Author un-pahar-de-poezie
Am scris și scriu aceste poezii inspirată fiind de niște momente, întâmplări care mi-au marcat existența. Am încercat și încerc să redau în versuri amintirile, emoțiile, gândurile și visele mele intr-un mod cât mai real deși poezia e pură fantezie uneori... însă se pot distinge clipele reale care au dus la crearea fiecărui vers... Prin aceste poezii nu-mi doresc decât să vă împărtășesc o parte din mine, să vă atingă sufletul așa cum mie mi-l ating de câte ori așez stiloul pe hârtie... deci nu sunt poeta...
Total
533 creationsRandom creations :)
Reflexii în asfințit
În ritmul prăfuit
Al ceasului târziu
Durerea de odinioară
Din senin a amorțit.
Ochii, fără de reacții
Mai reflectă agonii
Si prin umbre de senzații
Mă întreb... Oare-ai să vii?
Si-n tăcerea din mine
Fără vinul tău de ieri
Vreau doar să se apropie
Pașii mei de pașii tăi.
Dar ziua a trecut
Apusul iarăși vine
Ah, voi simțiri de lut!
Cum ardeți azi în mine...
Dar nu ca alte dăți
Cu flăcări peste gânduri
Ci cu singurătăți
Vărsate printre rânduri.
Căci dorul nu mai doare
Deși-n suflet e chin
Că tu n-ai vrut să stai
Si eu... azi nu mai vin...
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Poezia care ne-a păstrat
...Două suflete ce ne-am întâlnit
Când ceasul și clipa nu s-au potrivit
Și nici timpul nu ne-a ținut aproape
Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.
Nicicând n-am prins contur în zori
Dar urme au rămas...fluturi, fiori...
Noi n-am avut destul ca să simțim deplin
Un spațiu fără margini, o umbră de destin
Azi mai vibrăm doar în versuri
În lumi paralele ne poartă prezentul
Cuvintele ne mai aduc pe același drum
... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.
Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă
Dar ceva îmi amintește mereu de tine...
Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă
Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.
Încerc să te alung mereu din gând
Să nu mai știu..nimic să nu mai știi
Dar când uitarea uită să se-aștearnă
Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.
În poezii am mestecat durerea toată
A poveștii noastre pierdută-n final
Și-am lăsat versul să ne împlinească
Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.
Între a rămâne și a pleca
Se-nvață greu să ții o mână strânsă
Când tremură sub greul unei zile,
Când dorul pare rană necuprinsă
Și visele rămân doar amăgiri fragile.
Se schimbă omul, nu-i la fel mereu,
Și dragostea apasă, nu promite
Că va fi ușor, că totul e un zmeu
Ce zboară lin prin ceruri infinite.
Învață-i răbdarea și pasul în doi,
Că uneori se cade ca să te ridici.
În liniștea dintre cuvinte goi
Se nasc iertări și drumuri către „nici”.
O mângâiere poate fi o punte
Peste o prăpastie de neînțeles,
Și uneori, tăcerile mărunte
Spun tot ce inima nu a ales.
Sunt zile-n care parcă tot se rupe,
Și nu mai vezi lumina din ce-a fost.
Dar dragostea, când nu e doar o luptă,
Devine sens, și rost, și adăpost.
Nu-i totul simplu — se trăiește greu,
Se înțelege-n timp, se țese-n fapte.
Dar cei ce-și dau din suflet tot ce e al lor
Se regăsesc și-n ploi, și-n nopți nedrepte.
Și dacă-n tine arde-un dor curat,
Nu-l stinge pentru-un ceas de rătăcire.
Ce-i viu rămâne, chiar dacă e-ncercat —
Nimic nu e mai greu… ca fericirea.
Dar ea se merită. Se cere. Se clădește.
Cu doi ce nu renunță, chiar de doare.
Și-atunci, din tot ce pare că se pierde,
Se naște dragostea… nemuritoare.
Octombrie în păr și ploaia rece pe buze
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze.
Știai că astea îmi aduc fericire,
Că nu sunt niște lucruri banale,
Apreciate de oricine.
Dar, zi-mi, tu le iubești?
Iubești tu toamna?
Mai mult decât mine?
Iubești tu ploaia?
