Autorul Verosimilă
Total
1 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Obraznica moarte
Omul se teme de moartea
Care se plimbă din casă în casă
Și-i peste tot prezentă nebuna!
Unii o cheamă în glumă,
Alții o strigă pe nume sau înjură...
O gonesc,o alungă, o blesteamă să plece,
Dar ea știe să revină-ntotdeauna!
Perversa seceră viețile cu-a sa lungă coasă...
Moartea e hâdă, bătrână, urâtă și rea,
Bea țuică de prună și cafea
Fumează trabuc,obraznic,când vrea,
E arogantă și-are blugi rupți,
Se-mbracă la moda prezentă,
Chiar dacă-i antică,știe ce vrea!
Vorbește urât o limbă știută doar de ea,
Bune maniere nu are!
Răpește bătrâni sau copii sau ce vrea...
İntră-n bordeie prăpădite sau palate aurite,
Să-și ia prada să plece....
Revine iarăși și iarăși de neoprit,
Povestea pare tristă de-ar fi doar atât...
Căci moartea la rându-i a fost omorâtă și ea,
Dumnezeiască minune,chiar așa...
Să creadă fiecare ce vrea!
(2 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubirel
Iubire fără limită
Nu pot să număr stelele până la urmă,
doar un lucru pe care-l știu bine,
este iubirea fără limite.
Amorul nu se compară
nici cu floarea,
nici cu cerul albastru.
AMORUL trăiește odată și de mai multe ori
cât noi iubim.
privind amorul în față
deschizi noile părți,
ale lumii tale.
Focul tot întregului tău,
este AMORUL ce arde,mereu în inima ta.
ochii tăi îți vorbesc ca dragostea,
drumul noilor sentimentele
se deschid odată ce simți
IUBIREA.
Autor:Alina Zamurca 🎀
Am compus poezia (08.10.2024)
AMĂRĂCIUNE...
De după mască m-ai privit
Cu ochi mijiţi de dor şi ură...
Şi dând din gene m-ai ademenit,
Să vin să te sărut pe gură...
Cu buzele strivite de dulceaţă,
Te-ai răsucit în palmele-mi inapte,
Iar râsul tău, străin, în ceaţă,
S-a risipit şi s-a pierdut în șoapte...
Eu n-am ştiut că-n miezul nopţii,
Ai hotărât ca pentru crima mea
Să fiu întemniţat, precum sunt hoţii,
Care-au furat din cer o stea...
Dar nu te-ai mulţumit numai cu asta,
(Pedepse multe, grele, mă aşteaptă!)
Mai grea, îmi e însă năpasta,
Ce mi-a decis această crudă soartă...
Tu, eu și prezentul
Mă întreb cu ce am greșit eu oare
Când fericirea doar o amintire pare.
Zâmbetele tale dulci s-au dus departe,
Iar acum o mare de regrete ne desparte.
Drumul meu după pașii tăi se ghida,
Ritmul inimii mele doar tu îl puteai schimba,
Dar nu mai e nimic cert în lumea de astăzi,
Și doar cu tine acum aș găsi ale realității oglinzi.
Cu gândul dus departe, dar mereu la tine,
Știu că doar vina mai e-n suflet la mine
Si aștept și doar la greșelile veșnice mă gândesc,
Până când, tristă, singură și îngândurată ațipesc.
O vreme, m-ai făcut să mă simt liberă și curajoasă,
Însă acum orice hotărâre a mea mi se pare copilăroasă.
Cu tine puteam fi oricând, oricine,
Dar am rămas să fiu eu doar cu mine.
Poate că povestea noastră se încheie aici,
Poate că am să aștept de furie să te vindeci,
Sau poate că voi accepta și acum vina ca fiind a mea,
O crimă obișnuită în lumea pașnică din iluzia ta.
O poveste cu un capsator
Trebuie să-ți povestesc despre asta... Simt nevoia să-ți povestesc despre asta... Este o întâmplare... dar mai bine te las pe tine să decizi dacă ți-a plăcut sau nu, căci numai tu poți fi criticul meu numărul unu...
Împreună cu câțiva colegi de facultate, ne-am hotărât într-o vară să facem o escapadă de câteva zile în capitală, la niște prieteni de-ale unor cunoștințe, de-ale unor colegi, știi cum e, oameni buni din categoria celor care puteau să ne suporte cu cazarea câteva zile, așa, cu ceva "atenție" cuvenită din partea noastră, mascată sub forma delicată a unor sticle pline cu... vin fără etichetă!
Ne-am urcat veseli nevoie mare, într-un tren personal, fiindcă aveam reducere de studenți, și după vreo opt ore!, ne-am trezit în capitală, încercând să dibuim ce mijloc de transport în comun ne-ar trebui să luăm până la cazare. După multe și îndelungi deliberări, ne-am hotărât totuși să ne înghesuim cu toții câți eram într-un taxi, fiindcă cazarea era departe și ar fi trebuit să țopăim când cu metroul când cu tramvaiul...
Ajunși la destinație, ne-am lăsat rucsacele și țup! ne-am băgat la o terasă, unde am comandat pizza și bere, căci ne era foame de pe drum dar mai ales sete, fiindcă afară era o căldură mare pe care n-o puteam ostoi altfel. După ce ne-am pus burțile la cale, și după ce am mers cu câteva tramvaie (plătite mai mult sau mai puțin), am ajuns în "buricul târgului", pe cel mai larg bulevard, "Champ-Elizee-ul" capitalei cu magazine de fițe de-o parte și alta, la care ne uitam cu jiind, căci oricum nu ne puteam apropia de prețuri, noi fiind studenți cu buzunarele de la pantaloni întoarse pe dos...
