Și ce dacă...
Și ce dacă iarna vine
cernând fugii de zăpadă...
Eu, mă învelesc cu tine
lăsând sufletu-mi să cadă
în al drgostei cascadă.
Și ce dacă pe la geamuri
frigul a gravat flori albe
adunându-le drept lauri
și țesând din ele salbe.
Și ce dacă bate vântul
mult prea zbuciumat și rece
Este la fel ca și gândul
că, încă un an se trece
care a schimbat Pământul.
Și ce dacă în văzduh
se aud doar glas de ciori
iar pe lac, acolo-n stuh,
mai sticlesc doi ochișori.
Și ce dacă iarna vine
lăsând pomii dezbrăcați
Eu mă pitulesc în tine
precum conurile-n brazi
și te țin ca să nu cazi.
Și ce dacă iarna vine
și cad fulgii ca-n poveste
Eu mă plimb la braț cu tine
dulce îți șoptesc o veste...
Fericire, tu-mi faci zilele senine.
Drepturi de autor
Anna Dzengan 07.12.2020
Category: Diverse poems
All author's poems: Anna Dzengan
Date of posting: 16 февраля 2021
Added in favorites: 1
Views: 1563
Poems in the same category
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
переживание
Зачем же это мне мучение,
Зачем же жить так каждый день:
Кричу, рыдаю, режусь
Не ем практически весь день.
Лежу в крови я и мечтаю
Чтоб было все как я мечтала
Чтоб полюбил меня один,
Но все мне боль по причиняли
Все поигрались и ушли.
Я бьюсь в истерике от боли,
От боли в сердце и в груди.
Не сплю ночами-
Все мысли одолевают,
Как же понравиться ему
Как бы не убить себя
Стремясь достичь любви,
Читаю книжки чтоб стать умнее
Чтоб скучно не было ему.
Но все же нравиться другая,
Другая нравится ему.
N-am știut...
N-am știut, că voi putea zbura,
Prin singurătatea minții mele,
Atât de liber, atât de nepăsător,
Încât prăbușirea să-mi fie leac.
Ochiul orb mi se scufundă ades,
Într-o lumină albă, nepământească,
Iar simțurile îmi devin privire,
Iar privirea întregul univers.
O... cât de mult m-am departat de lume,
Uns cu toate alifiile singurătății,
Ca un pustnic nemântuit,
Ce nu-și mai suportă chilia.
Dar poate tocmai fuga m-a adus,
Mai aproape de taina din mine,
Unde nu există păcat sau virtute,
Ci doar o sete veșnică de adevăr.
Mi-am auzit gândurile cum plâng,
Ca niște prunci uitați de timp,
Cerând sânul unei revelații,
Pe care nimeni n-o mai promite.
Și-am înțeles; zborul nu-i scăpare,
Ci o formă nouă de cădere,
Într-un abis, ce pare un cer
Fără îngeri, fără formă, fără materie.
Mi se pare că nici nu sunt eu,
Ci doar gândul altcuiva,
Rătăcind prin carnea mea,
Într-o confuzie de suflete.
Trecere…
Îmi torn puțină noapte în cafea,
Și o răcesc c-un cub de lună,
Țin primăvara-n mâna mea,
Și înverzim pădurile împreună.
Mă spăl cu vara pe picioare,
Din sânul toamnei beau amurg,
Iar mintea-mi zboară migratoare,
Înspre locașul marelui Demiurg.
Pictez pe lacrimi milostenii,
Și altoiesc în scorburi trandafiri,
Fac stăvilare împotriva vremii,
Și-ofer comete pentru musafiri.
Vin îngerii la mine în fiecare seară,
Cu aripile să le curăț de păcate,
În mâna mea având pe primăvară,
I-am transformat în crini și în mușcate.
Îmi torn puțină ziuă-n ceai,
Și-l încălzesc c-un cub de soare,
Pe primăvară astăzi o chemai,
Dar vara o ascunse sub izvoare.
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
переживание
Зачем же это мне мучение,
Зачем же жить так каждый день:
Кричу, рыдаю, режусь
Не ем практически весь день.