Așa cum eu o iubesc?
Oh, nu vreau să par egoistă, însă...
Sunt doar ale mele.
Și sunt doar a lor.
Nu cred înțelegi...
Cred că nimeni nu înțelege..
„Într-o lume în care poți fi orice, fii...”,
mi-ai spus.
Dar ce să aleg?
…o floare?
Mulți au ales asta.
…o viețuitoare?
Nu vreau să copiez.
...o carte?
Iubesc cărțile.
Am sute în cameră.
Dar, totuși, simt că nu e asta.
Mi-au rămas două: toamna și ploaia.
Care din ele?
Simt că nu pot trăi doar cu una din ele.
Nu merge una fără cealaltă.
Nu în cazul meu, oricum.
Și, atunci, rămâne să completez așa:
„Într-o lume în care poți fi orice, fii toamna și ploaia deopotrivă”,
mi-ai zis.
Mi-ai pus octombrie în păr
Și gustul ploii reci pe buze?
Sau a fost doar un vis?
ŞI DACĂ VOI RÂDE
Şi dacă voi râde
La ce vrei să-mi spui?
Din ochi, lacrimi hâde
Umbri-vor hai-hui,
Lăsând dâre moarte
Ca sloavele-n rânduri,
Pe-obrazul de carte
Învechită în riduri...
Iar dacă voi plânge
În geamătul tău?
Ce inima-mi frânge
Cu glas de ecou...
Privirea-mi pustie
Ridica-voi spre cer,
Blestem să se ştie
Nu gând pasager...
O rugă ce pierde
Spre tine îndrept!
Ca biciul ce arde
În aerul drept!
Din răni fără vină,
Curgă sângele gros,
Să iasă-n lumină
Albul de os…
Înscrisă e-n carnea
Păcatului tău,
Sudoarea cea grea
A destinului meu!
Din rază de soare
În trup potrivit,
Creşte-n vigoare
Viersul simţit…
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Nu s-a născut să tacă
GS S
21 August
Sunt creator de content YouTube :)
Nu s-a născut să tacă
GS S
21 August
Buna Romina . Mi-a placut foarte mult poezia ta . Cum as putea sa iau legatura cu tine sa iti fac o surpriza ?
Arta de-a părea
Silvia Mihalachi
20 August
,, Arta de-a părea,, că ești ce nu ești se practică uneori, acum prea des și pe scena vieții…Citind poezia cu o densitate de versuri docte, am făcut s...
Amprentă
Sabrina Pușcașu
19 August
Mulțumesc
Acorduri păgâne
Anastasia Brăescu
18 August
Mulțumesc ❤️
Pradă si putere
Florin Petricean
18 August
Va mulțumesc!
Noaptea, cand valurile mării.
Dora●Dor
18 August
Mulțumesc din suflet pt apreciere
Noaptea, cand valurile mării.
Silvia Mihalachi
18 August
Marea, cu valurile ei când line, când ,, Se sparg de țărmul obosit,, mereu a primit și va primi frumoase versuri …Printre unduiri de valuri înoată și...
MI-E ATÂTA DOR
Silvia Mihalachi
18 August
,, Însetat doar de timp și de simple cuvinte,,, ce sunt pentru sufletul poetului ,, calde veșminte,, erup dorințe într-o frumusețe de versuri ce-și u...
Nu s-a născut să tacă
Florin Dumitriu
17 August
Frumos… poezia lasă în urmă ideea că nu tăcerea ei spune cât a îndurat, ci ziua în care nu mai are nimic de iertat și că cicatricile pe care viața i l...
A fost odată...🥲
Smaranda Ploaie
17 August
[Mă voi gândi la tine în fiecare anotimp Pentru tot restul vieții mele Prin vise voi călători în timp Unde gândurile-mi pot umbla rebele... Poate...
Pradă si putere
Smaranda Ploaie
17 August
Frumos....
✨ p.o.e.m
Smaranda Ploaie
17 August
Felicitări. Frumos scris!
Acorduri păgâne
Smaranda Ploaie
17 August
Superb scris!
Mâna ce te mângâie
Smaranda Ploaie
17 August
Versurile astea sunt dureros de adevărate... bravo!