Noapte bună!/4

aproape de acoperiș,

iasomia

a-ncremenit într-un zâmbet de flori.

tărziu acasă,

despovărați, sorbim

împreună

ceaiul de tei.

flăcări stranii

adâncesc

tainele orizontului;

destine -desfășurate

pe treptele de-ncercări ispititoare,

desfoliază amurgul

în solzi de-ametist

iluzioniștii,

asemenea argonauților,

îmbracă

osemintele aducerilor-aminte

în lână

de aur .

berzele și-au regăsit cu bucurie

vechile cuiburi.

 pe verandă,  calci pe cojoace,

priviți!

sub pălăria  Irinucăi,

s-au pitit

doua șopârle obraznice.

dragostea

răbdătoare plină de bunătate

ajută întărește limpezește

omul

iertând ridicând miluind

milos omniprezent

Dumnezeu 

fiara-și

întinde ghearele-n

structura atomului de carbon.

oamenii

redundanți și inutili

devin

o sursă inepuizabilă de energie

pentru

mașinile A.I.

printre scoici si ambalaje din plastic,

scrisori ale

jocheilor  travestiți

în prinți...

"Să fie vocea 

prieteniilor defuncți 

sau gramofonul?"

Răscolind tainele seducției 

anii- și pierd conturul

în undele valsului..

sfredelind stabilopozii

valurile

se prind de balustrada falezei.

liniște!-

tot strigă pescărușii,

florile de gardenia

cântă!

Crivăţu‘ îşi făcu avânt

într-un cuib de păsări mute

cât să-ncapă în trupul lor

iarna - flutur alb de vânt.

Strânse-n sânul ei de gheaţă

valvârtejuri şi ninsori.

Şi când şade să asculte

triste suflete de flori,

le aşterne pe pământ.

Trece palid soarele,

stelele de ger

îmbracă faţa lui diamantină.

Iată-l înghiţit de cer,

scuturându-şi pletele

într-o pată de lumină.

În răsuflu’ ei deodată

ridică cetate albă:

în risipă să te scuturi

de visarea care scaldă

o fereastră cu gutuie.

Molcomă fantasma şade

ca o pasăre trudită.

Se adună. Apoi suie

turnuri nalte de zăpadă.

Un schelet de pom sclipeşte

în troieni dezordonate,

vântul nu mai hoinăreşte

pe la case îndesate.

Urcă drumul de ninsoare

urători, copii de-o șchioapă,

cu un plug din două fiare,

tras pe uliță de-o iapă.

Un copil numai paiete

ce în șale îi ajung,

larg învârte biciul care

sună într-un tunet lung -

geru-i fuge de la ghete.

Tremură în raza lunii

sălcii de argint cochete.

Mai la margine de sat

unde basmele se spun,

mulţi copii la vatra sobei

timpul pare c-a lăsat.

Au venit de prin cătun

cu trăistuţe la spinare

să le-ndese cu poveşti.

Zmei naivi îşi cântă versul

ca o nobilă întristare.

Două fete ştrengăriţe

împletesc înduioşate

înger palid în cosiţe.

La fereastra cu muşcate,

o măicuţă îndurerată

câteodată lung priveşte

prin zăpezi imaculate,

gânditoare îşi vorbeşte:

« poate-n drumuri se arată,

peste gardu’ acoperit,

fiul drag venind din lume » …

Plânge încet şi chinuit,

îi rosteşte al său nume.

Se mai uită spre icoană,

la Isus văzând într-însul

o lumină cum deşiră

flăcările de aramă;

îşi mai domoleşte plânsul.

Peste satu’ înzăpezit

a rămas un colţ de lună.

Stelele s-au întregit,

vântul scade la jumătate,

de-nnoptare adormit.

A ieşit după furtună

o nălucă la fântână.

Cum în murmur se înclină,

o porni către zăvoi.

Simţitoare şi senină

în răsunet năvăleşte

cu vârtej de vise albe

şi îmbracă perne moi.