Лежу в крови я и мечтаю
Чтоб было все как я мечтала
Чтоб полюбил меня один,
Но все мне боль по причиняли
Все поигрались и ушли.
Я бьюсь в истерике от боли,
От боли в сердце и в груди.
Не сплю ночами-
Все мысли одолевают,
Как же понравиться ему
Как бы не убить себя
Стремясь достичь любви,
Читаю книжки чтоб стать умнее
Чтоб скучно не было ему.
Но все же нравиться другая,
Другая нравится ему.
N-am știut...
N-am știut, că voi putea zbura,
Prin singurătatea minții mele,
Atât de liber, atât de nepăsător,
Încât prăbușirea să-mi fie leac.
Ochiul orb mi se scufundă ades,
Într-o lumină albă, nepământească,
Iar simțurile îmi devin privire,
Iar privirea întregul univers.
O... cât de mult m-am departat de lume,
Uns cu toate alifiile singurătății,
Ca un pustnic nemântuit,
Ce nu-și mai suportă chilia.
Dar poate tocmai fuga m-a adus,
Mai aproape de taina din mine,
Unde nu există păcat sau virtute,
Ci doar o sete veșnică de adevăr.
Mi-am auzit gândurile cum plâng,
Ca niște prunci uitați de timp,
Cerând sânul unei revelații,
Pe care nimeni n-o mai promite.
Și-am înțeles; zborul nu-i scăpare,
Ci o formă nouă de cădere,
Într-un abis, ce pare un cer
Fără îngeri, fără formă, fără materie.
Mi se pare că nici nu sunt eu,
Ci doar gândul altcuiva,
Rătăcind prin carnea mea,
Într-o confuzie de suflete.
Trecere…
Îmi torn puțină noapte în cafea,
Și o răcesc c-un cub de lună,
Țin primăvara-n mâna mea,
Și înverzim pădurile împreună.
Mă spăl cu vara pe picioare,
Din sânul toamnei beau amurg,
Iar mintea-mi zboară migratoare,
Înspre locașul marelui Demiurg.
Pictez pe lacrimi milostenii,
Și altoiesc în scorburi trandafiri,
Fac stăvilare împotriva vremii,
Și-ofer comete pentru musafiri.
Vin îngerii la mine în fiecare seară,
Cu aripile să le curăț de păcate,
În mâna mea având pe primăvară,
I-am transformat în crini și în mușcate.
Îmi torn puțină ziuă-n ceai,
Și-l încălzesc c-un cub de soare,
Pe primăvară astăzi o chemai,
Dar vara o ascunse sub izvoare.
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Other poems by the author
Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
Tu ai ales…
Ai ales să pleci, atunci…
când cel mai mult doream
alături de tine să merg la pas
dar nu a fost să fie, a rămas…
doar un vis acel gând, acel pas…
Ai ales o altă cale, acolo
unde nu am avut loc noi…
Nu am căutat să te reținem
din drumul tău croit aparte
tu ai lăsat loc gol, e gol, dar poate…
vei regreta printre anii ce-ți vor cerne viața.
Ai ales fără să te întrebi…
ce va fi în urma ta
acum e prea târziu să-ți spun
că încă te mai aștept să vii,..
acum sa lăsat ierni reci, târzii
m-am învățat singură în seri pustii.
Ai ales calea ușoară pentru tine,
am tot crezut că am semnat ceva
în viața ta de om hoinar
dar cum era de așteptat, iar…
m-am convins că este inzadar
să-ți pui speranță într-un ghiogar.
Ai ales o nouă cale, crezând
că-i drumul cel mai bun
dar uite că acum îți spun
că nu mai am nevoie de tine
chiar dacă tu vei mai dori
vreau să știi,nu ai cale de a reveni.
Tu ai ales, acum trăiește
ce ai ales aceea iubește
acum eu pașii mi-i țin drept
și nu mai caut pașii tăi
în nopți târzii pe alei
te-am dezlipit,ca timbra de clei.
Acum am ales să uit de tine,
îți mulțumesc doar pentru faptul
că datorită ție, am văzut lumina
zilei și am gustat din astă viață
și am simțit din amarul ei,
dar și din a ei dulceață.
