🎤 Good

M-am împiedicat de răsăritul umbrei tale

Şi-am căzut cu palmele împreunate

Şi în genunchi, cu ochi înnourați

Intr-un instant încununați de zare

Şi transportați meandric în liant.

Acum lăstarul zămislirii

În sfânt şi laic joc perpetual

Înmugureşte-n conjugalul consimțirii

Pentru un trai platonic şi poate altu'n Rai.

Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.

Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,

Într-un hambar, pe unde n-am habar,

Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar

Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,

Printr-o formulă imaterial obscură,

Expert extras dintr-o inflorescență de primulă

Vom aplica elementar pe Euclid,

În centrifuga Newton pe rapid,

Un epsilon intuitiv de Lovelace,

Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.

E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,

Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?

I've learned of this warrior of sorts:

He plundered, killed and raped through lives,

He was the darkness to their lights,

And harnessed power over thousands more warriors

That conquered all, and won all fights,

And then he died.

And then there was a child with blue sky eyes,

Who ran the fields of joyful life,

Gathered the music, swept the sights

Of nature, to his own delight...

A love so pure, he sacrificed his own to save a monkeys life.

There's greater chance of getting lost,

When life is veiled by smoking ghosts.

The truth I seek is in plain sight

I feel it, as I realize that I am now and I'm alive,

With all these histories behind and all the prospects that contrive.

I feel a burn into my feet,

Like desert sand or new beginning;

And it propels my mind,

I storm into the Universe galore

Like Iron Man I pirouette through layers that rip all my flesh,

No armor for my cosmic quest,

Deep into the unfathomable, incomprehensible, unknown...

Of  yet another dreamer's world.

Când spuma cerului se înnâdește in crengile pământului,

Când spuza gerului cuprinde firul câmpului,

Când pârâitu-amurgului trezește trilul florintelui,

E vremea, mamă, sa dibăcești firul de lână,

Sa-mi țină căciula amintire de blândețea naturii,

Prin frigul de lume.

Gândurile mele, Doamne,

Curg corăbii ostenite

Din talazul tinereţii

Spre ostrovul senectuții.

Navighez prin simț și cuget

Prin tempestă și senin.

In gravitații de emoții

Pendulul cumpenei îl simt.

Drapat destinul ni-e de vicii...

Şi bâjbâi des compasul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din animarea socială

Ce flutură prin calendar.

Străbat în zare iluzoriu,

Răzbat curenți maritimi subversiv,

Să o-ntâlnesc pe vâlva băii

Am încă a nădăjdui.

O redevență mă afundă,

Prins în năvodul mercantil,

Printre dezbateri partizane

Și prin tertipuri amăgit.

Am pariat pe baba cinci...

Îmi scuip în sân, mă rog pe brânci

Și pulsul timpului mi-l iau

Din agitația socială

Ce flutură prin calendar.

Vei încerca a mă descoase

Ca un volum de poezii?

Posibil stilul siderează...

Prilej cuiva de-a flecări.

N-am conceput să sparg tiparul

Să schimb vitraliu-n mănăstiri

Dar vorba, chiar de nu ajunge,

Te va atinge câte un pic.

Drapat destinul ni-i de vicii

Şi bâjbâi des compasul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din apatia socială

Ce flutură prin calendar.

Dintr-o discuţie banală

Dintr-o greșeală de nimic

S-aprinde flacăra în armă

Și arde-n pieptul cătrănit.

Se rupe frate de frăție

Se-njură mamă, noră sau sosie

Răzbim război și pandemie

Normalizăm procesul recurent, repet anomalie.

Eu m-am născut sub semnul crucii

Și pulsul timpului mi-l iau

Din amăgirea socială

Ce flutură prin calendar.

Bâjbâi din vechi și nou...

Din lemnul crucii, așchia

Înțeapă trupul lui Hristos,

Ce-a pătimit pentru iubire-n lume...

Trufașa pungă-i de prisos .

Îngăduință și iubire?

Agonisire și trufie?

Evlavie?

Fățărnicie?

Azi, ieri și

Ce mai flutură în calendar de mâine...

O bătrânică mi-a păşit în cale

Şi cu regret, în glasu-i moale,

Îşi cere neîncetat iertare.

Mă iartă, tinere, mă mişc greoaie;

Povara vieții mă apasă tare.

Mă iartă, tinere, te țin în loc...

Încerc numaidecât să îți fac loc.

Şi timpul s-a blocat într-un suspin.

Pentru un pumn de avere inutil

Semeni uitați în urmă, părăsiți

Şi poate niciodată regăsiți...

În umbra serii, 

Cu lămpile deschise,

Se aude șoapta cântării, 

Cu drumurile închise. 

Într-o noapte albă de vis, 

Cu privirile tăcute, 

Se plimbă ecoul pe cărări 

Într-un cufăr de stele pierdute.

Tăcerea e albă, 

Și-mi îngheață ochii de cristale, 

Și mă îmbracă într-o nouă salbă, 

În razele tale de petale. 

Un luceafăr de sus, 

Mă mângâie lin cu blândețe, 

Și îmi spunea durerea care mi-a strapuns-o

Într-o privire de tristețe. 

Florile cântă șoptit, 

Într-o natură de argint, 

Pe umbra serii ai venit, 

Chipul tău nu-l mint. 

Acum plutește pe apele de smaralde, 

Și du-te departe în univers, 

Și gândul se dezgheață în dorurile tale calde,

Eu scriu câte un vers. 

Pornește pe galaxia tăcerilor, 

Și zboară între stele și planete, 

Spre izvorul tău al plăcerilor, 

Și te scaldă într - o umbră al suspinărilor.

