În spatele zâmbetului

Purtăm pe chip o mască aurită,

Modelată fin, din politeți,

O armură invizibilă, cioplită

Să ascundă urme de tristeți.

 

Afișăm seninul pentru lume,

Un zâmbet cald, un pas apăsat,

Iar când suntem întrebați pe nume,

Spunem scurt că totul e curat.

 

Dar în spatele ecranului de priviri,

Acolo unde luminile se sting,

Zac împrăștiate vechi amintiri

Și doruri mute care se ating.

 

Acolo e o cameră făr' de fereastră,

Unde gândurile își leapădă straiul,

Unde liniștea devine tot mai groasă

Și unde te întrebi cât costă raiul.

 

E ușor să fii de fier în plină zi,

Să râzi la glume, să dai din cap atent,

Dar e mai greu când noaptea va veni

Și te trezești cu propriul tău prezent.

 

Căci zâmbetul e deseori o punte

Peste prăpăstii pe care nu le spui,

O poartă grea zidită peste frunte

Ca să nu fii o povară nimănui.

 

Și totuși, printre cioburi și tăceri,

Rămâne speranța că într-o altă zi

Nu vei mai purta masca de ieri,

Iar râsul tău din nou un adevăr va fi.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Vladislav Varzari poezii.online În spatele zâmbetului

Data postării: 6 octombrie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 308

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ajunge, Doamne!

De-atâta vreme Ne privești de sus,

Și sufletul mi-e frânt de-atâta jale,

Mă uit la Tine, bunule Iisus,

Și plâng pe-a suferinței grele căi.

 

Ajunge, Doamne! Mult ai îndurat,

Prea mulți spini pe frunte Te-au durut,

Prea mult o lume-ntreagă Te-a scuipat

Și-n palme piroanele Te-au frânt tăcut.

 

Mi-am adus o scară... grea de lemn,

Și-o sprijin azi de crucea ce te chinuie,

Fără să cer la nimeni vreun îndemn,

Mă urc la Tine, plin de-un dor senin.

 

Mă urc grăbit să Te cobor de-acolo,

Căci nu mai pot să-Ți văd rănile vii,

Să șterg cu lacrimi chinul Tău și doru-mi,

Și-n brațe să Te-aduc printre noi, copiii.

 

Ajunge, Doamne! Te voi da jos eu,

Să-Ți scot coroana aspră de pe frunte,

Să port eu astăzi tot păcatul greu,

Și crucea s-o ascund în munte.

 

Dar... când mă-ntind să Te cuprind de mâini,

Tu mă privești cu-atâta blândețe-n sfântu-Ți dor,

Și-mi spui: „Copile, rana mea e mare,

Dar prin acest chin eu vă salvez de dor.”

 

Mai mult...

Pe urmele scriitorilor

Pe urmele scriitorilor

 

— Spune-mi, “Eminescu”, sub ce stea te-aș găsi?

— În codrii de cuvinte, unde luceferii știu să iubească și să piară-n zori, vei citi.

 

— Dar “Creangă”, pe unde-ai lăsat povești cu haz?

— Pe ulița copilăriei, unde râsul face din necaz un mic răgaz.

 

— Și "Bacovia", în ce odaie ți-ai ascuns plumbul greu?

— Într-un oraș cu ploi pe geamuri, unde tăcerea bate-n suflet mereu.

 

— "Arghezi", unde se poate afla cuvântul tău amar?

— Într-o grădină cu buruieni și flori, unde și veninul prinde gust de dar.

 

— "Blaga", în ce tăcere ți-ai pus misterul la păstrare?

— Acolo unde luna nu răspunde, dar întrebarea crește mare.

 

— "Nichita Stănescu", unde se joacă necuvintele-n zbor?

— În spațiul dintre două inimi, când tăcerea capătă fior.

 

— "Grigore Vieru", pe unde-ți cântă dorul de-acasă?

— În pâinea caldă și-n glasul mamei, în limba care nu ne lasă.

 

— "Dumitru Matcovschi", unde-i drumul care doare?

— Pe-acolo unde omul își apără cuvântul, chiar și când îl costă soare.

 

— "Ion Druță", unde-ai ascuns satul tău curat?

— În fiecare prag de lemn și-n omul simplu, niciodată uitat.

 

— Dar "Vasile Alecsandri", unde-i hora de demult?

— În cântecul ce trece peste ani și-l ține satul viu, ascultându-l mult.

 

— "George Coșbuc", în ce câmp se-aude seara?

— Pe deal, când plugul lasă brazda, iar greierii își cheamă vara.

 

— "Tudor Arghezi", te-am întrebat deja; mai spune-mi, dacă poți,

— Găsești răspunsuri și-n cuvinte, și-n tăcerea dintre toți.

