White waves

Timber swan of the lake, fragile dreams u used to carry,
In the azure river, you let the water be your foundry,
And as the sky promises, grey memories only wishes,
But wings like roots, might fly your wings ashes.

The sun old trickster, holder of the molten aspirations,
Would fool you, and watch for your every actions,
Blazing your vision, asking for your majestic flight,
Won't wait to burn you, for it's sadistic delight.

So you fly, the mirror waters guide your way.
Old sleeping god, whispers melancholic astray,
You're only left with past sad memories, grey,
As the higher you rise, ash you being to convey.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Veșnică blajină tăcere,
O neașteptată răpire, al tău glas, inima-mi cere,
Coloană de marmură străbate rapid ca un ecou,
Ecoul falnic muzei pătrunzător sufletului nou.
Adâncită în altă coloană, vocea ta dulce cadou.

Tremurând de emoție, cu povești trăite întâmplări,
Alt pas, o revoluție, învăluit în misterioși fiori.

Dar captivat de glas, n-am putut a ți-le privii.
Unice formațiuni de literele, gradină de cuvinte vii
Legate întâmplării neplăcute, șirag vechi de perle,
Caldă a ta voce, simțită serenadă ale cerului stele,
Etern dispărut, furat de coloane, pierdut printre ele.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Peste liniștitele câmpii,
Iar cât n-aș da pentru a auzi
Savoarea cuvintelor tăcute
Izvor de fapte prin ochii trecute
Cum a ta subtilă gingășie
Și ca o floare, frumoasă tapițerie
Ierni întregi aș admira
Magnolia rece, dulce înfășura
Atat suflet cât și trup
Tot aș da dar să nu te rup.

Cum ai putea să vi cu mine?
Umilă floare, oferiți-ai liniștite caline

De vi de tot, în palme te-aș ține
Rostesc cu drag, frumos bujor,
Ar fi perfect și fără dor
Gust color, dulce acrișor.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

În murmurul nopții reci, în îmbrățișarea foilor calde,
În adâncuri izbucnește, în rânduri de perdele sofisticate,
Un zâmbet dulce luna îmbujorează, și stelele invidioase îndată,
Dar nocturn discret ce-mi ia respirația toată
Astrul zilei, nevinovat asupritor, mă distrage și îmi face dor
De a simți în prezența-i blândă, realitatea ce în inimă-mi dator.
Dar al ei zâmbet divin îmi amintesc
Cum o altă poveste a nopții nu mai doresc.
O rază de lumină aș voii
Să se răsfrângă în surâs, sub tandrețea săgeților aurii.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Like ink on paper
Old and new memories answer
Vague thoughts into wishes
Each puddle, a story flashes

Yet, in ink I wrote
Our ambience simply on a note
Uncut emotions on a pen
Use of your beauty, sweet awaken

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

The sentences I've told weren't lies.
That you describe every letter in perfect.
Thy love I could hold for ages.
How much your words could attract...

If you only knew...
How much a broken heart can love.
From my eyes, my overview.
For my dizzy soul to involve..

"Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Să fii un abur printre stele,

Să simți răceala lor divină,

Să simți eternul printre gene,

Doar să exiști, nu și să fii.

Spune-mi, ai dori să știi? 

 Să ști Ce ascunde universul,

Să-i afli talcul lui profund,

Să-i știi și tainele amare

Și bucurii, și câte sunt...

Să poți privi dincol' de tine,

Să ștergi cerneala de pe ochi

Și gheața care-ți crește- n suflet,

Fără să te întrebi: „Eu pot?”

Să-ți lași în urma rădăcina,

Să te desprinzi cu frunzele,

Să zbori mai repede ca vântul,

Măcar o zi… măcar cu gândul,

Să simți că părăsești pământul…

Aștept venirea, dar nu simt dor,
o floare în piept, dar fără ardoare.
Mireasa, o umbră în ochii mei,
mă îndrept spre ea, dar inima-i departe. 

Mă pierd în gânduri ce nu mai au rost,
o viață ce-mi cere, dar nu-mi aduce,
iar eu rămân cu promisiuni vechi,
într-o lume în care nimic nu se mai schimbă.

Armonia dispare, ca un acord pierdut,
lăutarii tăcuți nu mai cântă, nu mai știu,
totul e scris, totul e pierdut,
în ochii tăi văd doar întunericul care crește.

Dar nu, viață, nu te-nfrunta,
căci vraja nu va cuceri niciodată ziua mea.
Și totuși, în tăcere, vom învăța,
ce alții încă nu au înțeles.

Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.

Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.

Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.

Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.

Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.

Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.

Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,

Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.

Drumețule din calea vieții

Ce porți pelerina bătrâneții,

Și pe umeri multe primăveri,

Să nu gândești că sunt poveri.

Semnele destinului cel hărăzit

Pe drumul ce-ai fost călăuzit,

Îți va aduce un dulce strop auriu

Și seri tandre cu parfum purpuriu.

Speranța în toți anii care vor veni

Sufletește-n bucurie ți s-ar cuveni.

Iară gândul sincer cu drag împletit

În buchet de cuvinte este adăpostit.

Plăcutul sentiment ce nutrești

Când pe cerul vieții privești,

Accepți mișcarea mirifică a norilor

Și trecerea uluitoare a anilor.

Mândria este pretutindeni,

O lume plină de ignoranți;

Se cred și cei mai cetățeni,

Si primii vin ca aspiranți.

Mândria înghite suflete întregi,

Le macină, le-aruncă-n societate;

Mai toți se simt, se cred mari regi,

Sub false-idei numite democrate.

Mulți nu înțeleg că însăși România,

E încă sub jugul fenomenului Pitești;

Că răul si-a schimbat mânia,

L-a transformat în depravări prietenești.

Mândria-i, păcatul suprem,

Primordial, luciferic sub pământ;

O Doamne, iartă-mi România,

Al vieții nost-prim legământ. 

Pe firul nopții târzii, fără ecou,

Se leagănă gândul, goală-i coroana,

Viața, un cimitir de vise, mereu,

Cu pași de ceară printr-o zonă străbună.

Fiecare clipă mușcă din timpul meu,

Ca un șarpe ce mestecă soarele muribund,

Iar râsul lumii e doar un ecou mereu,

Într-un vânt care nu ține nimic sub tund.

Caut în pietre, în ape, în frunze căzute,

Un sens ce se ascunde, obraznic și ascuns,

Dar umbrele-mi răspund cu glasuri mute,

Și-mi lasă sufletul în gol, nesfârșit și dens.

Poate că viața e doar o poezie mută,

Scrisă cu sânge pe marginile de speranță

Și noi fantome care se caută în luptă,

Între durere, râs și tăcerea de față.