Eu am ales pe altcineva
să-i spun tot ce nu ți-am spus ție
și am găsit loc în inima sa
dragoste, căldură și duioșie
Acum te rog să nu mă cauți niciodată,
uită că îți sunt fiică, eu voi uita că îmi ești tată.
Tu ai ales atunci,cândva…
când eu aveam mai multă nevoie
de brațul tău ferm și de siguranța ta
ai ales să pleci din viața mea
acum nu te mai supăra
Adio îți spun, fost-am cândva...fica ta.
Te-am căutat
Azi am avut nevoie de mâna ta
dar ai fost ocupat cu alt ceva,
nu am insistat să te chem aproape
deși știu că…nu am drepturile toate
ca să zic că ești al meu,
și nu vreau ca să-l supăr pe prea-bunul Dumnezeu.
Azi am vrut ca să merg cu tine la braț
și să vorbim cu nesaț
despre una, despre alta, așa ca altă dată
când oră după oră trecea neobservată,
fiindcă-n ochii tăi eu ochii îmi vedeam
iar vorbele de pe buze duios le desprindeam.
Azi peste tot ți-am căutat privirea
ca sa-ți găsesc în ochi sclipirea
care mi-a luminat multe seri la rând
și cu ea adormeam fredonând
o melodie despre suflete pereche
pe care o auzeai la tine în ureche.
Azi am căutat clipa
ca să-ți întind aripa
sufletului care te poartă mereu
desculț prin gândul meu
unde pășești cu atâta duioșie
iar cu fiecare pas lași în urmă armonie.
Azi la piept vreau să te strâng cu dor
să simți acel mistuitor fior
ce arde-n mine ca focul din Olimp
ce-ți luminează ochii în care mă alint
precum copilul în brațele maicii sale,
unde își va găsi mereu dulcea alinare.
Azi am căutat să-ți aud vocea caldă
care în tandrețuri mă scaldă
ca marea cu valurile ei
îmi șoptești duios privind în ochii mei,
cum sorb vorbele de pe buzele-ți cărnoase
și inima mea de inima ta încet cu încetul se coase.
Azi am căutat pașii pe aleea spre casa
unde la geam te așteaptă aleasa
cu chipul senim și sufletul blând
în care te așteaptă mereu și oricând
să pășești cu atenție pragul sufletului ei
la fel cum pășești iarna pe alei.
Azi și nu doar azi, te caut pe tine
oriune, oricând vei fi lângă mine
ești parte din gândul, inima și sufletul meu
precum altarul e loc de-nchinăciune către Dumnezeu
la fel mă înclin în fața dragostei mult răbdătoare
pentru că o cunosc ca o binecuvântare.
Un felinar în noapte
În geamul din odaia mea
seară de seară îmi luminează
un felinar, care zâmbea
și îmi șoptește că veghează
făptura mea în pat întinsă
și de lumina sa cuprinsă.
Un felinar, un ochi de seară
ce peste corpul meu coboară
o rază blândă de lumină
ce la conturul meu se înclină
Iar eu precum floarea de glastră
îl aștept cu drag la fereastră .
Tu picătura luminoasa
de ce-ai ales să-mi bați în casă
și m-ai făcut să te îndrăgesc
atunci când noaptea mă iubesc
sub picăturile tale de lumină
când mă alint ca o felină.
Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
Tu ai ales…
Ai ales să pleci, atunci…
când cel mai mult doream
alături de tine să merg la pas
dar nu a fost să fie, a rămas…
doar un vis acel gând, acel pas…
Ai ales o altă cale, acolo
unde nu am avut loc noi…
Nu am căutat să te reținem
din drumul tău croit aparte
tu ai lăsat loc gol, e gol, dar poate…
vei regreta printre anii ce-ți vor cerne viața.
Ai ales fără să te întrebi…
ce va fi în urma ta
acum e prea târziu să-ți spun
că încă te mai aștept să vii,..
acum sa lăsat ierni reci, târzii
m-am învățat singură în seri pustii.
