Două păpuși

Lună, nu mă-ntrista cu lacrimi amare,

Nu-mi spulbera speranțele-n viață,

Nu-mi alunga cântecul de chemare

Ci păstrează-mi zorii pentru dimineață.

Dăruiește-mi tăcerea unei nopți de mister.

Luminează-mi calea cea lungă și grea,

Invită stelele să transforme timpul auster

Și să nu-mi mai măsoare tulburarea.

În tăcere aud vântul cum bate

Și privesc drumul apei sălbatic,

Și-aud zgomote surde, departe

Create de-ntreg alaiul empatic.

Apleacă asupra-mi palida sclipire

Ca blândă și calmă natura să devină,

Și din contopire, sufletul să mă inspire

Ca noile speranțe în gându-mi să revină.

You glance at a shop window,

In passing, you admire a tree,

And a flower loved by a bee,

Their reflection in the shadow.

Sketching in mind the picture

Under the usual speed of time,

Listening the sound of a chime

Which heralds the desired future.

Let the monotony disappear

And the thoughts not be a strife.

Sunrise in the morning of life

Let the beauty of nature appear.

The joy that years are pearls

Strung in the whirlwind of life

Wishing that the brilliance be rife

In the souls of boys and girls.

Youth is spirit and great heart

Love, courage, desire and hope

Binding them with a living rope

Using all of them in a way smart.

În prima săptămână de toamnă,

Pe cerul însorit păsările anunțau

Data de 5, ca fiind mereu solemnă,

Că prin nașterea unui boboc, ființau.

Astăzi, optsprezece ani au sosit.

Majorat, care pe toți ne-a cuprins,

Multe visuri și vise s-au împlinit

Și de copilărie ele s-au desprins.

Un nou drum se construiește în zare

Dorindu-l neted, trainic și cu succes,

Tot ce întreprinzi să fie cu realizare

Și benefic, pasul spre viitor să fie ales.

În suflet, mereu să păstrezi copilăria.

Pe acest sentiment zidește-ți viitorul,

Cu aptitudine să poți croi dantelăria

Unei vieți din care să se vadă autorul.

Destinul croiește cu stelele de pe cer, mantia strălucitoare a unei vieți și feeria pe care o aduce fiecare noapte cu lună plină.

Viața încearcă să-ți dăruiască căldura Soarelui, rezistența Pământului și veșnicia naturii.

Bătăile inimii reușesc să creeze fericirea vieții într-o deplină sănătate precum și cele mai frumoase clipe trăite.

Visele și visurile să fie așa cum firul ierbii răsare din pământ și crește  verde, așa din sfera vieții să se înmulțească bogăția sufletească și bucuria unei existențe pure și cea specifică a înfăptuirii "lucrurilor mărunte".

Lumina Soarelui aplecată peste ființele pământului, dăruiește un strop auriu din seva tinereții, parfumul purpuriu al așteptării serilor tandre și a bucuriei anilor ce îi așteptăm să înflorească, bogăția tipsiei cerești și apa din cupa de cleștar a vieții în care înmuguresc idealuri, principii, caractere.

Dacă în drumul destinat de soartă, întâlnești neșansa, suferința și amarul, le poți învinge și stinge cu setea de împlinire, fericire și bucuria vieții.

În filozofia rândurilor scrise se întâlnesc idei ce izvoresc din căldura sufletului, sinceritatea gândului și noblețea clipelor pe care le petrecem în viețile noastre și care sunt efemere momente în Univers.

Universul ne-a dăruit fiecăruia câte un buchet încununând sănătate, bucurii, realizări, liniște sufletească, înțelepciune și putere dar    ne-a pus și la încercări pe care le întâlnim permanent.

Așa cum scrisul este sursa vieții de supraviețuire în Univers, așa și gândul către nobile sentimente permite ființei să aspire la momente plăcute, clipe de neuitat și la fericire.

Pana muiată în cerneala Universului să scrie în viață despre veșnicia și strălucirea diamantului, despre parfumul florilor din prispa casei, despre gustul dulce al vinului binecuvântat în ziua Botezului, despre imaginea feerică a poveștilor spuse la gura sobei strămoșești și despre căi minunate ale destinului care să fie urmate cu încredere în sine, iar înțelepciunea să fie mantia pe care să o purtăm mereu. Să pecetluiască măreția și magia vieții iar muzica sufletească să acompanieze armonia dragostei, boboc ce înflorește pentru fiecare și pe care trebuie să o ocrotim și să o păstrăm în tezaurul sufletului.

Sărutul unei palme

Este un gest gingaș,

O mângâiere din basme

Ca un zbor de fluturaș.

O amprentă a suflării

Ce-n inimă sălășluiește,

Ținând ritmul încântării

Ce din gânduri izvorește.

