Categoria Dedicaţii

Inca le poarta

De parca nu ar fi o povara

Inca le are.

Stranse la mana

De parca ieri si le-a legat la încheietura .

Inca o port,

Fara probleme.

Ca o sfoara stransa .

Simt ca e parte din mine,

Iar ziua in care am legat-o pare a fi acum mi de zile.

Le purtam amandoi,

Suntem legati, noi doi

Cu sfori legate strans , 

La incheieturi.

Fac parte din noi.

Ca o ganteră ne echilibram,

Sforile ni le asezam,

Sa stea cat mai strans la mana,

Sa nu dam drumul,

Sa nu lasam acea legatura.

Sforile, 

Le-am legat odata,

Si acum pare ca nu le vom da jos niciodata.

Tinem drept mana,

Ca nu cumva sa cada lin legatura.

Sa nu cumva sa o pierdem.

Traim vieti separate,

Dezlegate, insa stranse si albastre.

Nu am uitat, cel putin eu,

Insa si tu o porti si iti e greu.

Nu uitam ci continuam, sa strangem mai tare.

My eyes saw her

In a field, up in the sky.

A lovely lily amongst roses.

An adonis amongst stars.

Through my eyes she is a treasure,

With her beautiful petals,

With her beautiful glimmer.

I see through her imperfections and doubts.

A lovely lily she is,

Swinging across sea.

A broken star she is,

Watching over me.

A beautiful soul she has,

Shining through the night.

With her petals roaming around,

She’s a beautiful flower, no doubt.

A shining star,

You’ll see her shine miles away, from afar.

You’ll see her when you look up at the sky,

You’ll know its her by her blime.

In a field ,

You’ll se her beauty standing neatly,

Yet so chaotic and disturbing.

You’ll notice her colors, the lots she has, you’ll say she’s pretty, then she’ll blush.

Through my eyes she’s not just a flower,

She is indeed the power you need to survive.

Through my eyes she’s not just a star,

She is an inspiration , a scar left from a cut.

A flower she is, different standing in the field, so perfect she is.

A star she is, shinnier floating in the sky,so vibrant she is.

The flower that caught my eye.

The star who stole my mind.

Her beauty is no where else to be found.

Her mind surely brighter than ours.

Copilărie dragă,cu iz dulce,

Nu mă lăsa și nu te duce

Pe tărămul amintirilor eterne,

Unde trecerea nu te discerne..

Al tău miraj mă urmărește,

Din basme uitate îmi șoptește 

Sub cerul fără pic de nori,

In lanul pestriț cu flori.

Să zburdăm mă chemi sfios,

Un cântec fredonezi,duios,

Pueril te-arunci în iarbă,

Din margarete -mi faci o salbă.

Pripit te pierzi în ceață 

Într-o sumbră dimineață,

Eu adultă m-am trezit,

Tu in trecut te -ai risipit...

Off,timpule,mai stai pe loc,

Fluierând, să mă mai joc ..

De -abia respiri, în scaun cu rotile, 

Plăpând, îngălbenit la față;

Scărbit de ace și pastile 

Nu vezi rostul tău în viață. 

Tragi fumul de țigară 

Din a existentei efemere, 

Prin lumea ta interioară 

Te pierzi în umbre și himere  

Citești ziarul, fără vlagă, 

Ciugulesti de abia fărâme, 

Cu privirea ce mă roagă, 

Să nu stărui cu asprime  

Ești ostenit, vrei la culcare, 

Te Căznești să dormi un pic

Prins de friguri ori sudoare 

Sub ticăitul de ceasornic. 

În zori,apatic și mahmur 

Pui radioul în surdină 

Și te simți atât de singur. 

Privindu-mä ca pe - o sträinä  .

Irina, eşti floarea cea din zori,

Cu ochi senini și dulci fiori.

Când zâmbești totul prinde viață,

Tu esti raza mea blândă,

cea de dimineață!

Irina, eşti un val de gânduri clare,

Ea în marea timpului nu dispare.

Eşti umbra nopții ce răsare în vânt,

Irina ești un cântec și veşnic al sufletelor legământ!

Ești o șoaptă-n univers,

Un nor pierdut în stele,

ce își caută un sens.

Țeși vise în aerul tăcut,

Şi lași cerul gol, de necrezut!

Ești o carte nesfârșită,

Cu pagini scrise-n stele liniştită.

Porți în tine răspunsuri ce nu mor,

Și-n ochii tăi se naște al vieții dor!

Irina fata fericită

Cu zâmbetul cald

Şi privirea rece.

Privesc la stele

Cu gândul ca te voi vedea printre ele

Cobor în deal și în vale

cu gând că te voi regăsi în zori

Orice speranță orice dor

Doar un strigăt de dor

Doar o clipă pentru noi

Doar o eternitate pentru noi ...

Și fuge,și fuge de rupe pământul

Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.

Ce palidă lună, ce lună bizară,

Ce stea care cade și cade să piarâ?

Pământul se zbate, pământul mocnește.

