Cine sunt părinții

A fost foamete în țara mea și satul meu. Oamenii au suferit mai mult, Decât a suferit pe cruce Dumnezeu. Omul nu mai era om. Pomul nu se mai simţea pom. Se auzea plâns de copil Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil. O mamă care își ținea copilul înfometat la piept. Plângea încet, plângea aproape fără regret, Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt Și lua cu ea acel suflet plăpând. Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns, Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins! A fost foamete în satul meu și în țara mea. Cât voi trăi pe pământ Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând. Poezie de Vladimir Potlog

Nu o să uit ziua de vară Când m-ai invitat la un bal mascat. A fost o minunată seară, A fost clipe de neuitat! Nu am putut să- ți văd privirea, Căci purtai o mască poleită cu aur fin. Dar am înțeles tu ești iubirea, Hărăzită de destin. M -ai sărutat pe buze cu multă patimă și dor Și am înțeles în seara aceea Că tu ești al meu viitor. Atunci m -am simțit liberă ca o pasăre în zbor. Nu o să uit niciodattă noaptea aceea Când am dansat până în zori, Și mi-ai spus că sunt cea mai neprețuită comoară Și cea mai frumoasă floare dintre flori. (Poezie de Vladimir Potlog)

Am iubit și eu odată o femeie Și o mai iubesc și acum. Chiar dacă ea de mult nu mai e lângă mine Și din dragostea noastră a rămas doar scrum! Am iubit și eu odată o femeie, Frumoasă cum e luna de pe cer. Cu ochi luminoși cum este calea lactee Și plini de tandrețe, și mister. Am iubit și eu odată o femeie Cu multă patimă și amor. Și visam că sunt un zeu, Un zeu nemuritor! Am iubit și eu odată o femeie, Parcă din altă viață, de pe altă tărâm. Dragostea noastră s-a aprins ca o scânteie Și arde și acum în sufletul meu plăpând. Poezie de Vladimir Potlog

Mi-e dor de sat, unde veşnicia e la ea acasă,

Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,

Unde pâinea e tăiată în două şi e pusă frumos pe masă,

Unde mă aşteaptă un suflet sfâşiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,

Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!

Unde se-aude susur de izvoare,

Acolo veşnicia cu adevărat mă aşteaptă.

Mă uit în ochii tăi, iubito, Care de lacrimi şi durere sunt plini, Inima în mine plânge, Trupul parcă mi-i pe spini. Vreau să te întorc din drum, Din drumul acesta, al despărţirii, Dar totul e în zadar acum, Căci s-a stins în tine flacăra iubirii. De-aş putea să întorc timpul înapoi, Să fim iarăşi tu şi eu, Tu să fii o floare între flori, Eu soarele tău. Dar viaţa acum îmi pare un infern, Fără tine, frumoasa mea, Acum nici de moarte nu mă tem Te rog, te rog nu mă lăsa! poezie de Vladimir Potlog

Unica fiinţă Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

I check the poetry because i miss her, but i also miss me. Who i used to be. I miss the breeze and her smile, her laughter in the back of my head that always said im enough for her. She made
me feel me, heard and welcomed by her family. I used to think we ll end up being friends forever but the poison from my veins entered her body the moment we met but even if it hurt she stood by me, day and night. Beautiful and bright until her life faded from her gorgeous eyes. I did it. I poison, i came from poison. A promise to the world, thats who i am but she saw me differently, she said im broken and she saved me, said im sad and she amazed me. I love you so much id give the world to you but like the apple tree, im different. Our souls collided into one like love at first sight, but it wasn’t lust or envy, it was an angel, who gave up on herself for my well being. She loved her heart away and I hoped we could stay close but my roots are venom, my words are sharp and my feelings deep for a soul so gentle. I deserve it all. I miss you but i hope you never find a friend like me, ill always love you like the moon loves her sun. Truly yours, I.

Time has passed fast,

Yet it kept me awake

Constantly living that moment,

That spark of eternity,

That ray of glowing sunshine,

Luminous and delightful as the bluebell

Photographed by a pair of big, earthy eyes,

Kept alive on the surface of my retina,

Along neuronal pathways,

Planted like a sunflower seed

Deep inside my consciousness,

Flourishing and thriving,

Sweet as a lavender mousse.

So if the memory of our first encounter

Is delicate as a jasmine flower,

Or mesmerising as a sunset hibiscus,

You, my beloved, are the Rose of Venus

As Aphrodite dances around Gaia,

Leaving traces of red jasper petals,

Keeping us on the path to greater love-

So do you.

As the pure ones walk through the Garden of Eden,

Or as Iris brings the majestic rainbow

As a messenger of the gods,

Growing straight along its path to wisdom,

Bringing strength and boldness

To those who are blessed enough to see

So do you.

Tuturor prietebilor din umbră, în special celor ce coboară scara vieții 

sănătate, sănătate că-i mai scumpă decât toate....

     Celor ce urcă scara și au speranța să ajungă sus, le doresc :răbdare, 

decencență, omenie, și sigur vor găsi drumul bun !!!!!!

Trandafir , rege al florilor 

Pentru că ai crescut în curtea ta 

Flori de versuri plăpânde 

Culese din ochii tai de catifea.

Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?

Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?  

Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare

Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ? 

Dispar și ceruri și pământ

Și tu ai dispărut 

Și ai lăsat doar lacrimi 

Durere în urma ta 

Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit 

O veșnică lumină prea greu de înțeles

Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit 

Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ

Femeia nu te lasă niciodată,
să duci o frază până la sfârșit;
abia ai scos o vorbă și de-îndată,
consideră că știe ce-ai gândit!

Te întrerupe și-ți spune altceva,
ce nici-un fel de legătură n-are,
cu ce-ai fi spus, de te lăsa
ca să vorbești, având răbdare!

Apoi când îi arăți că s-a înșelat,
în loc s-accepte și să tacă poate,
aduce argument și cerul înstelat,
că tu greșești și ea are dreptate!!!

Femeia e împotrivă întotdeauna,
la tot ce spune, îi cere, un barbat,
de când era pe tot pământul una
și până azi, când s-au „emancipat„!

Știe și poate totul mult mai bine
ținând morțiș să-o demonstreze,
nereușita cu lacrimi și suspine,
apoi încearcă să-o atenueze!

Femeile sunt toate de la o mamă,
afară de Preacinstita Născătoare,
și pentru ele este o mare dramă;
să-o ia model, de viață îndrumătoare!

25.04.2024 

Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.