Рекомендация
NUMELE TAU - MAMĂ, опубликовано Silvia Mihalachi
Новости литературы
Размещайте стихи в Интернете. Стихи от души...
Недавно добавленные стихи
Diagnostic.
azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.
și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”
Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?

Inima e praf oricum
Mă arunc în gânduri în vise căzute
Îngeraș ce are aripile rupte
În mii de bucăți, brațele simt că mă dor
Cu pulbere de stele și durere mă înfășor
Inima e praf oricum , de ce s-o mai strâng
Doar petalele de trandafir ce mai plâng
În tăcere mă pierd, mă consum
Și poate totu-i doar o mreajă oricum
Și tot ce simt e un gol în gri
De suspine se făcură ochii negrii
Strâng disperarea sub piele-n tăcere
Otrava sufletului a mea plăcere
Căci cel ce-ți pune sărut pe frunte
Te va rănii cu adevăruri crunte
Lăsând să zacă-n tine doar furtuna
Ce-ți frânge dragostea totdeauna
Să nu-ți amintești nici un sărut
Nici iubirea și nici pe cel ce te-a durut
Azi de-ar fi doar un gol în piept
Căci de mâine n-am să te mai aștept

Ornament
poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.

Dincolo de cuvinte
Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...
Aceea care doare... fără glas,
Un pas pierdut ce-şi caută alinarea
În visul unei clipe de bun rămas.
Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,
În zeci de rânduri fără nume,
Dar dorul nu se stinge când doar scriu
Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.
Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,
Păstrează-mă în gând, fără regrete,
Căci tot ce n-am putut să-ți spun,
Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete..

Știi cum?
Știi cum soarele rămâne pe cer
Până ce luna ii i-a locul?
Cam așa aș fi și eu
La răscruce de drumuri.
Știi cum floarea-i dependentă
De lumina soarelui?
Cam așa sunt eu dependent
De prezența ta acum.
Știi cum primăvara copacii înfloresc
Parcă respiră din nou aer ceresc
Cam așa îmi doresc eu
Să fi primăvara mea din nou.
Știi cum un copil se joacă atât de frumos
Cu o jucărie primită cadou?
Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău
Și te vreau aici din nou.

Acordurile sufletului
Mi-e dor...la chitara îmi cânt dorinţa,
Acorduri dulci se pierd încet în seară,
Îmi răsună în suflet neputința,
Mi-e dor și dorul... mă doboară.
Fiecare coarda e o chemare,
Dorul greu în note îl presar,
Muzica vrea să-mi fie alinare,
Dar sufletul îmi plânge de nu am habar.
Ochii mei privesc apusul de soare,
Caut urma ta în trecutul pierdut,
Nostalgia stă să îmi umple paharul,
Și visul îmi tremură într-un gând.
Mi-aş dori să-mi dai mesaj în pragul serii,
Să te aud râzând sub cerul de lună plin
Dorul să-l inecam în pragul verii,
Povestea noastră să o cânt sublim.
Dar timpul trece și amintirea mă doare,
La chitara mea rămân cântând...
Port în mine aceeași dulce aşteptare,
Poate vii în vis măcar... cât de curând.

Oasele
O grămadă de oase zace într-un colț uitat de lume, acoperită de colb și pânze de păianjeni, țesute peste suferință. Zăcea grămada în tristețe și întuneric, căci, deși minunate relicvă ale trecutului era, nimeni nu o băga în seamă. Toată lumea uitase de vremurile de glorie ale omului ce a fost. Iar din acel minunat om nu mai rămăseseră decât oasele.
Oasele, ultima rămășiță a vieții, a tristeții sau a bucuriei, a unei povești ce a fost trăită într-un mod unic, acum zac în uitare, și pe nimeni nu mai interesează trecutul, ci doar prezentul. Și acum stau îormântate în pământul rece, umed, lipsit de speranță. Ori zac, chiar lângă noi, și trecem, fără a aduce un ultim omagiu unei părți dintr-un om ce a rămas agățată de viață într-un mod cumplit și dureros.
Ignoranți sunt cei care nu cinstesc oasele semenilor lor, ale străbunilor ce i-au crescut. Ingmoranți sunt cei care, crezându-se nemuritori, profanează oasele- cea mai durabilă parte a unei ființe, ultimul fir ce leagă existența de trup. Nefericiți sunt cei care, din neștiință, trec pe lângă dovezile necuvântătoare ale umanității, atât de importante pentru toți.
Zace o grămadă de oase, zace în tăcere, stă uitată de lume, așteptându-și moartea iminentă, cea a putrefacției. Oasele se zbat între două lumi total diferite, stând pe post de punte și sacrificându-se. Cinstiți oasele oamenilor, căci așa cinstiți sufletele oamenilor ce i-ați îndrăgit. Cinstiți oameni buni, nu profanați, căci profanând, veți avea aceeași soartă.

