Author Anișoara Iordache

poezii.online Anișoara Iordache

https://poetii-nostri.ro/anisoara-iordache-poezii-user-83/

Registered on: 10 August 2022 213 creations 29 24

Total

213 creations
864 18 February
828 17 February
844 13 February
930 13 February
1,022 12 February
886 12 February
865 12 February
1,014 1 February
1,017 31 January
735 23 May 2025
750 23 May 2025
757 14 May 2025
858 14 May 2025
835 14 May 2025
1 938 13 May 2025
922 13 May 2025
1,003 10 May 2025
1 670 10 May 2025
2 2 1,559 27 November 2023
1,178 27 November 2023
1,714 27 November 2023
1,569 27 November 2023
1,388 27 November 2023
1,235 27 November 2023
1,567 27 November 2023
1 1,281 27 November 2023
1 1,228 14 November 2023
1,261 14 November 2023
1,422 14 November 2023
1,165 14 November 2023
1,235 13 November 2023
1,239 13 November 2023
1 1,163 13 November 2023
1,266 13 November 2023
1,183 13 November 2023
1,129 13 November 2023
1 1 1,163 13 November 2023
1 1,118 6 November 2023
1,094 6 November 2023
1,008 6 November 2023
1,058 6 November 2023
1,081 6 November 2023
1,009 6 November 2023
1,080 6 November 2023
1 1,360 1 August 2023
1 1,366 1 August 2023
1,230 31 July 2023
1,325 31 July 2023
1,456 31 July 2023
1,414 31 July 2023
1,271 31 July 2023
1,334 31 July 2023
1,328 31 July 2023
1,304 31 July 2023
1,366 31 July 2023
1 1,423 31 July 2023
1,396 31 July 2023
1,225 31 July 2023
1,294 31 July 2023
1 1,379 31 July 2023
1 1,318 31 July 2023
1,306 31 July 2023
1 1,394 31 July 2023
1,288 31 July 2023
1 1,323 30 July 2023
1 1,312 30 July 2023
1 1,342 30 July 2023
1 1,333 29 July 2023
1 1,259 29 July 2023
1 1,205 29 July 2023
1,245 29 July 2023
1,288 29 July 2023
1 1,339 29 July 2023
1 1,267 29 July 2023
1 1,318 28 July 2023
1 1,468 28 July 2023
1 1 1,318 12 July 2023
1,351 12 July 2023

Random creations :)

Cele trei strigăte ale omului

Eu am credința că cele trei strigăte ale omului sunt așa: unul în fața vieții, unul când își găsește perechea și unul în fața morții. Bag seama că două sunt de bucurie și unul de durere, fiindcă așa a găsit de cuviință viața, să încline balanța mai mult înspre bucurie, decât înspre durere...

Toată lumea spune că Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce, atât la greu, dar - zic eu - și la bine... Că de multe ori am fost în genunchi și tot de-atâtea ori m-am ridicat și am mers cumva mai departe. Fiindcă am știut dintotdeauna că drumul trebuie parcurs cu suișuri și coborâșuri deopotrivă...

Astăzi sunt la jumătatea lui și, uitându-mă în urmă, pot spune că încă stau vertical, da, am făcut și compromisuri, dar încă am certitudinea că la finalul lui, voi sta în picioare... Doar în fața Domnului am să mai îngenunchez la ceasul judecății mele.

Egiptenii credeau că în ceasul morții, la intrarea în neamurire, inima trebuie să fie mai ușoară decât o pană: cei cu inima ușoară vor gusta plăcerile vieții eterne alături de zei luminați, iar cei cu inimă grea, vor fi înghițiți de Aphopis, zeul distrugerii și haosului etern.

Azi inima mea este ușoară. Am răzbit prin viață, fără să zgândăresc viermele haosului... Îmi vine să zâmbesc gândindu-mă prin câte drăcării am trăit, câte strigăte de bucurie am aruncat în lume. Și cu un ochi plâng, gândindu-mă la câte strigăte de durere au muțit în mine, simțind parcă și astăzi ecourile lor murind încet...

Căci am strâns și durere, și amar, de care mă voi dezice la vârsta patriarhatului. Atunci nu vor mai durea atât de mult, nu vor mai conta - cel puțin nu ca acum. Vezi tu, toți alergăm după seninătatea asta, dar puțini înțeleg cât de mare e prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ea...

