Категория Стихи о смерти
Aș plânge azi mormântul
Aș plânge azi mormântul și mâine tot l-aș plânge,
Aș răscoli pământul să-nec durerea-n sânge,
Aș alunga tăcerea sordidelor morminte
Și aș chema, în veci, pe scumpul meu părinte.
Aș stinge lumânarea la cap ce-ți stă aprinsă,
Aș da deoparte crucea cu numele tău scrisă,
Aș mângâia pământul cu lacrimile-mi triste
Și aș sădi un pom în amintirea-ți tristă.
Aș face o grădină să-ți fie loc de tihnă,
Sădiți în ea să fie arbuști de iasomie
Și undeva aproape să pun o bancă, tată,
Să-ți fiu tovarăș mut de-acum până la moarte.
Aș face un izvor să curgă-ncetișor
Și-n ceas de seară, tată, să ud florile toate,
Să-nviorez obrazul de lacrimi străbătut
Și să sărut mormântul ce mi te-a luat demult.

Despărțire!
Încerc să-ascund ochii privirii,
După lentila neagră, sub ochelari,
În el e sentimentul despărțirii,
Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari
Mi-am zis să fiu puternic să rezist,
Să nu arăt că sunt și eu emoționat,
Însă momentul a fost prea trist,
Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat
Cu toții ne-am exprimat regretul,
Pentru colegul nostru din liceu,
Știiam că încă nu avea biletul,
Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu
Gândul acum devine rătăcitor,
Zburând și în trecut și-n viitor,
Și îți șoptește...și tu ești călător,
Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!
Scrisă cu durere de Cezar!
Pe curând!

Război și moarte!
Ceva frumos aș spune pentru voi,
Acum pe seară, l-apus de soare,
Dar cum să scrii, când e război,
Chiar la hotare și lumea moare
Deschid tv-ul, moartea o văd,
Pe sticlă, arătată prin filmare,
Nu, nu este film și doar prăpăd,
Și peste tot, e plânset și teroare
Vreau să-l închid, să schimb canalul,
Nu mai suport să văd, să simt așa durere,
Pe voi eu vă implor, să fluierați finalul,
Și nu uitați, că Dumnezeu v-a dat putere
Puterea El v-a dat-o, să faceți bine,
Nu să ucideți ființe nevinovate,
Așa că încetați s-aveți inimi haine,
Fiți înțelepți și faceți zi din noapte
Vă adunați și discutați continuu,
Dar nu sa ne feriți de foc și arme,
Și să decideți care dintre voi e primu',
Și toți s-aveți portretul pus în rame
Pe noi, voi credeți că ne păcăliți,
Și moartea o lăsați să ne adune,
Dar nu uitați că veți fi pedepsiți,
De Domnul, când părăsiți această lume
Așa că evitați pedeapsa Divină,
Și puneți capăt acestui război,
Nu arătați că alții poartă vină,
Aduceți pacea, de vreți să fiți eroi!
Scrisă cu durere de Cezar!
Pe curând!

Pic
Pic, pic, pic.
Ține-mă încă un pic.
Pic,
Peste oase, și frumoase
Și adormite
Și pline de viermi și de surprize.
Timp,
Zile și veacuri am așteptat
Să îmi faci inima să bată cu un pic
Mai mult, am ezitat.
Flori,
Plante cu capetele retezate,
Cu frunze mumificate,
De păianjeni, de tine.
Orori,
Am dat noroc cu un diavol
Mi-a zis să facem schimb
Ție să îți dau viața
Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:
Viață,
E tot ce trăiai?
Dorința,
E tot ce îți doreai?
Speranța,
E tot ce nu aveai?
Nu pot să mai fac un pact cu tine
Când tot te are pe tine
Când tot e despre tine
Când diavolul ești tu.
Un pic, de mă chemai la dialog
Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor
Un pic mai dura teroarea
Un pic te mai iubeam și iară,
Trebuia să se repete, din nou
Un pic? Un pic mai mult?
Arde-mă și fă-mi oasele scrum.

