Author Anișoara Iordache
https://poetii-nostri.ro/anisoara-iordache-poezii-user-83/
Total
213 creationsRandom creations :)
Cele trei strigăte ale omului
Eu am credința că cele trei strigăte ale omului sunt așa: unul în fața vieții, unul când își găsește perechea și unul în fața morții. Bag seama că două sunt de bucurie și unul de durere, fiindcă așa a găsit de cuviință viața, să încline balanța mai mult înspre bucurie, decât înspre durere...
Toată lumea spune că Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce, atât la greu, dar - zic eu - și la bine... Că de multe ori am fost în genunchi și tot de-atâtea ori m-am ridicat și am mers cumva mai departe. Fiindcă am știut dintotdeauna că drumul trebuie parcurs cu suișuri și coborâșuri deopotrivă...
Astăzi sunt la jumătatea lui și, uitându-mă în urmă, pot spune că încă stau vertical, da, am făcut și compromisuri, dar încă am certitudinea că la finalul lui, voi sta în picioare... Doar în fața Domnului am să mai îngenunchez la ceasul judecății mele.
Egiptenii credeau că în ceasul morții, la intrarea în neamurire, inima trebuie să fie mai ușoară decât o pană: cei cu inima ușoară vor gusta plăcerile vieții eterne alături de zei luminați, iar cei cu inimă grea, vor fi înghițiți de Aphopis, zeul distrugerii și haosului etern.
Azi inima mea este ușoară. Am răzbit prin viață, fără să zgândăresc viermele haosului... Îmi vine să zâmbesc gândindu-mă prin câte drăcării am trăit, câte strigăte de bucurie am aruncat în lume. Și cu un ochi plâng, gândindu-mă la câte strigăte de durere au muțit în mine, simțind parcă și astăzi ecourile lor murind încet...
Căci am strâns și durere, și amar, de care mă voi dezice la vârsta patriarhatului. Atunci nu vor mai durea atât de mult, nu vor mai conta - cel puțin nu ca acum. Vezi tu, toți alergăm după seninătatea asta, dar puțini înțeleg cât de mare e prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ea...
Și, slavă Domnului, eu chiar pot spune fără echivoc că am plătit cu vârf și îndesat. Că mi-am câștigat, cu sudoarea frunții și sângele inimii, aripile cu care voi urca spre seninătate.
Acum nu mai strig. Nici de bucurie, nici de durere. Acum doar aștept ca aripile mele să se zvânte de roua vieții. Calea mea spre desăvârșire pare completă. Eu unul sunt pregătit.
Dar nu la fel de pregătit am fost atunci când am aflat, pentru prima dată, de strigătul de durere în fața morții. Nu cred că am să-l uit vreodată - uneori, în singurătate - îl mai aud și astăzi.
Eram în vacanța de vară și mă aflam la bunici, când o veste tăioasă a trăznit din senin liniștea acelor zile senine și ușoare: o femeie din sat a murit subit, după o scurtă dar intensă luptă cu boala. Un cancer nemilos, galopant, care a răpit mama a trei copii de-o vârstă cu mine și soția unui vrednic gospodar din sat...
Către seară, bunică-mea îmi spune cu sfârșeală în glas:
-Amu, te du de ti spală, ie hainele de duminecă ș-om merge la priveghi! C-așe îi datul nostru!
M-am conformat fără să crâcnesc, căci știam că defuncta fusese în grija bunicii mele - care la vremea aceea era singurul cadru medical din zonă - iar gravitatea evenimentului îmi dăduse o stare de neliniște pe care nu mi-o explicam atunci: avea să fie primul meu contact cu însăși imaginea morții.
Când am ajuns în bătătura acelei gospodării, poarta era larg deschisă, iar vântul înserării umfla încetișor flamurile cele negre ale doliului. Lumea din sat venea încetișor, tăcută, fiecare cu câte o lumânare de ceară galbenă în mână... Toți prezenți, rude or săteni, erau îmbrăcați în negru și așteptau să vie popa pentru prima cântare de la capul mortului...
