0.03

Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești

poezii.online Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești

Pe 3 septembrie, scriitorul, poetul, dramaturgul, istoricul literar din Republica Moldova şi membrul de onoare al Academiei Române, Ion Druţă, a împlinit frumoasa vârstă de 89 de ani.

Opera lui Ion Druţă este apreciată şi recunoscută în ţară şi peste hotare. Drept dovadă sunt distincţiile, ordinele şi medaliile, printre care titlul de Scriitor al Poporului, premiul e stat al R.S.S. Moldoveneşti, membru titular al academiei de Ştiinţe a RM şi altele.

Criticul și istoricul literar, Mihai Cimpoi, afirmă că „Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”.

ZUGO propune 10 cărți ale scriitorului pe care neapărat trebuie să le lecturezi în acestă toamnă:

„Ultima lună de toamnă” este nuvela despre rostul omului pe pământ, cuprinsă de un lirism profund. Tata, capul familiei aflat în toamna vârstei, plecă să-și viziteze copiii. Aceştia au cam uitat de casa părintească, iar bătrânul le duce dorul. Cei şase copii îşi trăiesc viaţa departe de părinte, iar tatăl prin acestă călătorie reuşeşte să viziteze toate locurile de care-l leagă soarta.

„Horodişte”. Nuvela scoate în evidență imaginea tatălui, care este tipicul țăran dornic de pământ. Naratorul îşi admiră tatăl găsindu-l dur, voinic, dar, în același timp, enigmatic. Acesta lasă și obiceiul de a juca cărți pentru a nu-și pierde averea, dar deprinderea de „a-i înțepa” pe oameni îi rămâne.

„Clopotniţa”. Horia este protagonistul operei, fiind un bun gospodar şi un soţ iubitor. Din cauza Clopotniţei ajunge a fi duşman cu Balta, deoarece acesta are un rol esenţial în viaţa lui.

„Frunze de dor”. Pentru cei visători propunem frumoasa poveste de dragoste dintre Gheorghe și Rusanda. Mugurii iubirii s-au înfiripat între cei doi în anul 1945, la sfârşitul războiului şi apariția primelor licăriri de pace. Memorii, aşteptări, frica războiului, teamna de noul care vine, toate acestea se regăsesc în roman.

„Povara bunătăţii noastre”. Satul Ciutura din Câmpia Sorocii și destinul localnicilor sunt descrise în timpul regimului sovietic. Atunci când pădurile Basarabiei erau doldora de soldaţi, în satele Moldovei era secetă, foame şi colhozuri. Protagonistul Onache Cărăbuș încântă prin bunătate și înțelepciune. Acesta este prizonierul sistemului, dar cu gândurile şi ideile mereu la copii şi familie.

„Păsările tinereţii noastre”. Opera este o dramă profundă a protagoniştilor. Pavel Rusu este un sclav al timpurilor, iar măușa Ruța - păstrătoarea de tradiții. Aceștia și-au trăit drama vieții în satul Valea Cocorilor, au agonisit multe, au avut bucurii, dar şi tristeţi. Mătuşa este femeia cu experinţă, acea bunicuţă ce ştie toate „doftoriile”. Ciocârliile şi cocorii sunt păsările îndragite ale amândurora, aceasta relevând temperamentul visător al peronajelor.

„Samariteanca”. Reîntoarcerea la cele sfinte, la suflet și la firul ce vine de la Adam și Eva este cheia acestei opere druțiene. Aici regăsim filozofia vieţii şi realitatea dură, care ne dictează să fim nişte materialişti. Samariteanca este fata pură, ce protejează casa lui Dumnezeu. Acesta s-a jertfit mănăstirii, după ce a văzut un vis.

„Biserica albă”. Acţiunea are loc în timpul instaurării Regimului Fanariot în Ţările Române. Biserica din sat se ruinează, iar Ecaterina încearcă să repare lăcaşul sfânt. Dragostea faţă de Dumnezeu a făcut ca biserica să se înalţe pe malul Nistrului şi să minuneze toată lumea, chiar şi pe soldaţii sovietici

„Toiagul păstoriei”. Ciobanul singuratic care locuiește în vârful dealului este protagonistul romanului. Acesta are puternice rădăcini în pământul strămoşesc, de aceea îşi construieşte o casă în vârf de deal. Toate aceste s-au întâmplat în urma deportării cibanului în Siberia, dar munca şi tăria de caracter i-au ajutat să reziste şi să se reîntoarcă acasă.

