Author Catherine Bee

Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie

Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .

Adultul din mine,
Ce încă nu a uitat de tine.
Care a devenit treptat,
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști:

Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc.

Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare

Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una

Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin

O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare

CERUL E TRIST ȘI ÎNLACRIMAT

DE CHIN ȘI AMAR M-AM SĂTURAT

CĂCI DIN COPILĂRIA MEA

SOARTA MI-A FOST DESTUL DE GREA

DE CÎND MĂ ȘTIU AM FOST  SĂRAC

ȘI AM FOST SLLUGA LA BOGAT

CĂCI DEMNITARII  DE LA NOI

NU AU NICI GRIJI SI NICI NEVOI

AU CASE MARI SI AU PALATE

ȘI MESELE ÎNBELSUGATE

EU DE COPIL AM FOST PLECAT

ȘI TOATA LUMEA AM UMBLAT

DAR ÎNTR-O ZI LA ASFINȚIT

O TELEGRAMĂ AM PRIMIT

SI ÎN TELEGRAMĂ AȘA SCRIA

VINO BĂETE VINO DEGRABĂ

CA TA MĂICUȚĂ E GRAV BOLNAVA

MERG LA PATRON ȘI-I ARĂT SCRIS

UITE DEACASĂ CE MI-AU TRIMIS

EL ÎMI RĂSPUNSE CA UN RĂȚOI

SĂ MERG LA LUCRU 

I-AR ÎNAPOI

APOI  ȚIPÎND MI-A ZIS AȘA

DE AICEA TU DE AI SĂ TE DUCI

AI SĂ RĂMÎI FARA SERVICI

DAR EU PLÎNGÎND IAM SPUS AȘA

STRĂINE NU TE SUPARA

E VOBA DE MĂICUȚA MEA

DE LUCRU MAI GASESC ORCÎND

DAR PE MĂICUȚA NU CURÎND

MĂ URC ÎN TREN AJUNG ÎN SAT

GÎNDINDUMĂ LA CE AM VISAT

AJUNG LA POARTĂ MĂ UIT LA CASĂ

SI ACOLO VAD UN DOLIU PUS

INTRAI ÎN CASĂ ZĂRII PE MASĂ

CORPUL MĂICUȚEI ÎNTINS PE IA

JUR ÎNPREJUR SUNT AI MEI FRAȚI

CARE STĂTEAU ÎNLĂCRIMAȚI

SI RÎND PE RÎND M-AU ÎNTREBAT

ÎN ACEȘTI ANI UNDE AM UMBLAT

EU AM UMBLAT DIN LOC ÎN LOC ACASA

FĂRA SA MA ÎNTORC

Pe când ceru-i-ntunecat

stele strălucesc puternic 

eu-ți vorbesc întins culcat

când veghezi însingurat...

De atâtea ori mă rog să vii,

să cobori ca dintr-o navă,

să mă iei sau să rămâi,

să fim doar noi doi... 

Iar de fiecare dată îmi 

trimiți plăceri deșarte, 

să te uit printre extaze,

să-mi pierzi dragostea prin raze...

Mă transformi în ceilalți oameni,

ce nu știu cum se iubește,

mă împingi spre animalul

ce de trup se îngrijește. 

Dar te-ascult ș-accept cu drag 

orice îmi trimiți în vag,

gândul meu e îndreptat 

către-ți sufletul-ndepărtat... 

Regăsesc puțin din el 

în orice trup ce-am cunoscut 

trimis de tine să m-afund,

să fiu simplu om în vânt...

Îi voi iubi pe toți ce m-au 

văzut în trupul intim, 

trădându-te-n noaptea ta, 

să știi că primul te-am iubit 

și singur ești ce-n suflet, 

nu în trup, eu te-am primit...

Eu prea dulce

Tu prea picantă

Asa ca și personalitățile noastre diferite

Ce se atrag

Și în minte îmi sunt tipărite 

Amintirile și momentele dragi

Și uite asa mai mult mă atragi

Parfumandu te cu parfumul meu

Ajungi să îți placă mirosul meu 

Ce îl vei simti uneori

Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi 

Și uite asa mai zburași

În mintea mea de roz fluturași

De ce iubirea doare fără rost,  

În loc să-ți fie soare-n adăpost?  

Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,  

Iar visurile-s acum tăciuni.

De ce trebuie să fie așa mereu,  

Să nu te pot vedea, drag vis al meu?  

Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,  

Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.

De ce mereu îmi lipsește alinarea,  

Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?  

Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,  

De dor măcinat și-n agonie tot zac.

Și chiar de dorul mi-e alinare,  

În amintire sunt în brațele tale.  

Căci, și când totu-i greu,  

Ești lumină-n gândul meu 

Aducându-mi mereu un zâmbet,  

Pe-al meu chip tot mai supărat,  

Făcând acei nori grei de furtună,  

Să se transforme într-o semilună,  

Luminând al meu cer tulburat,  

Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.  

Căci chiar și-n clipele de mare agonie,  

Dragostea ta rămâne veșnică alinare.