Mai trece-o toamnă

Îmi pulsează sângele prin vene

Gândul la un vin o fi de vină...

Sau o fi dorul ce se scurge

Din a paharului jumătate plină...

Am tot scris de vise... de iubire

Nu se vrea golit... paharu-i plin...

Gându-mi fuge fără de vină

La o-mbrățisare... la un vin...

Nu mai știu de-i rău, de-i bine

Împrejur totul se-nvârte 

Dar eu scriu... ce mai contează...

Că pahare-s nu știu, câte...

Vărs pe foi ca-ntr-o beție 

Scriu, că-n suflet bat prea multe

Jumătate-i amintirea

Unor vise stinse... mute...

...................................... 

.. o-mbrățisare intr-o noapte

Să ne simțim parfumul

Povestea să rămână dulce

Să fim doar noi... și vinul...

Păsesti prin gânduri fără urmă

Ca un ecou pierdut în vânt.

Un fir de taină ce nu-si curmă

Tăcerea-ntinsă pe pământ.

Te simt în umbra din unghere,

În necuvântul dintre foi,

O nevăzutămângâiere

Purtată-n taină între noi.

Esti calea ce rămâne-ascunsă

Răspunsul care n-a venit

O întrebare nepătrunsă

Pe un tărâm nemărginit.

Nestiutule, rămâi in mine

Ca un fior de neatins,

Lumina nopţilor depline

Și focul care nu s-a stins.

 ************************

În viaţa mea ai apărut ca o minune

Ce mi-a întors sufletul pe dos

Am sperat să-mi lasi o parte din tine

Dar nu...doar m-am mințit frumos!

Îţi aveam chipul în somn.. mereu

Erai visul preferat din fiecare noapte

Dar degeaba te adoram doar eu

Tu nu simțeai cum inima îmi bate!

Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi

Și știu... căci toate ți le-am scris

Si-un milion de lacrimi tot la fel

Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.

Eu...

Te mai port in gând în nopți fără sfârșit 

Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul

Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt

De când dorințelor am tras zăvorul...

Tu...?

Ai fost ca un montagne russe...

Ce la-nceput la tine m-a atras,

Ai folosit să mă respingi într-un final

Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz

Eu...

Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi 

Nu am citit imaturul emoțional 

Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza

Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal

Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus 

Și știi... toate pe rând ți le-am pus

Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare

Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...

Cât mi-am dorit să respirăm același ton

Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon 

Și amintiri în doi să depănăm

Din vremea când fericirea îmi era... Merlot. 

Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir

Pe buze din nou să îl mai simt

Să nu îmi fie atâta suferință în zadar

Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.

Cât mi-as dori ca poezia mea de dor

S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux

Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă 

Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră. 

Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem

La un vin împreună... să gustăm un Malbec

Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat 

C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.

Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera

S-o strâng la piept din când în când 

Să îmi aline dorul de noi și vrerea

C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...

Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte

Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin

Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte

Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...

Poate-ntr-o zi îmi vei simți parfumul

Și-n altă zi mă vei vedea întâmplător 

Și poate -atunci isi va face loc regretul 

La umbra sufletului tău, atât de rece...atât de gol...

Și poate nu întârzii... și ma vei căuta în viață 

O să te-aștept oricât... cu nerăbdare 

Să te privesc cu ochii-mi secați de dor

Distruși de a ta cruntă nepăsare 

Poate-ntr-o zi mă vei simți prin ceața dimineții 

În valsul aburilor grei și denși

În picurii de ploaie căzuți din cer

Sau cine știe... prin a vântului curenți.

Si-atunci îți vei aduce aminte negreșit 

De-mbrățisările calde, scurte, nu prea multe

Ce cândva cu drag mi le-ai dăruit 

Lipsindu-mă la final de căldura celei ultime..

Poate...căci ești dorul ce îl ascund de ochii lumii

Esti taina ce-o port cu grijă în adâncul inimii 

Păcatul ce mi-l asum, dorință din suflet

Și nimeni nu știe, nimeni nu vede, cum in tăcere, sufăr!

Te-am zărit o clipă în trafic...

Drumurile m-au adus în urma ta

Mi-am imaginat un zâmbet superficial

În realitate, nici umbră de așa ceva...

A trecut ceva timp fără să te văd 

Aș fi vrut un semn să pot face

Dar nu mai e loc de-așa ceva

Și mi-am văzut de drum...în pace.

