Lacul

Suntem doar doi copii,

Doar doi visători,

Care se iubesc până dincolo de nori.

Ai tăi ochi au devenit

Reflecția unui asfințit,

Acel maro adânc și sec,

Ce-mi mângâie inima direct pe piept.

Dacă te simți singur, nu uita,

Cândva am fost tot ce aveai.

Te-am iubit și te iubesc,

Chiar dacă îți mai greșesc.

Chiar dacă mă mai gonești,

Nu uita să mă iubești.

Să mă iubești cât vei trăii 

Căci inima mea va fi casa ta zi de zi,

Va fi mereu în pieptul tău,

Știind că n-o să mori de dor,

Știind că o vei iubi,

Chiar și când nu voi mai fi.

Știind că mereu ne vom gândi

La amintirile ce nu vor mai fi,

La promisiunile făcute zi de zi,

La inima ce nu o vei părăsi.

Cu câți băieți am vorbit, n-au contat,

Căci doar pe tine te-am adorat.

Ei nu-s nimic, doar umbre ce trec,

Tu ești lumina pe care o aștept.

Nu te voi putea uita niciodată,

Chiar dacă ne mai certăm câteodată,

Chiar dacă ne mai rănim,

Inimile nu le vom zdrobi

Căci tu-mi ești iubirea, nu doar amintiri.

Vor rămâne cum au fost la început,

Chiar dacă a fost atât de demult,

Chiar dacă au trecut trei ani,

Te iubesc exact ca-n primul an.

Îți promit cât voi trăi,

Că nu te voi mai necăji.

Te iubesc cât am să pot,

Până nu mă îmbolnăvesc de tot,

Până nu mai pot să duc de dor.

Fiindcă tu ești ca un nor,

Ca un nor ce stă cu mine,

Dar niciodată lângă mine.

Mi-aș dori să-ți stau pe umăr,

Să ne uităm amândoi la lună,

Să-i mulțumim că, până la urmă,

Ne-a adus în sfârșit împreună.

Din păcate, e doar un vis,

Care nu poate fi descris,

Un vis care nu ne înveselește,

Și doar ne îmbolnăvește.

Să îți mulțumesc și ție

Că ai fost mereu alături de mine,

Că m ai iubit cum ai putut

Căci doar in umbră te am avut.

De câte ori am plâns pe umbra ta,

De câte ori m-am rugat să te pot vedea.

Dar timpul ne ține în locuri străine,

Și tot ce-mi rămâne e dorul de tine.

Într-un colț de lume,

Într-o cameră întunecată,

Stă doar o fată

Cu inima împăcată.

Știe că te va iubi

Până când nu va mai fi.

Te rog să nu mă uiți.

Chiar dacă viața ne desparte, chiar dacă timpul trece,

Să știi că undeva, într-un colț de lume,

Există o inimă care bate doar pentru tine

Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,

Tăcerea iarăși s-a lăsat 

Cât imi lipsesti numai eu știu 

Sa ne vorbim din nou, cu drag!

Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm

Că mă gândesc numai la tine

Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor

Și toate amintirile cu tine.

Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă 

Un dor atâta de profund, 

După îmbrățișarea- ți caldă 

Și vinul tău... atât de scump...

Bună dimineața îți spun iubito

Și mâna ți-o întind să te ridici,

Să savurăm și azi în doi cafeaua

Și să primesc la schimb...pupici.

Vreau să simți aroma fermecată

În care-am pus dragostea mea,

Iubirea să ne cuprindă pe amândoi

Și să uităm că uneori viața e grea.

Privește cum raza soarelui așteaptă

S-ajungă și la noi de după munte,

Să-ți mângâie ușor chipul frumos

Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.

Să știi că am ales cana ce-ți place

Și-n care-ai pus frumoase amintiri,

Iar pentru mine am căutat ceșcuța

Din care am băut cândva la întâlniri.

În colțul mesei am pus trandafiri

Cu care în tinerețe te-am cucerit,

Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa

Pe care am visat-o și visul împlinit

Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte

Și-am îndulcit-o cu miere de albine,

Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie

Mărturisind că inima-mi îți aparține!