Visele se pierd în dorința cenușie, 

Și se topesc de dor, 

Într-o sclipire purpurie, 

Îmi răsare un fior. 

Se renaște umbra morții, 

Pe calea tăcută de vis, 

Și mă duce în voia sorții, 

Unde cuvintele triste l-am zis.

Într-un ocean de patimi, 

Mă scufundă zarea, 

Și izvorul plânge în lacrimi, 

Unde mă găsește chemarea?

Întunericul mă cuprinde, 

Și mă sfâșie în spini durerii, 

Și în lanțurile pierzării mă prinde,

Să umilesc zi și noapte. 

— Of, de aș trăi până la un infinit,

Și să zbor cu petalele de safir, 

Într-o singurătate pură care nu ai venit, 

În ochii tăi de potir. 

Acum lasă singur și sa sufăr, 

Pe umbra lacrimi ce nu mă lasă, 

Și îmi curg din ochii petale de nufăr, 

Se întoarce sufletul stins acasă. 

Și ma acoperă într-o ramură de aur, 

Căci universul mă cere, 

Să mă ducă departe în tezaur, 

Și gândurile mele nu le-aș cere. 

Acum toată lumea se îngheată, 

Și florile se ofilesc, 

Și inima îmi îngheață, 

Căci pe tine mult te iubesc. 

Acum dormi împace, 

Cu chipul senin și etern, 

Suspinarea ta ce tace. 

Sufletul tău pleacă în inima maternă. 

Amintiri ce dor și răscolesc, 

Se scurg în timp,te urmăresc 

În al tău deșert perindă,

Pășind pe cioburi de oglindă. 

Șoptește vocea lor în tine, 

Ce te mustră pt mâine;

captiv în ieri,ori azi,

Printre ruine să nu cazi.

Să nu te roadă conștiința, 

Că nu ți-ai dat silința 

Și te avânți pripit 

Din orgoliul rănit 

Surâsul trist te scaldă 

În prăfăraia de pe stradă;

Piedică-ți pune în cale

Și varsă-n urma ta petale. 

Te -nvăluie năframa nopții, 

Te apasă-n jur pereții;

Ușa ermetic se închise, 

Cursul vieții se oprise..

O clipă gândul meu tăcuse, 

Blocat în lumi opuse,

Dar mă trezi-n simțiri o briză;

Să mă lepăd de a mea criză, 

Definitiv nu am vreo scuză

Și mă mușcă subtil de buză...

    Copilăria. 
    
    Într-un final neaşteptat,
    Păşind pios pe drumul vieţii,
    Pas după pas, în mod treptat,
    Încrezător în steaua dimineţii...
    
    Adolescenţă. 
    
    Cu ochii plini de întrebări,
    Timid şi cu sfială-n glas,
    În colbul fin al prea-măritei zări,
    Străluminat-am urma unui pas...
    
    Inocenţa. 
    
    Sărutul pătimaş a înflorit,
    În lacrima secată de-aseară,
    Ştiind că ceea ce-am dorit,
    S-a împlinit a mia oară...
    
    Maturitatea. 
    
    Cu fruntea-n zborul norilor grăbiţi,
    Din umbre, am zidit lumină,
    Şi-am aşezat-o-n calea celor rătăciţi,
    Liman de calm şi linişte deplină...
    
    Viitorul. 
    
    Mărgăritarul scump al lumii,
    În geană de amurg, îmi stă peşin,
    Un ciob de stea, în pumnul strâns al mâinii,
    Un colţ fertil, schiţat în zâmbetul senin...
    
    Ce-am câştigat… ce s-a pierdut… 
    Să-mi spună, nici timpul nu mai ştie,
    De veghe stau, cu trupul plămădit din lut,
    Din valuri nemişcat în veşnicie...

Mormântul Ideii

Te văd dar nu pot sa te-ating,

Ești acolo și aici, nu pot sa explic,

Flamă între pereți, mă sting,

Încet, suflă, în jocul stafiilor ridic,

Clepsidra, nebăgată în seamă se scurge,

Nisipul prin gâtul prăfuit,

Până-n curaj, pe lumânări merg,

Sa mă-ncred? M-am oprit,

Zâmbesc și glumesc sa nu mă vezi,

Iluzia aprecierii-mi zâmbește,

Cu gura crăpată, oglinda-mi șoptește,

Mai ai ce pierde?

Salvator de dinozauri în deșert,

Încă aștepți sa plouă,

În fața strigoiului te prezinți mort,

Ai nevoie de-o busolă, două?

Apa rece-a răbdării mă-mbată,

În cerc sap sute de morminte,

De ce e noapte?

Cineva să mă scoată.

Eu nu știu cum și nu știu când

Mă culc, leniv, într-un mormânt.

Mă duc hoinar pe-un drum străin,

De unde știu că nu mai revin.

De azi, smerit, mă pregătesc

Cu moarte viața să-mi plătesc.

Va fi sfârșit, eu știu, odată,

Dar nu acum, ci altădată.

Va fi și-acum, nu peste ani,

Și știu că o să doară,

Și orice gând, de mii de ori,

Tăcut și dur omoară.

Cu moarte umplu zi de zi,

Dar vreau doar să trăiesc.

Și, epuizat de gânduri crude,

Încet și greu vorbesc:

„Eu nu mai pot, nu vreau durere.

Sunt prea sătul de gânduri rele.

Știu că-s pe-un drum cu un sfârșit,

Dar am o viață de trăit.”