Și, slavă Domnului, eu chiar pot spune fără echivoc că am plătit cu vârf și îndesat. Că mi-am câștigat, cu sudoarea frunții și sângele inimii, aripile cu care voi urca spre seninătate. 

Acum nu mai strig. Nici de bucurie, nici de durere. Acum doar aștept ca aripile mele să se zvânte de roua vieții. Calea mea spre desăvârșire pare completă. Eu unul sunt pregătit.

Dar nu la fel de pregătit am fost atunci când am aflat, pentru prima dată, de strigătul de durere în fața morții. Nu cred că am să-l uit vreodată - uneori, în singurătate - îl mai aud și astăzi.

Eram în vacanța de vară și mă aflam la bunici, când o veste tăioasă a trăznit din senin liniștea acelor zile senine și ușoare: o femeie din sat a murit subit, după o scurtă dar intensă luptă cu boala. Un cancer nemilos, galopant, care a răpit mama a trei copii de-o vârstă cu mine și soția unui vrednic gospodar din sat...

Către seară, bunică-mea îmi spune cu sfârșeală în glas:

-Amu, te du de ti spală, ie hainele de duminecă ș-om merge la priveghi! C-așe îi datul nostru!

M-am conformat fără să crâcnesc, căci știam că defuncta fusese în grija bunicii mele - care la vremea aceea era singurul cadru medical din zonă - iar gravitatea evenimentului îmi dăduse o stare de neliniște pe care nu mi-o explicam atunci: avea să fie primul meu contact cu însăși imaginea morții.

Când am ajuns în bătătura acelei gospodării, poarta era larg deschisă, iar vântul înserării umfla încetișor flamurile cele negre ale doliului. Lumea din sat venea încetișor, tăcută, fiecare cu câte o lumânare de ceară galbenă în mână... Toți prezenți, rude or săteni, erau îmbrăcați în negru și așteptau să vie popa pentru prima cântare de la capul mortului... 

Emoționat, m-am așezat pe-un lăicer așezat pe o laviță, așa, mai într-o parte, ascultând babele cum povesteau cum i-or fost ultimele clipe, săraca, cât s-o chinuit să trăiască pentru copilași, să nu-i lase orfani de mumă, îi greu tari și pentru barbatul ei, cum o să crească el trei prunci mici de unul singur, măcar că-i tânăr și-n putere, să-l întărască Dumnezău în încercarea aiasta...

Întunecat, cu voce gravă, popa însoțit de dascăl, pătrunde în "casa mare", odaia unde mortul își zace neființa în sicriu. Un miros înecăcios de tămâie începe a-mi aduce lacrimi în ochi, cei trei țânci, doi băieți și-o fată, ținuți în brațe de tatăl lor, stau împietriți incapabili să-și înțeleagă durerea...

Lumea tace sumbru, ascultând slujba, încărcând cu și mai multă gravitate atmosfera, câteva babe plâng încetișor în surdină, rudele se agită împărțind lumânări si batiste, cu bănuț legat într-un colț pentru pomenirea mortului...

Odată terminată slujba, o parte dintre oameni încep să plece șoptind, om veni și poimâine la înmormântare, Dumnezău s-o odihnească, c-o fost femeie vrednică și gospodină, să-i ție în pază pruncii că tare-s cruzi!

Deodată, văduvul sloboadă glas tare, cutremurând gemurile în cercevele:

-Doamne, cui m-ai lăsat?, iar vreo două babe se reped să-l ție cu oțet la tâmple și încheieturi...

În acel moment, cu inima bătându-mi cu putere, am înțeles - chiar la vârstă fragedă, fiindcă aveam vreo șapte-opt ani pe-atunci - că strigătul de durere în fața morții este mai greu decât oricare alt strigăt... Poate că de-atunci, dintre lumânări aprinse și dureri risipite în miros de tămâie, mi-am învățat tăcerile mele de catedrale de mai târziu...

 

More ...

Codul neliniștii

Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.

 

Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.

 

Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.

 

Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.

More ...

Sunt ploaia ce trece

Sunt ploaia ce cade pe geamuri tăcute,

o lume de gânduri, de vise pierdute.

Un pas fără urme, un drum fără hartă,

o ușă deschisă spre-o cameră goală.