Emoționat, m-am așezat pe-un lăicer așezat pe o laviță, așa, mai într-o parte, ascultând babele cum povesteau cum i-or fost ultimele clipe, săraca, cât s-o chinuit să trăiască pentru copilași, să nu-i lase orfani de mumă, îi greu tari și pentru barbatul ei, cum o să crească el trei prunci mici de unul singur, măcar că-i tânăr și-n putere, să-l întărască Dumnezău în încercarea aiasta...
Întunecat, cu voce gravă, popa însoțit de dascăl, pătrunde în "casa mare", odaia unde mortul își zace neființa în sicriu. Un miros înecăcios de tămâie începe a-mi aduce lacrimi în ochi, cei trei țânci, doi băieți și-o fată, ținuți în brațe de tatăl lor, stau împietriți incapabili să-și înțeleagă durerea...
Lumea tace sumbru, ascultând slujba, încărcând cu și mai multă gravitate atmosfera, câteva babe plâng încetișor în surdină, rudele se agită împărțind lumânări si batiste, cu bănuț legat într-un colț pentru pomenirea mortului...
Odată terminată slujba, o parte dintre oameni încep să plece șoptind, om veni și poimâine la înmormântare, Dumnezău s-o odihnească, c-o fost femeie vrednică și gospodină, să-i ție în pază pruncii că tare-s cruzi!
Deodată, văduvul sloboadă glas tare, cutremurând gemurile în cercevele:
-Doamne, cui m-ai lăsat?, iar vreo două babe se reped să-l ție cu oțet la tâmple și încheieturi...
În acel moment, cu inima bătându-mi cu putere, am înțeles - chiar la vârstă fragedă, fiindcă aveam vreo șapte-opt ani pe-atunci - că strigătul de durere în fața morții este mai greu decât oricare alt strigăt... Poate că de-atunci, dintre lumânări aprinse și dureri risipite în miros de tămâie, mi-am învățat tăcerile mele de catedrale de mai târziu...
Codul neliniștii
Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.
Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.
Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.
Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.
Sunt ploaia ce trece
Sunt ploaia ce cade pe geamuri tăcute,
o lume de gânduri, de vise pierdute.
Un pas fără urme, un drum fără hartă,
o ușă deschisă spre-o cameră goală.
Sunt ce n-am știut că voi deveni,
o umbră ce-și caută sensul în zi.
O clipă întinsă pe marginea serii,
un gest amânat la chemarea durerii.
Sunt lacul ce pare adânc, dar nu cheamă,
o pagină albă, uitată în teamă.
Sunt vocea ce cântă doar în gândul meu,
un cer ce nu plânge, dar pare mereu.
Mă plimb printre clipe ca-ntr-un vis străveziu,
cu ochii deschiși, dar privirea-n pustiu.
Nimic nu mă strigă, nimic nu mă ține,
și totuși rămân, într-o lume din mine.
Sunt tot ce n-am spus și ce n-am întrebat,
un vers care tace, un timp dezlegat.
Sunt poate un nume ce-a fost doar o dată,
și care azi umblă prin vreme curată.
Nu-mi cer să înțeleg, nici să-mi răspund,
căci uneori viața se trăiește pe fund.
