Trăbdarea

Hai salut și bună ziua,

Și sper bine te-am găsit,

Îmi doresc să nu-ți stric ziua,

Dar îmi spui cu ce-am greșit??

Când din click-ul tău fatal,

Tu m-arunci ca pe o piatră,

Ce în drumul către mal,

Valurile-o-nghit îndată;

Când nu lași să-mi treacă versul,

Când nu stai s-asculți tăcerea,

Când pierdut îmi este crezul,

Și în click-u-ți stă puterea;

N-am să știu unde-i greșeala,

Nici măcar cum să compar,

Să-mi iau veșnic aprobarea,

Cum și-o iau doar cei ce-apar!!

Și când unele din ele,

Nici doi bani nu valorează,

Fuge gândul meu în stele,

Și lumi negre-l devorează;

Tu, Călăule Etern,

Ascuțit îți este click-ul,

Hai, aruncă-mă-n infern,

Și hrănește-ți șiretlicul!

Ai trecut cu brio timpul,

Nemuririi mângâiere,

Și-ai lăsat în urmă-ți gândul

Scris în zeci de giuvaiere.

 

Nici modest, nici îngâmfat,

Ai fost OM în toate cele;

Ai fost ghimpe la Palat

Și Luceafărul din stele.

 

Ai adus în lume dorul,

Ai făcut-o să viseze,

Însă ți-a lipsit decorul,

Și-au uitat s-aprecieze.

 

Judecat pentru nimicuri,

Din invidii inventate,

Le surâzi, senin, de veacuri,

Geniu, din eternitate!

 

Când vrăjmași și trădători

Țara vând, fără de frică,

Versul tău le dă fiori,

Iar pe noi ne tot ridică.

 

Gând scăldat în praf de Cer,

Azi și mâine și-n tot timpul,

Lumii dăruit mister,

Sa fii plans de-ntreg Pământul!

 

Astăzi este despre tine,

Despre viața ta de chin;

Neuitat, rămâi cu bine...

- Eminescu, Te Iubim!

E fior ascuns în tine,
Nu-l aștepți, dar el tot vine;
Vine-n dar la fiecare,
Și la fel, în dar, dispare.

Pe-un surâs, pe-o vorbă bună,
Pe un cântec despre lună;
Pe-un miros de primăvară,
Din orice poate s-apară.

O vibrație născută,
Dintr-o lume nevăzută,
Curge-n suflet, și-l inundă,
Izvor cald, cu Viață Sfântă.

Când apare, când dispare,
Și când vine parcă-i bine,
Și tu vrei cu disperare
Să rămână mult la tine;

Îns-aproape din senin,
Se topește ca o boare,
Rămânând în loc venin,
Până data viitoare.

Ți-au spus: bea,

Că beau cu toții,

Ți-au spus: ia,

Din fumul morții;

Ți-au spus: minte-i,

Că sunt boi,

Ți-au spus: vinde-i,

Ca pe oi;

Ți-au spus: fură,

Bani sau viață,

Ți-au spus: jură,

Față-n față;

Ți-au spus: taci,

Vorbim doar noi,

Ți-au spus: faci,

La alții doi;

Și-a făcut la rândul lui,

Fix la fel, ba chiar mai mult,

Dându-și suflet dracului,

Dracului si iadului...

Spus în glumă, Adevărul
Îți stârnește larg umorul,
Dar stârnește, dacă-i fin,
Și trezirea ta din chin.

Chinul vieții în minciună,
Din Pământ până la Lună;
Suflet veșnic amăgit,
Doar de lecții în mințit;

Teatru azi și teatru mâine,
Multe piese ascunse-n tine,
Până când cortina-i arsă
Și simți viața ca o farsă;

Și rămâi de unul singur,
Fără mască, gol desigur;
Te întrebi dacă-i vreun rost,
Cum să scapi, chiar contra cost?!

Dar răspunsul ți-l găsești,
Doar în suflet să-ți privești,
Și acolo vezi cum Cerul,
Plâns, își strigă Adevărul.

Când marea mi se face dor

De gând albastru, călător,

Adie arșița nisipul,

Și greu aș vrea să-mi treacă timpul;

Și sufletul se umple tot,

În caldul soarelui înot,

Și plec urechea pe o scoică,

Și valurile-mi sunt iar doică;

Adorm o lacrimă ce vine,

Și-o las acolo până mâine,

Și când, de dor, uscat voi fi,

Le-oi curge-n suflet mii și mii;

Și va rămâne-o amintire,

O albie de ne-mplinire,

Că dorul mare n-a trecut,

Și-n mare dor m-am prefăcut.

