Author Vladislav Varzari
Total
77 creationsRandom creations :)
Nemuritor, dar muritor
Pe pamanturi straine
Asemenea unor ruine
Exista un suflet devotat
Dar in acelasi timp uitat
El iubea, cum nimeni n-a mai iubit vreodata
Dar dragostea nu-i era impartasita niciodata
Soarele răsărea, Luna murea,
Ca sufletul asemenea.
Pact cu Diavolul ar face
Un minut de ar vedea
Cum e dragostea simtita
Într-un infern ar continua.
Este primăvara despre tine?
Admiră sunetul păsărilor
Și inima ta se va umple de bucurie
Vrăjește-mă cu acele cuvinte,
Pot spune că ești doar a mea,doar tu și cu mine.
Sunt hipnotizat de acei ochi…
Îmi spui că sunt frumos,
Ce vrei să spui?
Tu doar spui că sunt nătângul tău.
Arăți splendid atunci când soarele îți atinge obrazul,
Dar arăți la fel cu mine sub umbra codrului,
Putem să avem atâtea amintiri frumoase,
Lasă cerul să ne ducă peste șoapte.
Primăvara mea n-ar mai fi la fel fără săruturile tale,
N-aș putea să miros florile fără să simt mireasma ta,
N-aș putea să văd culorile
Cum le văd în ochii tăi străluncizi.
Fără tine, primăvara mea s-ar termina.
Fără să te văd sau să te miros aș plânge zile întregi,
Fără să simt mâinele tale reci
Aș lua oricând o razna
Și n-aș mai putea trăi în veci.
Sfaturi de la frunze, de urmat
Îmi treci prin gând grăbită,
unde te grăbești?
Nu vrei deloc să încetinești…
Mă lași cu dor,
mă frâng pe pernă.
Într-o zi o să te prind de gleznă.
Momentan, încă nu am reușit, ahhh…
îmi vărs amarul pe pernă.
De la o vreme ești o hoață
cu mintea creață,
când trebuie să mă concentrez,
îmi apari în minte de niciunde,
și mă întristez când îmi dau seama
că te-aș strânge în brațe, dar
să te iau nu am de unde 🥺
Apari, te stingi,
Apari, te stingi,
ca un întrerupător,
și-mi umpli lumea de dor.
(Ai noroc că ești un întrerupător dulce,
altfel aduceam un electrician 😈)
Aș vrea să pot să-ți pun în inimioară,
câte puțină iubire din a mea
(de fapt mint, aș vrea să-ți acopăr inimioara cu iubire)
până când ne umplem de noi așa de mult,
că ochii noștri se privesc și ca să nu explodeze își fură un sărut.
Apoi desigur, se pornește o întreagă revoltă în mine,
și după ce mă sfătuiesc cu câteva frunze,
te sărut pe buze.
(o viață avem 😎)
Și după ce se termină,
mă sfătuiesc cu aceleași frunze,
și te mai sărut o dată pe buze.
Și după, de rușine,
mă ascund în brațe la tine.
Noapte bună, prințesă mică 🐥!
Bogăția vieții
De la balustrada unui foaier
Încins cu cămașă de catifea și cu aur la guler,
Mândru în piept și ochii scânteie de stea,
Fiul unui boier, cu ochii spre în jos, stătea.
Pe când acesta se-nfrupta cu nesaț dintr-un ecler,
Pe scara spartă a vajnicului său castel
Ședea, împietrită, cu țoale jerpelite,
Cu codițele încâlcite
Și cu cârpele cele mai de preț îmbrobodite după gât,
O amărâtă înfometată, cu copilu-i amărât.
Freamătul vieții din jurul pieței
Acoperea geamătul precupeței,
Ce se frământa încă de dimineață
Cum mai strângă o monedă în păhărelul de carton din mâna sa de gheață...
Din care, într-o zi însorită, la un ecler sorbea
Dulce amărăciune de cafea,
Dar acum și picătura ultimă de pe-a sa buză s-a prelins,
Când amărăciunea de lacrima sa dulce s-a atins.
Se uita deznădăjduită în zare,
Cum tot în jur e doar asfalt sărac,
Ce n-are măcar o groapă de-o floare să răsară,
Pe care să-și culce, istovită, capul și să moară.
Nici lacrimi, nici disperare
Nu mai sunt bunuri de vânzare.
Figurile ce-n cerc aleargă sunt profund falimentare,
În penurie de raze în suflete și de arginți în buzunare.
Iată, peste biata mamă
Ninge — oare, dar cu ce...?
Cu firimiturile bogatului de la mansardă,
Ce devorează avid eclerele.
Fericirea lui e doar de-o stație,
Apoi sufletul îl va lăsa fără benzină,
Având nevoie de mai mult de un ecler
Să urce drumul lung spre tainica lumină.
Cufundă-te în etern, femeie dragă,
Cu fiul tău la piept strângând;
Vedea-vei omul cu atâtea ajunsuri neajungând
Să intre-ntr-a ta lume, în care biletul l-ai plătit plângând.
MĂ ÎNTREB ȘI-MI RĂSPUND
Nu știu să strig
De ce?
Știu doar să plâng
cuvintele în mine se răsfrâng.
Nu știu să cer
De ce ?
Știu să-mi doresc frumosul
în tot și-n toate să-l iubesc.
Nu pot să văd
De ce?
Pot să privesc
lumina-n suflet s-o primesc.
Nu știu să plec
De ce?
Aș suferi încă o dată că rămân
și totuși sunt în mine
veșnicul stăpân.
Nu știu să iert
De ce?
E mult,prea mult că tolerez
convingerile mi le păstrez.
De ce?
Știu și pot și vreau
Alături de mine să m-așez
Îmbrățișându-mă cu drag…
Eu, niciodată nu m-am trădat.
La moartea unui artist
La moartea unui artist
E ziua când îl plânge
Arcușul cântă trist
Penelul cerul frânge.
Pianul ,singur solist
Tăcute- i sunt clapele
La moartea unui artist
În lacrimi sunt pleoapele.
Clovnul mereu scenarist
Gongul profund îl bate
Astăzi mâhnit, realist
Pleacă târziu în noapte.
Când moare un aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă trist
ȘI rolul vieții zace.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Dincolo de tăcerea ta..
Me Server
6 November
Pentru cei care nu știu autorul original este Amaftioe Andreas
Doi pași greșiți distanță de prăpastie
un-pahar-de-poezie
6 November
Va multumesc din suflet pentru frumoasele cuvinte.❤️
Încerc să scriu…
un-pahar-de-poezie
5 November
Superba!
Vers însângerat
anca_nistor
5 November
Poezie testament! Pătrunzătoare versuri!
Doi pași greșiți distanță de prăpastie
Silvia Mihalachi
5 November
Sunt un cititor care și el soarbe din ,, un – pahar – de – poezie,, apa vie a versurilor limpede și frumoase încărcate de subiecte deosebit de f...
Gustul durerii
un-pahar-de-poezie
3 November
Multumesc❤️
Pentru fericire tastati unu
A.N.
3 November
tasta doi va rog
Ultima discuție
Laura Maria
1 November
Atâta neputință și adevăr adunate la un loc... E nevoie de mult curaj să așezi o asemenea rană pe hârtie fără ocolișuri. Felicitări pentru vulnerabili...
Gustul durerii
Deea
31 October
superb poem :*
Gustul durerii
Monica P
31 October
Frumos,melancolic,adânc... Felicitări!!!:)