Suflet rătăcit

Rănile mele sunt flori ce nu mor,

Petale de foc ce ard în decor.

Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,

Dar cântă în mine, cu voce brutală.

În suflet se scurg ca un râu fără mal,

Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.

Din durerea ce arde, un sens se arată,

Un drum ce renaște din inima spartă.

Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,

Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.

Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,

Povestea ce-ncape în mii de lulele.

Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,

Că-n viață renasc doar cei care se frâng.

Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,

Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.

In the garden of love, where whispers entwine,
Your presence transforms the mundane to divine.
With each step, you scatter colors so bright,
Illuminating the darkest corners of night.
A pint of tea, the purest kind, a warming of my heart's delight,
Your whisper calming and without a blight, makes me feel untied.
The first words I stole were full of light, Forging the bonding that is right.
Flavours of future makes me wish, for us two to flourish.
In pressure of the heat, your white heart begins to glow,
On the shadowy rain my love starts to grow.
United in ideals, our bonding shall bestrow.
In the silence of the garden I hear, a melody to my ear.
Boiled up with lot's of sugar, a pint of tea of kindness,
A short message, waiting for my heart to address
"I love you" my soul caresses.

"Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Ea crede c-aş fi atacat...

Şi când o sărut se teme,

Dar sclava plăcerii, ea geme

Şi cere un lung sărutat.

Pe urmă, când spasmul a dispărut,

Îşi udă-n parfum o batistă -

O pune pe gură, şi tristă

Ea şterge un ftizic sărut.

Igiene

Pensa che avrei attaccato...

E quando la bacio ha paura,

Ma schiava del piacere, geme

E chiede un lungo bacio.

Poi, quando lo spasmo se ne andò,

Bagna un fazzoletto di profumo -

Se lo mette in bocca ed è triste

Si asciuga un bacio fisico.

Viaţa mea este o gară,

Cu mii şi mii de pasageri

Unii - cu bagaje de iubire

Alţii - cu vagoane de dureri.

Pe unii îi voi revedea şi mâine,

Pe alţii, cu siguranţă, niciodată

Tu eşti un simplu pasager

Ce treci prin gara vieţii mele doar o dată.

Iți mai amintești?

Cum ziceai că iubirea-i o uitare,

Azi te culci, mâine mă uiți

Tot te aștept pe peron cu ultima-mi suflare,

Cu lalele roșii calde,cu trandafiri aporetici reci ca drumul

Cu zăpadă pe sub braț si cu stele gri ca scrumul,

Să te țin în brațe zici tu?Poate că-s afundat între spini

Poate că încă dorul mi-l suspini,

Iubirea și timpul? un apogeu pentru destine pierdute

Și doar negustori cu suflete vândute,

Stau  și râd cum ne împiedicam între noi

Și noi tot sperăm să ne împiedicăm în doi

E mult de-atunci dar încă-ţi ştiu

adresa

Și-mi amintesc si numărul de

interfon

Strada şi blocul și piesa de la

televizor.

Nu iti plăcea deloc să bei tărie

Vinul născut din tine iti era preferat

Azi erai cald ..mâine rece, echilibrat

Si "baby" îmi spuneai tu mie,

Îţi plăceau serile cu lună plină

Odať o poză cu luna mi-ai trimis

Parfumul tu mi l-ai ghicit din prima

Când cu-n sărut tu m-ai surprins.

Găteai fantastic si îmi spuneai glume

Şi ne-auzeam cu drag în fiecare zi

Eram "clientul premium"..ce mândrie!

Azi scriu poeme de dorul vinului promis...

Culeg suflete vii ce nu mai au răbdare, 

Curăț nisipul de sub unghii fără ezitare. 

Pregătesc cazanele de smoală 

Cu un singur scop in minte 

Să aflu păcatul 

De pe acele buze sfinte. 

Dacă te opui, supliciul te așteaptă, 

Dacă mi te-nchini pedeapsa-i și mai groasă. 

Să mă îngrop în adâncul pământului,

Să-mi ascund trupul de ochii lumii,

De toți vulturii ce mă pandesc,

De criticii ce mă zdrobesc.

Să mă scufund în abisul mării,

Să-mi pierd sufletul în valurile ei,

Căci nu mai vreau să fiu cine am fost,

Nu mai suport

Zgomotele și ecourile din mintea mea.

Să mă las purtat de vânturi,

Să fiu doar o frunză-n zbor,

Căci astfel pot să uit trecutul.

Să am pene în loc de piele,

Să-mi aștern aripile spre soare,

Să las în urmă toate rele,

Și să renasc cu adevărat din nou, oare?

Culoarea ochilor tăi este un abis etern 

Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.

Nu înțeleg cine ți-a permis 

Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.

De boala și crimă am dat in război,

În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,

Dar tu, înger cu aripi măiestre

Ai alungat oamenii cu pietre

Și ai construit ziduri uriașe 

Unde nu erau nici măcar orașe.

Ești un ghiocel printre nimicuri

Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.

Ești un vin fermecător 

Invidiat si de un răufăcător. 

Ești o ființă strălucitoare

Cu o personalitate atrăgătoare.

Încă din generală

Ai fost o persoană foarte specială.

Sper să țină până la infinit

Această prietenie de nedefinit.

Nu vă mint când vă spun

Că fară voi aș fi o simplă piatră

Care nu ar cunoaște viață.

 Am suferit 

Și-am să mai sufăr,

Dar nu e prima dată

Când sper,

Să mă ridic din groapă.

Din cenușa m-am născut 

Cu un suflet deja cunoscut,

Ce-a trăit neîncetat ca o candela aprinsă

Pe care dac-o atingeai era prea încinsă.

Așa cum flăcările plângeau

Și sufereau toată asprimea,

Se prefăceau că nu tremurau,

Iar apa nu le oferea ușurimea.

Se scurgea ceara de pe ea

Încet, încet se stingea

Și parcă prefăcut in sânge,

Un lichid roș se strânge.