Dorul
Un ilustru necunoscut a spus cândva
Ca Dorul e cea mai frumoasă declarație ce o poți face cuiva
Și de Ziua Dorului aș vrea să îi răspund
Că Dorul e frumos atunci când pot să-l spun...
Dacă dorul n-ar mușca din piept,
N-am sti că iubirea e un foc nedrept,
Că lipsa cuiva poate frânge-ntr-o clipä
N-am ști cum e din lacrimi să faci risipă.
Dacă n-ar sângera tăcerea dintre noi,
Am crede că timpul ne ține eroi,
Dar nu, suntem frunze în vântul rămas,
Pierdute de dor... fără un bun rămas.
Fără dor, n-am ști că un nume rostit
Poate fi rugă si in acelasi timp un chin,
Că un zâmbet pierdut într-o oarecare zi
Ajunge să doară cât un infinit.
Dorul e rana ce nu vrea să se-nchidă,
Iubirea în formă de rană deschisă,
E ce-a rămas când ai plecat tăcut
Tot ce nu spune un "mi-e dor" pierdut.

Colega mea de grădiniță
Colega mea de grădiniță
Frumoasă, dulce cu codițe
Ne-an întânlit pe drumul vieții,
Te admiram,eu băiat și tu fetiță.
Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,
Vorbeai câte în lună și în stele
Eu cu drag te-am ascultat
Pe o bancă într-un parc.
Ne plimbam ținându-ne de mână
Serveam prăjituri ori înghețată
Tu erai o surioară ,eu un frățior
Dar nu vorbeam despre viitor.
Mă gândeam ades la tine,
Să te văd îmi era dor
Vorbele de duh și pline de humor
Ne făcea să râdem amândoi în cor.
Cât a ținut prietenia noastră?
N-ai bănuit nimic?
Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit
Și mi-am simțit sufletul rănit ...
Te-am întânlit pe stradă
Te-am strâns în brațe fericit
Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?
Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...

Sunt viu...
Sunt viu în cea mai cruntă rătăcire,
Cu tâmpla spartă-n porți ce nu mai sunt,
Și mi se face sete de iubire,
Când omul se întoarce în pământ.
Mă țin de colțuri vechi, de disperare,
Cu ochii larg deschiși, dar prea târzii,
Și simt cum mi se rupe pe spinare,
Un Dumnezeu abandonat de-ai săi copii.
Nu-mi dați nimic, nici milă, nici iertare,
Mi-e toată vina templu și blestem,
Și-n mine zace-o liniște prea mare,
Ce urlă-n cele șapte tronuri ca un semn.
Un câmp de bătălie mi-e credința,
În care sunt și victimă, și glonț,
Și-n fiecare noapte accept sentința,
Și-o port la gât ca pe-un gablonț.
Mi-e trupul greu, de gânduri care sapă,
Spre un mormânt ce nu s-a construit,
Iar sufletul — o haină prea curată,
Pentru noroiul ce zilnic m-a hrănit.
Să nu mă plângeți, n-am murit degeaba,
Am ars pe dinăuntru, fără fum,
Și-am dus în mine-atâta întuneric,
Că mi-a ieșit din ochi un fel de drum.
Acum rămân, pe veci, o rană care scrie,
O amintire grea de necuprins,
Și dacă vreți dreptatea să se știe,
Eu n-am cerut nimic și totuși… am învins.

