TOAMNA ȘI FLORILE EI

De ar putea marea să vorbească 

Ce-ar zice ea oare ,

Un Babilon de oamenii, ea a scăldat 

A alinat durerile și arsurile le-a spălat 

Și pleacă și revine iar ,priviri purtând 

Spre infinit, sub luciul stelelor 

Acolo unde cerul și ea se impleticesc 

Și gândurile se indeplinesc. 

Ea poartă în adâncuri, cele mai arzătoare gânduri 

Ce așteaptă doar pe cineva

Ce poate le rastalmaci, le arunca 

In plasa visatorilor reali.

Noi suntem din europa

Insa ea e foarte mare

Iari Moldova-i punct pe harta

Dar si satul, cite biotopuri are!?

Sa ne mai gindim un pic

Botopul este mic?

Cum sa, nu, e foarte mare

O multime de factori are

Geologici, geoagrafici

Fizici, chimici , si organici

Vulpea- cu biocenoza ei

Pestele in riul sau

Pestera-i cu lilieci

Vulturul in zbor mereu

Eu produc dar si consum

Tertiac consumator sunt

Si  mai sunt consumatori

Secundari , primari, producatori

Frika-mi e doar de-un nimic

De un descompuator  mic

Biomasa- e frumoasa

Productivitatea-i deasa

Cind pe umeri sede capul

Si pastreaza biotopul.

Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,

Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor

spre a-mi răpi natura,

care este prinsă în ura iernii,

natura legată cu lanțuri grele,

ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,

nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.

În moarte e scufundată natura, care se va trezi,

Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''

Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.

Mult stimate,astru soare.

M-am decis să-ți scriu o scrisoare,

M-am și m-am hotărât să vin.

Pe la tine în ospeție.

Soare astru, îmi ești drag,

Te voi aștepta la prag,

Și nu va înceta veșnica așteptare,

Ce o simt de a câta oară.

Soare astru,mare cel frumos,

Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!

Ești muza mea,o tu,astrule!

Îți sunt recunoscătoare.

la prima vedere ți-oi zâmbi,

Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.

Am crescut puțin mai mare,

Dar nu a venit de la tine răspuns,

La scrisoare,

Poate că te întreb și nu e nevoie,

Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie

Te voi aștepta drag soare,

Cu răspunsul tău la scrisoare!

Scrisoare lui stimate astru soare.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Minunată este vara,

Iar căldura de afară,

Este mare, forte mare,

Mai că te topești la soare.

Apă multa se adună,

Și nori negri se formează,

Norii când se enervează,

Fulgerele avizează.

Și vine mare prăpăd.

Multe fructe acum se coc,

Că doar este plină vară 

Le culegem la un loc,

Să facem din ele iară...

Suc, dulceață și majun,

Să avem și pentru iarnă.

Vai .. acolo unde-i cald,

Și nu plouă peste vară,

Căci acolo e prăpăd,

Tot se usucă, vai de țară.

Potop de raze fierbiți 

Se lasă din cer pe câmpie .

Verdele frunzei-i topit 

De calda-i , ferbintea-i solie .

Se lipește pulberea fină de colb ,

Frige și arde tălpile goale

Ce urcă cărări către deal ,

Cărări ce curg către vale ...

Și murmur și cântec și zvon ...

Se ascunde la ora amiezii .

Un dor de răcoare 

Și gustul rece al apei de izvor 

Mai stăruie în mintea 

Țăranului dus pe ogor .

              T.A.D.

Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul  tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.

Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac  cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.

Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .

Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă  înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus  era escaladat……

Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…

………………………………………………………………

Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.

Vinerea răstignirii și zorii Învierii
Zile cu roșu-n sufletul nostru însemnate
Stau pe bolta universului și-a nemuririi…

Doar minciuna, amfitrioana crucificării,
Rânjind, numără cuiele însângerate
Înfipte adânc din jocul perfid al trădării
Când, talanții se risipesc mânjiți de păcate,
Iar mâini ce vindecau, mâinile mângâierii
Și palmele lui Iisus, sunt pline de stigmate…
Din cer s-aud tunete și glasul disperării
Spre Tatăl Ceresc un ultim cuvânt străbate:
,, SĂVÂRȘITU-SA,,!

Bat clopotele…Voci divine în cer s-adună,
În evanghelie cuvântul lui Iisus îi sfânt
Răspândit în patru zări, ecoul lui răsună
Creștinii pe viață și-au făcut un drag legământ
În fiecare an, unul altuia să-și spună:

,, HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!,,.

Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă  așteaptă
Să lovească fără judecată.
 
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i  oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.

O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii  mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un   păcat.

Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.

Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.

Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.

Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.

Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.

Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să  modeleze un  curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.

Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă  
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.