O lacrimă fierbinte curge pe obraz,

Un foc mistuitor arde în piept,

Durerea se naște, un strigăt neîncetat,

Un ecou al sufletului rănit.

Suferința se adâncește, o rană sângerândă,

Gânduri negre ca noaptea, o furtună în minte,

Inima se zbate, prinsă în capcană,

O lume cenușie, fără speranță.

Dar din adâncuri, o licărire apare,

O forță neașteptată, o dorință de a lupta,

Lumina speranței străpunge întunericul,

Durerea se transformă în înțelepciune.

Timpul vindecă rănile, cicatricile rămân,

O amintire a suferinței depășite,

Trilogia durerii, o poveste a vieții,

O călătorie spre lumină și libertate.

Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,

Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.

Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,

Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.

Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,

Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.

Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,

Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.

Monitorizați suntem, iar glasul e stins,

Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.

Între Est și Vest, mereu am fost prinși,

Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.

Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,

Restructurări, cu tăieri fără leac.

Funcții de bază, subit se curăță,

Dar banii curg, spre altare și-n sac.

Armata-i uitată, în timp ce războiul,

Se-apropie de graniță, amenințător.

Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,

De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.

Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,

Partidele sug, fără să se mai sature.

Mii de academicieni, indemnizați regește,

În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.

Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,

Nepotismul tronează, sfidând orice lege.

Competența-i uitată, meritul e-o glumă,

Doar clanul contează, restul e-o amăgire.

Poporul suspină, sub povara datoriilor,

În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.

O elită coruptă, ne vinde la bucată,

Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.

Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,

Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.

Atunci poate, vom construi o țară nouă,

Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.

Martie, luna capricioasă,

Cu ploaie rece și furtunoasă,

Soarele stins, cerul plumburiu,

Un peisaj trist, pustiu.

Fără o rază de lumină,

Doar lacrimi reci ce cad din cer,

Natura pare adormită,

Tristețea plutește în aer.

Gândurile zboară spre trecut,

Spre amintiri cu soare și dor,

Spre zile calde și senine,

Când sufletul era plin de speranță.

Acum, doar ploaia îmi ține companie,

Și tăcerea asurzitoare,

O singură dorință mă cuprinde,

Să vină soarele și să aducă splendoare.

Dar martie e o lună schimbătoare,

Poate mâine va fi mai bine,

Soarele va străluci din nou,

Și tristețea va dispărea ca un fum.

Până atunci, am răbdare și speranță,

 Știu că primăvara va veni,

Aducând cu ea viață și lumină,

Și sufletul meu va fi din nou fericit.

În martie, când soarele răsare,

Natura-ntreagă prinde iar culoare.

Mărțișorul, simbol de primăvară,

În inimile noastre bucurie-adună iară.

Femei, mame, fiice, flori gingașe,

Sunteți lumina ce ne-nconjoară casele.

Cu dragoste și blândețe ne-ați crescut,

Și-n fiecare zi ne-ați oferit un scut.

Mame, voi sunteți izvor de înțelepciune,

Cu brațele deschise, ne-ați dat tărie-ntotdeauna.

Fiice, voi sunteți speranța ce ne-nflorește,

Cu visuri mari, ce-n viitor se-mplinesc.

Flori delicate, simbol al frumuseții,

Ne încântați privirea cu ale voastre fețe.

Lalele, ghiocei, narcise și zambile,

Vă dăruim cu drag, în aceste zile.

În martie, când natura se trezește,

Să ne bucurăm de fiecare clipă ce ne-nfrumusețește.

Să prețuim femeile din viața noastră,

Și să le oferim iubire, zi de zi, fără de-a se mai opri vreo dată.

În noaptea sfântă, când stelele dansează,

Gerul Bobotezei în suflet se așază.

Prin zăpezi strălucitoare și reci,

Pășim cu credință, cu inimi senine.

Fulgii ca diamante cad din înalt,

Povestind tăcut despre harul nesfânt.

