Категория Философские стихи
Sunt un om simplu
Dar lumea zice că am mâini de aur,
Că din piatră seacă pot face un tezaur.
Sunt un om simplu cu palmele crăpate,
Căci zidesc ziduri de lemn şi de piatră zi şi noapte!
Sunt un om simplu şi muncesc în sudoarea frunţii,
Pentru bucata mea de pâine pot ciopli şi munţii.
Sunt un om simplu, dar când săp o fântână sau ridic un gard de piatră.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan şi o daltă.
Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.
Mă simt împlinit şi viaţa îmi pare mai bună, mai frumoasă.

Cuvinte si ecouri
Un ecou reflectă o voce,
estompându-se în depărtare
și având o rezonanță cosmică.
O voce se aude atunci când
cineva vorbește.
Imaginați-vă ecoul unui monolog
devenit piesă de teatru.
Un cuvânt se eliberează de sine,
nemaifiind legat de originea sa~
pentru a deveni o fantomă;
o fantomă nu mai aparține niciodată
sinelui uman din timpul vietii.
O fantomă poate semăna
cu rămășițele ustensilelor
acelor vrăjitori care țipă și
care au perspective interesante.
Un cuvânt este o idee tangibilă,
o expresie vocală.
Uneori, impactul expresiilor grele
poate genera
o neliniște seismică în jur;
efect de fluture,
schimbare la față și transfigurare;
a țese povești în ceață;
tonurile răutăcioase și
splenice pot rezona
pe vârful munților,
unde rugăciunile devin mesaje
către cer; ascensiune; clarviziune;
a îngenunchea în rugăciune,
în ciuda tensiunii dinților încleștați
pentru că orice idee esențială
trebuie să găsească întotdeauna inspirație
în cuvintele adânc înrădăcinate;
a crea versuri melodioase care
captivează inimile tuturor
celor care ascultă.
Imaginați-vă cenușa acelor inimi care
încă tânjesc după sfințenie.
ele sunt asemănătoare ecourilor;
a îndura suferință și sacrificiu
pentru o zeitate dorită;
a exista atât la timpul perfect simplu,
cât și la timpul viitor anterior.
Cuvintele sunt refractate ecouri
ale sinelui lor de odinioară.
Imaginați-vă golul divinității și
gândurile care au fost abandonate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.

NOCTURNĂ 2
Cifrele roșii dansează încet
Cernind nisipul fără regret,
Secundele curg în minute și ore,
Zorii se nasc în fâșii incolore.
Simt cum visele mi se destramă,
O nouă zi e-împletită în dramă,
Actori cenușii se perindă prin umbre,
Ca niște strigoi cu privirile sumbre.
Pustiul din mine se cască adânc,
Mă lepăd de piele și vreau s-o arunc,
Cuvintele mele se transformă în praf,
Să-mi urlu rărunchii și-al meu epitaf.
Zile și nopți s-au târât iarăși prin mine,
Fără vreo urmă, fiindu-mi străine,
Cu ochii goliți de spaimă și calm,
Te-aștept ca pe-o rugă, te-aștept ca ca pe-un psalm.
Fără motive, din răni, îmi curge lumină,
Aripile mele din ceară cad în ruină,
Din turnul de sticlă m-am prăbușit,
Infernul din mine-i desăvârșit.

ADÂNCURI
Pierdute, uitate, adâncuri din noi,
Răzbat în-afară, ca roua pe flori.
Trădări, amintiri, neștiute iubiri,
Cresc, laolaltă, în suflet, grădini.
N-o să mă tem de copacul cel gol,
Care-și apleacă fruntea, domol.
Mugurii verzi pleznesc în lumină,
Petalele cad și se scutur de vină.
N-o să revin pe-aceste țărmuri senine,
Umbrite de zeițe și vestale divine.
Fiindcă acest paradis verde, etern,
Este-o minciună cu iz de infern.
N-o să urc pe-acel munte din nou,
Să ating cu fruntea, al norilor halou.
Vreau doar să simt că din mine,
Germinează fluid, minunatele rime.

