Autorul Silvia Mihalachi
Total
171 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Fără apropouri
Cum adică ce cred despre tine? Doar n-ai vrea să-ți spun ce cred cu adevărat? Acesta e secretul meu! De obicei cred ce spui. Stiu că te înfurie faptul că nu poți scrie drept, fără corecturi, dintr-o suflare, și mă amuz. Umbli prin ploaie ca să-ți ascunzi lacrimile, plânsul, fiindcă nu scrisul sau picurii de ploaie te preocupă, ci eu. Ești atât de previzibilă! Zici că mă ții aproape pentru că te fac să râzi, dar n-o crezi nici tu, nu-i, în niciun caz, vina sau meritul meu că te gâdili. Bravezi cu o nerușinare dezarmantă, ca acum, când o dai în hiperbolă. Amesteci într-un colaj stăveziu, cu tentă sexuală, nucul, vântul și ploaia, atribuindu-le însușiri omenești, disimulându-ți, de fapt, fantasmele care te bântuie. Am observat că te fascinează bătrânul de la parter, „ ghiujul”, mare amator de femei, cum mi-ai spus zilele trecute, în ciuda vârstei, și țeși tot felul scenarii cu dânsul. Chestia cu vuum-vum ți-am spus-o chiar eu într-o seară când făceam dragoste, numai că el, spre deosebire de mine, are sudoarea „iodată” și un piston hidraulic imens, care, chipurile, te sperie. După câte te cunosc, n-aș crede!
Jucase teatru de la început, din prima zi, când îi căzuse în brațe. Simulase că se împiedică, iar el atent o prinsese la timp, prefăcându-se surprins. Îi simțise respirația dulceagă, de prunc, corpul, dorința, și se lăsase dus de val. instinctul său făcuse restul. Chiar și atunci, dar și după, nu-și putuse reprima tendința de a deturna sensul corect al lucrurilor, chestionându-l asupra unui aspect evident: Nu știu ce ai găsit la o femeie nemachiată și neinteresantă ca mine? O curiozitate, un joc, o aroganță? El nu-i răspunse pe loc, realizase deja că ea exprima contrariu, așteptând o confirmare perversă. Ce nostimă e? se gândi în timp ce-i săruta degetele subțiri, ca niște viermișori. Si cum mai vociferează când îmi simte mâna pe unde unde nu trebuie! Ai zice că se rușinează! Ale tinereții valuri…
Unde naiba o fi dispărut cireșul acela cu cireșe negre, amare? se gândi el într-o zi. Trecuseră ani de atunci. Privind pe fereastră îl văzu tot acolo și se bucură. Timpul trecuse și peste el, dar nu reușise să-l clintească. Cireșul e la fel, își zise, eu sunt puțin prăfuit! Se cam luase cu viața și uitase de dânsul, de cei din jur și de multe altele.
Spre seară o simți cuibărindu-se lângă dânsul. N-ai loc! o repezise ursuz. Îi țâșnise cuvintele de pe gură involuntar. Ea nu-i răspunse nimic, în schimb îl amețise încă o dată cu mirosul acela dulceag de lapte matern și, tot involuntar, o cuprinse în brațe. Era mai mică decât în ziua în care o cunoscuse, nu-și mai aducea aminte exact, dar senzația, prima senzație pe care o încercase, era aceasta. Afară începuse să ploaie mărunt. Stropii loveau anemici în geam, iar ea începuse să plângă.
- Gata! Gata! încerca el s-o liniștească. E doar o ploaie de vară!
- Nu ploaia mă sperie! îi șopti ea. Îi aud pașii pe scări! Fă ceva! Ghiujul!!! Eu nu pot să-l înfrunt, e cât crucea! Tu poți, știu că poți! Dacă faci asta îți promit următorul dans. Si așa n-am dansat niciodată!
Nu se schimbase deloc…
A pierit amorul
Și uite cum s-a dus încet
Amorul nostru fraged
Lângă-un codru, în secret
Spun "adio!", și-apoi șed.
Lebedele albe lin plutesc
În oglinda lacului albastru
Eu încerc să-mi întâlnesc
Sufletul odată astru.
Dar lebedele au devenit negre,
Lacul e acum ghețar,
Parcă am avut așa trăire...
Ah! încet tresar.
Iubirea noastră era pură
Ca un izvor cristalin
Însă acum eu stau singură
Și mă descompun în chin.
Amintiri dulci, acum un suspin
Căci nu mai vrei să mi te arăți,
Să-mi mângâi obrazul fin
Of! Mi-ai rupt inima-n bucăți.
Încă sper, și sper, și sper...
O lumină să mă trezească
Să-ți văd corpul alb în aer
El de răni să mă golească.
Dar din nou e doar un vis
Frumos din cale-afară
A fost chiar un paradis
Păcat că a trebuit să piară.
Hoinar fără acasă
Vreau să plec, dar unde? Cerul e un acoperiș străpuns,
stelele-i scântei ce îmi păzesc neputința.
Pământul, străin, nu-mi cunoaște tălpile,
pașii mei sunt frunze uscate în vânt, fără drum.
N-am unde să mă întorc,
acasă nu-i decât o idee răsuflată,
un vis neîmblânzit ce nu prinde rădăcini.
Cum să găsesc ce n-am avut niciodată?
Mă gândesc să merg spre nord,
unde gheața mă-ngheață și-mi topește dorința,
sau poate spre sud,
unde soarele e o cruce ce arde visătorii.
Dar oriunde mă uit, sunt o pată de umbră,
un gol ce nu se umple niciodată.
Aș vrea să-mi fac o casă-n nimic,
să ridic pereți din aer
și ferestre din tăceri,
să-mi fac un prag din lacrimi care s-au uscat demult.
