Author Dinu Nistor

Eu nu renunț la tine!

Tu ești acel ceva nemuritor..

Cum să renunți la nemurire,

Cum să omori un inocent amor?!

Eu nu renunț la mine..

Căci m-am topit demult în ființa ta,

Eu mă iubesc mai mult acum pe mine

Tu fiind aici ,acum în inima-mi ce-ți aparține!

Eu nu renunț la noi!

Căci nu suntem o complicată amăgire,

Noi suntem tot ce-i scris despre iubire,

Eu nu renunț, tu nu renunți,

Noi suntem dragostea,

Iar dragostea ne are pe-amândoi!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Daca am sa mor, sa nu plangeti dupa mine

Ci sa va bucurati ca a fost un inger in aceasta lume. 

Sa nu imi aduceti flori pe mormânt

Ci sa imi asezati fiecare cate-un bun gând 

Să nu mă acoperiți cu țărână

Ci cu zambete sa ma îngropați. 

Atunci cand capacul peste mine se asează, 

 Iar eu am sa dispar din a voastra privire, sa nu aud nicio gură, doar aplaudați 

De pomană pentru mine, numai ganduri bune sa dați 

Căci după beneficii, toți suntem ahtiați 

Sa nu tânguiți dupa mine ca am murit

Ce sa va bucurati ca aceasta viața eu am invins

Pe crucea mea sa nu scrie ca nu mă veți uita niciodată, 

Ci povestea lupți mele in aceasta lume sa o sculptați

Sa scrie frumos povestea mea amăruie pe o lespede frumoasă, 

Iar de v-am gresit, greseala mea sa mi-o iertați 

Asa am sa am parte de o odihna plăcută 

Iar viermele neadormit, var fi impacat

Caci n-am trait degeaba, m-am sacrificat

Pentru fiecare dintre voi am luat parte la luptă

Seara tristă fără tine 

Dorul în piept îmi vine

Inima te vrea mai tare

Dar dragostea ta dispare

Câte zile sunt în an

Câte ore sunt pe plan

Inima îmi spune du-te 

Vocea ta o aude

Și ușa e deschisă 

Urechile auzise

Vocea ta ce-a caldă

Ce înima îmi arde 

Un ritm îl aud în spate

Ca nopțile de vară caldă 

Când stăteam și ne uităm la lună 

Până pe iarbă apărea brumă

Te țineam în brațe strâns 

Dar în suflet aveam un plâns 

Știam că nu va fi mereu așa 

Că vei pleca și mă vei lăsa 

Și chiar la început de iarnă

Mi-ai spus că pleci odată 

Și așteptam să vii înapoi 

Dar răspunsul îl știam amândoi 

Ai ales să pleci de tot

Mai lăsat într-un potop

Inima te voia mai tare

Și striga fără suflare

Te chema , te voia

Alinarea o dorea

A trecut anul împrejur 

Dar nu mai vii, și jur

Jur că te voi iubi mereu

Chiar de îmi va fi greu

Să te văd cu altul acum

Și zic să no mai spun

Dar totuși nu mai pot

Te vreau mult înapoi 

Ai fost totul , liniștea 

Sufletul și viața mea

Am scris poezii despre tine

Că gândul la tine îmi vine

Sute de scrisori am scris

Și ți le trimit în vis

Lumea unde suntem noi

Împreună amândoi 

În brațe la mine stai

Te iubesc și tu știai...

Spune-mi vântule tu spune

Daca-i întâlnit în calea ta,

O ființă dragă mie

Ce mi-a furat inima?

Cum, nu știi tu cum arată?

Când suflai în părul ei,

La-ntâlnirea cea visată

Și plimbarea pe sub tei!

Nu pot crede c-ai uitat-o

Și să nu-ți aduci aminte,

De-ale noastre sărutări

Și iubita mea cuminte!

Oare nu pot să-ți mai cer

Să te vânturi c-altădată,

Să te duci și să te-ntorci

Pe o pală cu-a mea fată?

Văd că-ncepi să fii domol

Cànd îți cer să fugi mai tare,

Nu-mi mai ești de ajutor

Pentru mine n-ai valoare.

Nu te mai aud măi vântule

Sau n-ai fost deloc pe-aici,

Și-am vorbit în vânt cu mine

Dute vânt, n-ai ce să-mi zici.

A existat candva un Midas
acest Midas avea un compas
indreptat spre dorinta inimii si revolta ratiunii
nu-i putea da glas decat pasiunii
in drumul aratat fiind indreptat
el a tot cautat si s a lupat
sa gaseasca comoara de aur lipsita
din pacate a gasit-o.
Si din neatentie a pipait-o.
diamantul ascutit intr o secunda s a prefacut in aur imputit
regele a incercat sa i vorbeasca carbonului
dar el nu-l auzea.
-iesi afara carbon bland
-lasa ma sa ti vad lumina
-nu te teme de rugina, nu esti fier, si nici otel, indreapta ti aripile spre cer
si chiar daca il auzea, nu - intelegea.
placajul de aur transforma graiul in galagie
-vreau sa te folosesc la inelul reginei mele
-sa i fac cadou chiar sufletul tau
nu cunoase limba elementelor, gandul lui ii spune ca
mai bine il lasa asa, in universul solidelor
Midas pleaca acasa, ganditor si intristat
ca de comoara a fost inselat
a crezut ca gaseste antidotul, elixirul
tot ce a gasit a fost amarul unei sperante pierdute
se mai uita o data in spate, si ce vede?
stralucind smaraldul verde
ca un caine el se-n toarce
alearga, gafaie, se-ntrece cu el insusi
sa ajunga primul la comoara din pestera pustie
se impiedica si cade drept pe ea. Ca un fulger ea isi schimba pielea. Interiorul e izolat, Iar pleaca disperat
Asta a fost acum doua sute de ani, acum inca poate fi vazut ascultand crapaturile lingoului, asteptand iesirea noului.. dar tot carbon este, si tot inchis este...

Un tîrg de suflete făcum
și te cătam pe tine;
Mi-ar fi plăcut să vii acum,
dar vin-o măcar mâne....
În jur sunt ochi, de tot străini
ce îmi absorb privirea,
dar lacomi par și prea păgâni
să-mi merite iubirea.
Si numai tu cu ochi de stea
n-apari în a mea cale,
să stingi cu limpezimea ta
durerea mea cea mare.
Eu pentru tine-am născocit,
bucată cu bucată,
din viața care am trăit
să te mai văd odată.
Si dacă târgu -o să-mi opresc
de-o umbră a plăcerii,
eu n-o să pot ca să trăiesc
și să te dau uitarii...