La marginea iadului.
Ce rost mai au cuvintele rostite
Dacă de urechile ei nu sunt auzite,
De ce să te pierzi în vise interzise
Dacă obiectivele-ți rămân neatinse?
Am renunțat de mult să mai caut fericire,
Iubirea-mi este un blestem de nemurire
N-am cum să-l rup, nu mă pot ascunde,
Sentimentele curate nu pot fi corupte.
Aș putea să mă mint, dar de ce s-o fac
De ce să irosesc cuvinte când pot să tac,
De ce să-mi pese atât de mult de toate
Nu rămâne nimic lângă mine după moarte.
Îm minte am doar haos, nu-nțeleg nimic,
Nimic nu se legă, îmi vine mereu să strig,
Să strig de durere într-o profundă tăcere
Să m-audă doar îngeri cu aripi negre.
La marginea iadului am să scriu o pezie
Toate gândurile am să le las pe-o hârtie.
Iubirea ce ți-o port o să-mi fie cerneală
Scriu o eternitate să rămân cu mintea goală.
Category: Diverse poems
All author's poems: Djl6m6dnn1r
Date of posting: 1 июня 2024
Added in favorites: 4
Views: 1103
Poems in the same category
Gânduri nespuse
Poverile grele ce îmi apasă sufletul
Se pare că încep să își spună cuvântul.
Am ajuns să fiu doar o umbră
Ce umblă prin lume ca o stafie sumbră.
Însă tot ce e rău va trece
Chiar dacă asta înseamnă să am un suflet rece.
Dezamăgirile te fac mai tare, mai puternic
Iar tot ce trebuie să fac e să ies din întuneric.
Nu m-am lăsat doborâtă de absolut nimic
Deși timpul era cel mai aprig inamic.
Am plâns, am suferit, am îndurat
Dar de acum toate astea s-au terminat.
Singura soluție care îmi rămâne este speranța
Singura cale de scăpare de care mă pot agăța.
Speranța că totul va fi mai bine
Și orice e rău va trece de la sine.
Labirint
Dorești să deții cele mai noi aplicații,
Nu chiar noi, cu unele variații.
Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,
Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.
Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,
Dacă nu alegi, culegi,
Așa că te așezi la coada rândului nouă
Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,
Nimeni nu mai înaintează,
Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,
La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște
Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,
La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,
A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,
La ghișeul unu
S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,
La nouă nu mai termină de vorbit la telefon
Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,
La șapte
Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,
La opt
S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.
Nici nu mai știi de ce ai intrat,
Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,
Vrea să știe cum te poate ajuta
Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,
Propune să instalăm aplicația George,
Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,
Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia
Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.
(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)
La Pol...
Plămânii scuipă întruna promoroacă,
Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,
Mi-e noaptea și mai lungă parcă,
De când în ochii tăi, înzăpezit apar.
Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,
Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,
Trec urși polari puțini la număr,
Și văd zăpada cum în urma lor albește.
Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,
Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,
Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,
Cu labele întoarse sub formă de căuș.
La Pol spun vorbe reci pământului turtit,
Și pescuiesc la copcă citate despre viață,
Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,
Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
New age
Am deformat trăirile umane,
Iar corpul l-am măcelărit,
Am şters acele muzici diafane,
Şi apoi cu zgomot le-am înlocuit.
E secetă de graţie în trup,
Suntem treptat robotizaţi,
Mişcări de Alzheimer ne erup,
Atunci când suntem concentraţi.
Nu ştim să mai zâmbim frumos,
Un rânjet e la fiecare glumă,
Şi după-un hohot furtunos,
Ne apare-n colţul gurii spumă.
Haotic ochii-n cap se plimbă,
Imaginea o deformează,
În minte comandat o schimbă,
Şi-n cadre sataniste o filtrează.
Avem acum belciuge-n nas,
Ba chiar în buze, limbă şi urechi,
Precum juncanii de pripas,
Ori ivărele din porţi străvechi.
Avem şi pielea color tatuată,
Din creştet până în călcâie,
De nu mai ştii că e băiat ori fată,
Ori de e om sau e momâie.
Am deformat trăirile umane,
Iar corpul l-am măcelărit,
Comerţ noi facem cu organe,
Şi umblăm cu trupul ciopârţit.
Icoana
O icoană de-i primită,
Viața ta este sfințită.
Ți-a aduce aminte mereu,
Căci ești doar cu Dumnezeu .
De te rogi privind la ea,
Domnul te va ajuta.
Este o minune care,
Ajută la fiecare.
Când icoana lăcrimează,
E semn că ea te veghează.
Maica sfântă e cu noi,
Plânge, știe de nevoi ,..
Ea ne ajută tot mereu,
Se roagă la Dumnezeu.
Tot ce face pentru noi,
E să scăpăm de nevoi.
Gânduri nespuse
Poverile grele ce îmi apasă sufletul
Se pare că încep să își spună cuvântul.
Am ajuns să fiu doar o umbră
Ce umblă prin lume ca o stafie sumbră.
