Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Matei Ciprian
Data postării: 19 august 2024
Vizualizări: 197
Poezii din aceiaşi categorie
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Străinătatea
Mulți copii se îndepărtează,
De părinți și de-alor casa,
Pleaca în străinătate,
Rămânând în urma toate.
Stau părinții pe cerdac,
Și se uita-n urma lor,
Pleaca ce le e mai drag,
Rămânând doar praf de dor.
Părinții îmbătrânesc,
Poarta nu se mai deschide,
Și asa e și firesc,
Străinătatea nu minte.
După ani și ani de zile,
Vin regretele apoi,
De ce ai plecat copile!
Și-ai lăsat în urma doi?
Doi părinți ce te-au crescut,
Cu dragoste și iubire,
Dar tu ai făcut ce-ai vrut!
I-ai lăsat ca pe ruine.
Stau în prag și te așteaptă,
Anii trec, tu nu mai vi,
O sa vi acus la poarta,
Dar nu ii vei mai găsi.
O să-ți para rău de toate,
De alegerea făcută,
Pleaca din străinătate,
Hai acasă! Vremea-i scuta.
Timpul nu sta, nu te-așteaptă,
Să-ți mai vezi părinți-odată,
Hai acasă, nu mai sta!
Profita de șansă ta!
Tablou post-comunist
Peisaj dezolant.
Blocuri triste ce adapostesc oameni si mai tristi, printre ganduri si conceptii comuniste.
Unde sunt?
Si unde-i fericirea noastra neprefacuta?
Condamnati la o viata anosta,
plina de regrete si te intrebi:
De ce?
Pentru ca pasii trecutului inca iti indruma calea,
iar bratele lui nu te slabesc din imbratisarea ce si-a pus amprenta
pe coloana.
In minte infloreste o evolutie,
dar printre spini si buruieni necuratate.
Si cand incearca sa se intinda
spre alte simturi
o confrunta ganduri vechi, imprimate
intr-o minte seaca si confuza
care nu intelege ce e o schimbare.
Si ii intorci spatele ghidat
de-un spirit greu al vremurilor stinse.
Si ghearele lui au sfasiat orice dorinta
de inaintare.
Privesti pe geam.
Un peisaj dezolant,
cu blocuri triste si suflete
captive in corpuri si mai triste.
...un vis mi-a spus!
Anii vin și mulți se-adună
Și îi simt că-s grei în cârcă,
Sunt ca un colac cu roadă
Bat în cracă, nimic nu pică.
Repede mai trece vremea
Ieri un tânăr și-azi bătrân,
Doamne spune că se poate
Bătrânețea să-mi amân.
Sau lungește puțin clipa
Când pe lume-s fericit,
Sau te rog fă-o mai mică
Când sunt trist și necăjit.
Acum aștept un răspuns
Poate-l voi primi de Sus,
Din înalt, din cerul Sfânt
Chiar de la Domnul IIsus.
............................
După-un timp un vis mi-a spus
Fiule, nu te-amăgi, ești muritor,
Dar te-ndemn fă-ți viața faptă
Să devii când pleci...nemuritor!
Pretențiile minciunii
Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:
Ca adevãrul sã i se supunã!
Sã strige însuşi el, la lumea toatã,
Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!
Sã-i facã propagandã: poate, poate,
Va fi crezutã în societate,
Va fi privitã ca o mamã bunã,
De toţi, nesocotita de minciunã.
Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,
În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;
Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte
Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!
Îi cere celui fãrã judecatã
Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:
A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã
Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.
Mai face multe afirmaţii grave,
Sucind, în speţã, minţile firave;
Şi se pricepe, iatã, de minune,
S-argumenteze ceea ce le spune.
☆
Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã
Cu gura ei, nãtânga de minciunã:
Cã vorba ei chiar meritã crezare
Şi cã rãmâne veşnic în picioare!
Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,
Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!
