Ambrozia
Ambrozia
Din nectarul florilor, miere dulce se adună,
Strugurii zemoși, vin roșu ne dăruiesc.
Apa de trandafiri, parfumul îl împrumută,
Ambrozia zeilor, o minune se naște.
Migdale crude, stafide dulci se adaugă,
Scorțișoară și nucșoară, arome ce ne cheamă.
Pe foc mic se fierbe, o poțiune magică,
Gustul ambroziei, o simfonie mistică.
Rece se servește, într-un pahar de cristal,
Aroma sa te cuprinde, ca un val.
Nemurire și putere, zeilor le dădea,
Oamenilor le oferă, o clipă de speranță.
Ambrozia, hrana zeilor, un elixir miraculos,
Un gust divin, un parfum delicios.
O poveste veche, o legendă vie,
Ce ne duce cu gândul la Olimp, la nemurire.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: PINTILIE Maricel
Data postării: 12 februarie 2024
Vizualizări: 582
Poezii din aceiaşi categorie
TIIMPUL FUGE !
Tot mai vreau să spun ,că pot
Timpul să-l opresc în loc ,
Poate face un popas
Undeva pe alt făgaș .
Cred ,că și el e stresat
De atât de mult umblat .
Timpul fuge se strecoară ,
De l-ași prinde ,l-asi lega
M-ași certa mereu cu el :
Pleacă timp din calea mea !
Tu ai veșniciia !...
Trecut-au anii tinereţii
Trecut-au anii tinereţii.
Trecut-au eu prin amintiri
Trecut-au vorbele în şoapte
Trecut-au lacrimile-n priviri
Trecut-au norii cerul veşnic
Şi visele departe au ajuns
Trecut-au gîndurile veţii
Şi sentimente ce li-ai ascuns
Trecut-au clipele placute
Deparca nici nau existat
Trecutau noptile dea rindu
Si visele ce li-ai visat
Trecut-au durerile din suflet
De parca lacrimile-au uscat
Trecut-au timpurile cînd cautam
Cum sa traiesc cu-adevarat
Trecut-au prea multe speranţe
Că pot sa fiu cum îmi doresc
Trecut-au lacrimile-n zîmbet
Şi-ncerc din nou ca sa trăiesc
Umbrele timpului
Timpul rătăcește, ne lovește ușor,
Îți promite un viitor, dar adesea ne lasă în urmă,
Ne învăluie în umbre, cu privirea unui străin,
Și ne învață, fără cuvinte, cum să uităm, cum să fim.
Iubirea nu cere permisiune,
Dar adesea își cere prețul în tăcere,
Pășind pe drumuri ce ne par cunoscute,
Dar fiecare pas adâncește o rană pe care nu o vedem.
Și în fiecare întâlnire, în fiecare privire,
Găsim o fărâmă de noi, rătăcind printre amintiri,
Așteptând să fim salvați, așteptând să ne regăsim,
Dar de multe ori, tot ce rămâne e doar o umbră a ceea ce am fost.
doar marea/1
ascultând tăcerea din
sfintele locașuri de rugăciune,
simt
adierile calde ale cristalelor
în forma de spice de grâu,
ce-mi ating
genele.
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Traieste acum clipa!
Oasele devin fragile si se rup.
Oamenii mor si inimile devin slabite cu fiecare atom din corpul tau.
TIIMPUL FUGE !
Tot mai vreau să spun ,că pot
Timpul să-l opresc în loc ,
Poate face un popas
Undeva pe alt făgaș .
Cred ,că și el e stresat
De atât de mult umblat .
Timpul fuge se strecoară ,
De l-ași prinde ,l-asi lega
M-ași certa mereu cu el :
Pleacă timp din calea mea !
Tu ai veșniciia !...
Trecut-au anii tinereţii
Trecut-au anii tinereţii.
