Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Monica BP
Data postării: 2 iulie 2022
Vizualizări: 1046
Poezii din aceiaşi categorie
-zom
Despre mine poetul, nu s-a vorbit.
Oarecum precaut şi în parte timid,
Cuvinte şi sensuri îndelung am plămădit
Şi lipsit de convingere... le-am lăsat la dospit.
Metode pompoase, semantici pedante,
Puhoi de simboluri şi vibrații înalte...
Savant au servit peste timpuri pleiade.
Dar de mine, artistul, n-ați fi auzit...
De mâna ce curge cerneala în descânt
Din condeiu' ce-mi transcrie din inimă-n gând
De ochiu-mi pictând vag imagini cu litere-n vid,
mici, dar iubite-amante frumoase
Cu bucle rebele şi linii suave
Şi nopți de tandrețe cu ele în valsuri
Pe mine, romanul, nu m-ați găsit
Pe nici un raft, în nici un birt ponosit.
Eram în peisaj, în treaba mea
Cāutând sceptic, poate, o... alceva
Mai mult decât eu şi viața mea
Şi unii ar zice:
Ce neinspirat s-a intitulat:
DOAR BANAL
,,Prietenii"
Am fost pe înălțimi
..și am căzut,
Am vrut să mă ridic
..dar n-am putut
M-am pipăit dacă-s întreg
..durere am simțit,
Dar nu în trupul meu de lut
..și-n eul meu rănit
În juru-mi atent am privit
..nimic nu am văzut,
Doar răutate am simțit
..în cei ce am crezut
Erau ,,prietenii" de casă
..cu ei m-am afișat,
Am împărțit multe în viață
..dar au trișat
Nu toți, dar unii m-au împins
..meschini au fost,
Acum stau agățați pe post
..și îmi asum un cost
Am renunțat la întâlniri
..și la petreceri multe,
Și pragul casei azi îmi trec
..puțini, să mă salute
Nu e ușor să pierzi pe cineva
..apropiat ție,
Iartă, dar ține minte, nu uita
..și lecție să-ți fie
.......................
Acum îi număr pe o mână
..pe cei adevărați,
Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"
..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!
O altă iarnă
Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!
Ce-i aia?
Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!
Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..
Culorile vii le poartă copiii
Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!
Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână
Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,
Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,
Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,
Fără oprire sau fără rușine!
Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,
Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,
Alungați de câinii de strajă,
Și totuși pusă pe fugă nebuna
Ne-amenință să revină la anul,
Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!
(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Psalmi - L - Rătăcire
Am plecat, Doamne, fără să spun,
fără să privesc înapoi.
Nu din ură,
ci din dor
de altceva…
ce n-avea nume,
dar mă chema.
Am rătăcit prin oglinzi stricate,
prin cuvinte goale,
prin iubiri care m-au slăbit
și tăceri care m-au umplut de zgomot.
Mi-am spus că sunt liber —
dar eram doar singur.
Și când am obosit
să fiu altcineva,
te-am căutat nu în cer,
ci în ruina din mine.
Și te-am găsit —
nu cu brațul ridicat,
ci cu lacrima tăcută
a Tatălui care n-a plecat niciodată.
Doamne, rătăcirea mea
a fost Evanghelia durerii
prin care am învățat
că drumul spre Tine
nu e trasat pe pământ,
ci pe inima frântă.
Nu mă lua din pustiu,
ci umple pustia mea
cu prezența Ta.
Ca să nu mai plec niciodată,
chiar dacă uneori,
voi mai fi departe.
Prefer să tac...
Prefer să tac când alţii spun
Poveşti şi snoave, fel de fel,
Cu zmei cu aripi de oţel,
Cu puşti, din bâtă de alun...
Nu-i felul meu să zic ceva
Numai de dragul de-a fi zis;
Căci vorba este un zapis
În stare a te obliga
Să faci ce n-ai fi vrut să faci,
Să fii ce nu ai vrea să fii.
Cuvintele, dacă nu ştii,
Sunt nemiloşii tăi ortaci!
La începutu-acestui veac
Atât de multă vorbărie,
E-o nemiloasă pandemie
Ce pare să nu aibă leac!
Şi, în sfârşit, un glas în plus
De ce aş face să răsune?
De ce să pun şi pasiune
Când nu se-aude ce am spus?
Nu sunt absurd şi nici posac
Dar, cum am spus-o mai devreme,
Ca rezumat acestei teme:
Când toţi vorbesc, prefer să tac.
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
-zom
Despre mine poetul, nu s-a vorbit.
