1  

În ceasul de sticlă

În ceasul de sticlă trăiește un om mic,
cu părul alb și ochii închiși.
El numără boabele de nisip
și le plânge,
una câte una,
ca pe nepoții morți înainte să vorbească.

Când timpul se termină,
el cade înăuntru,
și sticla se închide.
Pentru totdeauna.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Iosif I. Andrei poezii.online În ceasul de sticlă

Data postării: 2 ianuarie

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1019

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Mama

De când l-au dus cu trenul plin de fum
Și i-au pus arma-n mână ca pe-o cruce,
Eu n-am mai fost aceeași pe drum,
Mi-e casa largă, inima mi-e strâmbă-n duce.

 

L-au scris pe listă, drept, cu nume mic,
Și-au zis: „E dator țării, va veni.”
Dar țara n-a venit cu el înapoi
Și fiul meu s-a dus… și n-a mai fi.

 

La început l-am așteptat la poartă,
Cu pâinea caldă, pusă pe ștergar;
Când treceau pași, îmi tresărea o soartă
Și-l strigam fără glas, ca-ntr-un amar.

 

Apoi am început să-l caut viu
În toți flăcăii ce-mi ieșeau în drum:
În mersul lor, în râsul prea târziu,
În felul cum priveau pământul bun.

 

Când veneau soldați cu haine rupte,
Îi cercetam cu ochi de mamă grea,
Poate-i al meu, poate-l ascund sub pulpe
Anii, noroiul, rana grea.

 

Unul avea sprânceana lui,
Altul privirea, altul mersul drept;
Și-n fiecare-mi murea iar fiul
Când nu-l aflam sub piept.

 

Am întrebat și vântul, și pământul,
Și ploaia ce cădea pe cimitir:
„Nu l-ați văzut trecând cu regimentul?
Era copilul meu, să știți… copil.”

 

Mi-au spus: „E scris pe cruce, stă sub iarbă.”
Dar eu n-am crezut hârtia lor;
O mamă nu citește moartea
Când de fiul i-e tot dor.

 

Acum îl caut mai domol, mai rar,
În bărbați obosiți, cu fruntea arsă;
Le văd în ochi o umbră de hotar
Și-mi zic: „Așa s-ar fi întors acasă.”

 

Când unul cade-n drum, lovit de ani,
Îi pun o mână-n păr fără să știe;
Poate-l mângâi pe-al meu, prin alți oameni,
Căci dragostea nu moare, se-mparte-n mie.

 

Și-ntr-o zi, când n-oi mai fi nici eu,
Și lumea va uita acel război,
Să știe cerul, dacă este Dumnezeu:
L-am căutat până la capăt, pe copilul meu.

Mai mult...

Cât de mult?

Cât de mult? Mai mult decât pot scrie cuvintele, mai adânc decât orice răsuflare. Mi-e dor de tine cum ți-ar fi dor de aer dacă ai trăi sub apă, cum îi e flăcării dor de oxigen ca să ardă. E un dor care nu doarme, care pulsează în piept și-mi face pielea să tânjească după atingerea ta, iar mintea să te deseneze în fiecare vis. Mi-e dor de tine nebunește, frumos, cu liniște și cu fior, ca un foc care știe să ardă încet, dar până-n măduvă. Așa mi-e dor de tine, iubita mea!

Mai mult...

Weekend Ache

The moon is full, but not as whole
as I was when I held your soul,
now Friday’s dusk has shut the gate,
and time just slows, but won’t abate.

 

Your absence clings like candle wax,
still warm upon my broken tracks,
and every breath I dare to keep
ignites your name in air too deep.

 

No classroom walls, no glances near
just silence thick enough to hear
the echo of your whispered grin
still trembling soft beneath my skin.

 

Return, when Monday dares to bloom,
I’ll wait in love’s unlit perfume.

Mai mult...