Trecut-au eu prin amintiri
Trecut-au vorbele în şoapte
Trecut-au lacrimile-n priviri
Trecut-au norii cerul veşnic
Şi visele departe au ajuns
Trecut-au gîndurile veţii
Şi sentimente ce li-ai ascuns
Trecut-au clipele placute
Deparca nici nau existat
Trecutau noptile dea rindu
Si visele ce li-ai visat
Trecut-au durerile din suflet
De parca lacrimile-au uscat
Trecut-au timpurile cînd cautam
Cum sa traiesc cu-adevarat
Trecut-au prea multe speranţe
Că pot sa fiu cum îmi doresc
Trecut-au lacrimile-n zîmbet
Şi-ncerc din nou ca sa trăiesc
Umbrele timpului
Timpul rătăcește, ne lovește ușor,
Îți promite un viitor, dar adesea ne lasă în urmă,
Ne învăluie în umbre, cu privirea unui străin,
Și ne învață, fără cuvinte, cum să uităm, cum să fim.
Iubirea nu cere permisiune,
Dar adesea își cere prețul în tăcere,
Pășind pe drumuri ce ne par cunoscute,
Dar fiecare pas adâncește o rană pe care nu o vedem.
Și în fiecare întâlnire, în fiecare privire,
Găsim o fărâmă de noi, rătăcind printre amintiri,
Așteptând să fim salvați, așteptând să ne regăsim,
Dar de multe ori, tot ce rămâne e doar o umbră a ceea ce am fost.
doar marea/1
ascultând tăcerea din
sfintele locașuri de rugăciune,
simt
adierile calde ale cristalelor
în forma de spice de grâu,
ce-mi ating
genele.
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Traieste acum clipa!
Oasele devin fragile si se rup.
Oamenii mor si inimile devin slabite cu fiecare atom din corpul tau.
Alte poezii ale autorului
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Andreea
Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales
În viața ta, acum către stele pornești
O nouă carieră strălucește în fața ta
Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.
Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără
Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată
Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi
Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.
Drumul poate fi lung și uneori anevoios,
Dar știu că vei reuși cu puterea ta,
Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,
Chiar și când zorul se ivește în calea ta.
Chinuri
În spitalul rece, cu coridoare lungi,
Fiul meu luptă într-un război nedrept,
Limfomul îi strânge cu lanțuri de suferință,
Dar el rămâne un erou, un suflet tânăr înfruntând destinul.
Sub lumina albă a neonurilor sterile,
Chinurile își fac loc printre picături de chimioterapie,
Fiecare clipă e o luptă, o rezistență stoică,
Fiul meu, curajos, se agață de speranța din ochii mei.
În fiecare noapte în care durerea își face simțită prezența,
Îmi cuprind copilul în brațe, în încercarea de a-l încălzi,
Lacrimile stau ascunse în colțul ochilor mei obosiți,
Dar în fața lui, îmi găsesc puterea să zâmbesc și să-i alin suferința.
Privind la firele de viață, care intră în venele firave,
Simt neputința mea de a-i lua chinurile,
Dar iubirea, ca un balsam, îi alină pe ascuns rănile,
Încerc să fiu o stâncă în furtuna lui, să-i fiu alături în fiecare privire suferindă.
Zilele se topesc într-un amalgam de emoții,
Chimioterapie, analize, intervenții chirurgicale,
Fiu meu, o comoară înfruntând vijelia,
În ochii lui strălucește încă flacăra speranței.
În camera de spital, cu pereții albi ca o poveste nespusă,
El scrie cu curaj un capitol despre lupta sa,
Limfomul încearcă să-i fure bucuria, dar el rezistă,
Cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare zbucium de durere.
Chinurile fiului meu sunt un poem amar,
Însă versurile lui sunt scrise cu îndârjire,
În căutarea unei dimineți pline de lumină,
Când va învinge boala și va zbura spre sănătate, eliberat.
