te-aș ruga să-mi povestești cum ți-a fost,

iar eu te-aș asculta și te-aș sorbi din priviri fără să mă rețin…

Și dacă mi-ai spune că festivalul te-a făcut fericită

Aș putea să las de la mine și să înceapă să-mi placă și mie puțin.

 

Știi…

 

Cred că distanța asta este atât de grea

pentru că inimile noastre își duc dorul în același timp.

 

Și-mi place să cred

că, atunci când mie mi se face dor de tine,

în aceeași clipă,

undeva,

și inima ta mă caută pe mine.

 

 

 

Mai mult...

Într-o rimă

Te ascund de lume într-o rimă. Unde?

Pe marginea unui vers, te-am așezat aproape tremurând,

De teamă că o să începi să te scuturi

Și-ai putea să te împrăștii pe pământ.

 

Când bate vântul poate apuci să vezi,

Cum în urma ta înfloresc livezi.

 

Din mere, pere și gutui

Și păsări care cântă într-una,

Femei frumoase s-au tot născut, atâtea câte stele-s pe cer,

Ca tine niciuna.

 

Nu s-a mai văzut femeie care să zboare

(C-un simț teribil de comunicare)

 

Te-am invocat din umbra ta

Fără să știu dacă o să apari, ai apărut în inima mea bătând.

Când în poeme te scriam,

Mi-ai adormit în gând.

 

Să te mai scriu aș vrea, dar dormi,

Cum aș putea să te trezesc deja

Când încă-i noapte și ador

Să mi te imaginez așa.

 

Totuși, azi mă încumet

(mă  risc)

Te culeg din imensa Cale Lactee,

Ca pe-un mănunchi de vise din care ai fost creată…

La mulți ani femeie blândă, frumoasă, minunată!

 

Am vrut să te ascund de lume într-o rimă, crezând că-i ușor,

Dar rima a devenit evidentă

Și iată…

poezia te-a arătat tuturor.

 

 

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Aproape de tine

Îți cuprind obrajii în palmele amândouă,

Și te privesc de parcă lumea ar fi doar pentru noi,

Atât de aproape și totusi încă aș vrea să-ți șoptesc,

Că de tine imi este… atat de dor.

 

Apoi te-aș strânge într-o îmbrățișare profundă,

Să te aduc aproape de tot dorul pe care-l simt,

Acolo, în clipa aceea în care nimic nu mai contează,

Tot dorul aș vrea să-ți cuprind.

 

Dar privirea ta albastră e acum o scânteie,

Captivă-ntr-un felinar singuratic în noapte,

Mi-e așa de dor de tine, nici nu știi,

Cât aș vrea să îmi fii aproape!

 

 

Mai mult...

În tăcere!

Când tăcut rămân în gând

Nimeni nu va ști vreodată,

Cât de mult eu te-am iubit

În tăcere și suspin..măi fată. 

 

Ochii îmi mergeau cu tine

Și cu-al tău pas de felină,

Mult am vrut să îți tai calea

Și să te invit, de vrei, la cină. 

 

Dar curajul nu a fost cu mine

Să m-ajute, să-ți mărturisesc,

Că iubesc ascuns a ta făptură

Și că-mi ești ființa ce-o doresc.

 

Azi și mâine și-ncă-un timp

Doar ne-am salutat străini,

Până când ochiul să-mi vadă

El cu ea ținându-se de mâini. 

 

Gândul și acum îmi e tăcere

Și doar amintirea mi-a rămas,

Celei fete ce cred c-am iubit-o

În tăcere, făr'a face spre ea...pas!

 

Mai mult...

Nu te teme de-a vieții-nverșunare

Nu te teme de-a vieții-nverșunare
...
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească
Te facă demn de-a ei încoronare,
Și pe tine darul să și-l risipească.
...
Ci tu de rabzi a vieții încercare,
În sufletu-ți va înflori divinul,
Fă din tăcere scut și în răbdare
Adevăru-și va face-n tine plinul.
...
Fii curajos și-a vieții prisosință
Ți se va pune cuminte la picioare,
Doar în răbdare găsi-vei biruință
Te facă demn de-a vieții-ncoronare.
...
Poți să plângi, dacă te doare tare,
Însă durerea, nimeni nu-ți zărească
Și nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească!

Mai mult...

Regina dimineții

 

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

TU - FLOARE

Ești o floare atât de drăguță,

Încât nici petalele nu-ți cad

Ai o inimă ce cântă muzicuță,

Înveselind suflete, plantând răsad.

 

Atât de măreață și puternică,

Treci cu ușurință orice obstacol.

Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică

Și viața ta pentru noi e un miracol.

 

Tu faci din furtună sa fie soare

Și chiar și vremea ți se supune,

Eu sunt slab, dar tu ești tare

Învingând răul ce ție se opune.

 

Ești o floare atât de drăguță

Încât miroși a trandafir,

Strălucești ca o mica steluță

Lumindu-mi mintea să mă inspir.

Mai mult...

Frumoasa Albă

Sub o boltă răsucită, între flori și frunze dese,

Se arată-n strai de aur o copilă de mirese,

Ochi de noapte, față albă, glas domol și tremurat,

Ce s-arată-n umbra serii ca un înger întrupat.

„Cine-i cel ce-n ceasul nopții mă așteaptă-n vechiul turn,

Printre vise destrămate și sub stelele ce apun?

Cine-și pierde al său suflet într-un cântec de-al meu dor,

Cine cheamă vântul nopții să-i vorbească despr-amor?”

 

Pe terasă-n strălucire, rezemat de marmur- albă,

Un tânăr cu ochii negri stă visând sub luna-naltă,

Fruntea-i rece e de gânduri, mâna-i tremură pe liră,

Căci durerea lui adoarme într-o rază ce respiră.

„Tu, al nopților lumină, stea pierdută-n depărtări,

Vino-n visul meu de gheață, lumină blândă pe cărări!

Mi-e privirea o oglindă în adâncul cărei mor

Raze stinse de speranță și petale de amor.

Nu te-ndepărta, rămâne-mi… e atât de lungă noaptea,

Că și timpul doarme-n umbre, legănând pe cer cetatea.”

 

Dar copila râde dulce și coboară lin pe scară,

Vântul îi sărută haina, valul lunii o-nconjoară.

Și pășește către dânsul, îi întinde o cunună,

„Iată, stelele pe ape ne așteaptă să ne spună

Că iubirea nu-i un vis, ci un cântec nesfârșit,

Că-ntr-un suflet ars de doruri, înflorește infinit.

De mă crezi, te du cu mine pe cărări ce nu s-au scris,

Unde lacrimile lumii nu se sting în paradis.

Dacă vrei să știi ce-i viața, să cunoști ce-nseamnă visul,

Ia-mi doar mâna… și ascultă, cum îți tremură abisul.”

 

Cât de blând e dorul serii, cât de cald e-al nopții glas,

Însă zorii vin grăbiți, stând la margine de ceas.

Se ridică vântul zilei, norii-ncearcă să alunge

Luna albă și tăcută ce cu raze ea străpunge.

Iar copila, lin ca visul, într-o rază se destramă,

Flori de tei cad peste ape, vântu-ncepe să dispară,

Iar băiatul, dus pe gânduri, ridicându-se încet,

Vede-n luntre doar o floare ce se pierde în regret.

Toată noaptea a fost vrajă, doar un cântec, doar un vis…

Unde e frumoasa albă? Unde-i luntrea din abis?”

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