Author Andrei Lehanceanu

Irigaţi Sahara sufletului meu,

Plantaţi copaci şi daţi speranţă,

Umbrit voi încerca mereu,

S-aspir din nou la viaţă,

Dar irigaţi Sahara sufletului meu.

Precum copiii faceţi castele,

Din acest blestemat nisip,

Închideţi-mă în turnurile cele,

În care speranţele se înfirip,

Dar faceţi castele …

 Irigaţi Sahara sufletului meu,

 Râuri să fie fericiri şi iubire,

Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,

Iar pentru mine doar amăgire,

Irigaţi Sahara sufletului meu.

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,

Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,

S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,

Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.

E amintirea lira dând cu spor

Poveștile de drag ori avuție

Ce ne urmează-n clipele de dor,

Purtate-n feșele de nostalgie,

C-un aer curios în sine stând,

De o ciudată, mare prospețime,

Precum un veșnic nor al unui gând

Nerisipit de-a vântului asprime.

Și nimbu-i peste capete de neam

Se tot coboară — anii cad în șiruri,

De cronicari pe file puși: le-aveam

Liant al secole-n balsam de miruri.

Iar negre poartă limbile de ceas

O evidență-a timpului distras…

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!

Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,


Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!

Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.

Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.

Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.

Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.

Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.

Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.

Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.

Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.

Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.

Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.

Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.

Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.

Am fost plecat o lungă vreme,

De lângă ea, pribeag prin lume,

Crezând c-așa-mi va fi mai bine,

Să evadez, să mă-nțeleg pe mine

Nu știu motivul cel adevărat,

Nici c-am alunecat în vreun păcat,

Tot ce-am simțit în doi am spus,

Și martor ne este Cel de Sus

Eram tot timpul, doar împreună,

Și pasul îl făceam ținuți de mână,

Privirea o aveam mereu senină,

De unde radia, o rază de lumină

Poate că viața a devenit rutină,

Iar dragostea tot mai puțină,

Iubirea noastră și-a luat zborul,

Și dusa-fost de vânt ca norul

Un timp am stat printre străini,

Prietenii adevărați fiind puțini,

Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,

Și la o dragoste cum am visat

.............................

Când singurătatea a devenit povară,

N-am rezistat și m-am întors în țară,

Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,

Convins că doar aici îmi este fericirea

Am căutat-o mult pe-a mea iubită,

Și spun că sa lăsat cu greu găsită,

Am discutat de-a noastră despărțire,

Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire

Să stau departe n-am rezistat,

Și-am înțeles că sunt iertat,

Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,

C-a suferit când a fost părăsită

......................................

Ușor în timp rana s-a vindecat,

Și m-am trezit bărbatul însurat,

Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,

Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!