Oarecum precaut şi în parte timid,
Cuvinte şi sensuri îndelung am plămădit
Şi lipsit de convingere... le-am lăsat la dospit.
Metode pompoase, semantici pedante,
Puhoi de simboluri şi vibrații înalte...
Savant au servit peste timpuri pleiade.
Dar de mine, artistul, n-ați fi auzit...
De mâna ce curge cerneala în descânt
Din condeiu' ce-mi transcrie din inimă-n gând
De ochiu-mi pictând vag imagini cu litere-n vid,
mici, dar iubite-amante frumoase
Cu bucle rebele şi linii suave
Şi nopți de tandrețe cu ele în valsuri
Pe mine, romanul, nu m-ați găsit
Pe nici un raft, în nici un birt ponosit.
Eram în peisaj, în treaba mea
Cāutând sceptic, poate, o... alceva
Mai mult decât eu şi viața mea
Şi unii ar zice:
Ce neinspirat s-a intitulat:
DOAR BANAL
,,Prietenii"
Am fost pe înălțimi
..și am căzut,
Am vrut să mă ridic
..dar n-am putut
M-am pipăit dacă-s întreg
..durere am simțit,
Dar nu în trupul meu de lut
..și-n eul meu rănit
În juru-mi atent am privit
..nimic nu am văzut,
Doar răutate am simțit
..în cei ce am crezut
Erau ,,prietenii" de casă
..cu ei m-am afișat,
Am împărțit multe în viață
..dar au trișat
Nu toți, dar unii m-au împins
..meschini au fost,
Acum stau agățați pe post
..și îmi asum un cost
Am renunțat la întâlniri
..și la petreceri multe,
Și pragul casei azi îmi trec
..puțini, să mă salute
Nu e ușor să pierzi pe cineva
..apropiat ție,
Iartă, dar ține minte, nu uita
..și lecție să-ți fie
.......................
Acum îi număr pe o mână
..pe cei adevărați,
Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"
..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!
O altă iarnă
Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!
Ce-i aia?
Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!
Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..
Culorile vii le poartă copiii
Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!
Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână
Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,
Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,
Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,
Fără oprire sau fără rușine!
Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,
Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,
Alungați de câinii de strajă,
Și totuși pusă pe fugă nebuna
Ne-amenință să revină la anul,
Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!
(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Psalmi - L - Rătăcire
Am plecat, Doamne, fără să spun,
fără să privesc înapoi.
Nu din ură,
ci din dor
de altceva…
ce n-avea nume,
dar mă chema.
Am rătăcit prin oglinzi stricate,
prin cuvinte goale,
prin iubiri care m-au slăbit
și tăceri care m-au umplut de zgomot.
Mi-am spus că sunt liber —
dar eram doar singur.
Și când am obosit
să fiu altcineva,
te-am căutat nu în cer,
ci în ruina din mine.
Și te-am găsit —
nu cu brațul ridicat,
ci cu lacrima tăcută
a Tatălui care n-a plecat niciodată.
Doamne, rătăcirea mea
a fost Evanghelia durerii
prin care am învățat
că drumul spre Tine
nu e trasat pe pământ,
ci pe inima frântă.
Nu mă lua din pustiu,
ci umple pustia mea
cu prezența Ta.
Ca să nu mai plec niciodată,
chiar dacă uneori,
voi mai fi departe.
Prefer să tac...
Prefer să tac când alţii spun
Poveşti şi snoave, fel de fel,
Cu zmei cu aripi de oţel,
Cu puşti, din bâtă de alun...
Nu-i felul meu să zic ceva
Numai de dragul de-a fi zis;
Căci vorba este un zapis
În stare a te obliga
Să faci ce n-ai fi vrut să faci,
Să fii ce nu ai vrea să fii.
Cuvintele, dacă nu ştii,
Sunt nemiloşii tăi ortaci!
La începutu-acestui veac
Atât de multă vorbărie,
E-o nemiloasă pandemie
Ce pare să nu aibă leac!
Şi, în sfârşit, un glas în plus
De ce aş face să răsune?
De ce să pun şi pasiune
Când nu se-aude ce am spus?
Nu sunt absurd şi nici posac
Dar, cum am spus-o mai devreme,
Ca rezumat acestei teme:
Când toţi vorbesc, prefer să tac.
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
Alte poezii ale autorului
Demon și inger
Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?
Privirea ta de înger eu o visez în noapte,
Și de ți-e aripa neagra,purpurie,
Mă bântuie ale tale albe șoapte...
De ce m-ai născut?