NOTA DE PLATĂ
După mult prea multă vreme,
Sufletul în mine-mi geme:
Mi-am primit nota de plată,
Pentru c-am murit odată.
Și-am murit de-atâtea ori.
Am murit din seară-n zori,
Fiindcă din strămoși s-a zis:
"Moartea-i somnul fără vis".
Și-am să mor iarăși puțin,
Somnul ăsta să-l termin,
Am să mor, ca să înviu,
Fiindcă altceva nu știu.
Știu să mor în foc de pene,
Cu cenușa-mi stinsă-n vene...
Din nou, pur, știu să renasc,
Precum mugurul pe vreasc...

Un gând!
Gândul e ca o vioară ce cântă mereu ,
Sunetul lui dulce îl înțeleg doar eu ;
Zarea dimineții în suflet pune soare
Câți dintre noi ,îl înțeleg oare?...

răspunsuri multiple
răspunsurile tale dor de cele mai multe ori,
deși câteodată mă fac să mai zâmbesc,
nu este un moment prea des.
răspunsuri vagi îmi dai acum,
ai uitat cum ne purtăm în trecut?
acum treci prin fața mea
fără a mă saluta..
răspunsuri caut în acest timp,
și nu le găsesc, îmi vine să suspin!
deoarece știu ca am greșit
dar totuși nu pot încă desluși.
un mister e tot ceea ce faci,
orice cuvânt pe care îl îmbraci,
toate răspunsurile îmi dau de gândit…
eu cu ce naiba am greșit?!
răspunsuri vagi,
răspunsuri scurte,
toate acum sunt întrerupte.
nu mai e ca în trecut,
când îmi făceai romane chiar și la un strănut.
îți cer înapoi răspunsuri,
mult mai complexe decât niște lucruri,
scrise doar pe un ecran
de parc-ai fi un tiran.
un răspuns doar îmi doresc,
ca să pot urca spre cer,
spune-mi unde s-a rupt firul
ca să-mi pot cultiva încontinuu trandafirul.
un ultim răspuns îți cer,
un răspuns scurt și lejer,
vreau să știu o dată ce …
am făcut pentru a nu primi o reîntoarcere.

Alegeri
Poartă-te superficial,
și vei primi superficialitate.
Poartă-te demn,
și vei primi demnitate.
Alege să fi tu,
și vei primi realitate.
Alege să fi alții,
și vei primi falsitate.
Alege să fi flori,
și-ți vei lăsa aroma înfiptă-n mintea cuiva.
Alege să fi piatră,
ș-ai să rămâi precum o rană.
Alege să fi dur,
dar nu aștepta bunătate de prin jur.
Alege să fi bun,
dar nu aștepta înțelegere în sejur.
Alege să te simți,
ca să nu te lași de-o parte.
Alege să fi tu,
ca să nu te pierzi în aglomerație.

Nebunu’ din noric
Nebunu’ din noric
Nebun dintr-o iezle,
Cu suflet trup și rupt,
Cosând cu-n fir de plumb,
Moartea-n oglinzilor moarte.
Spitalizat psihopatic,
Clinica-n curs de drum,
Nebun-n cămașă-n forță,
Cu multe reușite frânte.
Cu pământu-mi ce picioarele sfărmânde-mi.
Iubirea ta, de unde vii?
Nu mai am.. pierdut,
Plecând cu-n borfaș.
Sunt sechele și schelet doar.
Moarte-n vino sânge cristal,
Să mă iei și să mă duci,
Prea mult alcol din juru-n nost.
Șintr-o sticlă de vin să îmi torni niște tutun, să am loc în drumu nost ăsta bun.
Nu mă lăsa tu speranță,
În mormânt să vii cu flori uscate,
Să le pot mirosi arzând în mii de cuvinte iubitoare.
Și să-mi pui la cap d-o cruce-n vie,
Să scrie și să-ntărime,
Iubește mult, sau a predicat.
Fata-s asta năstrânge haide vino spre mine, ultim dată, să te simt să te iau în brațe, să-mi sfărâmi încă-o dată sufletu’.
Moarte-n vie dece vrei tu?
Liniște-n amar suflet crud,
Că pe aici nu prea sa trecut.
Este gol plin de frunze-n toamnă.
Uscate.. ca după un potop de vânt.
Nebuniteai tu de tot, arzând în foc pe acest pământ.
Psihopat să fi tu, cel ce nu reziști la acest oror.
Pregătime-ai sicriu’ cu vânt de veselie,
Că pentru mine e doar o jucărie.
Halucinogenez câte puțin,
În codru-n ăsta-n tuneric.
Sfâșiata-mi haina, mea gri de flori
Ce numeric nu are soț.
Creangă-n tu codru, creangă-n
Sfâșiată, nu lua lumea cu tine ca să vezi cât îmi pasă.
Ia-o doar pe ea, pe aleasa mea.
Diviziunea mea prea blasfemiată,
Nu tu-teneci în amar și în ploapă.
Nebunu’ din colțu’ camerei nu e cel ce se gândește la perfecția din juru’ lui, ci cel ce își dorește să moară.
Fumu’ din zări mi se astârnă în cale,
Da tu oare, e bine faci?
Vă jur că nu voi dormi adânc
Până când toate problemele mele,
O să se ducă.
O să revin puțin, să-mi rezolv treburile.
Iar pe acel borfaș îl voi îngropa cu mine.
Liniște-n trup nu mai am de mult,
Căci poemu’ ăla de prin fum, sunt eu,
Din ceață amară vin mort după voi.
O să vă las urme-n viață potop cu noi.