 

— Atunci, "Alexandru Macedonski", unde se ascunde roza?

— În visul celui care caută, chiar dacă-l înțeapă spinoasa.

 

— "Lucian Blaga", iarăși vin: unde-i pragul dintre noi?

— În ochiul care vede lumea și-n umbra care vine după ploi.

 

— "Mihail Sadoveanu", pe ce potecă să te aflu?

— În codrul vechi, pe lângă ape, când vântul spune basmul fără să-l răstălmăcească-n altul.

 

— "Liviu Rebreanu", unde-i satul care fierbe?

— În brazda ce promite hrană, în dorința care mușcă și nu se pierde.

 

— "Camil Petrescu", pe unde trece conștiința?

— Prin camerele minții, unde adevărul își cercetează neputința.

 

— "Mihail Sebastian", în ce oraș răsună dorul?

— În pașii celui singur, când iubirea-i schimbă mersul și decorul.

 

— "Marin Preda", unde stă Moromete la sfat?

— Pe prispa vremii, cu o vorbă scurtă și-un veac întreg de judecat.

 

— "Mircea Eliade", ce ușă duce-n mit?

— Prin orice clipă care pare simplă, dar ascunde-un labirint.

 

— "Emil Cioran", pe unde umblă îndoiala?

— În mintea ce privește noaptea și-și pune singură întrebarea.

 

— "Eugen Ionescu", unde-i absurdul cel mai viu?

— Pe-o scenă unde toți vorbesc, dar nimeni nu mai știe ce să spună și de ce-ar fi să știe.

 

— "Mihail Kogălniceanu", unde începe-un veac?

— Când oamenii își spun povestea și nu se mai întorc din prag.

 

— "Ana Blandiana", unde se păstrează curajul?

— În versul care spune adevărul, chiar când îl pândește naufragiul.

 

— "Marin Sorescu", pe unde-i drumul către stele?

— Prin lucrurile mici, privite de aproape, ca printr-un geam spre ele.

 

— "Dante", unde-i poarta către infern?

— În orice pas făcut de om, când răul pare veșnic și etern.

 

— "Petrarca", unde-i Laura, unde-i dorul?

— În versul ce nu poate stinge nici anii, nici fiorul.

 

— "Shakespeare", pe ce scenă se răstoarnă lumea?

— În pieptul omului, când dragostea și ura-și schimbă haina, una cu alta, întruna.

 

— "Geoffrey Chaucer", unde-i drumul pelerinilor prin ploaie?

— La han, unde poveștile se-adună și fiecare glas mai naște-o voie.

 

— "John Donne", unde se măsoară depărtarea?

— În inimile ce-și caută răspunsul și transformă lipsa-n chemarea.

 

— "William Blake", unde-i tigrul care arde?

— În focul minții, între teamă și mirare, când noaptea nu mai poate să-l dezmierde.

 

— "Jane Austen", unde-i balul și privirea?

— În sala unde mândria-și caută perechea, iar ironia ține cumpătarea.

 

— "Mary Shelley", unde se trezește făptura?

— În laboratorul singurătății, când omul vrea să biruie natura.

 

— "Charles Dickens", pe unde trec copiii prin ceață?

— Prin orașe care-și ascund nedreptatea sub felinare și promisiuni de viață.

 

— "Charlotte Brontë", unde-i vocea ce nu tace?

— În camera unei femei care-și cere locul și singură și-l face.

 

— "Emily Brontë", unde urlă vântul peste câmp?

— Pe dealul unde dragostea nu știe să se-așeze, nici să-și găsească timp.

 

— "Oscar Wilde", unde se ascunde portretul?

— În odaia unde masca zâmbește, iar chipul plătește prețul.

 

— "Virginia Woolf", unde curge-o zi întreagă?

— În mintea care strânge-o lume-ntr-o clipă, fără să-i ceară voie să-nțeleagă.

 

— "George Orwell", pe unde trece ochiul de pază?

— Prin orașul în care frica își schimbă numele și intră-n fiecare casă.

 

— "Agatha Christie", unde s-a pierdut urma?

— În salonul cu uși închise, unde fiecare tace și fiecare ascunde-o umbră.

 

— "J. R. R. Tolkien", pe ce potecă merg hobbiții?

— Prin ținutul unde prietenia ține piept întunericului și-l face să-și piardă dinții.

 

— "Lewis Carroll", unde-i iepurele grăbit?

— Într-o lume cu ceasuri strâmbe, unde nonsensul pare potrivit.

 

— "Arthur Conan Doyle", unde-i Sherlock cu lupa?

— În urma cea mai fină, unde mintea dreaptă descurcă orice trupă.

 

— "Rudyard Kipling", pe unde umblă Cartea junglei?

— Acolo unde legea-i veche și fiecare pas se-nvață-n umbra frunzei.

