2  

Cinci cărți scrise de autori contemporani din spațiul românesc

Oferim citeva recomandari ale unui book blogger, cu o scurtă recenzie despre fiecare opera.

1. „Vara în care mama a avut ochii verzi” scrisă de moldoveanca Tatiana Țîbuleac
„Un roman cutremurător despre o mamă și feciorul ei. La începutul romanului, feciorul pe nume Alexy își descrie mama ca cea mai inutilă, proastă, mică și grasă mamă din lume, revărsându-și toată furia și ura asupra ei.
Minunat este că odată ce înaintăm în lectură, sentimentele lui Alexy se schimbă, ajungând chiar să-și iubească mama și să cerșească zile în plus petrecute cu ea… Ce îl face pe Alexy să-și schimbe atitudinea, aflați din roman. Acest roman te poartă printr-un amalgam de emoții și nu te lasă să pui cartea jos până o vezi terminată.”

2. „Grădina de sticlă”, de aceeași autoare
„Acest roman este crud, trist, ca și «Vara în care mama a avut ochii verzi», dar atât de frumos. Îmi place limbajul, stilul scriitoarei și istoria care redă perioada anilor ’80-’90 din Moldova cu toate reformele și schimbările ei. Toată realitatea crudă a acelor ani, împreună cu lupta dintre două culturi, devalorizarea rublei, a limbii și a alfabetului este descrisă prin prisma unei orfane – Lastocika – care este înfiată, crescută și educată la Chișinău. O istorie impresionantă și cutremurătoare, cu un sfârșit ce te pune pe gânduri.”

3. „Învățăturile unei prostituate către fiul său handicapat”, de Savatie Bastovoi
„Autorul acestei opere scrie fără ocolișuri, scrie cutremurător, sfâșietor, pentru oamenii care pot privi adevărul crud și dureros în față. Un roman cu un limbaj mai aparte, cu multe rusisme, specific moldovenilor, însă ușor de descifrat fizic, mai greu emoțional, dat fiind faptul că este scris pe baza unei povești reale dintr-un orfelinat din Moldova pe care, apropo, l-am recunoscut după descriere. Eu însămi l-am vizitat de multe ori. Sunt curioasă dacă cineva a mai înțeles sau va înțelege despre ce orfelinat este vorba, începe cu litera L.”

4. „Nebunul”, de același autor
„Această carte spune povestea sfântului Simeon cel Nebun pentru Hristos din Edessa. La prima vedere, acest om – care umblă cu curul gol, iubește și îngrijește de prostituate, se lasă umilit și bătut – ar fi putut fi numit nebun. Dar oare este el așa? O carte foarte profundă și draga mie, care se citește în maximum o oră, însă se meditează la ea mult timp. Romanul este plin de învățături și minunății. O carte care nu se recomandă, dar se îndeamnă de a fi citită.”

5. „Treisprezece. Proză fantastică” scrisă de 13 prozatori contemporani români cu 16 povestiri fantastice
„Unele dintre ele m-au amuzat tare mult, altele m-au întristat, iar altele m-au lăsat total nedumerită. Recunosc, mi-am făcut favoriți. Îmi este tare interesant dacă favoriții mei ar coincide cu favoriții altor cititori, așa că fuguța la citit!”

Creaţii aleatorii :)

Cum nu te am cu mine

Cum nu te am cu mine,

Mă rog pe ţărmul ud,

La primul val ce vine,

S-aducă al tău sărut.

 

Şi atunci trasez, din minte,

Cu degetul pe plajă

Conturul gurii tale,

Pătruns de a sa vrajă.

 

Cum nu te am cu mine,

Implor al doilea val,

Din depărtări s-aducă

Surâsul tău la mal.

 

Şi atunci schiţez pe plajă

Cu degetu'-n nisip,

Portretul tău iubito

Cu zâmbetul pe chip.

 

Cum nu te am cu mine,

La valul următor

Mă rog ca să aducă

Cu el al tău amor.

 

Şi atunci trag printre alge

Şi pescăruşi răzleţi,

Conturul unei inimi

Străpunsă de săgeţi.

 

Cum nu te am cu mine,

Rog valurile toate,

La piept să mi te aducă

Măcar pentru o noapte.

 

Şi atunci sub clar de lună

Pe plajă scriu, de zor,

Cu litere de-o palmă,

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!...