Însă tot ce e rău va trece
Chiar dacă asta înseamnă să am un suflet rece.
Dezamăgirile te fac mai tare, mai puternic
Iar tot ce trebuie să fac e să ies din întuneric.
Nu m-am lăsat doborâtă de absolut nimic
Deși timpul era cel mai aprig inamic.
Am plâns, am suferit, am îndurat
Dar de acum toate astea s-au terminat.
Singura soluție care îmi rămâne este speranța
Singura cale de scăpare de care mă pot agăța.
Speranța că totul va fi mai bine
Și orice e rău va trece de la sine.
Labirint
Dorești să deții cele mai noi aplicații,
Nu chiar noi, cu unele variații.
Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,
Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.
Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,
Dacă nu alegi, culegi,
Așa că te așezi la coada rândului nouă
Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,
Nimeni nu mai înaintează,
Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,
La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște
Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,
La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,
A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,
La ghișeul unu
S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,
La nouă nu mai termină de vorbit la telefon
Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,
La șapte
Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,
La opt
S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.
Nici nu mai știi de ce ai intrat,
Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,
Vrea să știe cum te poate ajuta
Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,
Propune să instalăm aplicația George,
Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,
Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia
Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.
(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)
La Pol...
Plămânii scuipă întruna promoroacă,
Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,
Mi-e noaptea și mai lungă parcă,
De când în ochii tăi, înzăpezit apar.
Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,
Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,
Trec urși polari puțini la număr,
Și văd zăpada cum în urma lor albește.
Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,
Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,
Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,
Cu labele întoarse sub formă de căuș.
La Pol spun vorbe reci pământului turtit,
Și pescuiesc la copcă citate despre viață,
Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,
Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
New age
Am deformat trăirile umane,
Iar corpul l-am măcelărit,
Am şters acele muzici diafane,
Şi apoi cu zgomot le-am înlocuit.
E secetă de graţie în trup,
Suntem treptat robotizaţi,
Mişcări de Alzheimer ne erup,
Atunci când suntem concentraţi.
Nu ştim să mai zâmbim frumos,
Un rânjet e la fiecare glumă,
Şi după-un hohot furtunos,
Ne apare-n colţul gurii spumă.
Haotic ochii-n cap se plimbă,
Imaginea o deformează,
În minte comandat o schimbă,
Şi-n cadre sataniste o filtrează.
Avem acum belciuge-n nas,
Ba chiar în buze, limbă şi urechi,
Precum juncanii de pripas,
Ori ivărele din porţi străvechi.
Avem şi pielea color tatuată,
Din creştet până în călcâie,
De nu mai ştii că e băiat ori fată,
Ori de e om sau e momâie.
Am deformat trăirile umane,
Iar corpul l-am măcelărit,
Comerţ noi facem cu organe,
Şi umblăm cu trupul ciopârţit.
Icoana
O icoană de-i primită,
Viața ta este sfințită.
Ți-a aduce aminte mereu,
Căci ești doar cu Dumnezeu .
De te rogi privind la ea,
Domnul te va ajuta.
Este o minune care,
Ajută la fiecare.
Când icoana lăcrimează,
E semn că ea te veghează.
Maica sfântă e cu noi,
Plânge, știe de nevoi ,..
Ea ne ajută tot mereu,
Se roagă la Dumnezeu.
Tot ce face pentru noi,
E să scăpăm de nevoi.
Other poems by the author
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Să mor de dorul tău...
Prezentul mi-e trecut,
Nu mă pot gândi la viitor,
Stau și ascult un cântec mut,
Stau și aștept să mor....
Am să mor de dorul ce ți-l port
Asta-mi este ultima dorință,
Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort
Ce-a trecut de mult în neființă....
Am să mor de dragul tău,
Am să mor singur în tăcere,
Nu mai pot să fiu al tău,
Sunt sătul de această durere....
Prefer o eternitate-n iad
Decât o viață fără tine,
Poate dacă-n flăcări o să ard
Îmi voi lua gândul de la tine.....
Înghețat.
Trec anotimpuri
Dar durerea tot nu trece,
Îmbibat cu ale iubiri reziduri
Sufletul e precum iarna de rece,
A înghețat iubirea,
O conservă-n timp,
Și-a înghețat privirea,
În al său ultim anotimp
Și-a înghețat sufletul,
Așteaptă ca tu să-l dezgheți,
Îți va căuta zâmbetul,
Și-n următoarele vieți.......
Întrebări pentru inimă
Inimă... te rog nu lăsa iubirea să te distrugă
De ce trebuie să fi tu bună într-o lume atât de crudă?
De ce îți pasă ție de cea ce la nimeni nu îi pasă?
De ce când rămâi fără iubire parcă rămâi și fără viață?
De ce îți place atât de mult să te îndrăgostești
Când ști că niciodată nu primești cea ce-ți dorești....
De ce încă continuui să speri că totul va fi bine
Când ști că nimanui nu-i pasă de tine....