 

— "Robert Burns", unde-i cântecul de-acasă?

— În glasul care, chiar departe, își amintește limba și nu-l lasă.

 

— "Alexander Pope", unde-i satira cu măsură?

— În versul care râde fin, dar lasă-n urmă-o mică zgârietură.

 

— "John Keats", unde-i frumusețea care doare?

— În clipa ce rămâne vie, deși se stinge floarea-n soare.

 

— "Percy Bysshe Shelley", unde aleargă norii?

— Pe cerul care-și schimbă fața și-și poartă mai departe dorii.

 

— "Lord Byron", unde se duce omul mândru?

— Spre marginea furtunii, cu surâsul său amar și pasul blându-i.

 

— "William Wordsworth", unde-i floarea singuratică?

— Pe mal, unde o privire face liniștea să fie poetică.

 

— "T. S. Eliot", unde-i pământul sterp?

— În orașul obosit, când pașii caută-un sens prin zgomotul inert.

 

— "Dylan Thomas", unde-i noaptea ce nu cedează?

— În glasul care strigă vieții să ardă, chiar când umbra se-așază.

 

— "James Joyce", pe unde rătăcește Bloom?

— Printr-o singură zi, ce poate cuprinde-un univers întreg și-un drum.

 

— "Samuel Beckett", unde se-așteaptă răspunsul?

— Lângă un drum pustiu, în timp ce tăcerea își amână plânsul.

 

— "Rabindranath Tagore", unde se deschide grădina?

— În sufletul ce-și lasă cântecul să lumineze rădăcina.

 

— "Khalil Gibran", unde-i cuvântul care vindecă?

— În pâinea împărțită și-n iubirea care nu judecă.

 

— "Pablo Neruda", unde se ascunde marea?

— În poemul care-o strigă și-i păstrează depărtarea.

 

— "Federico García Lorca", unde cântă luna?

— În Andaluzia nopții, când chitara-și caută întruna.

 

— "Miguel de Cervantes", unde-i cavalerul visător?

— Pe drumul unde morile se schimbă-n uriași, iar visul nu-i ușor.

 

— "Gabriel García Márquez", unde plouă cu ani?

— În satul unde timpul se întoarce și poveștile cresc din oameni, nu din bani.

 

— "Jorge Luis Borges", unde se află labirintul?

— În biblioteca fără capăt, unde fiecare carte-și caută cuvântul.

 

— "Octavio Paz", unde se întâlnesc tăcerea și glasul?

— În clipa dintre două respirații, când lumea își descoperă pasul.

 

— "Franz Kafka", unde-i ușa spre vină?

— În camera în care omul se trezește străin, fără să știe cine-l înclină.

 

— "Hermann Hesse", pe ce cărare pleacă Siddhartha?

— Spre râu, unde tăcerea îl învață să asculte viața toată.

 

— "Thomas Mann", unde se lungește timpul?

— Pe muntele unde bolnavii își aud gândurile și le măsoară ritmul.

 

— "Bertolt Brecht", unde-i scena care întreabă?

— În fața unei lumi ce-și joacă rolul, dar uită cine plătește seara.

 

— "Rainer Maria Rilke", unde-i îngerul înalt?

— În spațiul dintre teamă și frumusețe, când omul se ridică din asfalt.

 

— "Johann Wolfgang von Goethe", unde-i Faust cu dorul său?

— La răscrucea unde omul cere totul și se pierde-n propriul eu.

 

— "Friedrich Schiller", unde-i libertatea-n lanț?

— În omul care nu se vinde, chiar când lumea-i pune preț și șanț.

 

— "Homer", pe unde vin corăbii din război?

— Pe marea veche, unde zeii și eroii se-ntorc mereu la noi.

 

— "Sofocle", unde-și află omul legea?

— În lupta dintre inimă și cetate, când nimeni nu mai poate schimba alegerea.

 

— "Euripide", unde-i Medea cu durerea?

— În tragedia ce arată cât de-adâncă poate fi tăcerea.

 

— "Ovidiu", unde se schimbă forma?

— În mitul care trece printr-un trup și-și caută altă normă.

 

— "Molière", unde râde zgârcitul?

— În casa unde aurul e stăpân, iar omul și-a uitat chipul.

 

— "Voltaire", unde-i râsul care mușcă?

— În întrebarea ce lovește nedreptatea, fără să se ascundă.

 

— "Victor Hugo", unde-i clopotul din turn?

— În orașul care-și strigă mila și-și ascunde câte-un junghi nocturn.

 

— "Honoré de Balzac", unde se vinde visul?

— În odaia unde banii schimbă numele, iar ambiția își ascute scrisul.

 

— "Émile Zola", unde fierbe strada?

— În mulțimea care cere pâine și nu mai poate să-și înghită roada.