Dincolo de dorință

Am ajuns într-un punct unde trupul tace,
dar sufletul urlă după tine.
Nu te mai vreau doar cu mâinile,
te vreau cu timpul, cu viitorul, cu moartea.
Vreau să-ți știu ridurile de peste ani,
vreau să-ți simt mâna tremurând peste cărțile noastre prăfuite.

 

Vreau totul.
Nu doar noaptea.
Și ziua. Și bătrânețea. Și tăcerea.
Să murim obosiți de atâta iubire,
dar fericiți că n-am iubit degeaba.

 

Că în lume au fost două inimi
care s-au ars una de alta
și nu s-au temut de foc.

Mai mult...

Mărturisire

Am știut clipa, și n-am oprit-o.
N-am fost luat de vânt sau ceață grea.
Inima mea, lucidă, a lovit-o
pe-a ta, știind prea bine ce făcea.

 

Nu m-a-mpins foamea, nici vreun semn ceresc,
nici întâmplarea, nici vreun dor obscur.
Am vrut. Și-atât. Atât de omenesc,
atât de vinovat, atât de pur.

 

Când trebuia să rămân, am plecat.
Când tăcerea cerea glas, am tăcut.
N-am fost pierdut, am fost prea clar,
și tocmai claritatea m-a pierdut.

 

Nu cer iertare ca să fiu iertat,
nici ca să-mi fie pașii mai ușori.
Cine greșește drept, neîndoit,
nu plânge, stă sub greul propriei erori.

 

Port vina mea ca pe-un cuțit deschis,
nu ca s-ameninț, ci să nu uit.
Mai bine sânge viu, recunoscut,
decât un suflet alb, dar putrezit.

 

Și dacă iadul are-un chip firesc,
nu-i foc, nici strigăt, nici blestem rostit:
e omul care știe ce-a ales
și trăiește drept, cu tot ce-a nimicit.

Mai mult...

Nemuritor

Mă credeam muritor ca orice om,
Cu teama-n oase și cu frig în sânge,
Dar când iubirea ta mi-a fost ca un pom,
N-am mai simțit cum viața mea se stinge.

 

Tu m-ai făcut să uit că pot să mor,
Că trupul ăsta-i trecător și slab,
Mi-ai dat în palme cerul tău din dor
Și m-ai suit pe cel mai înalt prag.

 

Acum aș merge gol prin ploi de foc,
Aș bea venin și mi-ar fi dulce-n gură,
Aș sta în drum la moarte pe loc
Și i-aș vorbi cu mâna ta pe frunte, caldă și curată.

 

Căci ce mi-e moartea când tu ești la cap,
Când îmi respiri în piept și mă alinți,
Mi-ești mai aproape decât orice adevăr
Și mă înveți că veșnic nu te-nvinți

 

Decât dacă iubești așa cum știi
Să iubești tu, femeie, doar cu trupul,
Cu părul tău desfăcut în copii
De vise grele, cu al tău trecutul

 

Făcut uitat de sărutări adânci.
Și-acum, când mă privești, mi-e clar de tot:
Nu pot să mor atâta timp cât mă gândești
Și-atâta timp cât eu te port în ochi și-n somn și-n tot.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Așa...nu!

De ce tu crezi că ești mai bun

Decât colegul de lângă tine,

Când cei din jur nu văd nimic

Să fi făcut ceva ce-ți aparține

 

Mereu repeți că știi ce faci

Și ajutor nu ceri la nimeni,

Greșești dar nu te-oprești

Și vina o arunci pe semeni

 

Simțim la tine doar mândrie

Pe care o arăți pe unde treci,

Ne spui că tu le știi pe toate

Ne minți și în minciuni te-ntreci

 

Nu știi ce-nseamnă modestia

Și lauda-i mereu în gura ta,

Te crezi a fi un bun exemplu

Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa

 

Te superi când ți se spune

Că adevărul este doar unul,

Te lauzi numai cu ce fac alții

Și te-npănezi precum păunul

 

Cu toate-acestea stai pe scaun

Când toți în tine văd o nulitate,

Iar să sperăm într-o schimbare

Există o infimă...probabilitate!

