Privirea ta

  1. M-ai dă-mi o clipă

  Să îți spun cât îmi ești de dragă

  Și apoi aruncă-mă în groapă

  Căci gândul că te-aș pierde mă seacă de vlagă

  2. Mai dă-mi o secundă

  Să te sărut cu patos

  Inima-n mine intens să ardă

  Când simt ale tale buze, atât de grațios

  3. Mai dă-mi un minut

  Eu la ureche să-ți șoptesc

  Cele mai dulci cuvinte, tăcut

  Cald și ușor, să-ți spun cât de mult eu te iubesc 

  4. Mai dă-mi o oră

  Te rog, încă nu pleca

  Și am să-i aduc mamei o noră

  Așa cum își dorea

  5. Mai dă-mi o zi

  Să petrec în a ta viață

  Să-ți privesc sufletul prin ochii tăi verzi

  Unde văd un viitor, eu și tu, o viață

  6. Mai dă-mi o lună

  Să te strâng la pieptul meu

  Să-mi simt inima cum bate, nebună

  Cum aleargă ici și colo, de dragul tău, mereu

  7. Mai dă-mi un an

  Să fie iubirea noastră un etern dans

  Să-l parcurgem pas cu pas pe acest nesfârșit ocean

  Plin de emoții în care mai împins

  8. Mai dă-mi o viață 

  Să îmbătrânim în doi

  Să fim un moșneguț și o băbuță

  Așezați veseli, la a noastră casă în anii așezați pe păr, greoi

  9. Mai dă-mi un infinit

  Să-l petrec cu tine în rai

  Să ne veselim de Hristos cel iubit

  Acela care mi te v-a descoperii, ne va unii și-mi va dăruii cu tine un trai

  1. Să te citesc aș vrea acum

  Ca să mă pierd în fiece cuvânt 

  Purtat fiind pe al emoției drum

  Și pe al metaforei puternic vânt

  2. Tu, o artă poetică

  Scrisă dintr-o iubire eternă

  Căci condeiul, din pană puternică 

  Te-a scris prin suflare divină

  3. Și te-a înzestrat cu de toate

  Cu imagini și cu antiteze

  Cu aliterații și epitete

  Pentru cel ce o să te citeze

  4. Luând frumosul și urâtul

  Le-o împletit cu slove făurite

  Lăsându-și ca și amprentă Chipul

  Le-a așezat îngrijite

  5. Eu, cititorul mă uimesc

  De cât de frumos ai fost compusă

  Că zici că din corul cel ceresc

  Pe pământ tu ai fost adusă

  6. ,,Ochii tăi frumoși ca luna..."

  Comparație ce te predomină

  Și am lecturat multe dar nici una

  Nu m-a umplut de lumină

  7. Epitete ai destule

  ,,Vocea-i cristalină răsună clar..."

  ,,în zâmbet argintiile stele..."

  Dar și ,,sufletul tău polar..."

  8. Și primit-a-i tu titlul

  Ales cu grijă de Autor

  ,,De ni s-ar așterne drumul

  Către biruința neamurilor"

  9. Și te ador poem frumos

  Simt că faci parte din mine

  Și cu sufletul drăgăstos

  Îți spun, că tu fată, ești poemul meu, în fine......

  1. Nemiloasa iarnă, iată că a trecut

  După ce mi-a lăsat în suflet doar prăpăd

  Inima de gheață, astăzi mi se topește

  De întunericul neiubirii, acum mă lepăd 

  2. Te-am căutat sub noianuri de zăpadă

  În orice fulg de speranță te-am așteptat 

  Și nu erai acolo, amorul meu pierdut

  Dar la urmă, ghiocel plăpând, te-ai arătat

  3. Cu capul plecat, îndoit de iarna grea

  Ai înflorit falnic, cu totul frumos

  Mi-ai adus în suflet, o dulce primăvară

  Bucurându-mă de soarele meu luminos

  4. Străin mă simt în propriul meu anotimp

  Aveam nevoie de tine să mă regăsesc

  În lumina ta simt că am renăscut

  Așa că nu-ți voi spune, decât ,,un simplu mulțumesc"