 

— "Gustave Flaubert", unde-i Emma cu dorința?

— În romanul unde visul se lovește de viață și-i rămâne neputința.

 

— "Albert Camus", unde-i străinul pe țărm?

— Sub soarele fără milă, când lumea tace și omul își poartă propriul termen.

 

— "Marcel Proust", unde se-ntoarce timpul?

— În gustul unei amintiri, când prezentul își încetinește ritmul.

 

— "Mihail Bulgakov", unde-i diavolul prin oraș?

— La Moscova, unde râsul și groaza își dau mâna pe sub același glas.

 

— "Fiodor Dostoievski", unde-i omul ce se judecă?

— În subsolul conștiinței, unde vinovăția se ascunde și se-apucă.

 

— "Lev Tolstoi", unde-i pacea și războiul?

— În casa unde istoria se-așază la masă și schimbă omului veșmântul.

 

— "Anton Cehov", unde-i livada ce se vinde?

— În locul unde trecutul încă înflorește, dar viitorul nu se prinde.

 

— "Aleksandr Pușkin", unde-i versul sprinten, viu?

— În limba care scânteiază, ca o sabie pe-un câmp pustiu.

 

— "Nikolai Gogol", unde-i nasul fără chip?

— În orașul unde absurdul poartă frac și merge drept, tiptil.

 

— "Anna Ahmatova", unde stă tăcerea dreaptă?

— În femeia care trece prin furtună și nu-și lasă vocea frântă.

 

— "Marina Țvetaeva", unde-i versul care arde?

— În inima ce nu se teme să-și rostească dorul, chiar când nimeni nu-l dezmiardă.

 

— "Serghei Esenin", unde-i mesteacănul alb?

— În satul care-i cântă dorul, cu sufletul aprins și pasul cald.

 

— "Vladimir Maiakovski", unde-i strigătul în piață?

— În versul care sparge ziduri și nu-și cere voie să se-nalță.

 

— "Boris Pasternak", unde-i doctorul prin furtună?

— În omul care-și caută iubirea și-o apără de vremea cea nebună.

 

— "Maksim Gorki", unde-i omul de pe drum?

— În portul unde sărăcia-și spune numele și speră să găsească-un alt tărâm.

 

— "Mihail Șolohov", unde curge Donul larg?

— Prin stepa unde iubirea și războiul trag de om din prag în prag.

 

— "Vladimir Nabokov", unde flutură aripa?

— În amintirea care-și schimbă limba, dar nu-și uită niciodată clipa.

 

— "Iuri Jivago", unde-i iarna fără capăt?

— În cartea unde omul ține vie iubirea, chiar când vremurile îl sapă.

 

— "Haruki Murakami", unde se deschide-un tunel?

— În orașul paralel, unde pisicile știu drumul și timpul merge altfel.

 

— "Yukio Mishima", unde-i frumusețea prea severă?

— În gestul care se dorește veșnic, dar se frânge-n propria-i măsură.

 

— "Murasaki Shikibu", unde-i curtea cea de mătase?

— În paginile unde dorul trece prin veacuri, fără să-și schimbe hainele frumoase.

 

— "Naguib Mahfouz", pe ce uliță să-l caut?

— În Cairo, unde generații întregi își spun povestea, iar timpul stă la sfat.

 

— "Chinua Achebe", unde-i satul prins în schimbare?

— În cuvântul ce păstrează-o lume, chiar când istoria o împinge spre uitare.

 

— "Toni Morrison", unde se leagă amintirea?

— În glasul celor scoși din umbră, care-și apără numele și firea.

 

— "Maya Angelou", unde zboară pasărea-n colivie?

— În cântecul care-și face aripi din durere și din demnitate vie.

 

— "James Baldwin", unde-i strada care-ntreabă?

— În omul ce privește adevărul și nu-l lasă să se piardă-n grabă.

 

— "Edgar Allan Poe", unde bate corbul sur?

— La geamul minții, când pierderea se-ntoarce și nu mai pleacă-n jur.

 

— "Walt Whitman", unde-i frunza de iarbă?

— În fiecare om, în fiecare glas, în lumea largă.

 

— "Emily Dickinson", unde-i camera ascunsă?

— În versul mic, cu ușa-nchisă, unde veșnicia stă pătrunsă.

 

— "Sylvia Plath", unde-i clopotul de sticlă?

— În odaia unde mintea se luptă, dar încă respiră și se ridică.

 

— "Langston Hughes", unde-i visul amânat?

— În strada care strigă tare: „Nu m-ai uitat, nu m-ai uitat!”

 

— "Herman Melville", unde-i balena albă?

— Pe marea unde obsesia își face din om o umbră slabă.

 

— "Mark Twain", unde-i fluviul și pluta?