Renunț
Uite-mă din nou aici golind pahar după pahar
De la atâta dezamăgire am rămas cu gust amar
În iubire toate încercările mele au fost în zadar.
De ceva vreme am în cap un singur gând murdar
Să renunț la toate și din lumea asta să dispar
Fără ea și cel mai frumos vis este un coșmar.
Ce rost mai are să tot încerc la nesfârșit?
Dacă de ea niciodată n-am să mai fiu iubit
Ce sens are să aștept dacă nu fac nimic
O iubesc, nu vreau să-i fiu doar un amic
Dacă nu pot să fiu cu ea mai bine renunț
În fața justiției supreme mă autodenunț
Merit să sufăr pentru tot răul ce i l-am făcut
Zâmbet blestemat.
Nu știu să trăiesc,
Conjug trăind verbul a distruge,
Nu știu să iubesc,
Când eu zâmbesc, un înger plânge.......
Am un zâmbet blestemat,
Parcă de Picasso pictat,
Îl folosesc când sunt dezarmat,
Să nu știe nimeni că-s debusolat.......
Pacea din gând,
E spulberată de un sentiment,
Se distruge un suflet blând,
Pentru o iubire de moment......
Fericirea ce părea permanentă,
Se spulberă într-o clipă,
Femeia ce tu o vezi perfectă,
Lângă tine nu poate fi fericită....
Sar de la persoana întâi,
La persoana a treia,
Dar rămân la dragostea dintâi,
Nu-mi înșel femeia.......
Zâmbesc când vorbesc cu tine,
Zâmbesc și atunci când mi-e dor,
Am zâmbit și când a fost el lângă tine,
Dar pe interior simțeam că mor......
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Să mor de dorul tău...
Prezentul mi-e trecut,
Nu mă pot gândi la viitor,
Stau și ascult un cântec mut,
Stau și aștept să mor....
Am să mor de dorul ce ți-l port
Asta-mi este ultima dorință,
Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort
Ce-a trecut de mult în neființă....
Am să mor de dragul tău,
Am să mor singur în tăcere,
Nu mai pot să fiu al tău,
Sunt sătul de această durere....
Prefer o eternitate-n iad
Decât o viață fără tine,
Poate dacă-n flăcări o să ard
Îmi voi lua gândul de la tine.....
Înghețat.
Trec anotimpuri
Dar durerea tot nu trece,
Îmbibat cu ale iubiri reziduri
Sufletul e precum iarna de rece,
A înghețat iubirea,
O conservă-n timp,
Și-a înghețat privirea,
În al său ultim anotimp
Și-a înghețat sufletul,
Așteaptă ca tu să-l dezgheți,
Îți va căuta zâmbetul,
Și-n următoarele vieți.......
Întrebări pentru inimă
Inimă... te rog nu lăsa iubirea să te distrugă
De ce trebuie să fi tu bună într-o lume atât de crudă?
De ce îți pasă ție de cea ce la nimeni nu îi pasă?
De ce când rămâi fără iubire parcă rămâi și fără viață?
De ce îți place atât de mult să te îndrăgostești
Când ști că niciodată nu primești cea ce-ți dorești....
De ce încă continuui să speri că totul va fi bine
Când ști că nimanui nu-i pasă de tine....
Renunț
Uite-mă din nou aici golind pahar după pahar
De la atâta dezamăgire am rămas cu gust amar
În iubire toate încercările mele au fost în zadar.
De ceva vreme am în cap un singur gând murdar
Să renunț la toate și din lumea asta să dispar
Fără ea și cel mai frumos vis este un coșmar.
Ce rost mai are să tot încerc la nesfârșit?
Dacă de ea niciodată n-am să mai fiu iubit
Ce sens are să aștept dacă nu fac nimic
O iubesc, nu vreau să-i fiu doar un amic
Dacă nu pot să fiu cu ea mai bine renunț
În fața justiției supreme mă autodenunț
Merit să sufăr pentru tot răul ce i l-am făcut
Zâmbet blestemat.
Nu știu să trăiesc,
Conjug trăind verbul a distruge,
Nu știu să iubesc,
Când eu zâmbesc, un înger plânge.......
Am un zâmbet blestemat,
Parcă de Picasso pictat,
Îl folosesc când sunt dezarmat,
Să nu știe nimeni că-s debusolat.......
Pacea din gând,
E spulberată de un sentiment,
Se distruge un suflet blând,
Pentru o iubire de moment......
Fericirea ce părea permanentă,
Se spulberă într-o clipă,
Femeia ce tu o vezi perfectă,
Lângă tine nu poate fi fericită....
Sar de la persoana întâi,
La persoana a treia,
Dar rămân la dragostea dintâi,
Nu-mi înșel femeia.......
Zâmbesc când vorbesc cu tine,
Zâmbesc și atunci când mi-e dor,
Am zâmbit și când a fost el lângă tine,
Dar pe interior simțeam că mor......