  5. Odată ce mi-ai intrat în suflet, greu mai ieși

  Am preferat să te încui aici

  Și cu toate defectele, să te-ngrijesc

  Și n-am să te las, până n-ai să te vindeci

  6. Razele splendorii tale mă învăluie

  Aducându-mi căldură în inimă

  Mă pierd prin vise, prin câmpuri înverzite

  Ținând de mână, floarea mea, curată ca o lacrimă

  7. Aripi, în preajma ta simt că-mi cresc, și-o iau la zbor

  Alergând spre zilele în care

  Vom dăruii unul altuia, bucăți din noi

  Făgăduindu-ne prin Cununie, o eternă iubire

  8. N-am nevoie, îți spun, de ochii tăi căprui

  Nici de chipul cel frumos, că-s trecătoare

  Ci de tine, în întreaga ta ființă

  Trup și suflet, acum, aici și-n viața viitoare 

  9. Am doar un singur gând ce mă chinuiește

  Oare tu ești cea pe care mi-o doream

  Sau să-ncep deja, să caut pe-o altă ea?

  Am încercat în fiecare clipă, dar n-o găseam

  10. Măcar zâmbesc acum, n-am făcut-o de mult

  Simt că, prin toate stările iarăși voi trecea

  De la frig la cald, de la senin la ploios

  Căci tu ești primăvara mea

Atunci când te simți complet pierdut

Și ți-e greu printre oameni să trăiești,

Amintește-ți că există o cale

Și anume să ierți.

Căci, de vrei să iubești mult,

Pentru toți trebuie să te jertfești,

Să renunți la orgoliile tale

Și să înveți să ierți.

Căci și tu, la rândul tău, ai greșit,

Poate aruncând cuvinte aiurea

Sau lovind cu fapte care dor...

„Iartă-mă", cel mai frumos cuvânt

Ce-ți aduce al Raiului pace,

Fiind scara care duce la cer,

Unde-ți vei găsi cunună.

Căci și Hristos, fiind pe pământ,

Când Crucea în spate își duce,

Cu ochi în lacrimi, se roagă sincer:

„Iartă-le a lor vină,

Părinte, căci nu știu ce fac acum."

Deci, de vrei să fii fiul lui Dumnezeu,

Mergi și fă la fel cu semenul tău.

Iertarea e calea cea strâmtă,

În care te faci asemeni lui Hristos,

Luând asupra Sa pedeapsa pe care

A dus-o pentru toți.

Și din coasta Sa, de noi frântă,

Sângele Său cel sfânt și l-a vărsat jos,

Lăsându-și Trupul ca și mâncare,

Ne-a înviat din morți.

Și de atunci, la orice Liturghie,

Auzi: „Acesta este Sângele Meu,

Ce pentru mulți se varsă

Spre iertare de păcate."

  1. Încă mă gândesc la tine

  Nu mi te pot scoate din cap, deloc

  Aș plânge, dar nu are cine

  Să-mi coase inima la loc

  2. Te visez și-acum, mereu,

  Chipul tău mă arde-n noapte,

  Îți caut umbra printre stele

  Și te strig în gând departe.

  3. Mie dor, în ochii tăi să mă mai pierd

  Și mâna-ți caldă s-o mai simt, aș vrea

  Dar lacrimile ce-mi curg pe obraj, mă ard

  Când știu, că-i vina mea

  4. Poți să mă vezi nebun, naiv

  Nu-mi pasă

  Căci din toate poveștile citite

  Tu ai fost cea mai frumoasă 

Bunicul era tot ce aveam mai drag

Era ca un far în întunericul vieții mele

Călăuzindu-mă prin orice furtună

În brațele lui mă simțeam ferit de rele

Și acum mi-amintesc chipul de altădată 

Și vocea-i trenurândă, aducându-mi liniștea

Era singurul meu refugiu

Când valul greutăților, mă lovea

Era ca aerul de primăvară

În prezența lui simțeam cum inima îmi înflorește

Acum doar focul dorului mă arde

Căci bunicul mă veghează, de acolo de unde este

Și nădejdea-mi este numai sus la Dumnezeu 

Să-i dăruiască veșnică odihnă

Să-i răsplătească dragostea ce ne-a dăruit

Însutit și înmiit

În serile liniștite, cu cer senin și lună plină,

Ești ca o stea, strălucitoare, drăguță și divină.

Cu ochii largi spre lună, vărs puhoaie în rime,

Deși ești aproape, nu ești lângă mine.