— Acolo unde băieții cresc, iar libertatea-și caută ruta.

 

— "Ernest Hemingway", unde-i omul lângă mare?

— În lupta cu peștele și cu sine, când curajul nu-i doar o înfățișare.

 

— "F. Scott Fitzgerald", unde-i petrecerea de aur?

— În casa unde strălucirea ascunde un regret și-un dor amar.

 

— "Jack London", unde urlă lupul alb?

— În nordul care cere omului să fie tare, dar îi lasă sufletul cald.

 

— "Harper Lee", unde-i pasărea fără vină?

— În ochiul copilului care vede dreptatea, chiar când adulții o înclină.

 

— "Ursula K. Le Guin", unde-i țărmul de dincolo?

— În lumea care ne întreabă cine-am fi, dacă n-am moșteni același rol.

 

— "Octavia E. Butler", unde-i viitorul schimbat?

— În povestea ce ne pune față-n față cu trecutul neiertat.

 

— "J. K. Rowling", unde-i trenul prin ceață?

— La peronul unde prietenia aprinde lumină și dă curaj vieții.

 

— "Neil Gaiman", unde-i zeul pe drum?

— În mitul ce-și schimbă masca, dar ne urmează oricum.

 

— "Margaret Atwood", unde se-nchide povestea?

— Într-un viitor care ne întreabă ce-am făcut cu libertatea.

 

— "Doris Lessing", unde-i casa cea fără hotar?

— În mintea care se mută dintr-o lume-n alta, căutând adevărul rar.

 

— "J. M. Coetzee", unde se-aude tăcerea?

— În locul unde omul privește puterea și-i simte greutatea.

 

— "Wole Soyinka", unde-i masca de sărbătoare?

— În teatrul ce dezvăluie rana ascunsă sub culoare.

 

— "Andrei Platonov", unde-i omul prin cenușă?

— În țara unde visul se construiește greu și fiecare cuvânt apasă.

 

— "Osip Mandelștam", unde-i vocea prinsă-n zid?

— În versul dus mai departe, când tăcerea pare să-l înghită rapid.

 

— "Varlam Șalamov", unde-i iarna fără milă?

— În memoria care nu se stinge, deși orice amintire-i fragilă.

 

— "Aleksandr Soljenițîn", unde-i omul în lagăr?

— În adevărul ce răzbate, chiar când e-nchis sub lacăt și sub steag.

 

— "Mihail Lermontov", unde-i norul singuratic?

— Peste munții unde dorul își caută un loc statornic.

 

— "Ivan Turgheniev", unde-i vântul schimbării?

— În tinerii care visează și-n bătrânii ce se tem de depărtării.

 

— "Nikolai Leskov", unde-i povestea cu sfinți și cu meșteri?

— În vorba omului simplu, ce leagă o minune de zilele cele mai grele.

 

— "Marina Carr", unde-i glasul din Irlanda?

— În mitul care se întoarce și-și caută pe scenă banda.

 

— "Seamus Heaney", unde-i pământul săpat?

— În mâna care schimbă lopata-n condei și trecutul în vers lucrat.

 

— "W. B. Yeats", unde se-nvârte falconul?

— În cercul vremii, când centrul se pierde și se clatină tronul.

 

— "D. H. Lawrence", unde-i focul sub piele?

— În dorința care ne schimbă, cu primejdii și cu stele.

 

— "E. M. Forster", unde-i drumul spre India?

— În puntea dintre lumi, unde prietenia-și caută armonia.

 

— "Aldous Huxley", unde-i lumea prea fericită?

— În locul unde libertatea pare mică, iar îndoiala-i oprită.

 

— "H. G. Wells", unde-i mașina timpului?

— În mintea ce-și imaginează viitorul și măsoară prețul schimbului.

 

— "Maryse Condé", unde-i insula cu memorie?

— În glasul ce-și adună strămoșii și nu-i lasă fără istorie.

 

— "Marguerite Duras", unde-i iubirea departe?

— În povestea spusă rar, când o tăcere valorează cât o carte.

 

— "Simone de Beauvoir", unde-i omul liber?

— În alegerea de-a nu fi doar rolul pe care lumea i-l prescrie.

 

— "Jean-Paul Sartre", unde începe răspunderea?

— În clipa când alegi și nu mai poți da altuia povara.

 

— "André Breton", unde-i visul fără pază?

— În imaginea care rupe logica și-n mintea ce nu se mai așază.

 

— "Paul Verlaine", unde-i muzica din ploaie?

— În versul care curge încet și-și ține tristețea în odaie.

 

— "Arthur Rimbaud", unde-i barca beată?

— Pe râul tinereții, unde lumea se răstoarnă toată.

 

— "Charles Baudelaire", unde-i floarea răului?

— În orașul care-și pune frumusețea chiar pe marginea abisului.

