Новости литературы
Размещайте стихи в Интернете. Стихи от души...
Недавно добавленные стихи
Distanța
Stau noaptea si ma gândesc
Cat de mult noi ne distram
Tu esti liber sa visezi
Eu nu pot face asa ceva
Tu acolo te simți bine
Eu aici sufăr de dor
Înconjurat de lume falsă
Asa imi este dat sa mor
Poate nu mai vi deloc
Poate vi cine să știe
Insa un lucru este clar
Esti un frate pentru mine
Жена
Каждый выдох,каждый вдох,
Дарит мне твою любовь.
Буду я тебе верна,
Ведь я будущея жена.
В моих глазах,
Твои прекрасные очи.
Мои дни как кошмар,
Не имеют дня и ночь.
Мой любимый человек,
Миг и век.
Мой любимый человек.
Буду ждать,
Того дня когда встретимся.
И вчера.
Автор:(Аноним )
Tu ești Zeița frumuseții
Este zeița frumuseții o minciună?
Este!
Căci fiecare dintre femei este a frumuseții zeitate!
Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,
Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,
Însă niciuna dintre ele
N-au nici magia și nici grandoarea ta!
Nici curcubeul ce se-arată după ploaie,
Semeț,plin de culori ce se împăunează printre nori,
Și vrea să ne arate măreția sa,
În fața frumuseții tale,
Nu e nimic cu arcuirea-i îngâmfată,
Și de-ar vorbi cu tunetele aspre
Ori fulgere de-ar arunca înspre umilii muritori,
Nu m-aș speria de-acestea toate,
Eu tot pe tine te-aș diviniza!
Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,
Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,
Însă niciuna dintre ele
N-au nici magia și nici grandoarea ta!
(18 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Transcedental
M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.
În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.
Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.
Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.
Frumoasa mea iubită
O să m-arunc in brațele amorului nebun,
Am să te strig precum e tunetul furtunii,
Să știi că vin,
Că-s eu cel care urlă ca un lup,
Iar tu să mă aștepți în timp,
Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!
Vreau să îți șterg ce-ai suferit,
Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,
Atâta timp s-a irosit,
Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...
Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,
Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,
De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,
Nu vom avea vreo teamă de eșec,
Și nici de trista sau blestemata despărțire!
(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Sfera
E noapte,
prin ceața densă am zărit-o...
–ajută-mă! mi-e groază!
E înaltă,
stă atârnată... ba nu, plutește!
în valuri repezi ea gonește...
E plină,
strălucește ca un far în sânul mării,
cu raza mi-a lovit ochelarii...
E perfectă,
colțuri nu are și e netedă,
se-nvârte-n jur ca o planetă...
Ce înseamnă? ce vrea de la mine?
cad pe trepte pân' la o linie.
Mă ridic și n-o mai văd în noapte...
a dispărut, mă urăște poate...
E zi,
sub lumina astrului e oarbă,
mai bine, nu-mi mai este teamă!
E scundă,
face un pas tiptil și obosește,
îi e greu că nu mai gonește...
E goală,
în suflet și aparență,
de rușine, mă privește cu greață...
E distrusă,
spartă la mijloc și zgâriată,
un gând atunci mi se arată.
Fug după ea; fug să o prind,
o ating, vreau s-o ridic.
În zadar, ea nu mai dorește,
și peste mine atunci se prăbușește...
E vis?
nu, e realitate și doare,
doare când te pălește...
E moarte?
poate, primele chinuri,
lacrimile curg șiroaie, râuri...
E bine?
rău oricum nu-mi este,
zbier când aud acea veste...
E sfârșit?
nu pentru mine, ci pentru sferă,
și mă zdrobește, sigur mă urăște!
Jertfe aduse toamnei
Coroana din frunze moarte
Vrea să ne arate
Măreția întunericului liniștitor
Ce adie asupra gândului, ca un inutil decor
Ce îmbată îndrăgostiți pe alei pierdute
Printre nuanțele acestei toamne mute,
Dar noi rămânem tot atât de vii,
Suntem spectatorii tristețelor târzii,
Suntem unicile rămășițe de viață suspendată
De regina timpului, cea spulberată,
Luptătoare îngâmfată
Împotriva veșniciei ce-și are începuturile aici,
În interiorul înflorit cu senzații mici,
Cu ai dragostei dizolvată-n aer, licurici.
