Lacul

La geamul tău,adesea eu stăteam,
Și speram,la o urmă de iubire
Pe care știam,
Că o meritam.

Te-am rugat să mă lași înăuntru,
Dar tu ai crezut,
Că nu sunt destul de bun
Așa că m-ai urât.

Lumina lunii se lasă ușor,
Pe geamul tău cel închis
Și eu odată cu ea,
Încerc să-l deschid.

Amândoi încercăm să te luminăm
Cu tot ce avem mai bun,
Dar tu preferi să ne ignori,
Dar să ne urăști n-ai cum.

Am iubit doar o dată
Și am urât de mii de ori,
Într-o noapte înverșunată
Ți-am dăruit aceste flori.

Atingerea ta cea lină
Mi-a făcut mintea să zboare
Și cu tot cu ea,
Inima parcă a prins picioare.

Ți-aș dărui luna de pe cer
La ce mult te iubes,
Și cu tot cu ea,
Raiul cel ceresc.

Când oi muri
Sub o salcie mormântul să-mi fi
Corpul nu-mi va putrezi
Căci ea mă va păzi.

Dar să nu uitați
Când pe mine,
O să mă vizitați
Și pe salcie, să o udați.

Astăzi te-am văzut din nou,
Îmbrăcată într-un sacou.
Tu la mine te uitai,
Și tăcută tu erai.

De câte ori am așteptat
Să mi te adresezi
De o șoaptă mi-ai fi transmis,
Mi s-ar fi părut ca un vis.

O clipă de atenție să-mi fi dat,
Eu de ea aș fi profitat.
Încă mă urăști?mă întreb,
Vrând să te strâng la piept.

Chiar și focul de m-ar arde,
Nu ar durea,la fel de tare,
Cum o făceau vorbele tale
Spuse la supărare.

O,pasăre albastră,
Dacă te-aș mai putea vedea o dată

Să te văd cum zbori pe cer,
Nepăsându-ți de ale noastre păreri.

O,pasăre albastră,
Ce n-aș da să pot zbura și eu cu tine odată

Să nu ne pese,
De probleme și de zilele grele.

O,pasăre albastră,
N-am să te uit niciodată.

Câte zile oi mai trăi,
În toate la tine mă voi gândi.

Ce rost are eternitatea pentru tine,
Când tu nici măcar un an nu-l trăiești bine
Ce rost are eternitatea pentru noi
Dacă și o viață cu șfârșit se uită odată cu noi.

Încă mă întreb
Ce să fac cu anii rămași?
Căci deja mulți dintre ei,
Mi-au fost arși.

La final de zi
Când poate oi dormi
Mă voi tot gândi
Oare mă voi mai trezi?

Nu mai e loc de noi între tăceri

Regatul florilor, doar umbră de parfum

Petale șubrede se-ndoaie sub călcâi

Urmele pleacă în absență fără drum

Nu mai e  pasul ca un zbor aprins în doi

Uscate verile s-au stins fără să-nceapă

Fructele crude cad lipsite de culori

Străini gustăm amarul rodului de toamnă

Zăpezi bolnave au căzut peste scrisori

Acoperind țipătul florilor de gheață

Liniște-nțeapă în adânc să te-nfiori

Tremură visul printre fibrele de vată

Nu mai e primăvară crudă pe viori

Arcușul macină-ndoit strune de piatră

Nisipul curge în octave de erori

Cortina cade prăfuit, actorii pleacă

Cât de frumos se aliniau 

Toate stelele pe chipul tau,

Tot ce-i mai frumos sclipea 

Când eu te priveam din nou.

Raza de soare se lasă 

Ușor, lin, încetul cu încetul 

Iar tu din suflet îmi zâmbeai 

Când îți zăream surâsul.

Ghiocei s-ar strânge o mie 

Să-ți șoptească dragostea,

Să-ți arate pe roua de pe ei

Cât de mult eu te iubesc. 

Mă uitam la tine și așa tare îmi plăcea 

Să-ți văd chipul când dormeai 

Și să-ți simt surâsul 

Adânc în inima mea.

Clipa ce-o trăiesc acum 

Pe o mie de cuvinte nu aș da-o,

Ești zâmbetul ce-mi alina inima 

In acest haos aievea.

un drum lung eu te-am căutat,

și am sperat că n-am uitat,

să îți aduc în dar,

scrisorile promise de un veac.

visezi cu ochii mari spre lună

iar eu mă las purtat de vină 

căci tu nu cânți și pari neutră 

dar când mă atingi, te ard pe mână 

spune-mi cum e să ai corpul rece?

cel oferit de nopți pierdute

doar prezentat lunii bătrâne

cum poți visa chiar și acum 

cât timp ei cred că nu ești om

iar tu nu crezi că-s visător.