Adorm când luna pică, răpusă de oboseală,

Soarele se ridică să-ți lumineze iar,

Chipul tău cel blând, pielea catifelată

Oh, mi-ai rămas în gând, cea mai frumoasă fată.

Când te privesc, văd colorate flori,

Ești tot ce mi-am dorit vreodată.

Când îmi vorbești, mă trec fiori

Tu ești, drăguța mea, mult visată.

Când luna, ușor, apune, iar soarele răsare

Și-ți văd chipul sublim, dis-de-dimineață,

Zâmbetul din nou pe față-mi reapare:

Tu nu ești doar drăguță, tu ești o dulceață!

Îmi ești lumină-n noapte, pe cerul meu imens,

Steaua ce nu piere, în lumea mea de vise.

În fiecare gând și-n fiecare vers,

Ești… întregul meu univers.

📅 21-03-2024

La ceas de noapte,

Când somnul mi-e mai profund,

Când pleoapele îmi sunt grele,

Apari în al meu vis fredonând.

Cu ai tăi ochi căprui,

Îmi faci din vis,paradis,

Mă ridici la ceruri

Și o faci dinadins.

Te învârti în jurul meu

Eu încep să tresar,

Mă amețești mereu,

Cu parfumul tău bizar.

Pas cu pas,

Piruetă cu piruetă;

Ne scufundăm în dans,

Nu ne mai uităm la ceas.

Uităm de toți și toate,

Mă atingi domol,

Lăsăm problemele în spate;

Un vis,din care n-aș vrea să mă mai scol.

    Am să-mi las trupul să ardă,
    Reflex auriu, adâncind izvoarele de toamnă, 
    Pe rugul iubirii - singurul rug,
    Când soarele-apune zdrenţuit de amurg.
    
    Sărută-mi ochii,  focul mă cuprinde, 
    Sărută-mi buzele, gândul se stinge:
    Mă doare arsura trupului tău,
    Mă doare adâncul adâncului tău.
    
    Topeşte-mă-n forme şi toarnă-mă-n lut; 
    Adânceşte-mă-n gânduri, prefă-mă-n sărut. 
    Dar lasă-mi iubirea, rugul arzând 
    Şi şoaptele tale prefăcute-n cuvânt.

Cind noi ne-am despartit pentru ultima data,

Era a suta zecea si ULTIMA - asta precis.

Undeva, pe Arbat, in noaptea intunecata

Un felinar de tristele s-a stins.

Ne-am parasit unul pe altul fara-ndoire,

Teatral trintind usa, fara a privi inapoi,

Tot la fel cum cindva ne-am jurat din iubire,

Sa-ntilnim batrinetea in doi.

Tot la fel cum cindva ne trezeam dimineata

Impreuna, iubindu-ne cu-adevarat,

Dar apoi fericire-a fost acoperita de ceata

Si noi doi in razboi am intrat. 

Si vreodata de vei vedea trist, in noapte

Un felinar ce-nceteaza sa bata pe strada, in gara,

Sa stii, ca noi doi undeva iarasi, poate

Ne despartim pentru ultima oara.

În Seulul plin de ploi tăcute,

Ea fuge iar prin nopți pierdute,

El, rece, blând, cu ochi de gheață,

Ascunde dorul ce-l învață.

Pe banca unde flori de cireș

Cad ca promisiuni ce nu mai eș,

O mână tremură în vânt,

Un „te iubesc” nerostit crunt.

O moștenire, o rană veche,

Un tată crud, o mamă stearpă,

Destine scrise cu sânge fin

Pe filele unui scenariu chin.

El pleacă, ea plânge, trenul nu stă,

Dar undeva, dragostea dă.

După zece ani, un ceas se oprește –

În inimă, totul renaște.

Un OST pe fundal suspină,

Priviri ce spun mai mult ca o vină,

Un ultim episod, un ultim sărut –

Și tot ce a fost devine început.

    Chiar dacă florile mor, 
    spinii nu triumfă întotdeauna...
    Frunzele s-aştern covor de rouă,
    şi apoi, copacii, se nasc în haină nouă... 
    Cerul a plâns cu lacrimi de-ametist, 
    şi s-a întâlnit cu marea, curăţit...
    Doar eu sfârşit de dorul dragei mele,
    mă voi retrage-n prag de asfinţit,
    Să mor sub cerul plin de stele,
    şi să mă nasc la nesfârşit.