Și totuși cât de vii am fi,
Ne hipnotizează luciul șters al toamnei cenușii,
Noi întindem brațele - canale lungi
Spre cosmosul răbdător, căci doar el așteaptă
Însuflețirea toamnei cea deșartă.
Las-o, părăsește-ți amanta melancolică,
Părăsește-ți nostalgica vrăjitoare,
De doruri și suferințe alinătoare,
Coboară-te aici, în raiul construit din gunoi,
Gunoi strălucitor din care sunt creată,
Căci după toată măreția,
Toamna, amantă îndrăgită, are pustiirea
Sufletească-n care vei cădea,
Iar toamna te va digera,
Transformându-te într-o invizibilă stea,
Și eu îți voi vedea doar chipul
Șters pe fundalul forfotei de viață,
Sufletul se va încrucișa cu măreața crăiasă,
Iar eu îl voi simți doar toamna
Printre frunze moarte,
Printre foi umplute cu sentimente exagerate,
Printre alei înghițite de noapte,
Printre șoapte sfielnice împletite
Cu lacrimi uscate,
Iubitul și distrugătorul viselor mele necoapte!
Bautura
Uite-o pasare cum zboara,
Pff a naibii, e o cioara.
Am crezut ca-i ciocarlie,
Asta e de la betie.
Limpezi-mi-ar berea capu',
Hai ca mi-am pierdut si slapu',
Imi lipseste si caciula,
Cineva a dat cu jula.
Sau o fi de la baut?
Numai stiu ce am facut?
Trebuie s-o las mai moale,
Ca raman si fara toale.
Dialog cu noaptea
Tu noapte cea întunecată
De ce-mi ții iar iubita trează?
Crezi că ești scufundată în misterul Lunii ce te luminează,
Dar tu ești rece precum reci sunt ei strigoii,
Ori ale nopții sumbre fără chip fantome,
Sau mai degrabă nimeni nu te știe,
Ce tainică înfățișare porți?
Te cert acum nebună noapte,
Să-mi lași iubita să ajungă acasă,
Purtată de al dimineții dulce braț...
Te cert din nou pe tine noapte,
Du-te departe,pleacă...
Mie îmi pari nerușinată,
De vrei îngheață ori te topește,
Sincer de tine nici că-mi pasă!
Știi bine,nimeni nu te place,
Lasă-mi iubita ca să doarmă,
Dispari odată!
(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
no regrets
Cand ai un impuls de a-i arata cuiva ca iti pasa,actioneaza! Exprima-ti aprecierea! Arata-ti respectul! Rosteste cuvintele pe care le gandesti! Fa tot ce-ti sta in puteri sa cultivi momente de dragoste tangibila pentru ceilalti! Actioneaza deliberat in felul in care te raportezi la ceilalti!
Trimite acel mesaj! Cumpara acele flori! Spune ce te deranjeaza,dar si ce iti place!Spune da atunci cand stii ca merita si refuza cand simti ca nu-ti face bine! Nu sta pe ganduri si nu analiza fiecare lucru marunt in parte! Fa ceea ce simti! Stiu ca e usor de zis si greu de facut,dar peste cativa ani sau poate si mai putin vom regreta ca nu am facut ceea ce am vrut la timp. Pentru ca,anumite lucruri trebuie facute la timpul lor,pentru ca nu te vei afla de mai multe ori in fata aceleiasi situatii. Mereu ne vom gandi la "Cum ar fii fost daca?" cand alegem sa nu facem ceva la timp,iar astfel de ganduri nu ne macina doar mintea,ci si inima!Pentru o viata sanatoasa si fericita,specialistii recomanda un numar cat mai scazut de regrete,spre deloc!
De ce-ai spus...Nu?
Te simt pe tine de departe
Cum încă tu aștepți să vin,
Dar am un zid înalt în față
Pe care nu pot să-l înclin
Nu știu cum el s-a ridicat
Și-a pus o barieră intre noi,
Geaba sărut și-mbrățișări
Cănd pe-năuntru suntem goi
Eram al tău, un făt frumos
Iar tu a mea zâna cea bună,
Lumea prin spate ne vorbea
Iar noi râdeam că e nebună
Mergeam lipiți unul de altul
Și ne opream pentru sărut,
Ce fericire am putut simți
Când mâna ta eu am cerut
Nu pot să uit cum lacrima
Ți-a curs de după pleoapă,
Dar ai rostit cuvântul iartă
Și ai mai zis, te rog așteaptă
Timpul și-a urmat parcursul
Iar noi ușor ne-am depărtat,
Și întrebări îmi pun și astăzi
De ce-ai spus Nu și-ai refuzat?
