La dentist

E sfârșit de toamnă,

Vine zâna iernii,

Fulgilor exclamă,

Haide pe pământ,

Fulgii sar spre lume,

Aducând mii de trăiri,

Iar în ochii lor,

Se trezesc multe fericiri.

Se lipesc de ferestre,

Chemând copii la joacă,

Dansând, căzând într-un mic vals,

Strigăte de bucurie într-un mic dans.

Iar zâna cu toiagul magic,

Face zăpadă în ogrăzi,

Și aduce gheața pe pământ,

E o priveliște să o vezi...

Autor: Nicoleta Postovan 

în editu

Îmi pare că va ninge-n toamnă,

Că e frig și e vânt mare,

Ploaie , ploaie multă toarnă,

Acuș, acuș de o să ningă .

Mă uit în fereastră și-i mai frig,

Fulgul vrea să vină,

Vreau pe toamnă s-o oblig,

Fulgul parcă dori să spună,

În țară să sosească,

Și pe noi să ne înveselească.

De ce Pasărea poate să zboare?

De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?

De ce profesorii nu mă cred scriitoare?

Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?

De ce creația mea numai are valoare?

Dacă mi-se pare o operă ideală?

De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?

Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?

De ce etapele lumii nu sunt ușoare?

Chiar dacă mi-se pare așa?

De ce orașele nu sunt popoare?

Chiar dacă aș putea spune oricum?

De ce planeta nu-i soare?

Dacă e parcă sunt lucruri la fel?

De cum se mișcă ale mele picioare?

Dacă eu nu le oblig?

De cum pe pământ a apărut câte o floare?

Dacă nu a știut?

De ce apa nu are culoare?

Și de ce nu are răspuns?

De ce bătaia așa de tare doare?

Dacă poți să simți nimic?

Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el 

Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .

Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse: 

De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și  începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.

Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui,  nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:

Să înveți bine la școală ,Vasilică!

E ca o capodoperă,

Intr-o seara eu cu Puc

Caine mic ca și un cuc

Afara ne-am dus vreo oră

Să facem din neaua-ouă!

El cu mine, amandoi

Zău!Doi voinici-

Ca la razboi

Dar întai ne-am luat noi seama

Ca poate m-ar certa si mama

Daca nu port eu fularu'

Primit de la Nea-ștrengaru

Caci e frig si nu e glumă

Zici că-i lapte cald cu spumă

Numai bun pentru voinici.

Afară e alb-sclipici

Nicio urma de arici

Caci ei toti s-au dus in casa

Sa auda de la crăiasă

Cum cu una cum cu doua

Eu cu Puc am făcut ouă

În pădurea liniștită,

Pusa-mi cortul neclintit.

Vine vulpea hămesită

Și-mi fură ce am gătit.

Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"

Suntem înconjuraţi, neîncetat,

De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,

Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".

Copiii, mai cu seamã, ne uimesc

Cum leapãdã cuvântul românesc:

Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",

Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.

N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,

Sã o înveţe puiul, pe gãinã:

Ei ştiu ce este un calculator,

Mai bine decât chiar pãrinţii lor!

Revãd filmul de ieri, la interviu,

Se uitã la ecran, în timp ce scriu!

Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,

Mai ceva decât chiar Napoleon!

A fost o vreme-n casa pãrinteascã,

Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:

Un lucru mic sau mare, de stricam,

Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.

Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã

Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.

Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,

Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.

Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,

Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:

Un telefon, trimis de un amic,

Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.

Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,

Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;

Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:

Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!

Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,

De-i "academician" copilul tãu,

De nu-i în stare-a face o prostie,

De-a avea vise şi copilãrie!

Dacã nu te ocupi de fiecare,

Vor sta, fãrã a cere de mâncare,

Cu nasul toatã ziua-n telefon,

Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.

Ci, vor cãlãtori în alte lumi,

Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;

Însã eşti responsabil, ca pãrinte,

Cã eşti matur şi ai mai multã minte!

Ei ştiu actori sau star-uri muzicale

Şi strigã tare la semifinale;

Dar, de literaturã, n-au habar:

Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.

Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,

Avem mândria noastrã, de români.

Când te pricepi aproape la orice,

Nu ştii nimic de treabã... asta e!

Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,

Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!

Îţi pare bine c-ai atâta spor

Şi ştii engleza... din televizor.

De la zuluşi şi pân-la eschimoşi

De la cei treji, la cei cu ochii roşi,

Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,

Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!

Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!

El vrea sã fie "cool", pe barba sa.

Şi se va strãdui, din rãsputeri,

Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...

Din ţara lui, sã nu ajungã slugã

Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.

Decât stãpân modest, între vecini,

Mai bine slugã mare, la strãini.

Mai bun, decât tocana de legume,

N-am pomenit un alt produs, pe lume,

Nici mai gustos ca pizza culturalã

Înãbuşitã-n a prostiei oalã!

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Die Schmetterlinge

Weiße und rote Schmetterlinge,

Und bunt, schön,

Ich fange sie im Netz,

Wenn meine Mutter mich verlässt.

Ich fange sie im Flug,

Aber ich töte sie nicht;

Aber ich schaue sie an,

Dass sie winzig sind,

Und schön, und ich mag sie,

Aber ich mache sie nicht

Kein Schaden, überhaupt nicht.

Und wenn ich spiele

Bei einigen weiß ich

Schön, ihn zu haben

Und jeder, aus dem Netz,

Ich helfe ihnen

Und fliege

Nach ihrem Willen.

Iepurașul cu blanită

A plecat la grădiniță 

Și a luat in rucsăcel

Cel mai dulce morcovel.

fără motiv,

câteva dalii

au-nflorit în

grădina devastată de-amăreală?

-nu, au spus albinele.

continuă să dăruiești lumii

măcar puțin

din bucuria ta

și vei fi fericit.