 

— "Stéphane Mallarmé", unde-i cartea ce nu se-ncheie?

— În pagina albă, unde orice sens se naște și se-ntreabă ce să fie.

 

— "Paul Éluard", unde-i iubirea fără lanț?

— În cuvântul ce dă omului curaj să se ridice din șanț.

 

— "Federico García Lorca", te-am mai întrebat de lună,

— Iar eu îți spun: o găsești în cântecul ce noaptea o adună.

 

— Dar spuneți-mi, voi, poeți, scriitori, romancieri,

Unde vă găsesc când trec prin zile fără ieri?

 

— Ne găsești în carte, în bibliotecă, pe-un raft,

Într-un vers rostit încet, într-un gând lăsat în prag.

 

— Și dacă nu vă aflu, dacă drumul e pustiu?

— Întreabă-l pe următorul; el te va trimite viu.

 

Așa pornesc din nou, cu întrebarea la hotar:

— "Eminescu", unde-i "Shakespeare"? — Într-un teatru luminat.

— "Shakespeare", unde-i "Pușkin"? — Într-un vers neînfricat.

— "Pușkin", unde-i "Dostoievski"? — Într-un suflet răscolit.

— "Dostoievski", unde-i "Woolf"? — Într-un timp încetinit.

— "Woolf", unde-i "Borges"? — În labirintul de hârtie.

— "Borges", unde-i "Vieru"? — În limba ce ne ține vie.

— "Vieru",

unde-i "Hugo"? — Într-un clopot care bate.

— "Hugo", unde-i "Neruda"? — Pe țărm, cu marea-n spate.

— "Neruda", unde-i "Cervantes"? — Pe-un drum cu vis nebun.

— "Cervantes", unde-i "Atwood"? — În viitorul care vine-acum.

 

Și dacă mă întrebi, cititorule, pe unde s-o apuci,

Caută-l pe cel dintâi — și el te duce unde vrei s-ajungi.

Că fiecare nume-i o fereastră, fiecare carte-i un hotar,

Iar dintr-un singur „unde-l găsesc?” se naște-un drum fără sfârșit și fără calendar.

Mai mult...

Prințul Negru

Nu e din aur coroana ce o poartă,

Nici catifea cusută de mătase,

E-un trandafir ce stă acum la poartă

Și cată-n suflet, singur, fără parte.

 

Îi spun „Prințul Negru” cei ce îl privesc,

Când roșul lui se face nchis,

Un roșu grav și aspru, omenesc,

Ce parcă plânge-un vechi și drag un vis.

 

Stă singur în grădină, drept și mândru,

Cu spini pe care viața i-a crescut,

Nu se-nclină la vânt, nu cere rândul,

Și poartă-n petale tot ce a durut.

 

E floarea care știe să tacă,

Când primăvara trece pe la geam,

Și lasă amintirea să se facă

O umbră grea, bătută de la ram.

 

Și-așa rămâne, mândru și tăcut,

Chiar dacă anii cad pe el ca ploaia,

Un Prinț Negru ce n-a fost nicicând pierdut,

Ci doar a-nchis în el toată iarna.

Mai mult...

Vatra mamei

Cât mama încă mai veghează

Lângă jarul din vatră abia stins,

Și-n ochii ei o rugă oftează

Pe chipul de amărăciune nins...

 

Nu stingeți focul, nu plecați în lume,

Căci mama-n prag vă mai așteaptă încă!

A dat din ea și viață, și un nume,

Cu palma-i arsă, dură ca de stâncă.

 

Ea frământă pâinea din sudoare,

Adună vreascurile din adânci văi,

Să aibă fiii căldură la picioare

Când pleacă orbi pe străinele căi.

 

Cât mai avem un rug aprins în vatră

Și mama-n casă ne mai e icoană,

Nu dați cu piatra-n altă piatră,

Nu adânciți a neamului rană!

 

Căci vatra asta-i plină de rugăminte,

Nu e cenușă rece pusă-n prag,

Aici e tot ce-avem mai sfânt,

Pământul cald pe care îl călcăm cu drag.

 

Și dacă mama n-o să mai vegheze,

Iar focul se va stinge-n vatra rece,

Cine-o să poată să ne mai binecuvânteze

Când timpul nostru fără rost va trece?

 

Căci fără mamă suntem pierduți de neam,

Străini în propria noastră casă,

Plângem la ușa la care băteam,

Rămași fără sfânta și calda ei masă...

 

Rămâi la foc, rămâi la mama-n tindă,

Cât încă fumul alb mai urcă-n sus,

Căci de-o să lăsăm vatra să se stingă...

Suntem ai nimănui, ne-am stins, ne-am dus.

Mai mult...

