Prima iubire
Ploaia de stele ce cade din cer,
Hrănește rădăcina primei iubiri,
Înflorind în crepuscul de priviri
Precum florile unui vonicer.
Ramurile lui în patru muchii,
Inspiră iubirea prin jurăminte
În cuvinte blânde și sfinte
Ce-n bucurie oglindesc ochii.
Nuanțele albe-verzui de arbust
Împrăștie mirosul dulce al fericirii,
Și tu împărtășești efectul iubirii
Fără a ignora aspectul ei vetust,
Sentimentul iubirii este veșnic.
Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,
Diamant într-o montură din aur,
Simfonie în suflet creată năstrușnic.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 16 martie
Vizualizări: 204
Poezii din aceiaşi categorie
Doar ei!
Sunt acolo când te naști,
Sunt acolo în prima zi de școală,
Sunt acolo când termini școala,
Sunt acolo când pleci din gară,
Sunt acolo în ziua cea mare,
Sunt acolo după un an, după zece ani,
Sunt acolo la primul nepot
Și te asigură mereu că te vor iubi necondiționat!
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Azi te am
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
TU
Am încercat să te creionez
Așa cum te-am cunoscut eu
Dar orcât m-am străduit
Nimic n-am reușit.
Despre tine nu pot vorbi
Decât la superlativ.
Mărțișoare
Am luat un mărțișor
Să ți-l aduc degrabă
Dar nu știu unde ești
Să-ți spun cât mi-ești de dragă
Ți-am luat și ghiocei
Ghiveci cu flori și iarbă
Mișcând din clopoței
De tine mă întreabă
Am strâns raze de soare
Să-ți pun la gât o salbă
Din suflet pandantiv
Să-ți prind în piept podoabă
Am luat din noapte stele
La tine-n ochi să ardă
Dar nu-i mai pot vedea
Privirea-mi este oarbă
Am prins în palme ploi
Le las în cer să cadă
Am primăvara-n nori
Și suflenu-n zăpadă
Săracul mărțișor
Așteaptă să te vadă
Cum nu te mai găsesc
Ajunge într-o ladă
Se-adună mărțișoare
Și-i barba tot mai albă
Am zâmbetul străin
Am inima bolnavă
Căutând cuvinte
Cât vreau să îți mărturisesc
Ce simt când îmi colinzi prin gând,
Dar când privirea-ți întâlnesc,
De mine vorbele se-ascund.
De-atunci, de când te-am cunoscut,
Îmi tulburi mintea și simțirea
Iar glasu-ți cald când îl ascult,
Nu știu de ce, mă pierd cu firea.
Și, tot de-atunci caut cuvinte,
Ca împletindu-le să-ți spun
Că-n mine doarme-acum fierbinte,
Un foc fantastic și nebun.
Ce mă înnalță-mi dă putere
Și, să găsesc aș vrea, vr-un fel,
Să-mpart cu tine-astă avere,
Să-ți dăruiesc parte din el.
Când rătăceam prin întuneric
Gândind la vremea ce-o să vină,
Cărarea-mi lumină, feeric
O blândă rază de lumină.
Sădind un sâmbur de speranță
Că sunt și zile mai senine
Și, n-am visat, cu siguranță.
De fapt, te-am întâlnit pe tine.
Tu, ca un răsărit de soare,
La viață m-ai trezit din nou
Ș-aș vrea să pot găsi o cale
Să dau răspuns darului tău.
Acum, vreau doar să-ți mulțumesc
C-ai fost o clipă-n calea mea
Ș-ar fi un dar Dumnezeiesc,
Să te păstrez de voi putea.
Doar ei!
Sunt acolo când te naști,
Sunt acolo în prima zi de școală,
Sunt acolo când termini școala,
Sunt acolo când pleci din gară,
Sunt acolo în ziua cea mare,
Sunt acolo după un an, după zece ani,
Sunt acolo la primul nepot
Și te asigură mereu că te vor iubi necondiționat!
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Azi te am
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
TU
Am încercat să te creionez
Așa cum te-am cunoscut eu
Dar orcât m-am străduit
Nimic n-am reușit.
Despre tine nu pot vorbi
Decât la superlativ.
Mărțișoare
Am luat un mărțișor
Să ți-l aduc degrabă
Dar nu știu unde ești
Să-ți spun cât mi-ești de dragă
Ți-am luat și ghiocei
Ghiveci cu flori și iarbă
Mișcând din clopoței
De tine mă întreabă
Am strâns raze de soare
Să-ți pun la gât o salbă
Din suflet pandantiv
Să-ți prind în piept podoabă
Am luat din noapte stele
La tine-n ochi să ardă
Dar nu-i mai pot vedea
Privirea-mi este oarbă
Am prins în palme ploi
Le las în cer să cadă
Am primăvara-n nori
Și suflenu-n zăpadă
Săracul mărțișor
Așteaptă să te vadă
Cum nu te mai găsesc
Ajunge într-o ladă
Se-adună mărțișoare
Și-i barba tot mai albă
Am zâmbetul străin
Am inima bolnavă
Căutând cuvinte
Cât vreau să îți mărturisesc
Ce simt când îmi colinzi prin gând,
Dar când privirea-ți întâlnesc,
De mine vorbele se-ascund.