Se-nchid în ochi spre încântare vise mute

Acoperind cu aripi ude zborul orb

Târând spre noapte amintirile flămânde

Se-necă-n valuri căutând albastrul mort

Pălind culorile umbresc fără lumină

Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost

Răspund doar razele marcate pe retină

Arzând scrisorile trimise-n avanpost

Vorbind tăcerile ne-aude luna plină

Se-abțin cuvintele aflându-se în post

Călugărind așteaptă șoapte să devină

Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost

Cărând păcatele dorința e-o toxină

Veninul oarbelor speranțe poartă cost

Amenințate cu inspecția divină

Caută-n grabă prin uitare adăpost

Toate durerile întreabă de morfină

La judecată ajungând nu recunosc

Sunt condamnat la existență clandestină

Un personaj intempestiv și fără rost

tout le monde est en colère contre nous parce qu'on s'aime

une rose fanée, un soleil rouge et avec eux des poètes extraterrestres.

Le vin rouge est notre faiblesse 

mon rêve, toi. 

Je vous dis le mot « amour » dans toutes les langues.

l'hiver est fini.

Je l'aime toujours.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 23.10.2024.

Aş vrea să-ţi spun cât sufăr, 

Cât te iubesc de mult,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mut.

Şi-aş vrea să îţi văd chipul,

Din ochi ca să ţi-l sorb,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s orb.

Şi-aş vrea să-ţi aud glasul

Cel dulce şi plăcut,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s surd.

Şi-aş vrea să scap odată

De dorul ce ţi-l port,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mort.

Aștept de mult să te zăresc

Și ochii dragi să ți-i privesc.

Să pot atinge negru-ți păr

Și buzele-ți dulci ca de măr.

Să-ți aud glasul masculin

Suflarea ta ca vântul lin,

Și ale tale vorbe care sunt

Foșnetul frunzelor în vânt.

Cum soarele radiază

Din zori până în amiază,

Așa sufletu-mi să fie

Plin mereu de bucurie.

Fără tine, a mea viață

Se topește ca un cub de ghiață.

Și fără tine dragul meu

Nu mai pot să fiu doar eu.

Privește-mă și ai să vezi

Ființa, ce nu ai să crezi

Că ți-a păstrat același dor

Ascuns sub fiecare nor.

Aș fi dorit să pot s-ating

Iubirea ce nu pot s-o sting.

Și-aș vrea ca-n anii ce vor trece

Să nu mai plâng că-mi este rece.

Încerc să uit că te iubesc, 

iar mintea tot mai mult 

s-afundă-n dorul pentru tine...

Răsar în gândul meu 

privirea ta și plete peste ea, 

ochii verzi ce-s viață.. 

în mintea mea lumină 

ești, un singur ideal...

Trupu-ncerc să-l vând 

poftelor și sufletul să-l dau, 

să te-nlocuiesc aș vrea, 

să devin și eu murdar...

Cu orice gând ce te trădează 

moare-n mine câte-o viață, 

cu orice zi mă-ndepărtez,

sufletul-l fărâmițez...

Încă-ncerc să mă separ 

de gândul pentru tine, 

pulsează sânge în zadar, 

căci tu nu vrei cu mine...

Vino-n sufletul ce suferă 

să mă luminezi în vis,

vino să mă scoți

din locul ăsta trist...

Eu sunt subcultura in carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

Sunt metafora la colț de stradă

Un vagobond de esențe a gandirii înalte 

Eu nu mă inchin la profeti la parai 

Eu nu-ti vand iluzii din tot ce nu ai 

Eu n-o sa scriu versuri când litere-ti mor 

Si nici n-am sa cânt pe voci de afon

Eu sunt subcultura în carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

Eu sunt viciul de formă găsit doar pe stradă 

De-acolo de unde pornea apa caldă 

Eu rezid social decantat de la stat 

Eu un EU incomod 

Cât un patru impar  

Eu sunt subcultura în carne și oase

Omul care gândește nu dă în mase 

Florin Ristea 

26.12.2023

Start 23:55(UK)

27.12.2023

Final 00:18(UK)