Mai mult...

...să încolțim

Într-o zi, tot ce-o să rămână
va fi o mână de țărână,
exact aceeași mână de la care
am primit viață și suflare.


Dar cât de greu e să ne smerim
că într-o bună zi murim,
exact la fel cum ne-am născut —
cu-al vieții rost deja știut.


Acum, la răsărit privim,
planuri croim, zâmbim, iubim,
exact la fel cumva, cândva,
și altora viața le zâmbea.


Acum... uite! S-au perindat
anii, asfințitul au sărutat,
exact așa cum înserarea
ne aduce binecuvântarea.


Într-o zi vom redeveni țărână,
chiar dacă vom rămâne doar o mână,
cu toată dragostea să ne dorim
acea țărână cu flori s-o încolțim.
Mai mult...

Pietroi

Pietroi

Unu-doi.

 

Trei foi.

Aoleu!

Valeu!

Pietroiu nu mai e.

Doar foi.

 

Vai de mine!

Nu-iu de bine.

Uite o foarfeca.

Taie foaia, 

Si o duce ploaia.

 

Dar ce sa vezi,

Uite departe

cum vine un pietroi.

Mai mult...

Iartă necondiționat

Când primăvara își varsă lumina,

Și florile răsar pe sub razele calde,

Un vânt de durere ți-a atins inima,

Și în suflet te doare, simți un abis adânc.

 

Cineva te-a rănit, ți-a smuls din viață,

A luat ce-i mai frumos, te-a lăsat în negru,

Și-n gândurile tale s-a strecurat ură,

Răzbunarea te roade, te înghite în întuneric.

 

Dar primăvara, în toată splendoarea ei,

Te cheamă să ierți, să nu te pierzi în focul răzbunării.

Iubește ca și Isus, cu inima curată,

Căci doar prin iertare se naște o lume nouă.

 

Iar dacă îl urăști, dacă vrei să-l distrugi,

Ți-ai pierdut singur drumul, ai pierdut lumina.

Iertarea e cheia, iubirea este dar,

Prin tine poate înflori, ca o floare-n grădină.

 

Nu lăsa răul să-ți fure zâmbetul,

Căci doar iubirea te poate ridica,

Iartă cu credință, cu lacrimi și zâmbet,

Și lasă primăvara să aducă renașterea.

 

Nu-i uita pe cei care te-au rănit,

În loc să-i urăști, ajută-i să crească,

Pentru că prin iertarea ta, omul se schimbă,

Iar în loc de frunze uscate, vor înflori flori de pace.

 

Așadar, iartă necondiționat,

Căci doar așa vei găsi adevărata libertate,

Și primăvara va fi pentru tine un miracol,

În care tu și ceilalți veți înflori cu adevărat.

Mai mult...

Arhitectura urmelor

Am învățat că inima are două porți

care folosesc aceeași cheie,

una se deschide spre grădina unde podurile

se construiesc din priviri și promisiuni,

cealaltă spre holul rece unde ușa

se încuie brusc, pe din afară.

 

Ești aceeași mână care îmi potrivește perna

și care, în somn, îmi poate desena pe piept

harta unei viitoare rani.

Iubirea e lumina de la fereastră,

dar trădarea e cea care stinge lampa

chiar când întunericul devine mai dens.

 

Nu există prăpastie pe care să n-o fi trecut împreună,

însă acum podul e făcut din cioburi,

și fiecare pas spre tine e un dans desculț

între nevoia de a te atinge

și teama că ești doar o oglindă spartă.

 

Suntem suma tuturor locurilor în care ne-am lăsat garda jos,

o geografie a vulnerabilității,

unde iubirea ne învață cum să zburăm,

doar pentru ca trădarea să ne reamintească, sec,

cât de tare doare pământul.

Mai mult...

Sub cerul amintirilor

Mă ofilesc din când în când 

Sub cerul plin de amintiri

Aud un glas ce nu mai pot să-l uit

Și lacrimi dau să cadă din priviri...

 

Mă reînvăț fără tine... respir altfel

Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem

Doar Cerul știe cât de greu îmi e

C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...

 

Mi-e dor cu toată ființa mea

Și tu nu vezi lumina ce arde în mine

Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea

A cărei strălucire nu ajunge la tine...

 

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live