Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Category: Diverse poems
All author's poems: Anna Dzengan 
Date of posting: 15 февраля 2020
Added in favorites: 1
Views: 1587