Un lup printre oi

M-am rătăcit în turma voastră blândă,

Purtând în piept un altfel de instinct,

Privit de toți cu teamă și osândă,

Un lup ce-nvață-n taină cum s-a stins.

 

Văd lâna albă, liniștea din cale,

Dar sub blândețea voastră de acum,

Eu simt cum se trezește o mare jale

Umbrele unor colți uitați pe drum.

 

Voi vă feriți de umbra mea fugară,

Vă e frică de privirea mea din zori,

Dar oare cine v-a-nvățat să taceți oare

Și să uitați că ați fost stăpâni până în nori?

 

Un lup nu poate sta cu oile-n turmă,

Chiar dacă ele-au obosit să muște,

Căci legea sângelui nu lasă-n urmă

Decât pământ ars și instincte înguste.

 

Ați fost odată stăpâni pe-acest munte,

Ați sfâșiat furtuna cu al vostru pas,

Iar astăzi stați cu ochii plecați în frunte,

Așteptând ciobanul... ceas în ceas.

 

Eu plec din turma voastră, nu pot să rabd

Să văd cum mândria din voi s-a stins.

Un lup rămâne lup, chiar și când e slab...

Iar voi... ați uitat focul ce a mocnit.

Mai mult...

Urletul angelic

În noaptea rece, dintr-o dată mută,

Singurătatea-și lasă amprenta,

Iar liniștea, de nimeni pricepută,

Apasă greu, mărindu-și violența.

 

Dar când tăcerea devine presiune,

Din cerul mut o ruptură se cască,

Iar din furtună, cu sfântă tărie,

Urletul ăsta începe să nască.

 

Se frânge noaptea-n cioburi de lumină,

Iar tunetul prin bezna orbilor trece,

E un protest al minții fără vină,

Un freamăt sfânt ce sparge piatra rece.

 

Rămâne tăcerea să spele pământul,

Când tot ce-a fost greu începe să cadă.

Prin noapte se stinge treptat numai vântul,

Lăsând doar un urlet angelic să ardă.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

OGLINDA FRICII MELE

Secunda curge-n gol ca o clepsidră spartă,

Un monstru mut născut din propria-mi conștiință,

Suntem o pânză neagră, o neterminată artă,

Purtând în vene cheia spre neființă.

 

Ce este frica oare? Un sâmbure de vid,

Sau umbra unui zeu ce a uitat să moară?

Zidim în jurul nostru un orizont rigid,

Să nu vedem cum timpul pe la spate zboară.

 

Pășim pe coridoare de nepătruns mister,

Căutând sens în carnea ce-o să devină lut,

Iar spaima e doar frigul coborât din cer,

Când înțelegi că ești un sclav necunoscut.

 

Privesc în întuneric și-n fața mea apare

Oglinda fricii mele, un ciob de amăgire,

Un labirint absurd din care n-ai scăpare,

O scurtă rătăcire numită... nemurire.

 

La capăt de meandru, când măștile-or cădea

Și adevărul gol ne va privi în față,

Vom înțelege singuri că frica ne era

Doar puntea inventată între nimic și viață

Mai mult...

Drumul între lumi

Drumul între lumi 

Furișat printre ulmi,

Îmbia răscolind 

Al pribegiei gând..

Tăinuie amarul,

Umple buzunarul 

De vise și comori,

Fabulând comori..

Deziluzia izbește,

Lacrima clipește 

Pe obrazul trist 

Din calcul realist.

Sub străinul cer 

Ești doar un prizonier 

Al dorului de vaträ,

Ce piscä și te latră.

Calea către casă 

Din buze se revarsă,

Iar sufletul zâmbește 

Regăsirea o cinstește..

Mai mult...

Praf de stele

Un praf printre atâtea stele,

Sunt coșmarul printre visele mele,

Sunt un semn interzis, printre o libera trecere spre paradis,

 

Nu pot atinge lumina, e prea departe,

Iar Întunericul e atât de aproape,

mi-e lumina încețoșată la o așa mare distanță,

 

Iar eu tot cad și nimeni nu mă prinde,

sunt o mică ață printre sfori,

O simplă carte uitată ce nu se vinde,

Întunericul ce-ți dă fiori,

 

O lacrimă printre zâmbete,

o inimă la dreapta, nu la stânga,

E lungă cursa, nu mai pot da fuga

Mă îndrept spre întunericul gol,

 

Poate cad spre sol,

în abis, apoi scap de voi, căci printre atâtea furntuni

Mai mult...

O poveste spusă greșit

Am fost doar vânt, cu luna strajă,

Dar m-au numit urgia serii,

Făceam din umbre, miez de noapte,

Un adăpost tăcut și sfânt,

Dar zorii m-au găsit străin,

Cu pașii frânți, cu ochii grei,

Un drum ce-l netezisem blând

S-a prăbușit sub pașii mei.

