Категория Различные стихи
Psalmi - XV - Tăcerea înaltă
Doamne, unde este glasul Tău,
Când strigătul meu sparge nopțile goale?
Am pus lumânări în întunericul din mine,
Dar Tu nu le-ai aprins cu suflarea Ta.
Am căutat semne în vânt și-n cenușă,
În foșnetul frunzelor, în visul neînceput,
Dar cerul a rămas închis,
Și stelele tăcerii m-au privit fără cuvânt.
Te-am iubit și-n clipa în care m-ai lăsat singur,
Am căzut cu fruntea în praful durerii,
Și Ți-am rostit numele,
Ca pe o rugă scrijelită în piatră.
Dar nu ai răspuns...
Dacă Tăcerea Ta e judecata,
Primește-mă ca pe un rob osândit cu blândețe.
Dar dacă Tăcerea Ta e încercare,
Atunci nu lăsa sufletul meu să piară în noapte.
Vorbește-mi, Doamne, măcar prin ploaie,
Sau printr-un oftat de copil adormit,
Sau lasă o frunză să-mi atingă fața,
Ca să știu că încă sunt în mâna Ta.
Eu nu cer răspunsuri,
Ci doar o tresărire din veșnicia Ta,
Ca să pot merge mai departe
Pe drumul credinței...

Psalmi - XVI - Nevrednicia
Doamne, cum să-Ți vorbesc,
Când limba mea e arsă de păcat,
Și rugăciunea se frânge în gâtul meu
Ca o pasăre rănită ce nu mai poate cânta?
Mă tem de rugă, cum se teme noroiul de cer,
Cum se teme umbra de zi.
Nevrednic sunt să stau înaintea Ta,
Căci gândul meu adesea Te-a uitat,
Și pașii mei s-au rătăcit în mândrie.
Dar unde să mă duc, Doamne,
Dacă nu spre Tine?
Cine să mă asculte în ruina inimii mele,
Dacă nu Tu, Cel ce cunoști lacrima dinainte s-o plâng?
Primește-mi teama ca pe o ofrandă,
Și nevrednicia mea ca pe o rugă în taină.
Nu am cununi, nu am jertfe curate,
Dar vin cu inima sfărâmată —
Și poate, în zdrobirea ei, vei vedea chipul Tău.
Dacă taci, mă învăț cu tăcerea.
Dacă mustri, primesc.
Dar dacă, Doamne, mă auzi,
Atunci iartă-mi îndrăzneala de a Te căuta.
Căci, chiar nevrednic,
Tot spre Tine suspin.

Psalmi - XVII - Umbra de Dincolo
Doamne, dacă după moarte nu Te voi găsi,
Pentru ce am plâns atâtea nopți numele Tău?
Pentru ce mi-am purtat crucea în tăcere,
Și mi-am plecat fruntea când m-ai încercat?
Frica mă roade mai tare decât moartea,
Nu de uitare, ci de absența Ta.
Căci nu m-am temut de moarte, Doamne,
Ci de zidul dintre mine și Fața Ta.
Sufletul meu a ars nu de frică,
Ci de dorul de a-Ți fi copil, nu străin.
Am iubit viața pentru că în ea Te-am căutat,
În zâmbet, în lacrimă, în cuvântul nerostit.
Și dacă nu Te voi afla nici Dincolo,
Întreg drumul meu va rămâne o rugă pierdută.
Dar eu, cred, chiar când inima mea îndoiește,
Cred ca pământul care așteaptă ploaia,
Fără să știe dacă norii vin cu binecuvântare
Sau cu furtună.
Și chiar dacă la capăt voi cădea în beznă,
Lasă o rază din Tine să mă atingă în treacăt —
Să știu că nu am visat zadarnic.
Să știu că și rătăcitul e văzut.
Luminează-mă Doamne!

Psalmi - XVIII - Cum să iubesc nedreptatea?
Doamne, Tu care vezi toate,
Tu care îngădui ploaia peste cei drepți și cei cruzi,
spune-mi: cum să iubesc nedreptatea
când ea rupe în mine ce-i curat?
De ce ai așternut lumina și întunericul pe același drum?
De ce biruie răul uneori, iar dreptul cade fără glas?
Mă învăț să iert, dar nu pot uita sângele nevinovat.
Mă învăț să tac, dar strigătul din mine
arde ca un rug aprins sub piele.
Tu, care poruncești stelelor și porți lacrimile în cupe de aur,
arată-mi cum să nu urăsc ce-i strâmb,
cum să văd în a Ta judecată,
un rost ascuns pe care ochii mei nu-l cuprind.
Dacă nedreptatea e îngăduită spre ceva mai înalt,
ajută-mă s-o port ca pe o cruce,
nu cu bucurie mincinoasă,
ci cu încredere în Tine, izvor de înțelepciune.
Pune-mi în inimă nu dragoste pentru nedreptate,
ci înțelegerea că Tu ești deasupra ei,
și că din cenușa răului,
Tu știi să faci viață.