Dar cui să-i spun „bun venit”
într-un loc pe care nici eu nu-l recunosc?
Vreau să plec, dar plec degeaba.
Drumurile-s doar iluzii,
un puzzle lipsit de margini.
Poate că locul meu nu există.
Poate că eu sunt locul. Dar nu-mi găsesc cheia.
Psalmi - I - Întrebare fără răspuns
De ce exist, Doamne?
De ce m-ai smuls din neființă
și m-ai lăsat să gust lumina
cu o inimă care sângerează?
Sunt un strigăt de lut,
o taină pe care nici eu n-o înțeleg.
Mă mișc printre umbre,
caut rostul în pulbere,
și mă întreb: ești Tu acolo,
în tăcerea mea?
De ce m-ai făcut din nimic
și mi-ai pus în piept veșnicia?
De ce simt cerul în mine
și totuși cad la fiecare pas?
Nu Te întreb din răzvrătire,
ci din dor.
Nu din îndoială,
ci din foame de adevăr.
De ce exist, Doamne,
dacă nu pentru Tine?
Și dacă pentru Tine,
de ce mă simt atât de străin
de chipul Tău din mine?
Spune-mi doar că nu sunt întâmplare,
că rana din mine are sens,
că tăcerea Ta e răspuns
pentru cel ce nu poate înțelege,
dar poate iubi.
Muza
Închid ochii și sper,
Că nu o să mai doară,
Ai fost și sare și piper,
Și mi te-am pus pe rană.
Și încă mă amuză,
Căci tot de tine scriu,
De ce îmi mai ești muză?
În sufletu-mi pustiu.
Căci tu mi-ai fost și rimă,
Ai fost și făr' de vers,
Te joci cu-a mea inimă,
Nimic nu are sens.
Ai fost întreaga artă,
Ce mi-am imaginat?
Și care a fost ținta?
Când oare te-am creat?
De ce îmi mai pierd timpul?
Chiar n-are niciun rost,
Căci tu mi-ai fost poemul,
Dar oare cu ce cost?
.................................
Rămâi doar plăsmuire,
A minții fulgerare,
O, dulce amintire,
Îmi pui pe rană sare.
Noapte bună!
Îmi amintesc cum îmi spuneai
Că sunt al tău unic talisman,
Și ce rapid tu te-ai schimbat
Și-am devenit al tău dușman
Răceala multă am simțit la tine
Și mai mereu motiv de ceartă,
Orice spuneam ducea la iritare
Iar eu naiv spuneam...mă iartă
Toți cei din jur mă întrebau?
De unde mi se trage supărarea,
Iar eu râzând le răspundeam
Sunt bine și coboram privirea
Târziu am înțeles ce se întâmplă
Când între noi nimic nu a mai fost,
Iar să lungim ceva ce nu mai merge
Era o pierdere de timp și fără rost
Și a urmat o despărțire tare grea
După un timp de viață împreună,
Iar rana ni s-a vindecat la amândoi
Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
VA FI ȘI UN RĂSPUNS?
Silvia Mihalachi
27 iulie
Vă mulțumesc frumos , stimată Anișoara Iordache, vă mulțumesc că ați citi și ați privit (și) cuvintele mele…
ULTIMA ILUZIE
Florin Dumitriu
26 iulie
O poezie care poartă în ea frigul unei nopți în care sufletul vorbește mai tare decât orice cuvânt. Felicitări!!
Garden of Hollow Serpents
Florin Dumitriu
26 iulie
Ce frumos. Metaforele tale au ceva întunecat și elegant, iubesc acest stil. Mi-a plăcut felul în care ai arătat că uneori cel mai periculos întuneric...
Epilog
Florin Dumitriu
26 iulie
O capodoperă literară. Imi place cum această poezie transmite o emoție pură. Felicitări!
Mireasma narcisei pe clipa vieții mele
Florin Dumitriu
26 iulie
Foarte frumoasă. Felicitări!
✨ Șade cucul supărat
nikolas Stoican
26 iulie
67 67 67 67 foarte frumoși🦃
Vulturul și iepurașul b
nikolas Stoican
26 iulie
67 fosta frumos
Viața este ca o floare,
nikolas Stoican
26 iulie
Mirobolant
Mergi înainte
nikolas Stoican
26 iulie
Foarte frumos
Paharul de liniste
Anișoara Iordache
25 iulie
un scurt scenariu pentru un moment de respiro... Versurile s-ar mula perfect pe acordurile nostalgice fado. Mi-a plăcut totul.
VA FI ȘI UN RĂSPUNS?
Anișoara Iordache
25 iulie
...fluiditate și muzicalitate suavă. O lume într-o mișcare perpetuă, printre întrebări și răspunsuri, speranțe și vise. Mi-a plăcut foarte mult poemul...
Când te iubesc
Victoria
24 iulie
O bijuterie de poezie! Mi-a mângâiat sufletul și mi-a amintit de valorile curate ale tinereții. Mi-a trezit în suflet fiorul acelei iubiri curate și n...
Ultima durere
Alex Black
24 iulie
Sângerare poetică în stare pură. Ritmul alert dintre pasiune și autodistrugere este hipnotizant.
Cheia de argint
Vlad VIDA
20 iulie
Metafore superbe și un ritm impecabil! M-ai purtat dincolo de umbre și mit cu fiecare vers.
"Noi"
Vlad VIDA
20 iulie
O poezie extrem de vulnerabilă! Metafora cu montagne russe și contrastul dintre Eu și Tu redau perfect durerea despărțirii, iar finalul cu vinul si îm...