Autorul Iosif I. Andrei
Total
121 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Nu mă iubi pe mine...
Nu mă iubi pe mine,
rămâi un cântec ne cântat,
iar eu voi fi vioara,
ce plânge ne-ncetat.
Să-ți fie drumul plin de soare,
cu pas ușor și cer senin,
iar eu, în umbra mea amară,
să rătăcesc străin.
Nu-mi da din zâmbetul tău cald,
nici din lumina ce te-mbracă,
căci inima-mi, prea ostenită,
nu știe să te placă.
Nu mă iubi pe mine,
sunt umbra unui gând pierdut,
un drum ce duce nicăieri,
un pas tăcut.
Tu ești un vis de primăvară,
cu ochi de rouă și de stele,
eu sunt un dor fără de margini,
pierdut în nopți rebele.
Din mine iarna nu se duce,
și florile se nasc uscate,
iar visele se sting prea lesne,
în trista mea cetate.
Nu mă iubi pe mine,
căci n-am nimic să-ți dăruiesc,
decât tăceri adânci și goale,
în care mă topesc.
Tu porți lumină-n fiecare
privire caldă ce răsare,
eu port amurguri fără capăt,
și ceruri fără zare.
Și dacă-n suflet ți se-așterne
o umbră blândă din ce sunt,
să n-o urmezi, e doar durerea
ce-și caută mormânt.
Întoarce-ti ochii-n altă parte,
căci vreau să-ți fie numai bine,
și lasă-mă închis ca pe o carte,
iubește mult, dar nu pe mine.
Spre apus!
Cu pas vioi te-apropii toamnă
Și-mi furi căldura soarelui,
Însă ne-aduci rodul în casă
Răsplata muncii...țăranului.
S-a dus vacanța și bucuria
Copiilor ce vor începe școala,
Dar, ce să faci fără învățătură
Că 'ncurci consoana cu vocala.
Pe cer cocorii zbor în cârduri
Spre alte lumi, unde le-i bine,
Și vorbă ne trimit prin croncănit
Că ne vedem...la vara care vine.
Pe drum de țară merg tractoare
Ce brazda pe câmp o răstoarnă,
Unde sămânța, va prinde viață
Sub neaua albă...călduță haină.
Așa se duc și revin...anotimpuri
Lăsând pe chipuri adânci riduri,
Geaba bogății și conturi adunate
Săraci plecăm...cu patru scânduri!
Repulsie introvertită
Ți-e uitat trecutul, în serile căruia creai imperii, ce mureau în dimineață
Fiind de acum captiv în luntrea ciuruită de frica rostirii, cuminte, îți vei urma destinul
Mișcarea lumii e stranie, rătăcind in forme si reguli
Lectura nu iți aduce decât o imensă nepasare, încercând în zadar să te regăsești
Crezând în profunzimea-ți sau e doar un ecou al imaginației alterate de febra gripei sezoniere
Poem oximoron pentru ecoul cel mai înalt
Am stat în gerul arzător al celui mai înalt
vârf de munte pentru a înțelege secretele ascunse
în cer și pentru a mă elibera de dureri. Căderea mea
în sus era dată de gravitația Raiului. I~am spus demonului,
"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."
Am suspendat cuvântul în acea liniște elocventă.
Am suspendat liniștea în aer. Am găsit propriul sens,
dar și antagonismul lui. Cuvintele, dar și momentele
de tăcere erau precum stelele și găurile negre.
În acel pol înghețat care își ardea spiritualitatea ,
am regăsit nopțile albe, care încă mai păstrau intacte
visele destinului meu precum și visele pierdute,
care aparțineau schimbării. Ele au devenit sentimente
amorțite într~un proces de reversibilitate. Le~am comparat
cu melodiile care își pierd versurile pentru a deveni
sunete muzicale pentru ca, după aceea, să absoarbă
cuvinte ce pot schimba sensul melodiei. În acea realitate
magică, țipătul tăcerii, un țipăt intern și pur spiritual,
a devenit ecoul unei tăceri asurzitoare, pentru totdeauna.
Destul de evident, diavolul, care făcea alpinism de sus în jos
urmând sensul lui gravitațional malefic, a strigat :
"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."
Poezie publicata, scrisa de Marieta Maglas.
Te iubesc,m-ai uitat...
Uneori,mă întreb unde ești?
Ce faci? Cum esti?
De ce îmi lipsești?
Unde te-ai dus, grăbit,ca frunza-n vânt
Furându-mi mie visele,
Vers cu vers și rând cu rând
Am greșit , te-am iubit
Am crezut în infinit
Dar totul are sfârșit
Am greșit, te-am iubit.
Și greșesc,zi de zi
Cautându-te în scris
Îmi lipsești,ce păcat
Te iubesc,m-ai uitat.
Strigătul tăcerii
Morbid ,în frământări tenebre
Ascuns , de multe ori ilogic
Căutător doar în tăceri acerbe
Egou ,în al tău vis te vezi destoinic.
E greu să fii compătimit
Nechibzuința ta a pus hotar
Prin ferme limite a tresărit
Târziu ,regretul jalnic și amar.
Trăiri intense în amintiri se zbat
În pribegie se împotrivesc uitării
În întrebări deșarte ,nu ar fi păcat?
Se perpelește chiar și firea stării.
Orgoliul macină speranța
Că totuși poate fi lumină
În căutări pierdute este cutezanța
Doar tu tăcere aspră ești de vină.
În asfințitul clipelor trecute
Reflexia frumosului rezistă
Amar tu chin din cele vorbe mute
Doar gropi induci pe calea tristă.
În agonie lucră disperarea
Tăcerea urlă cu putere
Mișcată crunt e nepăsarea
Ce simți acum e doar durere.
Tu inimă de încă bați
Și suflet tu ,de ai rămas
De reușiți să mă lăsați
Aș încerca să fac un pas.
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 noiembrie
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 noiembrie
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 noiembrie
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 noiembrie
A D O RRRRR