Poate tunel aș fi putut săpa
S-ajung aproape de inima ta,
Ușor am renunțat, sunt fericit
Cu ce mi-a hărăzit mie...soarta!
Poienița din pădure
În poiana din pădure
Soarele blând s-a ivit
Cu a lui raze, pare a spune
Vă salut și bun venit
Iarba în rouă strălucește
Viață parcă a căpătat
Mătăsoasă ea zâmbește
Hai veniți , v-am așteptat
În alt colț de poieniță
Lăcrimioare au înflorit
Gingașe și chiar micuțe
Sufletul ne-au îmblânzit
Se adună mic și mare
Și admiră-n lung și lat
Cât parfum în astă floare
Raiul ăsta ne-a frăpat.
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fară sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
Cu-n nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.
Neputincioasele cuvinte
Ce pot să facă neputincioasele cuvinte,
Fie rostite,scrise, viu colorate,
În încercarea lor de a transmite,
Ce inima suspină de iubire,
Neștiind a oamenilor tristă glăsuire,
Dar vrând ceva să spună...?
Cum pot iubito să-ți dăruiesc iubirea,
Când știu prea bine că așa ceva
E pură nebunie ce pleacă din închipuirea mea?
Ce-s vorbele rostite dar pline de neputințe
Nu-i însăși neputința mea....?
Și totuși nu voi renunța iubito,
Să-ți scriu sau să-ți vorbesc despre amor,
Chiar dacă știu că rând pe rând neputincioasele cuvinte mor,
Eu fiind cel ce le naște zilnic pentru tine,
Iar tu iubind-mă mi le întorci mai vii,
Tu viață fiind,iubire dragoste, amor,
Și-mi dai și visele să pot să zbor...
(16 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mi-e dor...
mi-e dor de noi
Atunci când stăteam goi.
Când îmi sărutai pielea fără haine,
Și de felul în care te uitai după la mine.
mi-e dor de cum stăteam și ne uitam la desene.
Tu stând pe sânii mei în loc de perne.
mi-e dor să-ți spun „te iubesc”
În timp ce în brațele tale zâmbesc.
mi-e dor de noi doi îmbrățișați,
Ascunși de lume ca și cum am fi căutați
Pentru furt sau pentru o crimă,
Dar singura crimă era că împărțeam aceeași inimă.
Mă uit acum în trecut
La momentele pe care le-am petrecut,
Cât de fericiți eram
Și cât de mult ne iubeam.
mi-ar fi plăcut să te am acum,
Să nu mai am inima scrum
De la cât ai ars-o
Atunci când ai lăsat-o.
mi-aș dori să fi avut un alt final,
Cu noi doi fără scandal,
Îmbrățișați la apus,
Spunându-ne ce a rămas nespus.
Poezie
Te-am pus în tabloul inimii mele,
Şi cuvintele mele sunt acum la superlativ,
Te-am iubit şi fără un cuvânt de spus
Ţi-am citit ochii căprui fără să mă acuz,
Am râs subit într-o casă goală,
Şi m-a luat un gând de-atunci
Cum am uitat tot
Si doar de zis , regret nespus că te-am întâlnit.
Fii buna mea stăpână!
Sunt rătăcit pe drumul vieții
Și singur de când tu ai plecat,
Mă uit în jur să văd lumina
Dar totu-mi pare întunecat
Stau pe cărarea cunoscută
De noi de când eram copii,
Și cred că încă se mai poate
Ca într-o zi la mine să revii
Nu știu dacă doar eu sunt vina
Că ne-am certat pentru nimic,
Când amândoi am rostit vorbe
Și din amic, acum sunt inamic
Sper să-ți revăd chipul frumos
Cu zâmbetul ce îți inundă fața,
Iar eu s-alerg să te îmbrățișez
Sa te sărut, să-ți simt dulceața
Dar toate sunt doar amăgiri
Și ale mele dorinți deșarte,
Uitând că între noi e-un zid
Ce din păcate ne desparte
Eu voi veni aici zile la rând
Să te aștept cu drag în drum,
Iar dacă tu nu vii voi înțelege
Că tot ce-a fost, acum e scrum
Dar poate voi avea puțin noroc
Și ne vom ține strânși de mână,
Să ne șoptim cuvinte de iubire
Și să te rog...fii buna mea stăpână!