Psalmi - XIX - Inima care cere răni...
Dă-mi rănile cuielor Fiului Tău, Doamne,
nu ca să mă mândresc cu ele,
ci ca să nu uit nicio clipă
cât a iubit Cerul omul.
Așază pe palmele mele
semnele durerii Lui,
ca să nu mai pot ridica mâna
fără să simt cât m-a iubit.
Străpunge-mi tălpile cu rugină sfântă,
ca pașii mei să nu se mai rătăcească
de Calea cea veche,
bătătorită de sângele iertării.
Și în coasta mea, Doamne,
sapă adânc rana harului,
ca să Te port în inimă
nu ca pe o idee,
ci ca pe o rană vie.
Nu cer cununi, nu cer Lumină,
cer doar o parte din durerea Lui,
ca să pot iubi mai curat,
mai adânc, mai desăvârșit.
Dacă ai milă de mine,
lasă-mă să plâng cu lacrimile Lui
și să iert cu tăcerea Lui
și să mor câte puțin
în fiecare zi —
ca El să trăiască în mine.

Psalmi - XX - Cel care cere crucea
Nu-mi da slavă, Doamne,
nici scăpare ușoară, nici drum neted.
Primește-mă lângă Tine pe cruce —
nu ca pe un tâlhar,
ci ca pe un frate al durerii.
Nu cer să fiu coborât de pe lemn,
ci să stau lângă Tine până la capăt,
să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,
să simt cuiele rugii care nu se mai termină.
Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,
ochii să Ți-i întâlnească în agonie,
inima mea — să-Ți bată în sânge,
până când dragostea va fi tot ce rămâne.
Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,
ci între cei care au urcat,
tremurând, cu pașii goliciunii,
dar cu dorul plin de Tine.
Primește-mă, Doamne,
nu după vrednicie,
ci după lacrima ce-Ți cere crucea,
nu slava.
Și când totul se va sfârși,
adu-Ți aminte de mine
în Împărăția Ta —
nu pentru că am fost bun,
ci pentru că Te-am iubit,
pe cruce fiind.

Psalmi - XXI - Întoarcerea celuilalt obraz
Doamne, nu știu să rabd palma.
Mă aprind, mă ridic,
mă apăr cu dinții sufletului meu
și-mi pierd chipul.
Învață-mă să întorc și celălalt obraz,
nu din frică,
ci din dragoste mai tare decât mânia.
Să nu mă rușinez de tăcere,
nici de smerenie,
nici de rana care nu răspunde cu rană.
Fă-mi obrazul adăpost pentru palmele rătăcite,
și inima — un loc unde ura nu prinde rădăcină.
Nu mă lăsa să devin ceea ce urăsc.
Tu ai fost bătut și n-ai răspuns,
ai fost scuipat și ai iubit mai departe.
Cum să fiu fiul Tău dacă eu pedepsesc
cu aceeași îndârjire?
Dă-mi blândețea care sângerează fără să urle,
și dragostea care înmoaie piatra în palmă.
Dă-mi puterea să nu țin minte ce mi s-a făcut,
și să iubesc, chiar când sângele ar vrea să strige.
Învață-mă să port tăcerea ca pe o cruce,
și să nu fug de cei care mă rănesc.
Lasă-mi inima curată,
ca să nu mă frâng în fața lor.
Căci Tu ai întors obrazul
și ai iubit până la capăt.
Fă-mă și pe mine asemenea Ție.

Psalmi - XXII - Iertarea pentru dușmani
Iartă-mi dușmanii, Doamne,
pentru că sunt în mine.
Căci nu doar în ceilalți se află ura,
ci și în inima mea,
acolo unde nu am loc pentru Tine.
Iartă-mi dușmanii, Doamne,
care mă rănesc fără cuvinte,
și pe cei care mă rănesc cu tăcerea lor.
Pe cei care mă insultă,
pe cei care mă înfruntă,
pe cei care mă uită ca și cum n-aș fi.
Mă doare că nu pot să iubesc,
că mă frâng în fața răului lor
și în fața răului din mine.
Dă-mi iertarea care se naște dintr-o tăcere adâncă,
dintr-o iubire ce nu așteaptă răsplată.
Te rog, nu mă lăsa să fiu prizonierul urii,
ci lasă-mă să fiu asemenea Ție,
care știi să ierți și să iubești
chiar pe cei ce Te-au răstignit.
Îți dau inima mea, Doamne,
ca pe un dar al iertării,
să o cureți de tot ce-i străin
de iubirea Ta.

