tandem cu Moku/8

zeul

sub mâlul absențelor,

tânjește după o zi cu soare...

coasa privirii-nfometată

seceră

tot albastrul cerului

brăzdat de păsări gâlâgioase.

zboruri

deasupra zidurilor de piatră-

largi ecrane, pe care se reflectă

zâmbetele și scălâmbăielile comedianților,

 aducându-ne aminte de 

călăreții celui de-al  noulea semn.

printre coloane de fum și foc,

rămășițe din adăposturile subterane,

țipete de copii,

spaime

și pașii-nlânțuiți ai doctorlui husan abu safyya

cutremură orizontul.

pe un schelet de dorințe

își face cuib

un conflict spiritual.

răutatea nu are-ascunzătoare perfectă:

e un vulcan activ, distrugător.

 doar  inima hrănită cu lumină și pace

 e un adăpost stabil.

într-un inel de ape rotitoare

stă ghemuită fericirea-

oglindire subiectivă

a propriei dorințe.

pentru mulți,

fericirea e sinonimă cu împlinirea,

umplerea hambarelor cu bogății.

moartea dușmanilor...

ne deplasăm amnezici

pe  drumul  separării....

lumini orbitoare

oferă strălucire

întinselor deșerturi...

alergând pe tabla de șah,

printre sloganurile

libertății,

nu simțim cum devenim 

încet-încet,

ținte...

pentru ambele părți

beligerante.

balanța se-nclină spre

sunetul amăgitor al

întunericului.

pilat sa spală pe mâini;

iar agentul inteligent artificial

ia decizii în numele nostru.

flori de sakura,

în mersul lor spre nemurire,

oglindesc în

undele lacului

un dans îndrăzneț

al călugărilor Shaolin.//

o aprindere a sufletului

în contact cu infinitul.

pași spre nicăieri,

cetatea adormită

nu simte cum iedera-ntunericului

urcă pe ziduri.

aripi fără zbor,

zbor fără elan,

elan fără un țel determinat.

roșu-i ucigător,

albastru-i apatic,

albul orbește.

suflare de noiembrie

prin cuibul de cuci,

nimeni aproape.

conversații aprinse

la miezul nopții-

greierii din gradină

nu au nici ei somn

    Acolo, doar marea, sub cerul albastru, 
    Umbreşte în briză, Luceafărul castru, 
    Ce piere-nnecat în peştera-adâncă 
    Cu grijă ascunsă privirii, de stâncă... 
    
    Levitand peste hău, cu ochii în zare 
    Măreţ, sfinxul stă, împietrit a mirare, 
    Cum secole-ntregi, se petrec într-o clipă 
    Iar stelele pier, sub privirea-i pierdută... 
    
    Captiv, între mare şi cer, zenitul sublim 
    Pe-acel vârf de munte, sub soarele plin, 
    Îmbracă în şoapte, aceşti zori de zi 
    Strivindu-mi sub pleoape, o lacrimă-n mii... 
    
    Coborând înspre mare, pe al doilea miraj 
    Pe drum mai departe, păşesc cu curaj, 
    Spre raiul pierdut de-mpăratul divin 
    Regăsit în parfum de lămâi şi rozmarin... 
    
    Năzuit dintr-o umbră de munte promis 
    Drumul de şarpe coboară, înspre abis, 
    Ridicând din genuni, în lumină şi val 
    Ecou de sirene ce plâng către mal... 
    
    Dar iată amurgul, se aşterne în port 
    Sfârşindu-mi o zi, ca pe-un fruct ce s-a copt, 
    Aluat frământat dintr-o visare de-a mea 
    Catargele albe îndreptate-nspre stea…

ochiul

ghicește intenția-

în orașul inteligent

nu vezi un fir de iarbă

Plânge frumosul în poiană

De bine însă și de bucurie

Aici sufletul primește hrană

Se simte pace și doar armonie.