În cădere geru’ înşiră

caru’ stelelor în pom.

Rareori, dar o scânteie

vine galeş printre nouri,

furişându-se în somn.

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul - 

ștefan radu mușat

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...

Refren:  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.  

Încerc și încă dau greș... vreau să fii gata,  

Când cu al tău piept în lume tu cobori.  

De-ai ști, draga mea... că ești nestemata mea,  

Tot ce-mi doresc e gardul să-l păstrez.  

Nu vreau să-l dobori, să pleci în alte zări...  

De-ai ști, draga mea...

Refren:  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

Dacă și tu ai ceda... să nu-ți mai critici inima,  

Dacă și tu ai înceta... să nu vezi ce eu văd.  

De-ai ști, draga mea, ce mult însemni,  

Ce mult contezi pentru mine – ești aer, apă...  

Ești natura.  

De-ai ști tu, draga mea... că tu ești viața mea.

Refren (x2):  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

Orice ceartă am purta, tu vei fi mândria mea.  

Cât de greu pare a fi, în timp se va risipi.  

De-ai ști, draga mea copilă, cum îmi legeni inima.  

De-ai ști, draga mea, ești parte din carnea mea.

Refren final:  

De-ai ști, draga mea... doar dacă ai ști...  

Cine și ce ești tu cu adevărat...  

Zilnic duc grija unei noi lupte...  

Uneori câștig, alteori adorm înfrântă.  

De-ai ști... că nu sunt eroul negativ.

Oricât de surprins ai fi de-adulți

Din postura de copil

Niciodată nu tânji, puiuț

Să devii ce poate nu vei vrea să fi 

Poate pare că e bine

Să te uiți de-aici de sus,

să imiți ce ți s-a spus

Rămâi pur, duios şi dulce

Într-o lume de adulți,

Într-o lume de reci umbre

Sunt mulți, atât de mulți acum

Atei, păgâni, ca nişte clovni bizoni 

Doar aparent ei par plăpânzi 

Însă prezentul o confirmă

Sunt toți doar nişte lei leproşi

Dar tu! copil curat ca un izvor de munte

Atât de crud, atât de cald,

atât de iubitor de toate!

Rămâi te rog neînfricat

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

De aş putea să te îngheț

Să te păstrez cât se cuvine

Sperând că va veni o nouă lume

După sfârşitul celei vechi

Să pot să te dezgheț copile

Ca tu să fii ce astăzi eşti

Şi tot aşa să fii şi mâine

Dar fără ei

atei, păgâni si lei leproşi

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

Marius Ene, UK, 23:30

O rățușca mac mac mac,

Se duse într-o zi pe lac.

O gascuta ga ga ga..

Grăbită și ea venea.

Ajunse ele pe lac.,

Ga ga ga și mac mac mac

Se jucară se jucară...

Până când se înotară.

Fiind noapte nu știau

Pe unde să o mai ia ..

 Mama gasca-ngrijorata

Se duse la rată-ndata..

Rată surioara mea ?

N-ai văzut pe ga ga ga !?

Vai... mă îndreptam spre tine,

Să văd de ce mac, nu vine.

După lungă căutare. ..

Le găsi în lacul mare.

Și porni o ceartă mare..

De atunci copii să știți !

Chiar și voi.sa vă feriți

Pe gasca când o-ntalniti.

Fiind supărată tare

Nu răbda pe nimenea...

Ca să mai stea lângă ea.

Într -o livadă cu pomi în floare Este o prisacă cu albine muncitoare. Care strâng nectar din floare în floare. Apoi zboară la ele acasă, Să facă miere dulce și gustoasă. Pentru mine, pentru tine, Ca să ne simțim mai bine! Pentru aceasta să le mulțumim harnicilor albine, Căci ele fac un lucru mare. Dau viața la tot ce este frumos și gustos sub soare. (Poezie de Vladimir Potlog)