Gânduri nespuse
E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme
Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul
Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse
Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.
Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni
O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea
Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri
Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar

cad
sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă,
o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns.
mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii
care perseverează cugetul meu asupra suferinței.
o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți
și mă conduci spre disperare,
nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie
cu aspirații la viitor?
nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă,
și totuși îmi râvnești la rău.
cad, nu mă mai ridic,
cad, curg, sunt de neoglindid
în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții.
cad, plec și nu mă mai întorc,
cad, mă duc ușor.
șiroaie apa care din râurile paternității în această seară,
colindată de glăsuirea ambientului plumburiu,
mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă
cum de am ajuns aici?
dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei,
pe prețuitul meu tată?
am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată
la picioare, la degetul mic.
pot să iau acum decizia finală:
mâine pot începe din nou, cu dreptul
să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele,
sau să închei aici, să ating ultima pagină
a monologului vieții mele.

Durerea
Atâtea dureri...
Atâtea întrebări fără răspuns.
Atât de multe răni sângerând.
Săgeți înfipte în inimă.
De nimeni înțelese.
De multi batjocorite.
Răni dureroase.
De nimeni mângâiate.
Strigând după ajutor.
Ei părând surzi.
Nori negri atât de grei.
Oprind a mea rugăciune în drumul ei spre Cel Atotputernic.
Zilele trec.
Durea devine tot mai insuportabilă.
Cel rău șopotind... fă-o.
Dar nu vreau a mea mamă să sufere.
Nici în Foc să ard o veșnicie.
Să fie ăsta sfârșitul?

Nu mi-a fost frică nici cînd
Nu mi-a fost frică nici cînd,
ca să intru în mormînt.
Morţii să îmi povestească,
cum e pe lumea cealaltă.
Mi-au spus toţi că acolo-i bine,
de aceia înapoi nu vine.
Pe pămînt cei care mor,
că afară-i greu, nu-i uşor.
Ca să ajungi să îi cunoşti,
trebuie să treci de trei porţi.
De aceia trebuie să ai,
bani la vamă ca să dai.
Vama de îndată treci,
în mormînt reguli găseşti.
Acolo sînt reguli stricte,
nimeni nu o să le strice.
Fiecare mort cînd intră,
viaţa lui el şi-o prezintă.
Ce a făcut, păcătuit,
cît în viaţă a trăit.
Dacă a avut suflet curat,
sau cumva a blestemat,
Ce păcate grele a avut,
de a ajuns în mormînt.
Toţi pe lumea cealaltă,
vor avea cîte o pedeapsă,
Şi mai grea şi mai uşoară,
după faptele de afară.
De la judecată apoi,
unii vor trece în moroi,
Alţii vor rămîne aşa,
căci pedeapsa nu e grea.
În mormînt lumină este
dacă mortul o primeşte,
De la pomană de afară,
atunci cînd îl îngropară.
Apă şi mîncare îi ajung,
de la oamenii ce-l plîng,
Astfel în mormînt găseşte,
negură şi doar tristeţe.
În mormînt poţi ca să mergi,
pe alţii să-i vizitezi,
Să vorbeşti şi să aştepţi
ca pomeni tu să primeşti.
De pomană cînd primeşti
şi lumina ai să o vezi,
Pe lumea cealaltă-i bine,
nimeni înapoi nu vine.
După ce-am vorbit cu morţii,
am ieşit eu din mormînt,
Şi pe bancă în cimitir,
mi-am şoptit încet în gînd:
Cît trăieşti şi eşti în viaţă,
nu urîi nu blestema,
Căci acolo în mormînt,
morţii te vor judeca.

A murit s-a dus săracu
A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.
El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.
Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.
Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.
Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?
Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.
Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?

Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

Cu moartea mă întâlnesc în grabă
Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.
Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.
Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.
Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.
Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.
Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !

Cu o moarte toţi suntem datori în viaţă
Cu o moarte toţi, suntem datori în viaţă,
Şi oare omul, cât o să mai trăiască.
Trăieşte doar atât, cât îi este dată,
Şi atât cât timp, EL Dumnezeu îl lăsă.
Atunci când bunul Dumnezeu, îţi spune stop,
El ţi-a dat viaţă şi tot El ţi-o ia pe loc.
Şi pleci, de pe acest pământ curat,
De parcă nici, tu nu ai fii existat.
Şi de aceia, cât noi suntem în viaţă,
Să fim doar buni şi să avem o inimă curată.
Căci într-o zi la ceruri, sus noi vom urca,
Că acolo, este o lume bună, nu e rea !

Стихи из категории Стихи о смерти, Воспоминания и грустные мысли в стихах. Стихи и проза на румынском языке о смерти и жизни. Грустные стихи о смерти, RIP для моего отца, Грустные стихи, драматические стихи о смерти моей матери, а также красивые вдохновляющие слова о смерти и жизни.