Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