Pe fund de tăcere, de vis, de uitare
și chiar și-așa are o formă de soare
Gând de primăvară (a 4-a poezie din seria ,,În căutarea dragostei")
1. Nemiloasa iarnă, iată că a trecut
După ce mi-a lăsat în suflet doar prăpăd
Inima de gheață, astăzi mi se topește
De întunericul neiubirii, acum mă lepăd
2. Te-am căutat sub noianuri de zăpadă
În orice fulg de speranță te-am așteptat
Și nu erai acolo, amorul meu pierdut
Dar la urmă, ghiocel plăpând, te-ai arătat
3. Cu capul plecat, îndoit de iarna grea
Ai înflorit falnic, cu totul frumos
Mi-ai adus în suflet, o dulce primăvară
Bucurându-mă de soarele meu luminos
4. Străin mă simt în propriul meu anotimp
Aveam nevoie de tine să mă regăsesc
În lumina ta simt că am renăscut
Așa că nu-ți voi spune, decât ,,un simplu mulțumesc"
5. Odată ce mi-ai intrat în suflet, greu mai ieși
Am preferat să te încui aici
Și cu toate defectele, să te-ngrijesc
Și n-am să te las, până n-ai să te vindeci
6. Razele splendorii tale mă învăluie
Aducându-mi căldură în inimă
Mă pierd prin vise, prin câmpuri înverzite
Ținând de mână, floarea mea, curată ca o lacrimă
7. Aripi, în preajma ta simt că-mi cresc, și-o iau la zbor
Alergând spre zilele în care
Vom dăruii unul altuia, bucăți din noi
Făgăduindu-ne prin Cununie, o eternă iubire
8. N-am nevoie, îți spun, de ochii tăi căprui
Nici de chipul cel frumos, că-s trecătoare
Ci de tine, în întreaga ta ființă
Trup și suflet, acum, aici și-n viața viitoare
9. Am doar un singur gând ce mă chinuiește
Oare tu ești cea pe care mi-o doream
Sau să-ncep deja, să caut pe-o altă ea?
Am încercat în fiecare clipă, dar n-o găseam
10. Măcar zâmbesc acum, n-am făcut-o de mult
Simt că, prin toate stările iarăși voi trecea
De la frig la cald, de la senin la ploios
Căci tu ești primăvara mea
tandem cu Moku/8
M: "ceață subțire,
prin stufărișul uscat,
răsună un clopot."
un pui de lăstun
încească să zboare.
M: "crenguțe tresar;
în vântul fără miros,
zori întredeschiși"
ca o aducere aminte,
zămbetul tău.
M: "sub salcia pletoasă
banca
scârțâie-n tăcere"
doruri sunt duse de briză
hăt departe.
M: " pietre netede
ascund șoaptele ploii-
rădăcini întinse"
spre tâlcuiri de tainice
vise
M: "noaptea se lasă,
peste veacuri;
un drum lin spre alte lumi"
e cutreierat de
îndrăzneți pelerini.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Secunda unei priviri
un-pahar-de-poezie
16 September
Vă multumesc frumos pentru frumoasele cuvinte❤️
Am fost!
Lacrimi de dor!!!
15 September
Felicitări pentru versuri!!!
Secunda unei priviri
Deea
14 September
ador ! supeeerb
Monolog
ora mea de poezie
14 September
Mulțumesc,@un-pahar-de-poezie!🩷 Sunt fericită că versurile mele au putut ajunge și atinge măcar puțin o autoare pe care o apreciez și căreia îi citesc...
Monolog
un-pahar-de-poezie
13 September
Frumoase rânduri... pe alocuri ma regăsesc
Nu-ti port pică si nici regret
un-pahar-de-poezie
13 September
Mulțumesc din suflet!
De ce scriu?
un-pahar-de-poezie
13 September
Frumoase versuri. Mi-au placut tare mult
Secunda unei priviri
Smaranda Ploaie
13 September
Frumos, foarte frumos scris! Ai un stil reflexiv foarte frumos, orientat spre detalii psihologice si emotionale fine. Ultimul vers mi-a lasat un ecou...
Singurătatea florilor
Smaranda Ploaie
13 September
Multumesc frumos!
Din scrumul din pahar
un-pahar-de-poezie
13 September
Mulțumesc din suflet pentru frumoasele aprecieri 🙏🙏🙏🙏
✨ Po.e.m...
Deea
12 September
mulțumesc!!!
✨ Po.e.m...
Dora●Dor
12 September
Versuri care te fac efectiv sa vibrezi! Felicitări 🌹
Nu-ti port pică si nici regret
Dora●Dor
12 September
O poezie superbă și extrem de sinceră. O citești si te regăsești imediat. scrii exact pe sufletul omului. Felicitări pentru eleganță!🌹
✨ Po.e.m...
ora mea de poezie
12 September
O poezie așa cum rar te atinge și îți trezește amintiri!! Felicitări!
✨ Po.e.m...
Vladislav Varzari
12 September
Foarte frumos, această poezie, acest poem mi-a atins inima, bravo, felicitări