tandem cu Moku/7
Moku: "năvoade întinse -
lumina se prinde-n ochiuri,
barca nu mișcă."
un pește auriu
se zbate-n mreje-
dorințe-ncolțesc în suflet.
Moku: "pescăruși coboară
în spirală peste valuri -
spuma ia forma."
sirene
domesticesc depărtările-
aici e liniște.
Moku: "pașii lasă urme
pe nisipul nesfârșit -
briza le șterge."
castele din nisip
umbresc țărmurile-
cuvinte fără rod.
Moku: "încă atinge fundul mâlos,
în tăcere, un crab
se întoarce."
pe catarge,
cormorani fixează cu privirea
orizontul.
Moku: "soarele apune
în hubloul ruginit -
nimeni nu strigă."
vântul scutură velele,
nori negri umplu
golul uitării.
Moku: "algele urcă
pe stânci ude și reci -
timpul nu trece."
din uimire-n uimire-
stabilopozi
țin piept abisului.

tandem cu Moku/6
Moku : "luna-n vârf de brad
tăcerea se-ntinde lin,
bufnița veghează."
sunetele unui corn
străpung bolta cerească-
stele răsar.
Moku: "ecoul coboară-n
vale printre pietre -
ceața se subțiază."
sit! sitI…
scorțaru-ndeamnă la tăcere-
pe masă-i arcușul.
Moku: "strunele vibrează
fără să fie atinse -
aerul se schimbă."
dezlegate-s blestemele,
gonite-s ielele-
apar zorile.

La revedere, îți spune un haiduc...
La revedere, nu știu unde mă duc,
La revedere, ma duc la bătălie,
La revedere, îți spune un român haiduc,
Mă duc să apăr minunata noastră glie...
Mă duc cu pistoalele prinse în chimir,
Mă duc, căci patria ajutorul mi-l cere,
României sunt gata să-i aduc bir,
Un haiduc îți spune la revedere...
Nu îmi pasă dacă mor,
Nu îmi pasă dacă cad,
Vreau patriei să-i fiu de ajutor,
Dușmanii să-i rad.
Mă duc cu pistoale, cu speranță în sufletul meu înflăcărat,
Și sper ca eu țara să o fi salvat.
La revedere, acum de nimic nu îmi mai pasă,
Onoarea și datoria, să trăiesc, chiar nu mă lasă...

Încă îți port amintirea
Încă îți port amintirea....
Pitită într-un colț de inimă
Unde nu ajunge lumina
Și totuși e-atât de vie, fără...vină.
Încă îți port amintirea...
În brațele tale o lume se topea
Să creeze timp și spațiu
Pentru tot ce sufletul simțea.
Încă îți port amintirea....
Erai paharul meu divin,
Ce-ai născut în mine simțirea
De dor...un sentiment sublim...
Încă îți port amintirea...
Esti clipa mea de neuitat
Deși m-ai obligat să te uit
Cu dor...in suflet te-am păstrat.
Încă îți port amintirea...
Pe retine mi-a rămas privirea
Impregnat în suflet e parfumul tău
Ca o adiere mă-nvăluie mereu...
Încă iți port amintirea...
Dar nu mai port povara.
M-am dăruit cu sufletul întreg
Dovadă că pot simți curat
Și ăsta nu e un regret...

Sânge
Sânge, esența vieții, a existenței însăși, chiar a umanității... Fără minunatul sânge nu putem trăi, nu putem exista. Și, dacă nu existăm, cum putem trăi, respira, iubi?
Golit de sânge, dacă ești, din rasa umană nu poți spune că faci parte. Nu poți trăi bucuriile vieții, nu te poți bucura de familie, nu poți gândi... Și, atunci, ce poți face fără sânge? Fără sânge poți să mori, ba chiar să te bucuri, sub o piatră de mormânt cenușie, de moarte. Să vezi partea opusă, neagră a existenței. Dar, cu ce rost?
Precum sângele curge în vene, așa curge și viața în oameni, așa curg și gândurile din mintea noastră, curg în valuri meditații în inimi, în suflet.
Sânge, parte a umanității, parte minunată din om, pein culoarea sa roșie exprimă bucuria de a trăi, bucuria de a fi om. Reprezintă iubirea ce se leagă între oamenii de pretutindeni, căci toți avem în noi sânge.
Legăturile de sânge sunt mult mai profunde decât par, căci, chiar dacă la propriu sângele poate fi văzut, ca o dovadă pentru existența umanității din toate ființele vii, ce prin bunătate sunt legate, în profunzime, chiar în suflet, înconjurând inima precum o strajă a iubirii, stă sângele, schimbându-se neîncetat, căci și emoțiile, precum sângele, se schimbă... Și la fel se schimbă și lumea.
Sângele este doar o dovadă. Sângele este doar un exemplu. Dar, mai presus de toate, sângele este o legătură.