 

Sunt ce n-am știut că voi deveni,

o umbră ce-și caută sensul în zi.

O clipă întinsă pe marginea serii,

un gest amânat la chemarea durerii.

 

Sunt lacul ce pare adânc, dar nu cheamă,

o pagină albă, uitată în teamă.

Sunt vocea ce cântă doar în gândul meu,

un cer ce nu plânge, dar pare mereu.

 

Mă plimb printre clipe ca-ntr-un vis străveziu,

cu ochii deschiși, dar privirea-n pustiu.

Nimic nu mă strigă, nimic nu mă ține,

și totuși rămân, într-o lume din mine.

 

Sunt tot ce n-am spus și ce n-am întrebat,

un vers care tace, un timp dezlegat.

Sunt poate un nume ce-a fost doar o dată,

și care azi umblă prin vreme curată.

 

Nu-mi cer să înțeleg, nici să-mi răspund,

căci uneori viața se trăiește pe fund.

Pe fund de tăcere, de vis, de uitare 

și chiar și-așa are o formă de soare

More ...

Gând de primăvară (a 4-a poezie din seria ,,În căutarea dragostei")

  1. Nemiloasa iarnă, iată că a trecut

  După ce mi-a lăsat în suflet doar prăpăd

  Inima de gheață, astăzi mi se topește

  De întunericul neiubirii, acum mă lepăd 

 

  2. Te-am căutat sub noianuri de zăpadă

  În orice fulg de speranță te-am așteptat 

  Și nu erai acolo, amorul meu pierdut

  Dar la urmă, ghiocel plăpând, te-ai arătat

 

  3. Cu capul plecat, îndoit de iarna grea

  Ai înflorit falnic, cu totul frumos

  Mi-ai adus în suflet, o dulce primăvară

  Bucurându-mă de soarele meu luminos

 

  4. Străin mă simt în propriul meu anotimp

  Aveam nevoie de tine să mă regăsesc

  În lumina ta simt că am renăscut

  Așa că nu-ți voi spune, decât ,,un simplu mulțumesc"

 

  5. Odată ce mi-ai intrat în suflet, greu mai ieși

  Am preferat să te încui aici

  Și cu toate defectele, să te-ngrijesc

  Și n-am să te las, până n-ai să te vindeci

 

  6. Razele splendorii tale mă învăluie

  Aducându-mi căldură în inimă

  Mă pierd prin vise, prin câmpuri înverzite

  Ținând de mână, floarea mea, curată ca o lacrimă

 

  7. Aripi, în preajma ta simt că-mi cresc, și-o iau la zbor

  Alergând spre zilele în care

  Vom dăruii unul altuia, bucăți din noi

  Făgăduindu-ne prin Cununie, o eternă iubire

 

  8. N-am nevoie, îți spun, de ochii tăi căprui

  Nici de chipul cel frumos, că-s trecătoare

  Ci de tine, în întreaga ta ființă

  Trup și suflet, acum, aici și-n viața viitoare 

 

  9. Am doar un singur gând ce mă chinuiește

  Oare tu ești cea pe care mi-o doream

  Sau să-ncep deja, să caut pe-o altă ea?

  Am încercat în fiecare clipă, dar n-o găseam

 

  10. Măcar zâmbesc acum, n-am făcut-o de mult

  Simt că, prin toate stările iarăși voi trecea

  De la frig la cald, de la senin la ploios

  Căci tu ești primăvara mea

More ...

tandem cu Moku/8

M: "ceață subțire,

 prin stufărișul uscat,

răsună un clopot."

un pui de lăstun

încească să zboare.

 

 

M: "crenguțe tresar;

în vântul fără miros,

zori întredeschiși"

ca o aducere aminte,

zămbetul tău.

 

 

M: "sub salcia pletoasă

banca

scârțâie-n tăcere"

doruri sunt duse de briză

hăt departe.

 

M: " pietre netede

ascund șoaptele ploii-

rădăcini întinse"

spre tâlcuiri de tainice

vise

 

 M: "noaptea se lasă,

peste veacuri;

un drum lin spre alte lumi"

e cutreierat de

îndrăzneți pelerini.

More ...

Soarele

Când nu mai ceri drum,
fiecare pas e sosire.

Tăcerea nu fuge de tine —
e locul de unde vii.

Cine ești?

More ...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live