Ea nu se ruşineazã niciodatã,
Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!
Regina mea cu părul argintiu
Ai încărunţit, buna mea,
Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,
Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,
Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.
Când greu mi-era la tine alergam
Şi-ţi povesteam necazurile mele,
Care-mi păreau atunci atât de mari
Şi viaţa o vedeam doar în probleme.
Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,
Şi toat-a mea durere dispărea...
Aş vrea să mai adorm la tine-n poală
Cum adormeam în prunci mea.
Vremurile, însă, au trecut grăbite,
În goană mare anii au fugit
Aş vrea să te mai întâlnesc în cale
Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.
Tu eşti Regina mea cu părul argintiu
Eu te sărut şi ţie mă închin
Abia aştept clipa
La tine să revin...
Alte poezii ale autorului
Nisipuri mişcătoare: tentațiile...
Am dansat până noaptea târziu
Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.
Eram înconjurat de tinerețe şi delir
Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,
Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,
Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.
Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,
În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!
Pentru o doză de gust şovăitor
Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,
Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...
Networking
Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit
Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.
Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,
Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.
Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...
O lume atât de evazivă, expusă la păcat,
Oricine poate să te agațe în ştreangul social.
Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.
Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,
Cu mulți prieteni vechi şi noi.
Cu toți, pe rând, ne-am transformat,
În tipi de treabă sau smardoi.
Ne-am împărțit de la nevoi,
Ne-am îndoit prin alte zări,
Şi-am căutat perseverent
Un scop mai nobil, mai select.
Dar la origini când te-ntorci,
Eşti consultat de acei proroci,
Care ți-au zis c-aşa va fi,
Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.
E viața un dar sau un calvar,
Ori labirint profesional?
E moartea-un prag sau un popas
Sau e credința în impas?
O cale dreaptā
Ai grijă de tine, copile,
De mintea şi sufletul tău,
Îți vor fi tovarăşi o viață,
Prin bine şi greu.
Cunoaşte-ți şi trupul, copile,
Cu jocuri şi noi provocări,
Căleşte-l să-ți fie armură,
Prin bine şi rău.
Învață şi lumea, copile,
Despre oameni şi viețile lor,
In vremuri şi spații diverse,
Prin bine şi greu.
Construieşte, iubeşte, copile
Să-ți umpli trecutul cu dor.
Fii prezent, conştient, viitor,
Prin bine şi rău.
Copile, de-ţi pare că-n viață e greu,
Spre bine răzbate prin rău.
Destinul e numai al tău,
Prin voia lui Dumnezeu.
Fragil (fragment liric)
Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.
Imponderabil
Am învățat să mint de mic,
Pentru ceva ce-aş fi greşit,
Şi pentru o lecție de viaţā
Ce, cu bătaie, m-a smerit.
Mi-am asumat un rol secund
Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.
Ascult de două ori mai mult
Sub înțelesul meu tăcut.
Şi nesimțit, din lume mă ascund.
Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,
Nu deranjez nici praful de pe drum,
Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.
Ninge aprilie de vis
Ninge aprilie cu petale albe de mălin,
Cu soarele-n dans vesel peste corole în delir,
Se depletesc vântului din ciorchine, cum le suflă lin
Şi se aştern într-un covor ce, pas după pas, ignorant îl deşir.
Mă opresc ca din vis să constat fulminant
În ce spectacol măreţ am păşit, ca un delict flagrant,
Rătăcind pe cărări, mai mult în gând, nepăsător.
Complet învăluit de un deliciu fragrant izbitor.
Şi rămân în moment, ancorat senzorial,
În trecerea fluidă a unui timp relativ perenal,
Să mă observ, prin năval de paşi călători,
Printr-un progres nebulos de zgârie-nori.
Şi iarăşi, inept, refuz să traversez în moment
Din cursul impus spre cotidianul apel.
Mă desprind iute, ca dintr-un vis infidel,
Să păşesc realist şi remunerat în purgatoriul tangent.