„Sania”. Moș Mihail este cuprins de trecerea timpului și dorința de a făuri ceva deosebit. Munca îi aduce simțul împlinirii, chiar dacă soţia nu-i înţelege visul şi necesitatea împlinirii acestuia. Viaţa este trecătoare, iar lucrurile valoroase rămân mereu aceleaşi pentru oamenii cu verticalitate, exeplu elocvent fiind Moş Mihail.

Text: Irina Odobescu


Postat 8 septembrie 2017

Creaţii aleatorii :)

Pasărea

Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,

zboară o biată pasăre cu aripa frântă.

S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,

Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.

 

A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,

Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.

Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,

Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.

 

Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,

Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.

Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,

Si își privește aripa cu o mare vanitate.

 

Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?

Nici asta nu mai știe,biata mamă.

Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,

N-ar mai face ea  din asta o dramă.

 

Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,

Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.

Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,

Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.

 

E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,

Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.

Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.

Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.

 

La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,

Bufff!!! Si pasărea nu-i...

Puiii speriați au luat-o la alergătură,

Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.

 

Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:

- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !

Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :

-Cui ne lași,mamă???! Cui?

 

Mai mult...

Terori noctorne

m-am trezit în dimineața aceasta confuz

nu eram nici om pe de-a-ntregul

nici spirit

dar puteam să merg

să deschid fereastra

să primesc ziua înăuntru-mi

printre ruinile sufletului

să-mi calc cu tălpile goale pe inimă

sub privirile tale încremenite

Doamne

exclami

și te văd adunându-mi resturile

fragmente din care încă mai picura sânge

 „cum ai putut face asta?”

mă-ntrebi

iar eu îți răspund că n-am făcut nimic

că m-am trezit dintr-un somn adânc al rațiunii

sfârtecat de monștri

tu plecasei de cu seară să numeri stelele

de pe cer

la ce ți-o fi trebuit să numeri stelele chiar în noaptea aceasta

n-am înțeles

te căutam înfrigurat printre cearșafuri

încolțit de toate stihiile întunericului

dar nu erai acolo

nu aveam de ce să mă prind

în căderea aceea imposibil de exprimat în cuvinte

când îți vezi viața derulată la viteză maximă

înapoi

și când te trezești la mijlocul drumului înăuntru-ți

cu sufletul încremenit

asemenea unei stalactite imense

pe tavanul unei peșteri antice...         

Mai mult...

Să treci indiferent pe lângă o pasăre moartă

Moartea-i la fel și pentru oameni și pentru păsări

nu poți să treci pe lângă o pasăre moartă

indiferent

și să nu-ți  ocolești rușinat sufletul

dacă am bănui câtă durere se ascunde

în moartea unui pui de vrabie

am lăsa cel puțin o lacrimă-n urmă

un semn că ne pasă

vărsăm milioane de lacrimi pentru lucruri mai simple

și n-avem măcar o tresărire în fața unei păsări înfrânte

fiindcă moartea nu poate fi decât  o înfrângere

Simfonia a cincia a lui Beethoven este răscolită

de cântecul presurei galbene

păsările dispărute ale lui Edwards ne amintesc

că suntem efemeri

nici nu mai contează dacă s-a întâmplat să fim oameni

în trecutul nostru a existat indiscutabil o pasăre

am fost însă și atunci nepăsători ca și acum

până când ne-am trezit într-o bună zi singuri…

Mai mult...

Murind iţi cumperi libertatea

Din minte apare gindul

Din inima iubirea

Din somn apare visul

Din dragoste apare fericirea

 

Din vorbe-apare scrisul

Iar cei uşor devine greu

Din amintiri te modelez pe tine

Iar din tine-apar şi eu

 

Din timp apare graba

Şi fuga după fericire

Din clipe alcătueşti trecutul

Şi visezi la nemurire

 

Din viaţă apare moartea

Din linişte singurătatea

Din dor apare lacrima

Murind iţi cumperi libertatea

Mai mult...

Să vii

Plec, cu inima-ncuiată,
Trec adesea pe alei.
Cînd ea doarme, vîntul - bată
Plec, eu astazi, ca şi ieri.

Rău, îmi pare desparţirea,
Lacrimile se adun.
E departe fericirea!
Rău, cînd florile apun.

Simplu, e senină zarea,
Iar cîmpiile sunt vii,
Vîntul, florile şi apa,
Simplu, te aştept să vii.

Mai mult...

Simplu ,pentru EA

Ma faci s-aud , doar tu,
Cum bate-n piept motorul.
Crezind ca asta e si altul nu,
Acesta-i viitorul.

 

Sa stiu ca seara nu-i,
Cind soarele apune,
Fara ca tu sa-mi spui,
Urari de bine.

 

As vrea sa fiu alaturi,
Sa vad cum ei lucesc.
In ochii tai, de stele vii,
Un DA traiesc.
 

Mai mult...