M-a cuprins un gând de dor,

Azi de Ziua Îmbrățișărilor 

Un emoji îmbrățișat am vrut să-ți trimit,

M-am abținut... m-ai fi blocat negreșit...

As fi vrut să n-am nimic de pierdut 

Dacă pentru o clipă aș fi îndrăznit 

Să-ți cer o-mbrățisare împrumut 

Să ti-o restitui când ne-om fi întâlnit...

Căci mi-ai fost drag...încă te îndrăgesc 

Scânteia dorului din mine încă e vie

Când tremură, sufletul la ea mi-l încălzesc

Visând că-ți dau îmbrățișări...1000...

Dar visu-mi e scurt, de realitate se izbește 

Mi-e mult prea greu să mai ajung la tine

Si-orice speranță în vânt se risipește 

Și doar în gând te-mbrațisez și azi...și mâine...

Căci mi-e atât de dor de-o-mbrățisare

Și-atât de dor, îmbrățișați să bem un vin

Atât de dor ca sufletu-mi nu are stare

Atât de dor... cât Dorul nu a cunoscut...

Nu-ti cer mai mult de ziua aceasta

Nici ce nu ai, nici ce nu simți 

Nu vreau decât să iți deschizi fereastra 

Să pot, o ultimă îmbrățisare să-ți trimit...

Ochii căprui fura inima oricui,

Dar e ciudat, căci ai mei

Doar la tine ma atrag.

Ochii tai limpezi ca mare,

Mereu ma infunda,

Ca un ocean de vise,

Ce ma scufunda.

Realitatea e dura,

Dar visele ma innebunesc,

Ele ma fac sa gândesc profund,

Fără sa mi imaginez ce sunt.

E dur sa te visez mereu,

Căci mereu totul e în mintea mea,

Și când ma trezesc,

Ma ascund în realitatea mea.

Ma prefac sa sunt ok,

Dar mintea mea,

Doar la tine se gândește.

O mie de filme,

O mie de vise ce dor,

Iar mintea mea striga ajutor.

Toți îmi spun sa ma liniștesc,

Sa nu ma mai gândesc la tine,

Dar e foarte greu,

Căci mereu ești în capul meu.

Îmi fac rau pe zi ce trece,

Dar nimeni nu știe

Cât de greu îmi e

Sa nu ma mai gândesc la tine...

Dintr-o încăpere luminoasă plină de flori,

se auzeau de zori săruturi,

nu orice fel, genul acela neobișnuit de pupici

între oameni și fluturi.

Nu spun eu asta, o spune naratorul,

eu eram parte din poveste, eram în camera cu flori alături de tine,

eu eram omul, tu erai fluturele și ai crede că poezia continuă vesel,

dar te țineam închisă într-o colivie.

Eu te iubesc și credeam că să iubești fluturi ca tine,

colorați si profunzi,

înseamnă să vrei să-i tii doar pentru tine

și să-i ascunzi.

Nu mai știu ce purtai când te-am capturat,

de vorbit nici atât, știu doar ca aveai ochii albaștri cei mai profunzi,

nu pot să neg că mi-e un dor teribili de tine de atunci.

De fluturele care nu m-ar fi lăsat niciodată să mă simt pierdută,

stricată sau poate prea mult,

ar fi stat cu mine în tăcere, dar suficient de aproape

încât să știu că nimic din toate astea nu sunt.

Știu că strofa anterioară s-ar putea

să-i adauge pe aripi greutate,

dar vreau să-l asigur pe fluturele meu

că n-am văzut niciodată în ochii lui

răutate.

Poate că nu știi să gestionezi situația,

sau poate că și eu pun o presiune prea mare,

sau poate că nici nu este vorba de niciuna din astea,

și e doar frică sau resemnare.

Eu nu pot să te judec,

însă nu mi se pare corect nici față de tine, nici față de mine

să te țin pe loc când uite, afară copacii sunt verzi

și ceilalți fluturi întreabă de tine.

Vreau doar să știi că te iubesc din tot sufletul meu,

și că o să rămâi o parte importantă din mine pe veci…

dar acum… vreau să te eliberez…

te las să pleci.

Și dacă te întorci la prima strofă, la acele din zori săruturi,

de fapt erau rămas bun,

în speranța că poate o să ne regăsim din nou ca fluturi.

Până atunci vreau să știi ca îmi doresc să fii așa de fericită încât atunci când te privești în mare,

reflexia ta să fie mai luminoasă decât e vara soarele.