Șase decenii-n urmă
Șase decenii-n urmă, un vis, un început,
Un fir de iarbă verde, în viață sărutat.
Ani ce-au trecut ca fulgere, prin zări și prin dealuri,
Lăsând în urmă urme, ca râurile-n văi.
Acum, la șaizeci de ani, privesc în urmă-n timp,
La bucurii, la lacrimi, la cântec și la strig.
Am iubit, am pierdut, am visat și am zburdat,
Am plantat și-am cules, am râs și-am plâns, am creat.
În suflet am o carte, cu pagini scrise-n aur,
Cu amintiri de-o viață, ca un tezaur.
Aici sunt cei dragi mie, clipe de fericire,
Și lecții de viață, ce-mi dau putere și încredere.
La șaizeci de ani, simt că viața-i un dar,
Un dar pe care-l prețuiesc, din tot ce am.
Am înțeles că timpul nu se-ntoarce înapoi,
Dar în suflet am mereu, un tânăr și-un dor.
Așa că voi merge înainte, cu capul sus și-n pace,
Cu inima deschisă, spre orice nouă cale.
Și voi mulțumi vieții, pentru tot ce mi-a dat,
Și pentru anii care vin, pe care-i aștept.
Sclipiri de dovleci
În noaptea de Halloween, umbrele dansează,
Moliile vagi, cu forme ciudate, apar,
Corpuri ce râd, cu fețe vopsite,
Se pregătesc pentru câteva clipe de har.
Luminile palide străbat întunericul,
Cumpăna dintre viață și moarte e umbrită,
Firi de fantezie cu inimi pierdute,
Se-mbracă în frici, în umbre au viețuit.
Dar vine apoi ziua Luminării,
Cu lumânări ce ard pentru cei adormiți,
Și florile albe, în vase mărunte,
Se împletesc cu amintiri dulce-amărâte.
Deși Halloweenul ne arată mască,
În spatele râsului, nisipul se scurge,
Iar Ziua Luminării strigă supliciu,
Să aducem omagiu, chiar când sufletele urlă.
Sclipiri de dovleci și flori de crizanteme,
Zâmbete și lacrimi într-un joc efemer,
În lumea aceasta, plină de contrast,
Moartea și viața dansează la brat.
Halloween e o petrecere a misterelor,
Ziua Luminării, un moment de reflecție,
În fiecare tradiție, o poveste se țese,
Viața și moartea, în legătura lor secvență.
Gânduri de Crăciun
În toiul iernii, când gerul cuprinde,
Și grijile ne-apasă ca niște mărgele,
Să ne adunăm la căldură, în familie,
Și să uităm de lume, măcar o clipă.
Să ne amintim de bine, de râs și de joc,
De momentele frumoase, de-a lungul anilor,
Să aprinde-o candelă și s-o facem cu dor,
Să credem într-un mâine, mai luminos și mai cald.
Sărbători fericite!
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Andreea
Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales
În viața ta, acum către stele pornești
O nouă carieră strălucește în fața ta
Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.
Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără
Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată
Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi
Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.
Drumul poate fi lung și uneori anevoios,
Dar știu că vei reuși cu puterea ta,
Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,
Chiar și când zorul se ivește în calea ta.
Chinuri
În spitalul rece, cu coridoare lungi,
Fiul meu luptă într-un război nedrept,
Limfomul îi strânge cu lanțuri de suferință,
Dar el rămâne un erou, un suflet tânăr înfruntând destinul.
Sub lumina albă a neonurilor sterile,
Chinurile își fac loc printre picături de chimioterapie,
Fiecare clipă e o luptă, o rezistență stoică,
Fiul meu, curajos, se agață de speranța din ochii mei.
În fiecare noapte în care durerea își face simțită prezența,
Îmi cuprind copilul în brațe, în încercarea de a-l încălzi,
Lacrimile stau ascunse în colțul ochilor mei obosiți,
Dar în fața lui, îmi găsesc puterea să zâmbesc și să-i alin suferința.