Amintiri uitate
Urmele trecerii mele prin viața ta,
S-au șters demult...tu, m-ai uitat deja...
De tine cu drag eu îmi mai amintesc,
Nu mai sunt tristă, dar nici nu mai zâmbesc....
Te caut printre amintiri uitate,
Prin sertare de suflet, închise cu chei și lăcate,
Prin toate cele 4 ale inimii cămări...
Poate-am să te zăresc ascuns ca luna prin nori...
Ai plecat fără să te uiţi înapoi.
Ai închis cu nepăsare o pagină care
mie îmi era viață....
Doar poezia mi-a rămas despre noi doi
În ea, noi nu ne-am pierdut niciodată....

CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT
Corida stă să-nceapă, urma să curgă sânge,
Tribunele sunt pline, cerul s-a-ntunecat...
Alvaro Múnera, văzând rivalul plânge --
Era un taur tânăr, de nimic vinovat.
În acest dans al morții, pașii s-au frânt sub zare,
Ei s-au privit tăcuți — o teamă fără glas,
Taurul nu lovea… privea cu-nspăimântare
Iar Alvaro, zdrobit, sabia și-a retras.
Strigau mulțimile, se fluturau batiste,
Dar nu mai era luptă, ci-un timp care-a-mpietrit,
Cum să ucizi o viață, oricât ar fi de tristă
Ce vine din iubirea Celui ce ne-a zidit?
Putea fi el în locul celui sortit pieirii
Dar a avut curajul de-a nu se-mpotrivi,
Și s-a lăsat purtat pe brațele iubirii --
Nu mai era în stare cu sabia lovi.
Cu mâna tremurândă, i-a atins fruntea lată,
Taurul s-a oprit cu coarnele-n nisip,
În inima arenei, s-a născut o soartă:
Un om a-ngenunchiat ... un suflet n-a pierit.
Nu era sânge-n ring, ci lacrimi neplătite,
Pe fața unui om ce-n sfârșit a-nțeles:
Că forța nu te-nalță, iar moartea nu-i dreptate —
Că gloria ucide și lasă gol ... deșert.
A plecat în tăcere, huiduit de mulțime,
Dar taurul, rămas, l-a privit ușurat —
Două inimi bătând, printr-o clipă sublimă,
Schimbând o lege veche… în adevăr curat.
Și-n fiecare noapte, acea zi îl străbate:
Taurul n-a murit. Sânge nu a mai curs.
Dar nu de groază plânge, ci de-o sfântă dreptate:
Că a ales iubirea… și-un drum cu fruntea sus.
Acum, bătrân și-n umbră, cu sufletu-mpăcat,
Își amintește totul — și-n gândul lui se-nchină.
Că într-o lume oarbă, un suflet a salvat
Cel care-a-ngenunchiat lângă blânda-i inimă!
Acesta-i adevărul acelei zile triste
Al celui ce-a purces pe-un drum mai luminat,
Ce-a renunțat la glorii și deșarte vise
Din milă pentru taurul, la moarte condamnat...
_________
Aceasta nu este o simplă poezie despre o arenă.
Este o mărturisire despre un suflet care, în fața mulțimii flămândă după sânge, a ales iubirea.
Este povestea reală a lui Alvaro Múnera, un fost toreador care, în mijlocul spectacolului, a privit în ochii taurului și a văzut acolo nu un dușman, ci o rugă.
Și-a îngenuncheat în fața vieții, nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care doar cei ce înțeleg durerea o pot atinge.
Această poezie este despre acel moment.
Despre clipa în care sabia a căzut, iar inima s-a ridicat în har.

На нашем интернет-портале вы можете найти стихи и тексты песен, написанные авторами со всего мира. Стихи, стихи, поэмы, проза, стихи на румынском языке, красивые стихи, посвящения, произведения и баллады представляют собой литературное творчество молодых авторов из румынского пространства. Читайте и размещайте стихи онлайн на бесплатном онлайн-портале поэзии для юных авторов, который включает в себя категории стихов на любой вкус и возраст. Пишите свои тексты, стихи на румынском, стихи на русском. Сочиняет и публикует стихи, сайт «Поэзия». Собственные творения.