Boboteaza aduce binecuvântare,

O rază divină, o sacra iertare.

În biserici luminate, în rugă și cânt,

Se nasc speranțe, în suflet avânt.

Apele sfințite curg lin și adânc,

Spălând păcatele într-un dans plăcut.

Din ce a fost în viitor

Îmi amintesc,

Bătrân că mor.

Cum va fi însă în trecut,

Idee n-am,

Abia-s născut.

I thought I couldn t live alone,

So I held on when love was gone.

I feared the dark, the silent space,

Without your voice, without your face.

A year has passed…it feels unreal,

The wounds still ache, they never heal.

I see it now, the truth so clear,

I stayed for comfort, not for you, my dear.

I wasn t scared to lose your touch,

Just scared of losing love too much.

Now nights are cold, the walls all stare,

And I can t find you anywhere.

I m not alright, I can t pretend,

I just need my best friend.

To sit, to talk, to breathe, to stay

And chase these dark thoughts far away.

So if you hear this silent cry,

Know I don’t really want to die

I just need someone to understand,

And hold my heart with steady hands.

bare peste tot,

fiara și-a instalat puii la intrări;

omu-i din start bandit.

tiparele-s rupte.

în funcție de scor, poți să-ți cumperi

un codru de pâine.

în vreamea minciunii de sine-stătătoare,

câinele-i pisică;

pisica, șoarece;

șoarecele, libelulă.

bărbatul poate fi orice,

numai bărbat n-are voie 

să fie.

Pacat ca uneori te deschizi fata de un om care nu merita si nici nu te merita

Pacat ca tot ce  frumos e intr-adevar trecator.. ma gandesc inca la noi si ranile dor

Oricat timp ar trece, de tine nu-mi va trece

Mi-e dor de tot ce am fost si am putea fi

Mi-e dor de tine si noapte si zi

Ce am avut cu tine e dincolo de cuvinte

Te vreau si azi la fel ca inainte

Ce am avut noi doi era o dragoste adevarata

Uitandu-ma la filme de dragoste ma simt ca altadata

Cand eram un noi si nu doar eu si tu

Cat de greu e acum sa stiu ca noi nu

Sunt amintiri frumoase, de povestit chiar si copiilor

Cat am putut sa iubesc un om cu care nu aveam un viitor..

Mare lucru e sã ştii

Sã îţi vezi de-a ta lucrare

Şi în dreptul ei sã pui

Semnele de întrebare.

Mare lucru e sã poţi

Sã te-abţii când ai dreptate,

Sã nu cauţi sã-i înveți 

Pe cei ce le ştiu pe toate! 

Mare lucru sã-ţi cunoşti

Locul tãu în astã lume,

Nerâvnind în niciun fel

O distincţie anume.

Mare lucru e sã vrei

Sã te porţi ca fiu de Rege.

Sprijinind pe cei ce-i dor

Des, picioarele betege.

Mare lucru e sã ai

O ureche ce n-aude

Bârfele şi şoaptele

Celor mai de treabã rude!

În zori de zi, când cerul se trezește,

O albastră poveste în suflet pătrunde.

Cuibăresc razele în nori de mătase,

Și-n adierea vântului, visul ascunde.

Ziua albastră, senină și caldă,

Cu a sa tihnă, inimile vrajește.

O simfonie de culori se desfășoară,

În fiecare rază, viața se ivește.

Câmpii de azur se întind la orizont,

Păsări cântătoare se leagănă ușor.

În albastrul senin, gânduri se desprind,

Ca aripile viselor, să zboare în zbor.

În albastrul ochilor, stele strălucesc,

În vălul serii, liniștea se prelinge.

Ziua albastră, ca un tablou ce se petrece,

Cu fiecare clipă, povestea se țese.

Poezia zilei albastre, ca un ecou,

Îmbrățișează lumina și visele noastre.

O simfonie a culorii, un tablou viu,

Ziua albastră, în inimi să ni se răspândească.