 

Am căutat liniște în inimă,

Dar am găsit doar durere.

Cu mâinile întinse-n sus,

Am atins scopuri și ideale.

Sunt liber, înconjurat de lanțuri,

Iar umbrele mă salvează,

Ca-n nopți, să mă chinui iar.

 

În a mea umbră, zorii se sting,

Iar pasul mă plimbă în pustiu,

Nu văd dorințe, nu simt vise,

Zac aici, rătăcit printre cuvinte,

Unde drumul e doar un ecou

Al sufletului sufocat de speranțe

Și trupul ce nu știe să doarmă.

 

Și-am învățat că acest drum

Nu mă duce nicăieri, niciodată,

Iar sufletu-mi obosit și greu

Nu mai știe ce să-mi ceară.

În pustiu, între ființe ponosite,

Am învățat să n-am regrete.

Așa am trăit, așa am căzut,

Dar de ce-mi este frică

Când eu sunt un personaj negativ

Dintr-o poveste spusă greșit?

Mai mult...

Piesă lipsă

Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese

Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese

Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,

Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace

Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață

Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"

Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti

Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești

Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine

Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.

Mai mult...

Încercare

Din ochii negrii

Mijiţi în sânge-moarte

Cu amintirea-n suflet

Un gol, pustiu

Îmi văd corpul ca o torţă

Arzând în flacăra iubirii

Descătuşat de propria chemare

Înrobită-n amintirea

Punctului demult uitat.

 

Tastând cuvinte al căror sens

Uitat de timpul anagnost,

Tot ce-i trist

E un imens

Trec emoții al căror cost

Le vom uita pentru că

Au fost.

Precum trăiești vei reveni

A ta soartă va deveni

O secundă împrăștiată

În viața mea naufragiată.

 

Eram, am fost, voi fi, nu sunt

Un om al cărui rost străin

Spulberat al cărui suflet

Nu există în abis.

 

Orice cuvânt, el se aude

Cum e rostit, așa şi este

Esenţa lui e şi chemarea

Unui fel de a fi greşit.

 

Problema e fără răspuns

 Și o spun

Ca...

Să ne  înţelegem

Prin ce spunem comunicăm

În limite şi ziduri sterpe

A ce spun tu înţelegi

Pentru că din închisoarea

Societăţii culturale

Cu faţete transparente

In culori strălucitoare

A luminii nevăzute

Și  a glasului tactil,

Tu răspunzi inteligibil

Ca triunghiu-n patru laturi

Ca un romb hexagonal

Suntem pe-o dreaptă-nspăimântată

A dorinței de a fi

Neputinței de a trăi.

 

Ce vreau să spun

Nu pot să afirm nu am cuvinte şi silabe

Inventate-n realitatea

Cea creată fără rost,

Șlefuit de omenirea  

Al cărei unic țel si scop

E să trăiască călcând pământul

Distrugându-i esenţa vieţii.

Păduri, tărâmuri, oceane verzi,

Câmpii și munți, nestrăbătuți

Oricine ai fost te voi găsi

Și această viață o vom părăsi.

 

Sunt o mică înregistrare

Pe hardul vieţii

Upgradat

Al cărui Windows

Eronat

Se aşterne la picioare

Fără ram sau procesor,

Însă viaţa nu suportă

La infinit aceeaşi greşeală

Creând un om ca partener

Din dorinţa de a nu mai fi

Singură-n nimicnicia

Timpului fără sfârşit.

 

Însă omul acest duşman

A tot ce-i viu, stăpân legal

Distrugând în calea lui

Tot ce vede înverşunat

Că nu e el, la fel,

Creat de el

Cum vrea şi poate

În nețărmuita-i lui gândire.

 

Fără ea noi n-am mai fi

Oameni a căror soartă

O răsfrângem

Prin credința

Ce-o cunoaştem în prezent

Acel ceva nu poate să fie

N-a fost creat şi nici născut

Pentru a fi un crez al nostru

Al dorinţei de a fi

Un Dumnezeu pe acest Pământ.

 

Opriţi-vă,

Nu vă mai mişcaţi,

După clipe să alergaţi,

Dăm format dar mai înainte

Lumina vieţii s-o aprindem

Și cu toții să ne rugăm

De păcate să ne lepădăm

Apusul nostru acum va fi.

 

Suntem nici buni,

Nici cei mai răi

Însă calea ce-o urmăm

 Prin crearea nenaturală

A unor zei

Străbuni şi ei

Ce ne cheamă în lumea lor…

Veniţi acum sau niciodată

Lăsaţi timpul să respire

Glasul lui ca un ecou

Din nou, lumina s-o umbrească

Și din moarte să răzbească

Un nou sens

O altă cale,

O altfel de viață,

 

Poate mai bună.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