Mă pierd într-un dor mereu…
Iubește-mă, dragul meu,
La asta râvnesc, asta-mi doresc eu.
Simt căldura privirii tale cum în mine pătrunde,
Gândurile-mi sunt în ceață, încurcate.
Inima îmi bate tare, vrea să iasă din piept,
Să strige către tine, să-ți spună ceva: te iubesc!
Vreau să simt sufletul tău aproape de-al meu,
Deși știu că nu e posibil, mă pierd într-un dor mereu.
Egoistă vreau să fiu, să te țin în brațe mereu,
Să ne pierdem într-o eternitate, doar noi doi, între noi.
Iubește-mă, dragul meu,
La asta râvnesc, asta-mi doresc eu.
Vibrații...
Sub mângâierea ta tresare carnea de pe os,
Iar inima plângând se dă de ceasul morții,
Sărutul de pe buze devine brusc nervos,
Și alergă-n jos pe coapse hăituind emoții.
Mă biciuie privirea ta ca pe un sclav fugit,
Și-n capul meu dansează trandafiri și stele,
Alerg cu ochiul pe sânu-ți alb și-nmugurit,
Și mă aștern precum un fulg pe a sa piele.
Sunt condamnat în închisoarea ta pe veci,
Îmi ispășesc pedeapsa spânzurat de pleoape,
Ca să te văd sub luna albă cum firavă treci,
Ducându-ți sânii mici din stele să se adape.
De aș putea reda în simfonii ori lungi balade,
Cum cântă carnea crudă și sângele fierbinte,
Ar înflori subit nisipul, deșertul ar da roade,
S-ar despuia pădurea și-ar freamăta cuvinte.
Poezie pentru poezia mea
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine,
Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă,
Nemuritoare și frumoasă,
Fără egal în lumea-ntreagă!
Secretul meu acum e la vedere,
Să-l știe curioșii toți,
Nu-i prima oară când te cer să-mi fii mireasă...
Iubito tu ești poezia mea aleasă,
Poemul ce are rochie albastră
Culoarea cerului și-a mării liniștite
Cu valurile adormite dar care murmură neliniștite,
Vrând să te poarte pe cărarea către casă ,
Tu fiind poemul iubirii infinite,
Cântat armonios de mine...
Iubito tu ești poezia mea,
Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine, Care să aibă de toate,dramă,comedie,
Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă, Nemuritoare și frumoasă!
(15 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Martie trist
Martie, luna capricioasă,
Cu ploaie rece și furtunoasă,
Soarele stins, cerul plumburiu,
Un peisaj trist, pustiu.
Fără o rază de lumină,
Doar lacrimi reci ce cad din cer,
Natura pare adormită,
Tristețea plutește în aer.
Gândurile zboară spre trecut,
Spre amintiri cu soare și dor,
Spre zile calde și senine,
Când sufletul era plin de speranță.
Acum, doar ploaia îmi ține companie,
Și tăcerea asurzitoare,
O singură dorință mă cuprinde,
Să vină soarele și să aducă splendoare.
Dar martie e o lună schimbătoare,
Poate mâine va fi mai bine,
Soarele va străluci din nou,
Și tristețea va dispărea ca un fum.
Până atunci, am răbdare și speranță,
Știu că primăvara va veni,
Aducând cu ea viață și lumină,
Și sufletul meu va fi din nou fericit.
На нашем интернет-портале вы можете найти стихи и тексты песен, написанные авторами со всего мира. Стихи, стихи, поэмы, проза, стихи на румынском языке, красивые стихи, посвящения, произведения и баллады представляют собой литературное творчество молодых авторов из румынского пространства. Читайте и размещайте стихи онлайн на бесплатном онлайн-портале поэзии для юных авторов, который включает в себя категории стихов на любой вкус и возраст. Пишите свои тексты, стихи на румынском, стихи на русском. Сочиняет и публикует стихи, сайт «Поэзия». Собственные творения.