Mistrețul aleargă, gonește orbește.

El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!

Pământul se crapă și vrea să~l înghită.

Aleargă orbește prin lunci și ponoare.

Ce prinț din Levant vine la vânătoare?

Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?

Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.

Deodată~l aude cum strigă pe creste.

Lung si lucios e acest zmeu din poveste.

Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,

Ucide, ucide cu o lovitură.

Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.

Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.

Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine

El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.

Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,

Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!

Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,

Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.

Poezie de Marieta Maglas

Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'

Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!

Vreau să trăies din plin viața mea,

să uit de durere, să pot mereu cânta.

Toate zilele,nopțile,săptămânile 

Lunile,anii întregi.

cu persoana dragă să le petrec.

Să am copii și o familie,

ceia ce doar, îmi trebuie mie.

Dar și de prieteni nu-o să uit,

pe la ei în ospeție să mă duc.

Pe părinți sănătoși să-i văd,

și să-i strâng la piept.

Pe frate să-l admir,

cât de mare a crescut.

nu am nevoie nici de cele 

mai scumpe comori,

pentru mine ele n-au valoare.

părinții, fratele, prietenii 

și familia mi-sunt 

comoara vieții mele,

știind că sunt ei alături.

atunci sufletul meu,

pacea sufletească o va găsi!

Autor Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia a fost compusă pe (02.10.2024)

E 31 mai, ora 08:17

Stăteam în dosul școlii la careul școlar.

Eu puțin am întârziat la ultimul sunet,

Mama unui copil îmi pune lenta școală cu numele meu.

Trecem printre rândul de elevi 

Și după stăm cam vreo două ore

în soare,care ne topește.

Vorbesc elevii, profesoarele ,după directoarea 

după finisarea careului plecăm în clasă

și ne luăm venetele noastre.

Diriginta plângând cu lacrimi pe față 

Îsi ia bun rămas,

de la copii care pleacă din școală.

și după eu cu Mihaela și cu Constantin 

prietenii mei plecăm la primărie, într-un parc.

facem o mie de poze pentru amintire,

Zâmbind ne uităm la pozele care s-au primit,

Și după plecăm acasă.

De foarte multe ori,

Îmi aduc aminte.

Cât de bine a fost la ultimul sunet,

Cu prietenii mei dragi Mihaela și Constantin.

Dedicație prietenilor mei Mihaela R,și Constantin M(sfârșit clasei a 9)

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia  este scrisă pe 18.09.2024

O perlă dintr-o frumoasă scoică,

Ce oceanul a făcut-o rodnică,

A acostat la malul vieții

Strălucitoare în zorii dimineții.

Un boboc de floare înmiresmată

Ai răsărit în viață entuziasmată,

Pe drumul ce destinul l-a călăuzit

Și de îngerii din ceruri bine păzit.

Azi ai șaptesprezece ani

Sper cel puțin pe-atâția fani.

Sunt câțiva care te iubesc

Și mulți ani îți și doresc.

Să ai primăveri în suflet,

Vorbe dulci ca de poet,

Mintea plină de înțelepciune

Și spiritul mereu o vioiciune.

Mă privea, zâmbind sfios 

De sub streașina plouată

Cititorul blănd ,pios

De pe bancheta izolată. 

Din zori până n asfințit 

Rumega zelos din carte

Fraze n șir,amănunțit ,

Animăndu le cu șoapte. 

Parcă prinse rădăcină

Printre literele n scoarță, 

Ce ncolțeau din el tulpină

Și l brăzdau pe față. 

Și crescu pe loc statuie 

Din cărturarul fără nume,

Ce din veșmantul de hârtie, 

Își ticluise un renume. 

Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,

Prin tente mohorâte și gălbui,

Să spună despre-un câine ce se-îneacă

O vizuală-istorie oricui.

Talazurile-l poartă în derivă,

Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,

Spre care vălurirea agresivă

Aruncă spume într-un alb de miei.

Iar botul către-înalt i se îndreaptă,

C-un gest milos din ochiul său făcut,

Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă

Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.

Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,

E Castul ce se chinuie-n obidă.

Judecătoria cea mare

pentru om.

Scoteți-l ca vinovat

spuneți că-i rău,

a greșit,a făcut multe păcate

și a blestemat prea mult.

dar cel ce e vinovat tace.

și ascultă tot răul ce e spus.

de frați,surori, părinți și rude.

și-și spune îl gândul său 

În judecătoria asta eu trebuie, 

            să ies câștigător.

Când veni rândul celui vinovat 

se gândiseră puțin și rosti

în voce tare,

să-l audă toată sala

Da e drept sunt păcătos,

și multe ori eu am greșit.

mi-a fost așa menit,

dar în genunchi îmi ceream

iertare de la Dumnezeu .

Dumnezeu să ne fie judecător,

el ne iartă păcatele 

orice și pe micul copil 

îl iartă că fereastra

vecinului,

a spart-o.

Autor Alina Zamurca 🤍 

19.07.2024 am scris poezia