Calm, cald, pur și pudic

Este sentimentul trăirii,

Dând inimii sunetul ritmic

Și-nobilind clipa însuflețirii.

Într-o lume plină de dileme

Oare suntem robii concepțiilor,

Victimele tuturor decepțiilor,

Afișând nepăsători embleme?

Așteptăm cu nerăbdare timpul

Să ne indice drumul de parcurs,

Ca și când viața ni s-a scurs 

Precum din clepsidră nisipul.

Evadăm din răcoarea gândului

În îmbrățișarea caldă a inimii,

Exclamând cuvinte-n acronimii

Și acceptăm ideea fondului.

Ne frământă adânci tradiții

Perpetuu în viața noastră,

Ca cerul de culoare albastră,

Urcând spre culmi în noi condiții.

de după munte,

 intr-o caleașcă strălucitoare

apare

luna-fecioară.

roiuri de stele-i

dansează-n  juru-i.

un iepure uimit de-atâta frumusețe

nu-și amintește numele prințesei...

în sunetele goarnelor,

atât poate să spună:

noapte bună!

Într -o livadă cu pomi în floare Este o prisacă cu albine muncitoare. Care strâng nectar din floare în floare. Apoi zboară la ele acasă, Să facă miere dulce și gustoasă. Pentru mine, pentru tine, Ca să ne simțim mai bine! Pentru aceasta să le mulțumim harnicilor albine, Căci ele fac un lucru mare. Dau viața la tot ce este frumos și gustos sub soare. (Poezie de Vladimir Potlog)

Intr-o seara eu cu Puc

Caine mic ca și un cuc

Afara ne-am dus vreo oră

Să facem din neaua-ouă!

El cu mine, amandoi

Zău!Doi voinici-

Ca la razboi

Dar întai ne-am luat noi seama

Ca poate m-ar certa si mama

Daca nu port eu fularu'

Primit de la Nea-ștrengaru

Caci e frig si nu e glumă

Zici că-i lapte cald cu spumă

Numai bun pentru voinici.

Afară e alb-sclipici

Nicio urma de arici

Caci ei toti s-au dus in casa

Sa auda de la crăiasă

Cum cu una cum cu doua

Eu cu Puc am făcut ouă

Printre trestia din plaur

Ce cu luciul ei de aur

Se întinde ca o salbă,

S-a oprit o barză albă.

Aplecându-și ciocu-n jos

Chiar se pare, cu folos.

Căci în iarba verde, deasă,

S-a ascuns broasca râioasă,

Înștiințată prea târziu

De suratele-i din râu, 

Că o barză stând pe-o rână,

Se uita la ea cu râvnă.

Într-un fel se tot gândea

Oare barza n-o trecea

Peste trupul ei călcând

Fără să-i prindă de gând?

Sau poate cu ciocu-i mare,

Făr' să facă zarvă tare,

O va lua într-o secundă

Fără chiar să stea la pândă?

Dară berzei pare-se,

Tot așa uitându-se,

Îi veni milă deodată

De broasca cea îndurerată,

Și zărind berzele-n zbor

Că treceau peste un nor

Îndreptându-se grăbite

Către țărmurile-nsorite,

Aripile și le-ntinse,

Cu picioarele împinse

Iarba verde de mătase,

Și gândi broasca s-o lase,

Zburând sus și tot mai sus

Ca un soare neapus.

Iară broasca cea-ngâmfată

Se mândri către-o surată:

-Ai văzut că barza zboru-i

Și l-a luat s-ajungă stolu-i?

-De frică ca să nu fie

Măncată de noi de vie,

Zise cealaltă surată

Fudulă ca și-astălaltă.

Carei locul minunat ,

Care este lăudat,

Este locul sfânt anume ...

Iubit pe pământ de lume.

Este locul ce-mi doresc ,

Cu ISUS să mă-ntalnesc.

Este o dorință a mea ,

Doamne fie voia ta.

O rățușca mac mac mac,

Se duse într-o zi pe lac.

O gascuta ga ga ga..

Grăbită și ea venea.

Ajunse ele pe lac.,

Ga ga ga și mac mac mac

Se jucară se jucară...

Până când se înotară.

Fiind noapte nu știau

Pe unde să o mai ia ..

 Mama gasca-ngrijorata

Se duse la rată-ndata..

Rată surioara mea ?

N-ai văzut pe ga ga ga !?

Vai... mă îndreptam spre tine,

Să văd de ce mac, nu vine.

După lungă căutare. ..

Le găsi în lacul mare.

Și porni o ceartă mare..

De atunci copii să știți !

Chiar și voi.sa vă feriți

Pe gasca când o-ntalniti.

Fiind supărată tare

Nu răbda pe nimenea...

Ca să mai stea lângă ea.