La un moment dat, cum stăteam cu toții pe câte-o bordură - căci nu erau bănci prin apropriere - și savuram câte o țigară, unul dintre noi se ridică brusc în picioare gata să mergem spre Grădina Botanică, dar dintr-o dată auzim cum îi crapă turul pantalonilor la spate, de i se vedeau budigăii albi pe dedesubt, acu' ce să facem? - că nu putea omu' să meargă rupt în... spate pe ditamai bulevardul!!!
În apropiere, era o librărie, iar mie-mi vine ideea salvatoare să cumpăr un capsator cu care să-i dreg vremelnic pantalonii. Zis și făcut: plătesc o avere pe capsator, îl iau pe împricinat și împreună intrăm într-un bar, căutând toaleta bărbaților. Ajunși înăuntru, omu' își dă pantalonii jos rămânând în cămeșă și chiloți, iar eu m-am apucat să-i capsez pantalonii întorși pe dos, pe cusătură ca să nu se cunoască... La un moment dat, ușa se deschide, și un individ între două vârste dă să intre, ne vede, îi pică literalmente fața, văzându-mi amicul fără pantaloni, iar pe mine cu pantalonii lui în mână, își cere subit scuze și pleacă precipitat trântind ușa!
Nu știu ce și-a imaginat individul când ne-a văzut așa, dar noi am ieșit pe brânci din bar, râzând cu gura până la urechi, ținându-ne cu mâinile de burtă și povestindu-le și celorlalți din gașcă, printre lacrimi și hohote de râs, pățania noastră!
După ce ne-am potolit, am vizitat pe rând, zona veche a Bucureștilor, Muzeul Național de Istorie, Atheneul, Intercontinentalul, Piața Romană... Spre seară, din preumblările noastre, nu știu cum ne-am nimerit, dar ne-am aflat pe străduțele înguste și întunecoase de pe lângă piața Matache - cea rău famată - și chiar am prins oareșce viteză, mai ales când am văzut niște umbre dubioase care-și sticleau șișurile în lumina plină a lunii... Norocul nostru cu un troleibuz târziu care a oprit cu generozitate lângă noi, culegându-ne sufletele îngălbenite de frică:
-Urcați degrabă băieți, că nu-i de voi pe-aicea, la ora asta!, ne spune șoferul cu țigara stinsă în colțul gurii și șapca soioasă dată pe ceafă... Că altfel vă albesc oasele în apele Dâmboviței!!!
Tremurând din toate încheieturile, am mulțumit cu gurile uscate iască de frică, lăsând șoferului un bacșiș gras din tot mărunțișul nostru, și cum stăteam noi așa amărâți, uitându-ne unii la alții, auzim la radio, la știrile de noapte, că s-au găsit rămășițe umane plutind într-o valiză pe apele Dâmboviței, de ni se ridicase de frică părul pe ceafă ca la urși!!!
Deodată lui Lalu îi crăpă din nou turul pantalonilor, iar noi izbucnim isteric în râs, văzându-l cum se chinuia să-și acopere goliciunea, iar șoferul ne privea prin oglinda retrovizoare cu suspiciune, gândindu-se probabil că ne pierduserăm mințile de frică.
Mai am și acum capsatorul cu pricina..., m-a însoțit peste tot, oriunde m-a purtat cariera, ca un vasal credincios, iar în momentele mele grele, de cumpănă, era suficient să mă uit la el și să zâmbesc amintindu-mi de cum i-am capsat lui Lalu pantalonii într-o toaletă și mai apoi, cum îi zburau capsele în lumina slabă a troleibuzului atunci când i-au crăpat pantalonii a doua oară!
Călătoare în poezie
Când lumea tace și se pierde, eu scriu și totul prinde glas
Mă-mbrac în versuri ca-n armură, cu ele trec prin orice ceas,
Sunt rătăcita-n rime simple, mă regăsesc în ce-am rostit
Și-n fiecare poezie e-un colț din mine ce-a plâns și a zâmbit.
Nu sunt o taină de pătruns, ci-un joc de soare și furtuni
Mă ascund des în cuvinte și râd mereu printre minuni,
Am învăţat că viaţa doare când ești respins de ce iubești
...Și strângi în palme clipa toată, chiar și cu lacrimi te hrănești...
Eu nu mă tem de cine sunt, nici de ce pare imposibil
Că-n mine arde-un dor de viață ce se ridică invincibil
Cu fiecare zâmbet dat, îmi fac lumea mai bună
Și-n ochii celor ce-i iubesc, mă regăsesc blândă... senină.
Sunt uneori copil cu vise, alteori vânt fără oprire
Dar nu mă pierd ci mă ridic, din orice umbră de rătăcire,
Chiar și căzând, pășesc spre mine, cu pași tăcuți dar hotărâți
Și-nvăt că marile dureri nasc oameni calzi, nu amărâţi.
Azi nu mai fug de dorul meu, ci-l pun în strofe și-l rostesc
Mă-mbrac în rime și culoare, că doar aşa mă odihnesc,
Nu port vreo mască, nici nu lupt, să fiu pe placul cuiva
Eu sunt un suflet ce iubește și scrie tot ce simte inima.
Călătorind prin poezie, eu mă intorc mereu la mine
Și fiecare vers răzbate-o flacără ce nu se ține,
Și chiar de nimeni nu mă prinde, rămân cu zborul meu opac
Să fiu misterul care râde și zboară liber, fără leac.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 noiembrie
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 noiembrie
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 noiembrie
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 noiembrie
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.