Psalmi - XXIII - Mângâiere pentru sufletul zdrobit
Mângâie-mi sufletul, Doamne,
de păcate zdrobit,
căci mă simt ca un pământ ars
ce nu poate să primească ploaia.
Știu că am greșit înaintea Ta,
și am călcat calea dreptății,
dar iartă-mă, căci nu pot să mă ridic
decât prin mângâierea Ta.
Nu îmi cer răsplată,
nu cer iertare ușoară.
Cer doar să mă iei în brațele Tale
și să-mi dai pace acolo unde e zbucium.
Lasă-mi inima să se îndrepte
spre lumina Ta,
căci în adâncul ei mă simt gol,
ca un râu secat,
dar Tu, Doamne, știi cum să îl umpli din nou.
Mângâie-mi sufletul,
nu cu vorbe,
ci cu iertarea care vine din adânc,
cu iubirea care le spală pe toate.
Nu mă lăsa să mă pierd în vina mea,
ci ridică-mă, chiar când nu am putere
să mă ridic singur.

Psalmi - XXIV - Căutări zadarnice
Deșertăciune mi-i căutarea spre Tine,
Doamne al tăcerii înalte,
căci Te caut cu ochi omenești
și nu Te pot cuprinde.
Tu ești peste cuvânt, peste gând,
peste orice atingere.
Iar eu — o mână de lut
care se zbate să Te atingă.
Tot ce zidesc ca să Te ajung
se prăbușește în praf,
căci nu se urcă omul
la înălțimea Crucii prin mândrie.
Mi-e dor de Tine,
dar dorul meu e o rană,
nu o aripă.
Și plâng, Doamne,
căci în toată căutarea mea
n-am găsit decât urme,
niciodată pasul Tău.
Și totuși…
în deșertăciunea aceasta Te afli.
În golul meu locuiește taina Ta.
Când nu mai am ce să-Ți ofer,
Tu vii —
cu milă adâncă,
și mă ridici din zdrențele dorului meu.
Primește-mi căutarea,
nu ca pe un drum,
ci ca pe o rugă.
De ce nu Te pot cuprinde,
Doamne,
când Te caut cu toată ființa mea?
De ce mă simt mai gol în fiecare clipă
și mai aproape de Tine în același timp?
Întind mâinile spre cer
și simt doar vântul rece,
dar tot nu mă opresc.
Căci știu că nu-i nici un loc fără Tine,
nici o adâncire în care să nu mă afli.
Deșertăciune mi-i căutarea,
dar nu încetez să strig,
pentru că, poate, în această goană
voi învăța că Tu ești întru totul
în mijlocul dorului meu.

Psalmi - XXV - Credință fără răspuns
Nu-mi da răspunsuri, Doamne…
Cuvintele tale sunt fulgere
pe care n-am ochi să le vad.
Nu le înțeleg,
nu le pot cuprinde,
și totuși… Te cred.
Am strigat de atâtea ori: „De ce?”
Dar azi nu Te mai întreb nimic.
Lasă-mi doar inima să ardă,
să Te iubească în tăcere.
Nu-mi vorbi în rostiri adânci,
ci în tăcerea care știe
să îmbrățișeze suferința
fără s-o risipească.
Fă-mă fiu al Tainei,
nu al înțelesurilor.
Fă-mă să îngenunchez
în fața necunoscutului Tău
și să-l numesc: Tată.
Căci nu răspunsul mântuie,
ci încrederea fără dovadă.
Nu dovada mă ține,
ci dorul.
Rămâi tăcut, Doamne, dacă vrei.
Eu rămân —
și cred.

Psalmi - XXVI - Dezleagă-mă, Doamne!
Zbor înspre Tine cu aripile legate.
Nu cer înălțimi pentru slavă, ci libertatea de a Te atinge.
Sunt prins în lutul zilei, în greutatea de a fi om,
dar duhul meu plânge după Lumină.
Dezleagă-mă, Doamne, din lanțul cărnii grele,
din firea ce tremură-n umbra stelelor rele,
căci dorul meu nu-i de pământ și lut,
ci de lumina Ta — și de început.
Tu, care ai suflat viață peste țărână,
Tu, care ai despicat marea și ai dezlegat poporul de sclavie,
vino și în mine — și despică această legătură.
Dezleagă-mă, Doamne.
N-am nimic să-Ți dau, decât strigătul meu.
Nu port daruri în mâini, ci lacrimi în ochi.
Nu am cântec, ci tăcere grea.
Dar Ție, Doamne, Îți este dragă tăcerea care Te caută.
Întinde-Ți mâna și rupe lanțurile nevăzute.
Cele care mă țin departe, chiar când Te chem.
Cele care mă îngreunează, chiar când vreau să zbor.
Sufletul meu e o pasăre legată de pământ.
Dar dorul meu, Doamne, e cerul.
Și numai Tu poți să mă ridici.
Dezleagă-mă, Doamne.
Și voi zbura, nu pentru mine,
ci pentru slava Numelui Tău.

Стихи на разные темы. Вы будете окружены множеством стихов, которые попадают во многие категории. Различные стихи, написанные авторами-любителями со всего мира, различные литературные произведения, афоризмы, басни, рассказы и сказки. Самые красивые разнообразные стихотворения в римской и всемирной литературе, на разных языках.