Privind la firele de viață, care intră în venele firave,
Simt neputința mea de a-i lua chinurile,
Dar iubirea, ca un balsam, îi alină pe ascuns rănile,
Încerc să fiu o stâncă în furtuna lui, să-i fiu alături în fiecare privire suferindă.
Zilele se topesc într-un amalgam de emoții,
Chimioterapie, analize, intervenții chirurgicale,
Fiu meu, o comoară înfruntând vijelia,
În ochii lui strălucește încă flacăra speranței.
În camera de spital, cu pereții albi ca o poveste nespusă,
El scrie cu curaj un capitol despre lupta sa,
Limfomul încearcă să-i fure bucuria, dar el rezistă,
Cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare zbucium de durere.
Chinurile fiului meu sunt un poem amar,
Însă versurile lui sunt scrise cu îndârjire,
În căutarea unei dimineți pline de lumină,
Când va învinge boala și va zbura spre sănătate, eliberat.
Șase decenii-n urmă
Șase decenii-n urmă, un vis, un început,
Un fir de iarbă verde, în viață sărutat.
Ani ce-au trecut ca fulgere, prin zări și prin dealuri,
Lăsând în urmă urme, ca râurile-n văi.
Acum, la șaizeci de ani, privesc în urmă-n timp,
La bucurii, la lacrimi, la cântec și la strig.
Am iubit, am pierdut, am visat și am zburdat,
Am plantat și-am cules, am râs și-am plâns, am creat.
În suflet am o carte, cu pagini scrise-n aur,
Cu amintiri de-o viață, ca un tezaur.
Aici sunt cei dragi mie, clipe de fericire,
Și lecții de viață, ce-mi dau putere și încredere.
La șaizeci de ani, simt că viața-i un dar,
Un dar pe care-l prețuiesc, din tot ce am.
Am înțeles că timpul nu se-ntoarce înapoi,
Dar în suflet am mereu, un tânăr și-un dor.
Așa că voi merge înainte, cu capul sus și-n pace,
Cu inima deschisă, spre orice nouă cale.
Și voi mulțumi vieții, pentru tot ce mi-a dat,
Și pentru anii care vin, pe care-i aștept.
Sclipiri de dovleci
În noaptea de Halloween, umbrele dansează,
Moliile vagi, cu forme ciudate, apar,
Corpuri ce râd, cu fețe vopsite,
Se pregătesc pentru câteva clipe de har.
Luminile palide străbat întunericul,
Cumpăna dintre viață și moarte e umbrită,
Firi de fantezie cu inimi pierdute,
Se-mbracă în frici, în umbre au viețuit.
Dar vine apoi ziua Luminării,
Cu lumânări ce ard pentru cei adormiți,
Și florile albe, în vase mărunte,
Se împletesc cu amintiri dulce-amărâte.
Deși Halloweenul ne arată mască,
În spatele râsului, nisipul se scurge,
Iar Ziua Luminării strigă supliciu,
Să aducem omagiu, chiar când sufletele urlă.
Sclipiri de dovleci și flori de crizanteme,
Zâmbete și lacrimi într-un joc efemer,
În lumea aceasta, plină de contrast,
Moartea și viața dansează la brat.
Halloween e o petrecere a misterelor,
Ziua Luminării, un moment de reflecție,
În fiecare tradiție, o poveste se țese,
Viața și moartea, în legătura lor secvență.
Gânduri de Crăciun
În toiul iernii, când gerul cuprinde,
Și grijile ne-apasă ca niște mărgele,
Să ne adunăm la căldură, în familie,
Și să uităm de lume, măcar o clipă.
Să ne amintim de bine, de râs și de joc,
De momentele frumoase, de-a lungul anilor,
Să aprinde-o candelă și s-o facem cu dor,
Să credem într-un mâine, mai luminos și mai cald.
Sărbători fericite!