Ai ales calea ușoară pentru tine,
am tot crezut că am semnat ceva
în viața ta de om hoinar
dar cum era de așteptat, iar…
m-am convins că este inzadar
să-ți pui speranță într-un ghiogar.
Ai ales o nouă cale, crezând
că-i drumul cel mai bun
dar uite că acum îți spun
că nu mai am nevoie de tine
chiar dacă tu vei mai dori
vreau să știi,nu ai cale de a reveni.
Tu ai ales, acum trăiește
ce ai ales aceea iubește
acum eu pașii mi-i țin drept
și nu mai caut pașii tăi
în nopți târzii pe alei
te-am dezlipit,ca timbra de clei.
Acum am ales să uit de tine,
îți mulțumesc doar pentru faptul
că datorită ție, am văzut lumina
zilei și am gustat din astă viață
și am simțit din amarul ei,
dar și din a ei dulceață.
Eu am ales pe altcineva
să-i spun tot ce nu ți-am spus ție
și am găsit loc în inima sa
dragoste, căldură și duioșie
Acum te rog să nu mă cauți niciodată,
uită că îți sunt fiică, eu voi uita că îmi ești tată.
Tu ai ales atunci,cândva…
când eu aveam mai multă nevoie
de brațul tău ferm și de siguranța ta
ai ales să pleci din viața mea
acum nu te mai supăra
Adio îți spun, fost-am cândva...fica ta.
Te-am căutat
Azi am avut nevoie de mâna ta
dar ai fost ocupat cu alt ceva,
nu am insistat să te chem aproape
deși știu că…nu am drepturile toate
ca să zic că ești al meu,
și nu vreau ca să-l supăr pe prea-bunul Dumnezeu.
Azi am vrut ca să merg cu tine la braț
și să vorbim cu nesaț
despre una, despre alta, așa ca altă dată
când oră după oră trecea neobservată,
fiindcă-n ochii tăi eu ochii îmi vedeam
iar vorbele de pe buze duios le desprindeam.
Azi peste tot ți-am căutat privirea
ca sa-ți găsesc în ochi sclipirea
care mi-a luminat multe seri la rând
și cu ea adormeam fredonând
o melodie despre suflete pereche
pe care o auzeai la tine în ureche.
Azi am căutat clipa
ca să-ți întind aripa
sufletului care te poartă mereu
desculț prin gândul meu
unde pășești cu atâta duioșie
iar cu fiecare pas lași în urmă armonie.
Azi la piept vreau să te strâng cu dor
să simți acel mistuitor fior
ce arde-n mine ca focul din Olimp
ce-ți luminează ochii în care mă alint
precum copilul în brațele maicii sale,
unde își va găsi mereu dulcea alinare.
Azi am căutat să-ți aud vocea caldă
care în tandrețuri mă scaldă
ca marea cu valurile ei
îmi șoptești duios privind în ochii mei,
cum sorb vorbele de pe buzele-ți cărnoase
și inima mea de inima ta încet cu încetul se coase.
Azi am căutat pașii pe aleea spre casa
unde la geam te așteaptă aleasa
cu chipul senim și sufletul blând
în care te așteaptă mereu și oricând
să pășești cu atenție pragul sufletului ei
la fel cum pășești iarna pe alei.
Azi și nu doar azi, te caut pe tine
oriune, oricând vei fi lângă mine
ești parte din gândul, inima și sufletul meu
precum altarul e loc de-nchinăciune către Dumnezeu
la fel mă înclin în fața dragostei mult răbdătoare
pentru că o cunosc ca o binecuvântare.
Un felinar în noapte
În geamul din odaia mea
seară de seară îmi luminează
un felinar, care zâmbea
și îmi șoptește că veghează
făptura mea în pat întinsă
și de lumina sa cuprinsă.
Un felinar, un ochi de seară
ce peste corpul meu coboară
o rază blândă de lumină
ce la conturul meu se înclină
Iar eu precum floarea de glastră
îl aștept cu drag la fereastră .
Tu picătura luminoasa
de ce-ai ales să-mi bați în casă
și m-ai făcut să te îndrăgesc
atunci când noaptea mă iubesc
sub picăturile tale de lumină
când mă alint ca o felină.