În astă perioadă cucul cântă

Ascuns ,dar parcă la vedere

Distras ,auzul se încântă

Și iar și iar bisul îl cere.

În zare doi cocoși de munte

Își etalează splendidul penaj

La jocul lor ,privirii mute

Să plece ,îi e nevoie de curaj.

Sub iarba verde ,deasă și înaltă

Un cor de greieri desfășoară cântul

Dumbrava și cu mine laolaltă

Sunt un întreg ce bate gândul.

Mă simt ca parte din acest frumos

E privilegiu de măcar privești

Să auzi mierla cum cântă duios

Să poți rosti cu tărie că ceva iubești.

Aici și fluturii zboară mai jos

Frumoși ,voioși ei orchestrează totul

O zi trăiesc și e nu de prisos

Sunt speciali și unici ,își au rostul.

De doar o zi din viață aș avea

Să orchestrez aici cred mi-aș dori

Să fiu un fluture de aș putea

Să ofer tot frumosul într-o zi.

Ţi-am adus şi viorele,

Ţi-am adus şi toporaşi;

Deci, atâta frumuseţe

Vezi pe mâna cui o laşi!

Toţi copacii din pãdure

Se-aplecarã-n felul lor

Şi-mi şoptirã cã, de tine,

Chiar le e nespus de dor.

Ia ascultã cum ne-ncântã

- Cã îţi place, bãnuiesc -

Dulce, o ciocãnitoare,

În limbajul pãsãresc!

Tot zãvoiul vrea s-audã

Cum îi cântã cucul, iar,

Pescãriţei cãlãtoare,

La sfârşit de cireşar.

Dor îţi va fi de cântarea-i

Şi pãdurii-i va fi dor,

Dar va trebui s-aştepte

Pânã anul viitor...

-orașul de ruina-

Pe patul de frunze doar praful se adună,

Si aleea de pietre i verde de rod,

Un tainic cocor o veste rasunǎ,

Nici urma de om nu i in glod.

Orasul scufundă dorinte uitate,

Casute cu reci amintiri,

Destine pe veci sunt legate,

In locul demult,cu iubiri.

In jur numai zdrente aruncate,

Nădejdi murdare n nevoi,

Trăirile sunt iarasi spălate

Intr un cerc vicios de valori.

Rugina preia armistitiu,

Cand norii de poznă sunt grei,

Si dorul de casă se frange,

In bezna asediatǎ n polei.

Doar un Felinar mai arde,

Pe drumul din inima lor,

Caci umbra se pierde in noapte

Curmând sperante ce mor.

Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,

Si podul de lemn sa cadă nu vrea,

Padurea din poza culoarea alinǎ

Cand lumea incet disparea.

Pe o fereastra spartă de ură meschină,

Se vede o statuie patată in timp,

A unuia care juraminte suprimă,

Celor ce credeau intr un domn ratacit.

In raul de langă o moara stricată,

Curg vorbe cernute etern in neant,

Si valea de aur cu spini e placată,

Cand patosul vietii se uită galant.

O ceată se lasă pe ntregul tinut,

Căci lupta cu timpu i pierdută,

Soldatul amintirilor vesnic cazut,

In urma lăsând,Oarsul de ruina.

Sfârșitul de lună iunie

Și cu iulie-n simfonie,

Dăruie căldura timpurie

Și soarele arde cu furie.

Razele de soare-s săgeți

Ce îndeamnă să pregeți,

Acum s-o poenești la drum

Când din pământ iese fum.

Cupola arzândă cuprinde

Toată țara unde se-ntinde,

Și peste câmp se extinde

Și chiar în păduri descinde.

Căldura mare sahariană

Ce vine din zona africană, 

Aduce aer tropical fierbinte

Fenomen ce nu se dezminte.

Chiar de-i luna lui Cuptor

Iulie, azi, așa de arzător

Îl simțim că-i ca de foc

Și zilele ploioase le invoc.