De ce m-ai născut,o,maica mea draga,
Sa port suferința că pe-o mantie neagra?
Că o ghilotina,al morții gând peste mine sa cada?
O rană adâncă să-mi fie durerea întreaga?
De timpul intoarce-as putea,
Mă lasă-mă neființă,aprins,destnu-as ruga..
La ce a mă naște?
Teribilă moarte-a cunoaște?
Sau,fa-ma de vrei fulg de nea,
Ori floare,ori mare,ori stea.
Dar nu om,cu zbucium,și teama,
Cu lacrima-adanca,cu gânduri ce dor..
Am cearcăne negre,privirea pierdută,
Și zbaterea-aceasta s-o stinge când mor..
Chipul sufletului
Ei trec pe langa mine indiferenți,
O oarecare,zic,
Dar imaginea mea fada
Ascunde-n adânc ceva strălucitor:
Sufletul meu.
Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...
Când cortina-o sa cadă
Va rămâne doar imaginea lui,
Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,
Căci ce e omul?
Și înger,și demon,de-odata..
Și totuși,cu aripa alb-a iubirii
Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,
Nu știu de raiul exista,
Știu doar că iubirea a făcut din mine
Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,
Trist destin,
Sau poate-o zbura spre înalt
Legat cu lanțuri
De inima celor iubiți,neîncetat..
Neiubirea
Veștejit de neiubire
Sufletul meu plânge
Scoica aparențelor
Ascunde perla esenței mele.
Strălucirea spiritului meu
E umbrită de imaginea mea,
Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători
Neștiind că dacă îi ating coardele
Va canta minunat,
O frunza care cade nebăgată in seama,
Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..
Sufletul meu plânge și strigă:
Sunt aici,de ce nu mă vezi?
E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..
Mă vezi?..
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Tie
Nu te vad,dar acum știu că citești😊
Timpul tau e prețios
Și mă gândesc ce să-ți spun..
Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,
Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?
Despre prinți și prințese?
Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?
Ce să-ți spun?
Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,
Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..
Ai grija de el.
De poți,învinge moartea cu iubirea.
Ce să-ți spun?
Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ
Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale
Când ești bun?
Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?
Ce să-ți spun?
Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,
Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..
Demon și inger
Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?
Privirea ta de înger eu o visez în noapte,
Și de ți-e aripa neagra,purpurie,
Mă bântuie ale tale albe șoapte...
De ce m-ai născut?
De ce m-ai născut,o,maica mea draga,
Sa port suferința că pe-o mantie neagra?
Că o ghilotina,al morții gând peste mine sa cada?
O rană adâncă să-mi fie durerea întreaga?
De timpul intoarce-as putea,
Mă lasă-mă neființă,aprins,destnu-as ruga..
La ce a mă naște?
Teribilă moarte-a cunoaște?
Sau,fa-ma de vrei fulg de nea,
Ori floare,ori mare,ori stea.
Dar nu om,cu zbucium,și teama,
Cu lacrima-adanca,cu gânduri ce dor..
Am cearcăne negre,privirea pierdută,
Și zbaterea-aceasta s-o stinge când mor..
Chipul sufletului
Ei trec pe langa mine indiferenți,
O oarecare,zic,
Dar imaginea mea fada
Ascunde-n adânc ceva strălucitor:
Sufletul meu.
Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...
Când cortina-o sa cadă
Va rămâne doar imaginea lui,
Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,
Căci ce e omul?
Și înger,și demon,de-odata..
Și totuși,cu aripa alb-a iubirii
Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,
Nu știu de raiul exista,
Știu doar că iubirea a făcut din mine
Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,
Trist destin,
Sau poate-o zbura spre înalt
Legat cu lanțuri
De inima celor iubiți,neîncetat..
Neiubirea
Veștejit de neiubire
Sufletul meu plânge
Scoica aparențelor
Ascunde perla esenței mele.
Strălucirea spiritului meu
E umbrită de imaginea mea,
Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători
Neștiind că dacă îi ating coardele
Va canta minunat,
O frunza care cade nebăgată in seama,
Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..
Sufletul meu plânge și strigă:
Sunt aici,de ce nu mă vezi?
E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..
Mă vezi?..
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Tie
Nu te vad,dar acum știu că citești😊
Timpul tau e prețios
Și mă gândesc ce să-ți spun..
Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,
Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?
Despre prinți și prințese?
Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?
Ce să-ți spun?
Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,
Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..
Ai grija de el.
De poți,învinge moartea cu iubirea.
Ce să-ți spun?
Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ
Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale
Când ești bun?
Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?
Ce să-ți spun?
Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,
Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..