De-ai ști...cât de mult aș vrea

Să te pot căuta 

La ușa sufletului tău să pot să bat

Tu să m-astepti, sa îmi deschizi cu drag

De-ai ști ... cât de mult aș vrea,

Atunci când te-aș vedea

Să simți cum mă topesc,

De dragul tău... când te zăresc.

De-ai ști... cât de mult aș vrea

Să îți mai stau pe canapea

Să degust vinul sub privirea ta,

Oh, Doamne... erați fericirea mea!

De-ai sti... cât de mult aș vrea

Să simt din nou îmbrățișarea ta

Să îți ascult inima cum bate

Tu să mă mângâi ușor pe spate.

Cât de mult aș vrea...de-ai ști 

Odată să mai pot simți 

Gustul ce mă ducea în paradis

Dulceața vinului rămas...promis

Cât de mult aș vrea... de-ai ști 

O clipă să mai fiu a ta

Toată lumea s-ar opri 

Să simtă cum îmi râde inima...

De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.

Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.

Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.

Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.

Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.

Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea

Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit

Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea

Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit

O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte

La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i  accident

Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:

“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”

Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală

Invenție ciudată, gândită prea puțin

Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală

Nu știu de unde vine, e ca un corp străin

Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte

Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin

Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine

Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin

Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare

Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?

La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare

S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp

Ce rost are eternitatea pentru tine,
Când tu nici măcar un an nu-l trăiești bine
Ce rost are eternitatea pentru noi
Dacă și o viață cu șfârșit se uită odată cu noi.

Încă mă întreb
Ce să fac cu anii rămași?
Căci deja mulți dintre ei,
Mi-au fost arși.

La final de zi
Când poate oi dormi
Mă voi tot gândi
Oare mă voi mai trezi?

Astăzi te-am văzut din nou,
Îmbrăcată într-un sacou.
Tu la mine te uitai,
Și tăcută tu erai.

De câte ori am așteptat
Să mi te adresezi
De o șoaptă mi-ai fi transmis,
Mi s-ar fi părut ca un vis.

O clipă de atenție să-mi fi dat,
Eu de ea aș fi profitat.
Încă mă urăști?mă întreb,
Vrând să te strâng la piept.

Chiar și focul de m-ar arde,
Nu ar durea,la fel de tare,
Cum o făceau vorbele tale
Spuse la supărare.

Am iubit doar o dată
Și am urât de mii de ori,
Într-o noapte înverșunată
Ți-am dăruit aceste flori.

Atingerea ta cea lină
Mi-a făcut mintea să zboare
Și cu tot cu ea,
Inima parcă a prins picioare.

Ți-aș dărui luna de pe cer
La ce mult te iubes,
Și cu tot cu ea,
Raiul cel ceresc.

Să te iubesc n-a fost greu,
Să te uit e imposibil,
Tot ce am vrut să-ți zic mereu
E că te iubesc și că niciodată n-o să-ți mai greșesc

Știu că m-ai uitat deja,
Așa dai de înțeles,
Chiar dacă simt că inima ta,
Bate în sincron cu a mea.

Să te mai am înapoi e greu de crezut,
Când în ochii tăi,
Nu m-ai pot vedea iubirea,
După care am tânjit mult.

Încerc să te uit,
Așa cum ai făcut și tu,
Chiar dacă imaginea ta, îmi apare în minte
Noaptea,când pe cer, văd o stea.

O,pasăre albastră,
Dacă te-aș mai putea vedea o dată

Să te văd cum zbori pe cer,
Nepăsându-ți de ale noastre păreri.

O,pasăre albastră,
Ce n-aș da să pot zbura și eu cu tine odată

Să nu ne pese,
De probleme și de zilele grele.

O,pasăre albastră,
N-am să te uit niciodată.

Câte zile oi mai trăi,
În toate la tine mă voi gândi.

Ce rost are eternitatea pentru tine,
Când tu nici măcar un an nu-l trăiești bine
Ce rost are eternitatea pentru noi
Dacă și o viață cu șfârșit se uită odată cu noi.

Încă mă întreb
Ce să fac cu anii rămași?
Căci deja mulți dintre ei,
Mi-au fost arși.

La final de zi
Când poate oi dormi
Mă voi tot gândi
Oare mă voi mai trezi?