Pe drum mi-am amintit

De cuvinte care dor, vindecă, iubesc

Și-am încercat să le strecor,

Într-o poezie să le potrivesc...

Căci ele pot naște vers de bucurie

Dar câteodată aduc și suferință 

Un "nu te vreau" distruge armonia

La fel și "pleacă!"...inimi cu credință...

Un "nu contezi"...e ca o rădăcină 

Ce moare în pământul neiubirii

Dar "ai contat"... un strop de lumină 

Ce-nalță-n noi, puterea amintirii.

Un "te iubesc", o rază de iertare

Un drum deschis cu gând curat

"Imi pare rău"... aduce alinare 

Când tăcerea doare neîncetat.

"Iartă-mă"... un pas spre vindecare

Un leac rostit cu voce tremurând 

"Nu mai existi!", alt pas, spre nebunie,

Otravă pentr-un suflet iubind...

De-ale tale... de-ale mele și-n final

Am rămas să le-aștern atât de natural 

Le scriu astazi cu viață și răbdare 

Sunt urme care dor și cer o-mbrățisare.

Mi-a rămas să-mi duc povara

Zilelor ce vin ,fără tine

Sunt vie -moartă

Te găsesc doar în album.

Și te mângăi cu privirea 

Lăcrimând păreri de rău 

Dragule te simt aproape 

Așa cum mi-ai fost mereu.

Într-un infinit departe 

Jocul pare a fi hazard,

Miilor de ani lumină 

Încă un pas le-a trebuit 

Pe o TEERA neștiută

Și -au găsit un asfințit.

Printre galaxii,printre ceruri etajate

Suflete de oameni vii 

Cu priviri decente bate.

Raiu-i sus în ceruri înalte

Iadu-i jos și-i plin de smoală 

Și de multe ce-s păcatele 

Dau pe afară.

Tristul soarele iese pe cer,

O vede cum pleacă mâhnită,

Și o lacrimă caldă, cade disper,

Unde-i acum? Dar o întrebare venită.

Doi îndrăgostiți: luna și soare,

Dar în veci sunt despărțiti.

"Speranța ultima moare",

Sunt cuvinte doar vorbiți.

Răsărit și apus le separe,

Și nu vor fi niciodată împreună.

Cât de dureros este,

Că au o iubire comună.

    Cu ce-am greşit...?
    De te-am iubit,
    Aşa cum nimeni n-a iubit vreodată... 
    Această dragoste... s-a stins... imaculată 
    Şi acum..., rătăcim din nou prin cuvinte, 
    Care nu mai pot să repare nimic,
    Nimic nu mai e ca înainte,
    Acum, avem nevoie de o hartă,
    Pentru a ne regăsi drumul înapoi,
    Spre sufletele noastre...
    Dar, e mult prea târziu oricum,
    Căci suntem condamnaţi,
    Să nu ne mai putem întoarce...

Sub o luna palidă ce-n taină ne veghează,

Degetele mele te caută si mintea te visează.

Pe pielea ta caldă, printre multe șoapte,

Vreau atingeri fierbinți și dorințe-n noapte.

Îți simt si-acum parfumul pe perna pustie,

Buzele încă-mi ard de a ta nebunie.

Închide ochii și dă-mi drumul în gând,

Să te iubesc încet, cu foc. Fremătând.

Și când somnul te fură, adu-ți aminte,

Că-n vise te-aștept de acum înainte.

Noapte bună, iubito și nu uita:

Sub stele plăpânde, inima mea e a ta!

Ploi multe am văzut,poate milioane,
Am învățat de ele să nu mă preocup,
Dar una-n a mea inimă,străbate canioane,
Călcâiul lui Achille pentru al meu trup.

Seceta veni, veni ca o smintire;
N-am crezut, nu o să cred,
Pe mine nu mă iert,
Scumpă și amară amintire.

A mea alegere a fost
Marea să mi-o las pustie;
Închis în propriu adăpost,
Mă înec singur în barca de hârtie.

Din zeci de glasuri,de oameni cunoscuți,
În visul plin de teamă
Unde fugeam desculț,
Simțeam că cineva mă cheamă.

Mă cheamă-ntr-un străin regat,
Naiv, fără să știe
Că acum, pe veșnicie,
De-o piatră sunt legat.