De-atunci, de când te-am cunoscut,
Îmi tulburi mintea și simțirea
Iar glasu-ți cald când îl ascult,
Nu știu de ce, mă pierd cu firea.
Și, tot de-atunci caut cuvinte,
Ca împletindu-le să-ți spun
Că-n mine doarme-acum fierbinte,
Un foc fantastic și nebun.
Ce mă înnalță-mi dă putere
Și, să găsesc aș vrea, vr-un fel,
Să-mpart cu tine-astă avere,
Să-ți dăruiesc parte din el.
Când rătăceam prin întuneric
Gândind la vremea ce-o să vină,
Cărarea-mi lumină, feeric
O blândă rază de lumină.
Sădind un sâmbur de speranță
Că sunt și zile mai senine
Și, n-am visat, cu siguranță.
De fapt, te-am întâlnit pe tine.
Tu, ca un răsărit de soare,
La viață m-ai trezit din nou
Ș-aș vrea să pot găsi o cale
Să dau răspuns darului tău.
Acum, vreau doar să-ți mulțumesc
C-ai fost o clipă-n calea mea
Ș-ar fi un dar Dumnezeiesc,
Să te păstrez de voi putea.
Alte poezii ale autorului
Romantismul
Romantismul încă există.
Nu-l lăsați afară s-aștepte.
Bucuria și dorul coexistă
În inimi și minți înțelepte.
Invitați-l în lumina din suflet
Și oferind sentiment cu căldură,
Așezați-l într-un frumos triolet
Amintind anii care se pierdură.
Primiți în dar ale lui învățăminte
De a crea clipe lirice de neuitat,
Rostiți iubire prin sincere jurăminte
Și ascultați poemul ce este recitat.
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Aniversare
Minunate momente de a trece o punte,
Semnele emoției inundă pe frunte.
Sentimentele adunate-n buchet
Dau mireazma anilor unui băiet.
Adolescența-i o haină frumoasă;
O porți, că de soartă-i aleasă,
Și-n brațe, pe umeri și-n creștet
Respiră căldura vieții din suflet.
Cu dragoste-n gânduri și gesturi
O mamă și-un frate sunt alături,
Pe drumul presărat cu speranțe,
Dorindu-i roade, bucurii și creanțe.
Trăiri
Poate că azi nu sunt atât de sigură,
Cum ieri am fost perfect convinsă,
Că mâine nu voi mai fi singură
În lupta vieții, care părea învinsă.
Principalele simboluri ale vieții,
Apa, aerul, pământul și focul
Sunt elemente necesare tinereții
Ca să croiești bătrâneții cojocul.
Filozofia tuturor trăirilor noastre
Își lasă amprenta dedicatoare
În gândurile și inimile noastre,
Liniștitoare și binefăcătoare.
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.
Romantismul
Romantismul încă există.
Nu-l lăsați afară s-aștepte.
Bucuria și dorul coexistă
În inimi și minți înțelepte.
Invitați-l în lumina din suflet
Și oferind sentiment cu căldură,
Așezați-l într-un frumos triolet
Amintind anii care se pierdură.
Primiți în dar ale lui învățăminte
De a crea clipe lirice de neuitat,
Rostiți iubire prin sincere jurăminte
Și ascultați poemul ce este recitat.
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Aniversare
Minunate momente de a trece o punte,
Semnele emoției inundă pe frunte.
Sentimentele adunate-n buchet
Dau mireazma anilor unui băiet.
Adolescența-i o haină frumoasă;
O porți, că de soartă-i aleasă,
Și-n brațe, pe umeri și-n creștet
Respiră căldura vieții din suflet.
Cu dragoste-n gânduri și gesturi
O mamă și-un frate sunt alături,
Pe drumul presărat cu speranțe,
Dorindu-i roade, bucurii și creanțe.
Trăiri
Poate că azi nu sunt atât de sigură,
Cum ieri am fost perfect convinsă,
Că mâine nu voi mai fi singură
În lupta vieții, care părea învinsă.
Principalele simboluri ale vieții,
Apa, aerul, pământul și focul
Sunt elemente necesare tinereții
Ca să croiești bătrâneții cojocul.
Filozofia tuturor trăirilor noastre
Își lasă amprenta dedicatoare
În gândurile și inimile noastre,
Liniștitoare și binefăcătoare.
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Filozofia vieții
Dacă ziua ar fi o noapte,
Totul s-ar spune în șoapte.
Dar prin zorii ce apar
Orice șoapte în van dispar.
Doar destinul îți croiește
Calea aleasă, și nu greșește.
Pe cereasca hartă a sorții
Creionează un însemn al vieții.
Acesta îți marchează soarta
Și nu știi când se-ntoarce roata,
Căci ești sortit ca s-o urmezi
Și îți rămâne doar ca să visezi.
Un an, o zi, un ceas,
Și ai reușit încă un pas
Să poți iubi și realiza
La orice vârstă ai avea.