Mai mult...

Recitaluri - Frământările gândurilor

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat -o.

 

Eu vreau a ta durere

S-o pon la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

 

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

 

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Mai mult...

Lumină și lut

 

Sunt o umbră ce-și caută întruna lumina, 

O adiere uscată numele-mi poartă, 

Pribegesc și nu știu care mi-e vina, 

Și sorb zi de zi câte-o gură din soartă. 

 

Nimic nu-i al meu și totu-i povară, 

Nici suflet, nici carne, nici os, 

În priviri nu am zi, ci o veșnică seară, 

Nu am amintiri, nu mai știu ce-i frumos. 

 

Port în piept o lumină slabă ce încă respiră,

Din abisuri uitate mă cheamă un glas,

Umbra-mi încet în pământ se deșiră,

Căutându-și mormânt într-un loc mai retras.

 

Mă sfâșie timpul ca pe-o halcă de carne, 

Nu mai am lacrimi de aceea zâmbesc, 

Pe unde pășesc se declanșează alarme, 

Nu mai știu ce să fac să nu mai greșesc. 

 

Car în spinare un cer care nu mă cunoaște,

Mă adun din cioburile prin care m-am risipit, 

Cu gândul bolnav că într-o zi voi renaște, 

Din lumina și lutul ce greșit m-au clădit. 

 

Mai mult...

Fiule ești botezat?

Ca părinte-i important,

Să ai fiul botezat.

Din râul  Dumnezeiesc,

La botez apă primesc,

Și e sfințită de el,

Duhul de la Dumnezeu.

Îl am în sufletul meu,

Mă veghează e cu mine,

Și îmi face numai bine.

Botezul a fost lăsat,

De măritul împărat...

Și ISUS s-a botezat,

Așa cum a fost lăsat,

Cu iubire către noi,

Să ne ajute la nevoi.

 

Mai mult...

O rană… care scrie

 

Pe drumuri reci cum n-au mai fost vreodată,
Pășesc cu pași ce nu-mi mai aparțin,
Mi-e dor de-un ieri ce n-a fost niciodată,
Și parcă-n mine trăiește un străin.

Târziu, prin trup, își caută odihna,
Un gând bolnav de tot ce n-a fost spus,
Și tace lung, ca-n fața unei cruci,
Pe care n-a mai fost răpus Iisus.

Sub pleoape simt o pâlpâire rece,
Ca o lumină dusă spre apus,
Și-n fiecare clipă care trece,
De coasa morții sunt străpuns.

Nu știu ce glas îmi urlă din tăcere,
Dar nu e-al meu și totuși mi-e aproape,
Inert rămân la orice mângâiere,
Ce vrea durerea cruntă să-mi îngroape.


Prin oase-mi curge un sfârșit nedrept,
Dar nu ca moarte, ci ca amânare,
Și-atâtea înmormântări îmi stau pe piept,
Că nu gasesc un loc și pentru lumânare.

Mă-ntreb adesea dacă Dumnezeu,
Mai simte ce-i trimitem prin durere,
Căci dacă lacrima ce cade e-un deșeu,
Atunci vom fi departe de Înviere.

Rămân aici, privat de vreun câștig,
Și-nvăț că tot ce moare o să mai fie,
Și poate rostul meu nu e să strig,
Ci doar să fiu o rană… care scrie.

Mai mult...

Rana

A intrat în casă liniștea

Unui nor.

Cerul din nou curat,

Își absoarbe rănile

Usturătoare.

Molatec vânt

Racorește sângele

Zgârie simțul, aripa,

Primăvara.

Seninul este din nou senin

Azurul este din nou

tot mai cert,

Ca și soarele.

Dar rănii îi rămâne

Dorința de veșnicie,

Atârnată într-un cui

Ruginit,

Care zgârie ascuțit

Interior, vesel,

Copilaresc,

Invaluit in ceață fierbinte,

Uitat de natură,

De sine .

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