Destinul caută speranțe
În lung se-ntind oceane fermecate
Corăbii au pornit către destin
Pe hartă au speranțe desenate
Urmează calea viselor plutind
Furtunile gonesc întunecate
În valuri piere urma de senin
Lovesc rostogolind cu realitate
Se năruie puțin câte puțin
Vâslind către hotarele uscate
Incert se rătăcesc în clandestin
Pe insule sfârșind dezintegrate
În haosul prezentului străin
Dorințele sfârșesc îngenuncheate
Cerând să intervină mâini divin
Rațiunile cedează afectate
Absența strălucește cabotin
Ființe se târăsc deteriorate
Misiunea de a fi pare un chin
Stingându-se pierduți de realitate
Un strop de ajutor ar fi vaccin
Prin valuri mai rămâne cine poate
Doar cei cu demnitate și senin
Împinși de echipaje implicate
Se luptă cu furtunile ce vin
Norocul e puțin când se împarte
E greu să nimerești paharul plin
Iar timpul nu suportă amânate
Speranța definește un destin
Citești, deci exiști
Uscată curge liniștea-n vene
Secunda bate lipsită de timp
Ochii fixează nesfârșit cerul
Drumul e lung fără stele
Poarta răsare orbitor în beznă
Deschide tăcută hotarul etern
Ascultător sufletul pășește vrăjit
Numără mut treptele infinite
Un muget sparge liniștea
Mâini ascuțite apucă și trag
Zgârie fierbinte urlând infernal
Căderea aprinde-ntuneric
Pământul înghite lăsând oase goale
Ascunde rânjetul înghețat
Ceasul tremură inutil
Întors la etern timpul dispare
Trezește-te....trezește-te.... e doar un coșmar
Ochii tremură privind în gol
Ce e?... Cine?....Ce?
Va fi mai încolo......va fi...
A fi nu va mai fi
Deocamdată e bine
MĂ IERT
Mă iert pe mine în pragul ființei mele
Îmi cer iertare acum, cât mai exist un pic.
Mă iert pentru acele clipe grele
Când doar am plâns... făr` fruntea s-o ridic!
Îmi iert și nopțile fără de somn
Și vorbele ce mi le-ai dat,
Fără ca lumea s-o răstorn
Și fruntea ... tot n-am ridicat!
Acum mă iert pentru o mare de tăcere
În care nici cuvintele nu mai încap...
Pentru încuvințări pline de durere
Și pentru zile în care ai fost... satrap!
Mă iert și pentru zilele cu stele,
Și pentru zilele cu lună plină,
Când n-am ajuns acolo, în lumină,
Căci am avut prea multe mantinele...
Mă iert profund, fantastic,
Mă iert cu tot ce sunt și am!
Îmi iert greșelile-ntr-un mod ecleziastic,
Și mă așez cuminte... iar... în geam...

Здесь вы найдете философские стихи, стихи о жизни, сочиненные самодеятельными авторами, авторами с именами. Лирика сочетает в себе поэзию и философию, которые представляют сокровенные желания, абстрактные мысли, предсказания и многое другое.